ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 676/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și înregistrată la Tribunalul Constanța la data de 21 decembrie 2006 reclamanta Academia Română a contestat în contradictoriu cu pârâții Primăria orașului Eforie prin primar și Consiliul local al orașului Eforie dispoziția acestora nr. 455 din 23 octombrie 2006, solicitând modificarea acesteia în sensul că Academia Română are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul actului normativ menționat.

În motivare a arătat că, potrivit Legii nr. 564/2004 pentru completarea art. 4 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române „restituirea altor categorii de imobile, care au aparținut Academiei Române, se face în condițiile Legii nr. 10/2001, nefiindu-i aplicabile prevederile art. 3 alin. (2) din lege". Astfel, Primăria orașului Eforie trebuia să soluționeze favorabil cererea reclamantei și să dispună restituirea în natură a imobilului situat în Eforie Nord, lotul nr. 977 în suprafață de 484 mp. Prin sentința nr. 731 din 30 martie 2007 Tribunalul Constanța a admis acțiunea, a anulat dispoziția nr. 455 din 23 octombrie 2006 și a obligat pe pârâți la restituirea către reclamantă a lotului 977, în suprafață de 484 mp, situat în Eforie Nord.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin decizia contestată primarul orașului Eforie a respins cererea de restituire a imobilului cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada calității de proprietar al imobilului, neîncadrându-se în dispozițiile art. 3, alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Instanța a mai reținut că reclamanta a dobândit calitatea de persoană îndreptățită prin adoptarea Legii nr. 564/2004 pentru completarea Legii nr. 752/2001 pentru organizarea și funcționarea Academiei Române, că reclamanta a deținut în proprietate pe lângă alte bunuri, imobilul în cauză, în baza testamentului olograf al defunctului G.H. și că bunul poate fi restituit în natură. Împotriva acestei hotărâri pârâții au declarat apel susținând că instanța de fond a depășit cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, pronunțându-se asupra a ceea ce nu s-a cerut.

Prima instanță a fost investită cu o acțiune în anularea/modificarea dispoziției nr. 455 din 23 octombrie 2006, emisă de Primarul orașului Eforie, în temeiul Legii nr. 10/2001, cerere ce viza exclusiv reglementarea statutului reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, nu și cu soluționarea pe fond a notificării ce viza restituirea în natură a terenului în suprafață de 484 mp, reprezentând lotul 977 din Eforie Nord. Reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului. Decizia Consiliului de Miniștri din anul 1948 nu constituie un act de preluare abuzivă, ci un mod de transmitere a dreptului de folosință asupra terenului reprezentând lotul nr. 977 către Ministerul Internelor.

Instanța de fond a greșit atunci când a dispus obligarea la restituirea în natură a imobilului în suprafață de 484 mp reprezentând lotul nr. 977, acest teren fund afectat de lucrările de sistematizare și modernizare a traseului de cale ferată executată de-a lungul timpului în localitatea Eforie. Prin decizia nr. 186 C din 6 iulie 2009 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a admis apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pe pârâți să restituie în natură reclamantei suprafața de 354 mp din lotul nr. 977 identificat ca fiind parcela 1 în schița anexă la expertiza J.N. A obligat pe pârâți să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafața de teren de 130 mp, care nu poate fi restituită în natură, a menținut restul dispozițiilor sentinței și a obligat-o pe reclamantă să plătească 1000 lei reprezentând supliment onorariu de expert.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele: În legătură cu critica apelanților-pârâți, care vizează depășirea de către instanță a limitelor învestirii, s-a reținut că rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 constă în caracterul său profund reparatoriu, urmărind să înlătura prejudiciile suferite de foștii proprietari prin abuzurile săvârșite de stat. Reglementând modalitatea de exercitare a dreptului la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, această lege a instituit două etape: procedura necontencioasă și procedura contencioasă. Prin dispoziția nr. 455 din 23 octombrie 2006 Primarul orașului Eforie a finalizat faza administrativă, iar reclamanta, nemulțumită de soluția prin care a fost exclusă din categoria persoanelor beneficiare ale măsurilor reparatorii, a formulat contestație împotriva acesteia.

împrejurarea că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat anularea/modificarea dispoziției în sensul stabilirii calității sale de persoană îndreptățită, fără a solicita expres obligarea la restituirea în natură, nu are relevanță în soluționarea cererii, câtă vreme prin notificare s-a solicitat restituirea terenului, notificarea având caracterului unui act de declanșare a procedurilor de restituire administrative și judiciare. Sesizată cu o contestație împotriva dispoziției emisă de unitatea deținătoare instanța analizează practic notificarea, verificând atât calitatea reclamantei de persoană îndreptățită cât și modalitatea în care se impune reparația.

Instanța de judecată, în cadrul procedurii judiciare, are competența de a cenzura îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege de către unitatea deținătoare si de a dispune asupra restituirii, sens în care s-a pronunțat Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secții Unite. De altfel, în ipoteza în care instanța de fond s-ar fi limitat numai la anularea deciziei pârâtului emisă cu încălcarea legii și ar fi dispus obligarea acestuia să emită o nouă decizie, s-ar fi adus o gravă încălcare a dreptului reclamantei la un proces caracterizat prin celeritate, iar dreptul său de proprietate ar fi fost afectat, nefiind realizat. S-a mai reținut că instanța de fond a dezlegat judicios problema calității reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii.

Reclamanta s-a legitimat ca proprietară a terenului în suprafață de 484 mp situat în orașul Eforie, în baza testamentului olograf din 22 decembrie 1929 al numitului C.H. prin care se stabilește ca instituie în favoarea Academiei Române legatul universal al întregii averii, alături de Decretul din 1929 publicat în M.Of. nr. 282 din 8 decembrie 1929, prin care Academia Română este autorizată să accepte donația făcută de C.H. Prin adresa nr. 1535/1991 orașul Eforie a confirmat faptul că lotul nr. 977 a figurat înscris în evidențele Circumscripției Fiscale oraș Eforie, în tabel cu proprietarii de terenuri din Eforie Nord în proprietatea Academiei Române până în anul 1937, ulterior nefiind declarat și înscris.

Prin Legea nr. 564/2004 s-a dispus completarea art. 4 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române, statuându-se că „restituirea altor imobile (altele decât terenurile agricole) care au aparținut Academiei Române se face în condițiile Legii nr. 10/2001. Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că reclamanta are calitate de persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii pentru imobilul - teren în suprafață de 484 mp situat în intravilanul orașului Eforie. In ce privește caracterul abuziv al preluării bunului instanța a reținut că soluția primei instanțe este temeinică și legală, Decizia Consiliului de Miniștri din 8 noiembrie 1948 nefiind un titlu valabil în raport de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 pentru deținerea bunului de către stat si transmiterea lui în folosința Ministerului de Interne.

Privarea reclamantului de proprietate, fără o despăgubire, precum și transmiterea în folosința Ministerului de Interne este o măsură contrară Constituției din 1948 și dispozițiilor art. 480 C. civ., iar imobilul se încadrează în categoria imobilelor preluate abuziv, conform art. 2 lit. (1) din Legea nr. 10/2001. Pârâtul nu a dovedit existența unui titlu valabil pentru deținerea bunului. Inexistența unui act formal de preluare a terenului din proprietatea Academiei Române și deținerea lui în prezent de către unitatea administrativ-teritorială constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă a bunului, care nu a fost răsturnată de pârât. În legătură cu critica ce vizează imposibilitatea restituirii în natură a întregului teren ce a constituit lotul nr. 977 s-a reținut că este fondată.

Din expertiza efectuată în cauză s-a reținut că lotul nr. 977 în suprafață de 484 mp a fost identificat la ieșirea din localitatea Eforie Nord spre localitatea Eforie Sud, la est de intersecția DN 39 și este parțial afectat de carosabilul drumului național DN 39 (E 87) - suprafața de 42 mp, acostamentul drumului național DN 39 (E 87) - 76 mp, gard viu de protecție a drumului național - 12 mp și spațiu verde aflat în proprietatea Orașului Eforie - mp. Conform dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul imobilelor preluate abuziv persoana îndreptățită beneficiază de restituirea în natură pentru terenul liber. Dacă terenul nu este liber, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

S-a reținut fondată susținerea în sensul că terenul nu poate fi restituit integral în natură, în condițiile în care, din constatările din teren și din înscrisuri rezultă că actuala destinație a unei suprafețe de 130 mp din teren intră în categoria de amenajări de utilitate publică, așa cum e prevăzută de art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Situația accesului la drumul public al proprietarului terenului restituibil în natură și regimul construcțiilor în zona de protecție a drumului public, a mai reținut instanța, urmează a ti soluționate conform legislației în vigoare, după restituirea în natură a terenului în suprafață de 354 mp. În ce privește suprafața de teren de 130 mp, ce nu poate fi restituită în natură, fiind afectată de utilități publice, s-a dispus obligarea pârâților la emiterea dispoziției motivate cu propunere de acordare de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei decizii pârâții au formulat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1. Conform art. 29 alin. (6) C. proc. civ. ,,În toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedus judecății". Recurenții susțin încălcarea principiului consacrat în acest articol, arătând că instanța a fost învestită cu cerere de modificare a dispoziției nr. 455/2006, cerere care tinde la stabilirea calității reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform art. 3 din Legea nr. 10/2001. Față de obiectul cererii , arată recurenții, atât instanța de fond cât și instanța de apel au depășit limitele învestirii și au dat altceva decât s-a cerut, atunci când au dispus restituirea în natură a terenului.

2. In mod greșit s-a apreciat asupra modului în care a fost preluat imobilul de către stat. Nu orice bun poate fi restituit în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ci numai cele preluate abuziv. Chiar dacă sunt depuse la dosar înscrisuri care atestă faptul că lotul 977 a figurat înscris în evidențele Circumscripției fiscale a orașului Eforie în proprietatea Academiei Române, evidența se oprește în anul 1937. In lipsa unei dovezi că dreptul de proprietate a existat în favoarea Academiei și la momentul preluării abuzive, reclamanta nu poate beneficia de măsuri reparatorii. Nu s-a depus nici un act juridic care să ateste deținerea proprietății de către persoana îndreptățită la data preluării abuzive, așa cum prevede art. 23.1 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Decizia Consiliului de Miniștri din anul 1948 atestă transmiterea dreptului de folosință a terenului către Ministerul Internelor. 3. Identificarea terenului nu s-a făcut corect, în a doua variantă, cea acceptată de instanță, expertul identificând terenul într-un alt loc. Solicitarea de a se efectua o nouă expertiză a fost respinsă. In prima variantă a raportului de expertiză terenul apare ca fiind ocupat în întregime. Modalitatea în care a fost dispusă restituirea în natură intră în contradicție cu prevederile art. 71 din O.U.G. nr. 114/2007 pentru modificarea si completarea O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului. Prin întâmpinare reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente. 1. Potrivit deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secții Unite, revine instanței de judecată competența de a soluționa pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. O astfel de soluție se impune în cadrul plenitudinii de jurisdicție a instanței nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală. Reluarea procedurilor cu caracter administrativ ar contraveni si principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, principiu consacrat prin art. 6, par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, la care România a devenit parte.

In speță nu ne aflăm în situația refuzului entității de a soluționa notificarea, ci în situația respingerii notificării, ceea ce , din perspectiva unei cereri de chemare în judecată, are aceleași consecințe, instanței revenindu-i obligația de a verifica atât calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, cât și natura măsurilor reparatorii care i se cuvin; în speță reclamanta a solicitat să i se recunoască calitatea de persoană îndreptățită și să i se restituie în natură imobilul. Așa fiind, nu se poate reține că instanța și-a depășit limitele învestirii, reținând că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită si pronunțându-se cu privire la suprafața de teren ce poate fi restituită în natură; cu privire la suprafața de teren ce nu poate fi restituit în natură i-a obligat pe pârâți să facă propuneri de acordare de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

2. Pe baza probelor administrate, instanța a reținut, ca situație de fapt că imobilul a aparținut reclamantei , în baza unui testament lăsat de defunctul C.H. Este adevărat că, evidențele acestei situații de fapt se opresc în anul 1937, așa cum susțin recurenții, dar nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că imobilul ar fi fost înstrăinat de reclamantă în perioada 1937-1948 sau că la data preluării de către stat ar fi avut un alt proprietar. Ca atare, la situația de fapt reținută, care nu poate fi reapreciată în recurs față de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. , legea a fost corect aplicată. 3. Modul de interpretare a probelor sau refuzul de a încuviința o probă - în speță o nouă expertiză, nu se încadrează în textul de lege menționat, motiv pentru care cea de-a treia critică nu va fi analizată de instanța de recurs.

Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Consiliul local al orașului Eforie și Primarul orașului Eforie împotriva deciziei nr. 186 C din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 5 februarie 2010.