ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 676/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 676/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și înregistrată la

Tribunalul Constanța la data de 21 decembrie 2006 reclamanta Academia Română a

contestat în contradictoriu cu pârâții Primăria orașului Eforie prin primar și

Consiliul local al orașului Eforie dispoziția acestora nr. 455 din 23 octombrie

2006, solicitând modificarea acesteia în sensul că Academia Română are calitate

de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul actului normativ

menționat.

În motivare a arătat că, potrivit

Legii nr. 564/2004 pentru completarea art. 4 din Legea nr. 752/2001 privind

organizarea și funcționarea Academiei Române „restituirea altor categorii de

imobile, care au aparținut Academiei Române, se face în condițiile Legii nr. 10/2001,

nefiindu-i aplicabile prevederile art. 3 alin. (2) din lege". Astfel,

Primăria orașului Eforie trebuia să soluționeze favorabil cererea reclamantei

și să dispună restituirea în natură a imobilului situat în Eforie Nord, lotul

nr. 977 în suprafață de 484 mp.

Prin sentința nr. 731 din 30

martie 2007 Tribunalul Constanța a admis acțiunea, a anulat dispoziția nr. 455

din 23 octombrie 2006 și a obligat pe pârâți la restituirea către reclamantă a

lotului 977, în suprafață de 484 mp, situat în Eforie Nord.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut că prin decizia contestată primarul orașului Eforie

a respins cererea de restituire a imobilului cu motivarea că reclamanta nu a

făcut dovada calității de proprietar al imobilului, neîncadrându-se în

dispozițiile art. 3, alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Instanța a mai reținut că

reclamanta a dobândit calitatea de persoană îndreptățită prin adoptarea Legii

nr. 564/2004 pentru completarea Legii nr. 752/2001 pentru organizarea și

funcționarea Academiei Române, că reclamanta a deținut în proprietate pe lângă

alte bunuri, imobilul în cauză, în baza testamentului olograf al defunctului G.H.

și că bunul poate fi restituit în natură.

Împotriva acestei hotărâri

pârâții au declarat apel susținând că instanța de fond a depășit cadrul

procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, pronunțându-se asupra a

ceea ce nu s-a cerut. Prima instanță a fost investită cu o acțiune în

anularea/modificarea dispoziției nr. 455 din 23 octombrie 2006, emisă de

Primarul orașului Eforie, în temeiul Legii nr. 10/2001, cerere ce viza exclusiv

reglementarea statutului reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, nu și cu soluționarea pe fond

a notificării ce viza restituirea în natură a terenului în suprafață de 484 mp,

reprezentând lotul 977 din Eforie Nord. Reclamanta nu a făcut dovada preluării

abuzive a imobilului. Decizia Consiliului de Miniștri din anul 1948 nu

constituie un act de preluare abuzivă, ci un mod de transmitere a dreptului de

folosință asupra terenului reprezentând lotul nr. 977 către Ministerul

Internelor. Instanța de fond a greșit atunci când a dispus obligarea la

restituirea în natură a imobilului în suprafață de 484 mp reprezentând lotul

nr. 977, acest teren fund afectat de lucrările de sistematizare și modernizare

a traseului de cale ferată executată de-a lungul timpului în localitatea

Eforie.

Prin decizia nr. 186 C din 6

iulie 2009 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a admis apelul, a schimbat

în parte sentința, în sensul că a obligat pe pârâți să restituie în natură

reclamantei suprafața de 354 mp din lotul nr. 977 identificat ca fiind parcela

1 în schița anexă la expertiza J.N. A obligat pe pârâți să emită dispoziție cu

propunere de acordare de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005

pentru suprafața de teren de 130 mp, care nu poate fi restituită în natură, a

menținut restul dispozițiilor sentinței și a obligat-o pe reclamantă să

plătească 1000 lei reprezentând supliment onorariu de expert.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut următoarele:

În legătură cu critica

apelanților-pârâți, care vizează depășirea de către instanță a limitelor

învestirii, s-a reținut că rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 constă în

caracterul său profund reparatoriu, urmărind să înlătura prejudiciile suferite

de foștii proprietari prin abuzurile săvârșite de stat. Reglementând

modalitatea de exercitare a dreptului la măsuri reparatorii pentru imobilele

preluate abuziv, această lege a instituit două etape: procedura necontencioasă

și procedura contencioasă. Prin dispoziția nr. 455 din 23 octombrie 2006

Primarul orașului Eforie a finalizat faza administrativă, iar reclamanta, nemulțumită

de soluția prin care a fost exclusă din categoria persoanelor beneficiare ale

măsurilor reparatorii, a formulat contestație împotriva acesteia. împrejurarea

că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat

anularea/modificarea dispoziției în sensul stabilirii calității sale de

persoană îndreptățită, fără a solicita expres obligarea la restituirea în

natură, nu are relevanță în soluționarea cererii, câtă vreme prin notificare

s-a solicitat restituirea terenului, notificarea având caracterului unui act de

declanșare a procedurilor de restituire administrative și judiciare. Sesizată

cu o contestație împotriva dispoziției emisă de unitatea deținătoare instanța

analizează practic notificarea, verificând atât calitatea reclamantei de

persoană îndreptățită cât și modalitatea în care se impune reparația. Instanța

de judecată, în cadrul procedurii judiciare, are competența de a cenzura

îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege de către unitatea deținătoare si de

a dispune asupra restituirii, sens în care s-a pronunțat Decizia nr. XX din 19

martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secții Unite. De altfel, în

ipoteza în care instanța de fond s-ar fi limitat numai la anularea deciziei

pârâtului emisă cu încălcarea legii și ar fi dispus obligarea acestuia să emită

o nouă decizie, s-ar fi adus o gravă încălcare a dreptului reclamantei la un

proces caracterizat prin celeritate, iar dreptul său de proprietate ar fi fost

afectat, nefiind realizat.

S-a mai reținut că instanța de

fond a dezlegat judicios problema calității reclamantei de persoană

îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii. Reclamanta s-a legitimat ca

proprietară a terenului în suprafață de 484 mp situat în orașul Eforie, în baza

testamentului olograf din 22 decembrie 1929 al numitului C.H. prin care se

stabilește ca instituie în favoarea Academiei Române legatul universal al

întregii averii, alături de Decretul din 1929 publicat în M.Of. nr. 282 din 8

decembrie 1929, prin care Academia Română este autorizată să accepte donația

făcută de C.H. Prin adresa nr. 1535/1991 orașul Eforie a confirmat faptul că

lotul nr. 977 a figurat înscris în evidențele Circumscripției Fiscale oraș

Eforie, în tabel cu proprietarii de terenuri din Eforie Nord în proprietatea

Academiei Române până în anul 1937, ulterior nefiind declarat și înscris.

Prin Legea nr. 564/2004 s-a dispus

completarea art. 4 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea

Academiei Române, statuându-se că „restituirea altor imobile (altele decât

terenurile agricole) care au aparținut Academiei Române se face în condițiile

Legii nr. 10/2001. Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că

reclamanta are calitate de persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri

reparatorii pentru imobilul - teren în suprafață de 484 mp situat în

intravilanul orașului Eforie.

In ce privește caracterul abuziv

al preluării bunului instanța a reținut că soluția primei instanțe este

temeinică și legală, Decizia Consiliului de Miniștri din 8 noiembrie 1948

nefiind un titlu valabil în raport de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998

pentru deținerea bunului de către stat si transmiterea lui în folosința

Ministerului de Interne.

Privarea reclamantului de

proprietate, fără o despăgubire, precum și transmiterea în folosința

Ministerului de Interne este o măsură contrară Constituției din 1948 și

dispozițiilor art. 480 C. civ., iar imobilul se încadrează în categoria

imobilelor preluate abuziv, conform art. 2 lit. (1) din Legea nr. 10/2001.

Pârâtul nu a dovedit existența unui titlu valabil pentru deținerea bunului.

Inexistența unui act formal de preluare a terenului din proprietatea Academiei

Române și deținerea lui în prezent de către unitatea administrativ-teritorială

constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă a bunului, care nu a fost

răsturnată de pârât.

În legătură cu critica ce vizează

imposibilitatea restituirii în natură a întregului teren ce a constituit lotul

nr. 977 s-a reținut că este fondată. Din expertiza efectuată în cauză s-a

reținut că lotul nr. 977 în suprafață de 484 mp a fost identificat la ieșirea

din localitatea Eforie Nord spre localitatea Eforie Sud, la est de intersecția

DN 39 și este parțial afectat de carosabilul drumului național DN 39 (E 87) -

suprafața de 42 mp, acostamentul drumului național DN 39 (E 87) - 76 mp, gard

viu de protecție a drumului național - 12 mp și spațiu verde aflat în

proprietatea Orașului Eforie - mp.

Conform dispozițiilor

art. 10

alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

republicată, în cazul imobilelor preluate abuziv persoana îndreptățită

beneficiază de restituirea în natură pentru terenul liber. Dacă terenul nu este

liber, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. S-a reținut fondată

susținerea în sensul că terenul nu poate fi restituit integral în natură, în

condițiile în care, din constatările din teren și din înscrisuri rezultă că actuala

destinație a unei suprafețe de 130 mp din teren intră în categoria de amenajări

de utilitate publică, așa cum e prevăzută de art. 10.3 din Normele metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Situația accesului la drumul public al

proprietarului terenului restituibil în natură și regimul construcțiilor în

zona de

protecție a drumului public,

a mai reținut instanța, urmează a ti soluționate conform legislației în

vigoare, după restituirea în natură a terenului în suprafață de 354 mp.

În ce privește suprafața de teren

de 130 mp, ce nu poate fi restituită în natură, fiind afectată de utilități

publice, s-a dispus obligarea pârâților la emiterea dispoziției motivate cu

propunere de acordare de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei decizii pârâții

au formulat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

1.

Conform art. 29 alin. (6) C. proc. civ. ,,În toate cazurile judecătorii

hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedus judecății".

Recurenții susțin încălcarea

principiului consacrat în acest articol, arătând că instanța a fost învestită

cu cerere de modificare a dispoziției nr. 455/2006, cerere care tinde la

stabilirea calității reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii

conform art. 3 din Legea nr. 10/2001. Față de obiectul cererii , arată

recurenții, atât instanța de fond cât și instanța de apel au depășit limitele

învestirii și au dat altceva decât s-a cerut, atunci când au dispus restituirea

în natură a terenului.

asupra modului în care a fost preluat imobilul de către stat. Nu orice bun

poate fi restituit în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ci numai cele

preluate abuziv. Chiar dacă sunt depuse la dosar înscrisuri care atestă faptul

că lotul 977 a figurat înscris în evidențele Circumscripției fiscale a orașului

Eforie în proprietatea Academiei Române, evidența se oprește în anul 1937. In lipsa

unei dovezi că dreptul de proprietate a existat în favoarea Academiei și la

momentul preluării abuzive, reclamanta nu poate beneficia de măsuri reparatorii.

Nu s-a depus nici un act juridic care să ateste deținerea proprietății de către

persoana îndreptățită la data preluării abuzive, așa cum prevede art. 23.1 lit.

d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Decizia

Consiliului de Miniștri din anul 1948 atestă transmiterea dreptului de

folosință a terenului către Ministerul Internelor.

3.

Identificarea terenului nu s-a făcut corect, în a doua variantă, cea acceptată

de instanță, expertul identificând terenul într-un alt loc. Solicitarea de a se

efectua o nouă expertiză a fost respinsă. In prima variantă a raportului de

expertiză terenul apare ca fiind ocupat în întregime. Modalitatea în care a

fost dispusă restituirea în natură intră în contradicție cu prevederile art. 71

din O.U.G. nr. 114/2007 pentru modificarea si completarea O.U.G. nr. 195/2005

privind protecția mediului.

Prin întâmpinare reclamanta a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul nu este fondat, urmând a

fi respins pentru următoarele considerente.

19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secții Unite, revine

instanței de judecată competența de a soluționa pe fond acțiunea persoanei

îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a

răspunde la notificarea părții interesate.

O astfel de soluție se impune în

cadrul plenitudinii de jurisdicție a instanței nelimitată în această materie

prin vreo dispoziție legală.

Reluarea procedurilor cu caracter

administrativ ar contraveni si principiului soluționării cauzei într-un termen

rezonabil, principiu consacrat prin art. 6, par. 1 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, la care România a

devenit parte.

In speță nu ne aflăm în situația

refuzului entității de a soluționa notificarea, ci în situația respingerii

notificării, ceea ce , din perspectiva unei cereri de chemare în judecată, are

aceleași consecințe, instanței revenindu-i obligația de a verifica atât

calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, cât și natura măsurilor

reparatorii care i se cuvin; în speță reclamanta a solicitat să i se recunoască

calitatea de persoană îndreptățită și să i se restituie în natură imobilul.

Așa fiind, nu se poate reține că

instanța și-a depășit limitele învestirii, reținând că reclamanta are calitatea

de persoană îndreptățită si pronunțându-se cu privire la suprafața de teren ce

poate fi restituită în natură; cu privire la suprafața de teren ce nu poate fi

restituit în natură i-a obligat pe pârâți să facă propuneri de acordare de

despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

instanța a reținut, ca situație de fapt că imobilul a aparținut reclamantei ,

în baza unui testament lăsat de defunctul C.H.

Este adevărat că, evidențele

acestei situații de fapt se opresc în anul 1937, așa cum susțin recurenții, dar

nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că imobilul ar fi fost înstrăinat de

reclamantă în perioada 1937-1948 sau că la data preluării de către stat ar fi

avut un alt proprietar.

Ca atare, la situația de fapt

reținută, care nu poate fi reapreciată în recurs față de dispozițiile art. 304

pct. 1-9 C. proc. civ. , legea a fost corect aplicată.

sau refuzul de a încuviința o probă - în speță o nouă expertiză, nu se

încadrează în textul de lege menționat, motiv pentru care cea de-a treia

critică nu va fi analizată de instanța de recurs.

Pentru considerentele expuse,

recursul va fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâții Consiliul local al orașului Eforie și Primarul orașului

Eforie împotriva deciziei nr. 186 C din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Constanța,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi 5 februarie 2010.