ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1751/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 126/CA din 13 iulie 2009, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității formulării plângerii prealabile și excepția tardivității introducerii acțiunii la instanță și a respins acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Pașcani, prin primar, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și SC E. SA București, având ca obiect anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 03 nr. 0054 emis de Ministerul Industriilor la data de 19 februarie 2003. Cererea de intervenție în interesul reclamantului formulată de intervenientul G.V.

a fost respinsă. Prin aceeași sentință a fost admisă excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și excepția autorității de lucru judecat, excepții cu privire la cererea de intervenție în interes propriu formulată de G.V., fiind astfel respinsă și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul G.V. Reclamantul Municipiul Pașcani a fost obligat să plătească pârâtei SC E. SA suma de 723,86 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că Primarul Municipiului Pașcani, reclamant în prezenta cauză, a luat cunoștință de actul administrativ, a cărui anulare o solicită, la data de 23 iulie 2007, dat fiind că în cuprinsul adresei nr. 10300 din 23 iulie 2007 înaintată Tribunalului Iași pentru dosarul nr. 8781/99/2008, afirmă în mod explicit că suprafața de 232 mp.

„reprezentând o porțiune din str. și taluzul pârâului F., a fost inclusă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, pentru sucursala Iași, în mod eronat”. Reține instanța de fond că raportat la această dată, și nu la data de 12 noiembrie 2008, când reclamantul pretinde că i s-a comunicat duplicatul cererii de chemare în judecată promovată de SC E. SA ce face obiectul dosarului nr. 878/99/2008 al Tribunalului Iași, atât termenul prevăzut de art. 7 alin. (3) cât și cel prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ au fost substanțial depășite, atât plângerea prealabilă cât și acțiunea introdusă la instanță, fiind tardiv formulate.

Mai mult decât atât, reține instanța de fond, certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost intabulat la data de 19 februarie 1993 dată la care a devenit public, iar acțiunea în anulare a acestuia este introdusă la instanță la 11 februarie 2009, astfel că timp de 16 ani reclamantul nu a făcut niciun demers pentru a-și valorifica dreptul pretins, ceea ce determină recunoașterea caracterului definitiv al acestui act, pentru că altfel s-ar aduce atingere principiului securității și al stabilității raporturilor juridice.

Referitor la cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul G.V., instanța de fond a reținut că acesta nu a făcut dovada parcurgerii plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pe de altă parte, la cererea acestuia legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M 03 nr. 0054, emis de Ministerul Industriilor la 19 februarie 1993 a mai făcut obiectul unor hotărâri judecătorești, devenite irevocabile, cererea de anulare parțială fiind respinsă prin sentința civilă nr. 48/C17 din 23 aprilie 2007 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin nerecurare, iar excepția de nelegalitate a aceluiași act administrativ formulată de G.V.

a fost respinsă prin Decizia nr. 1939 din 2 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a admis recursul pârâților și a modificat sentința atacată prin care inițial s-a admis excepția de nelegalitate. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, în termen legal, reclamantul Municipiul Pașcani și intervenientul G.V., ambii criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că rezolvarea dată speței de către instanța de fond prin respingerea acțiunii, urmare admiterii unor excepții, este greșită.

Recurentul Municipiul Pașcani prin reprezentant legal Primarul Municipiului Pașcani, susține în esență, prin motivele de recurs formulate că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale incidente în speță, materialul probator administrat și raportul juridic dedus judecății, la dosar neexistând dovezi din care să rezulte că li s-a comunicat acest certificat de atestare a dreptului de proprietate, practic ei luând cunoștință de el la data 12 noiembrie 2008, când li s-a comunicat duplicatul cererii de chemare în judecată, acțiune promovată de SC E. SA și care face obiectul dosarului nr. 8781/99/2008 al Tribunalului Iași.

Mențiunile făcute în adresa nr. 10300 din 23 iulie 2007 referitor la acest certificat nu fac dovada că ei au luat cunoștință de conținutul acestui act administrativ, după cum nu are relevanță în cauză nici faptul că au semnat procesul verbal de vecinătăți, câtă vreme acest certificat nu le-a fost comunicat și nu a fost înregistrat la registratura Primăriei Municipiului Pașcani. În final, recurentul-reclamant invocă excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate ce face obiectul acțiunii în anulare dedusă judecății. Intervenientul în interes propriu și alăturat, G.V., critică sentința instanței de fond, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. – „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura pricinii”, respectiv „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Susține în esență prin motivele de recurs formulate că în mod eronat instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat, în cauzele în care s-a statuat asupra legalității actului administrativ atacat el având calități diferite, de reclamant, respectiv de intervenient, astfel că nu ne aflăm în situația prevăzută de art. 166 C. proc. civ. Totodată susține recurentul-intervenient, actul administrativ a fost analizat fie pe calea acțiunii directe, fie pe calea excepției de nelegalitate, modalitatea de abordare a legalității actului fiind diferită, acesta fiind încă un argument în plus în sensul că nu ne aflăm în situația „identității de cauză solicitată de textul de lege”.

În plus, arată recurentul-pârât nu este nici identitate de obiect, fiind vorba de suprafețe de teren diferite – 232 mp sau 7260 mp (în prezenta cauză). Cât privește excepția lipsei plângerii prealabile, recurentul pârât susține că greșit a considerat instanța de fond că în calitate de intervenient trebuia să îndeplinească această procedură. Excepțiile, tardivității formulării plângerii prealabile admisă în privința acțiunii principale și cu privire la cererea de intervenție în interes alăturat, cât și cea a tardivității introducerii acțiunii la instanță, susține intervenientul, sunt de asemenea rezolvate greșit de către instanța de fond, în raport de faptul că momentul cert la care reclamantul a luat cunoștință despre certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei SC E. SA București este data de 12 noiembrie 2008, așa cum de altfel susține și recurentul-reclamant.

Intimata SC E. SA București a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. A invocat prin întâmpinare și excepția lipsei calității procesuale active în exercitarea recursului introdus de G.V., dar cu ocazia concluziilor puse pe fondul cauzei în recurs nu a mai susținut-o. Analizând cele două recursuri formulate de reclamant și respectiv intervenientul G.V., prin prisma motivelor de recurs formulate și în raport de probatoriul administrat în cauză și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Motivele de recurs formulate și criticile aduse sentinței instanței de fond, permit analizarea concomitentă a acestora.

Actul administrativ atacat și a cărei anulare parțială se solicită este reprezentat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor la data de 19 februarie 1993, asupra terenurilor seria M 03 nr. 0054, act prin care se confirmă că SC E. SA București are în proprietate exclusivă suprafața de 34993,01 mp pe teritoriul județului Iași, în această suprafață fiind cuprinsă și suprafața de 7260 mp vizată de reclamant.

Prin încheierea nr. 2651 din 2 noiembrie 2001 a Judecătoriei Pașcani – Biroul de Carte funciară, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al intimatei-pârâte asupra imobilului în suprafață de 2598,07 mp teren și construcții situat în Municipiul Pașcani Str. F. nr. 37 și a imobilului în suprafață de 4662 mp situat în str. G. nr. 125, astfel încât certificatul de atestare a dreptului de proprietate a dobândit opozabilitate față de terți, inclusiv față de recurentul-reclamant Primarul Municipiului Pașcani și intervenientul G.V. Mai mult, astfel cum corect reține și instanța de fond, prin adresa nr. 10300 din 23 iulie 2007 semnată de Primarul Municipiului Pașcani și destinată SC E. SA, se precizează că „suprafața de 232 mp reprezintă o porțiune din str. F. și taluzul pârâului F. care a fost inclusă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru Sucursala Iași, în mod eronat”.

Rezultă deci că așa cum în mod just a apreciat și instanța de fond, apărarea recurentului-reclamant, precum și cea a intervenientului, în sensul că abia la data de 12 noiembrie 2008, când i s-a comunicat duplicatul cererii de chemare în judecată promovată de SC E. SA ce face obiectul dosarului nr. 8781/99/2008 al Tribunalului Iași au luat cunoștință de acest certificat de atestare a dreptului de proprietate, nu poate fi avută în vedere. Că o astfel de susținere este nesinceră și nu corespunde realității se deduce și din faptul că, astfel cum susține și intimata pârâtă, la data întocmirii documentației pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, Municipiul Pașcani și-a dat acordul pentru eliberarea acestui act administrativ în favoarea intimatei pârâte, aceasta fiind plătitoare de impozit pentru terenul ce face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Așadar, în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiate excepțiile tardivității plângerii prealabile și cea a tardivității introducerii acțiunii la instanța de judecată, plângerea prealabilă fiind formulată la data de 10 decembrie 2008 de către recurentul-reclamant iar acțiunea introdusă la data de 11 februarie 2009. Au fost înfrânte astfel dispozițiile art. 7 alin. (3), respectiv art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, conform cărora, „este îndreptățit să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența lui, în limitele termenului de 6 luni prevăzut de alin. (7), respectiv „pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului verbal de conciliere, după caz”.

Cât privește susținerea recurentului-reclamant în sensul că actul administrativ contestat nu i-a fost comunicat, iar faptul că au semnat procesul verbal de vecinătate nu are relevanță în cauză, deoarece ei nu au luat cunoștință efectiv de conținutul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, aceasta este neîntemeiată, din moment ce textele de lege raportează termenele de formulare a plângerii prealabile, respectiv de introducere a acțiunii la instanță și la momentul luării la cunoștință, pe orice cale, de existența actului administrativ.

Excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate ce face și obiectul acțiunii în anulare, invocată de recurentul-reclamant, prin cererea de recurs, nu este susceptibilă de a fi pusă în discuție, între actul administrativ contestat pe calea excepției și soluționarea litigiului pe fond putând exista doar raporturi de dependență, actul administrativ respectiv neputând face atât obiectul excepției de nelegalitate cât și obiectul unei acțiuni pe fond în anulare. Referitor la criticile aduse sentinței prin motivele de recurs formulate de intervenientul G.V., instanța de control judiciar face următoarele precizări.

Excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, în mod corect a fost admisă de instanța de fond prin sentința atacată, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ statuând în sensul că „Este îndreptățită a introduce plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale de existență a acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la art. 7)”. Textul de lege se referă așadar la procedura prealabilă necesar a fi îndeplinită de persoanele care au calitatea de terț în raport cu titularul actului, această procedură nefiind lăsată la latitudinea terțului.

Cât privește admiterea excepției autorității de lucru judecat, criticile formulate de recurentul-intervenient în interes propriu G.V., sunt parțial întemeiate, autoritatea de lucru judecat putând fi raportată numai în ce privește soluționarea acțiunii în constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 03 nr. 0054 din 19 februarie 1993, pentru suprafața de 232,50 mp situată pe str. F., cerere ce a fost respinsă prin sentința civilă nr. 48/CA din 23 aprilie 2007 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, hotărârea rămasă irevocabilă prin nerecurare. În raport de această soluție, putem considera ca fiind întemeiată excepția puterii lucrului judecat prevăzută de art. 166 C. proc.

civ., excepție ale cărei efecte sunt de fapt același ca și în cazul excepției autorității de lucru judecat. În prezenta cauză nu poate fi deci înlăturată soluția definitivă și irevocabilă anterioară de respingere a cererii de constatare nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ce face obiectul prezentei acțiuni. Faptul că excepția de nelegalitate a aceluiași certificat de atestare a dreptului de proprietate a mai fost soluționată anterior, fiind respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr. 1939 din 2 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care urmare admiterii recursului a modificat sentința inițială de admitere a excepției, nu poate conduce la existența autorității de lucru judecat, excepția de nelegalitate fiind un mijloc de apărare și trebuind a fi cercetată în fiecare caz în parte în mod concret, în raport de obiectul acțiunii.

Dar, analiza în detaliu a condițiilor impuse de textul de lege – art. 1201 C. civ. – pentru stabilirea autorității de lucru judecat, nici nu mai este necesară în prezenta cauză, de vreme ce, așa cum corect a stabilit și instanța de fond, este întemeiată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acțiunea fiind respinsă pe această excepție. Este adevărat că demersurile făcute anterior de către recurentul-intervenient de a se cerceta legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, fie pe calea acțiunii în anulare, fie pe calea excepției de nelegalitate, au eșuat, fiind respinse definitiv și irevocabil prin hotărâri judecătorești, astfel cum s-a precizat mai sus.

Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar motivele de recurs formulate sunt nefondate, în baza art. 312 C. proc. civ. recursurile declarate de reclamantul Municipiul Pașcani prin reprezentantul legal Primarul Municipiului Pașcani și intervenientul în interes propriu și alăturat G.V. vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de G.V. și de Municipiul Pașcani – prin primar împotriva sentinței nr. 126/CA din 13 iulie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2010.