ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1751/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1751/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 126/CA din 13 iulie

2009, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția tardivității formulării plângerii prealabile și excepția

tardivității introducerii acțiunii la instanță și a respins acțiunea formulată

de reclamantul Municipiul Pașcani, prin primar, în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Economiei și SC E. SA București, având ca obiect anularea parțială a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria

M 03 nr. 0054 emis de Ministerul Industriilor la data de 19 februarie 2003.

Cererea de intervenție în interesul

reclamantului formulată de intervenientul G.V. a fost respinsă.

Prin aceeași sentință a fost admisă

excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și excepția autorității de lucru

judecat, excepții cu privire la cererea de intervenție în interes propriu

formulată de G.V., fiind astfel respinsă și cererea de intervenție în interes

propriu formulată de intervenientul G.V.

Reclamantul Municipiul Pașcani a fost

obligat să plătească pârâtei SC E. SA suma de 723,86 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că Primarul Municipiului Pașcani, reclamant în

prezenta cauză, a luat cunoștință de actul administrativ, a cărui anulare o

solicită, la data de 23 iulie 2007, dat fiind că în cuprinsul adresei nr. 10300

din 23 iulie 2007 înaintată Tribunalului Iași pentru dosarul nr. 8781/99/2008,

afirmă în mod explicit că suprafața de 232 mp. „reprezentând o porțiune din str.

și taluzul pârâului F., a fost inclusă în certificatul de atestare a dreptului

de proprietate, pentru sucursala Iași, în mod eronat”.

Reține instanța de fond că raportat la

această dată, și nu la data de 12 noiembrie 2008, când reclamantul pretinde că

i s-a comunicat duplicatul cererii de chemare în judecată promovată de SC E. SA

ce face obiectul dosarului nr. 878/99/2008 al Tribunalului Iași, atât termenul

prevăzut de art. 7 alin. (3) cât și cel prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ au fost substanțial depășite, atât

plângerea prealabilă cât și acțiunea introdusă la instanță, fiind tardiv

formulate.

Mai mult decât atât, reține instanța de

fond, certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost intabulat la

data de 19 februarie 1993 dată la care a devenit public, iar acțiunea în

anulare a acestuia este introdusă la instanță la 11 februarie 2009, astfel că

timp de 16 ani reclamantul nu a făcut niciun demers pentru a-și valorifica dreptul

pretins, ceea ce determină recunoașterea caracterului definitiv al acestui act,

pentru că altfel s-ar aduce atingere principiului securității și al

stabilității raporturilor juridice.

Referitor la cererea de intervenție în

interes propriu formulată de intervenientul G.V., instanța de fond a reținut că

acesta nu a făcut dovada parcurgerii plângerii prealabile prevăzută de art. 7

din Legea nr. 554/2004, iar pe de altă parte, la cererea acestuia legalitatea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria

M 03 nr. 0054, emis de Ministerul Industriilor la 19 februarie 1993 a mai făcut obiectul unor hotărâri judecătorești, devenite irevocabile, cererea de anulare

parțială fiind respinsă prin sentința civilă nr. 48/C17 din 23 aprilie 2007 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin

nerecurare, iar excepția de nelegalitate a aceluiași act administrativ

formulată de G.V. a fost respinsă prin Decizia nr. 1939 din 2 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a admis recursul pârâților și a modificat sentința

atacată prin care inițial s-a admis excepția de nelegalitate.

Împotriva acestei sentințe, au declarat

recurs, în termen legal, reclamantul Municipiul Pașcani și intervenientul G.V.,

ambii criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că rezolvarea

dată speței de către instanța de fond prin respingerea acțiunii, urmare

admiterii unor excepții, este greșită.

Recurentul Municipiul Pașcani prin

reprezentant legal Primarul Municipiului Pașcani, susține în esență, prin

motivele de recurs formulate că instanța de fond a interpretat în mod greșit

dispozițiile legale incidente în speță, materialul probator administrat și

raportul juridic dedus judecății, la dosar neexistând dovezi din care să

rezulte că li s-a comunicat acest certificat de atestare a dreptului de

proprietate, practic ei luând cunoștință de el la data 12 noiembrie 2008, când

li s-a comunicat duplicatul cererii de chemare în judecată, acțiune promovată

de SC E. SA și care face obiectul dosarului nr. 8781/99/2008 al Tribunalului

Iași.

Mențiunile făcute în adresa nr. 10300 din

23 iulie 2007 referitor la acest certificat nu fac dovada că ei au luat

cunoștință de conținutul acestui act administrativ, după cum nu are relevanță

în cauză nici faptul că au semnat procesul verbal de vecinătăți, câtă vreme

acest certificat nu le-a fost comunicat și nu a fost înregistrat la

registratura Primăriei Municipiului Pașcani.

În final, recurentul-reclamant invocă

excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

ce face obiectul acțiunii în anulare dedusă judecății.

Intervenientul în interes propriu și alăturat,

G.V., critică sentința instanței de fond, invocând motivele prevăzute de art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. – „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura pricinii”,

respectiv „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Susține în esență prin motivele de recurs

formulate că în mod eronat instanța de fond a admis excepția autorității de

lucru judecat, în cauzele în care s-a statuat asupra legalității actului

administrativ atacat el având calități diferite, de reclamant, respectiv de

intervenient, astfel că nu ne aflăm în situația prevăzută de art. 166 C. proc.

civ.

Totodată susține recurentul-intervenient,

actul administrativ a fost analizat fie pe calea acțiunii directe, fie pe calea

excepției de nelegalitate, modalitatea de abordare a legalității actului fiind

diferită, acesta fiind încă un argument în plus în sensul că nu ne aflăm în

situația „identității de cauză solicitată de textul de lege”.

În plus, arată recurentul-pârât nu este

nici identitate de obiect, fiind vorba de suprafețe de teren diferite – 232 mp

sau 7260 mp (în prezenta cauză).

Cât privește excepția lipsei plângerii

prealabile, recurentul pârât susține că greșit a considerat instanța de fond că

în calitate de intervenient trebuia să îndeplinească această procedură.

Excepțiile, tardivității formulării

plângerii prealabile admisă în privința acțiunii principale și cu privire la

cererea de intervenție în interes alăturat, cât și cea a tardivității introducerii

acțiunii la instanță, susține intervenientul, sunt de asemenea rezolvate greșit

de către instanța de fond, în raport de faptul că momentul cert la care

reclamantul a luat cunoștință despre certificatul de atestare a dreptului de

proprietate al pârâtei SC E. SA București este data de 12 noiembrie 2008, așa

cum de altfel susține și recurentul-reclamant.

Intimata SC E. SA București a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

A invocat prin întâmpinare și excepția

lipsei calității procesuale active în exercitarea recursului introdus de G.V.,

dar cu ocazia concluziilor puse pe fondul cauzei în recurs nu a mai susținut-o.

Analizând cele două recursuri formulate

de reclamant și respectiv intervenientul G.V., prin prisma motivelor de recurs

formulate și în raport de probatoriul administrat în cauză și dispozițiile

legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Motivele de recurs formulate și criticile

aduse sentinței instanței de fond, permit analizarea concomitentă a acestora.

Actul administrativ atacat și a cărei

anulare parțială se solicită este reprezentat de certificatul de atestare a

dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor la data de 19

februarie 1993, asupra terenurilor seria M 03 nr. 0054, act prin care se

confirmă că SC E. SA București are în proprietate exclusivă suprafața de

34993,01 mp pe teritoriul județului Iași, în această suprafață fiind cuprinsă

și suprafața de 7260 mp vizată de reclamant.

Prin încheierea nr. 2651 din 2 noiembrie 2001 a Judecătoriei Pașcani – Biroul de Carte funciară, s-a dispus intabularea dreptului de

proprietate al intimatei-pârâte asupra imobilului în suprafață de 2598,07 mp

teren și construcții situat în Municipiul Pașcani Str. F. nr. 37 și a imobilului

în suprafață de 4662 mp situat în str. G. nr. 125, astfel încât certificatul de

atestare a dreptului de proprietate a dobândit opozabilitate față de terți, inclusiv

față de recurentul-reclamant Primarul Municipiului Pașcani și intervenientul G.V.

Mai mult, astfel cum corect reține și

instanța de fond, prin adresa nr. 10300 din 23 iulie 2007 semnată de Primarul

Municipiului Pașcani și destinată SC E. SA, se precizează că „suprafața de 232 mp

reprezintă o porțiune din str. F. și taluzul pârâului F. care a fost inclusă în

certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru Sucursala Iași, în mod

eronat”.

Rezultă deci că așa cum în mod just a

apreciat și instanța de fond, apărarea recurentului-reclamant, precum și cea a

intervenientului, în sensul că abia la data de 12 noiembrie 2008, când i s-a

comunicat duplicatul cererii de chemare în judecată promovată de SC E. SA ce

face obiectul dosarului nr. 8781/99/2008 al Tribunalului Iași au luat

cunoștință de acest certificat de atestare a dreptului de proprietate, nu poate

fi avută în vedere.

Că o astfel de susținere este nesinceră

și nu corespunde realității se deduce și din faptul că, astfel cum susține și

intimata pârâtă, la data întocmirii documentației pentru emiterea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate, Municipiul Pașcani și-a

dat acordul pentru eliberarea acestui act administrativ în favoarea intimatei

pârâte, aceasta fiind plătitoare de impozit pentru terenul ce face obiectul

certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Așadar, în mod corect instanța de fond a

apreciat ca fiind întemeiate excepțiile tardivității plângerii prealabile și

cea a tardivității introducerii acțiunii la instanța de judecată, plângerea

prealabilă fiind formulată la data de 10 decembrie 2008 de către

recurentul-reclamant iar acțiunea introdusă la data de 11 februarie 2009.

Au fost înfrânte astfel dispozițiile art.

7 alin. (3), respectiv art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind

contenciosul administrativ, conform cărora, „este îndreptățit să introducă plângere

prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes

legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui

subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de

existența lui, în limitele termenului de 6 luni prevăzut de alin. (7),

respectiv „pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual,

cererea poate fi introdusă peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai

târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data

introducerii cererii sau data încheierii procesului verbal de conciliere, după

caz”.

Cât privește susținerea recurentului-reclamant

în sensul că actul administrativ contestat nu i-a fost comunicat, iar faptul că

au semnat procesul verbal de vecinătate nu are relevanță în cauză, deoarece ei

nu au luat cunoștință efectiv de conținutul certificatului de atestare a

dreptului de proprietate, aceasta este neîntemeiată, din moment ce textele de

lege raportează termenele de formulare a plângerii prealabile, respectiv de

introducere a acțiunii la instanță și la momentul luării la cunoștință, pe

orice cale, de existența actului administrativ.

Excepția de nelegalitate a certificatului

de atestare a dreptului de proprietate ce face și obiectul acțiunii în anulare,

invocată de recurentul-reclamant, prin cererea de recurs, nu este susceptibilă

de a fi pusă în discuție, între actul administrativ contestat pe calea

excepției și soluționarea litigiului pe fond putând exista doar raporturi de

dependență, actul administrativ respectiv neputând face atât obiectul excepției

de nelegalitate cât și obiectul unei acțiuni pe fond în anulare.

Referitor la criticile aduse sentinței

prin motivele de recurs formulate de intervenientul G.V., instanța de control

judiciar face următoarele precizări.

Excepția neîndeplinirii procedurii

prealabile, în mod corect a fost admisă de instanța de fond prin sentința atacată,

art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ statuând

în sensul că „Este îndreptățită a introduce plângere prealabilă și persoana

vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ

cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a

luat cunoștință, pe orice cale de existență a acestuia, în limitele termenului

de 6 luni prevăzut la art. 7)”.

Textul de lege se referă așadar la

procedura prealabilă necesar a fi îndeplinită de persoanele care au calitatea

de terț în raport cu titularul actului, această procedură nefiind lăsată la

latitudinea terțului.

Cât privește admiterea excepției

autorității de lucru judecat, criticile formulate de recurentul-intervenient în

interes propriu G.V., sunt parțial întemeiate, autoritatea de lucru judecat

putând fi raportată numai în ce privește soluționarea acțiunii în constatarea

nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

seria M 03 nr. 0054 din 19 februarie 1993, pentru suprafața de 232,50 mp situată

pe str. F., cerere ce a fost respinsă prin sentința civilă nr. 48/CA din 23

aprilie 2007 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și

fiscal, hotărârea rămasă irevocabilă prin nerecurare.

În raport de această soluție, putem

considera ca fiind întemeiată excepția puterii lucrului judecat prevăzută de

art. 166 C. proc. civ., excepție ale cărei efecte sunt de fapt același ca și în

cazul excepției autorității de lucru judecat.

În prezenta cauză nu poate fi deci

înlăturată soluția definitivă și irevocabilă anterioară de respingere a cererii

de constatare nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, ce face obiectul prezentei acțiuni.

Faptul că excepția de nelegalitate a

aceluiași certificat de atestare a dreptului de proprietate a mai fost

soluționată anterior, fiind respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr. 1939 din

2 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care urmare admiterii

recursului a modificat sentința inițială de admitere a excepției, nu poate

conduce la existența autorității de lucru judecat, excepția de nelegalitate

fiind un mijloc de apărare și trebuind a fi cercetată în fiecare caz în parte

în mod concret, în raport de obiectul acțiunii.

Dar, analiza în detaliu a condițiilor

impuse de textul de lege – art. 1201 C. civ. – pentru stabilirea autorității de

lucru judecat, nici nu mai este necesară în prezenta cauză, de vreme ce, așa

cum corect a stabilit și instanța de fond, este întemeiată excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004, acțiunea fiind respinsă pe această excepție.

Este adevărat că demersurile făcute

anterior de către recurentul-intervenient de a se cerceta legalitatea certificatului

de atestare a dreptului de proprietate, fie pe calea acțiunii în anulare, fie

pe calea excepției de nelegalitate, au eșuat, fiind respinse definitiv și

irevocabil prin hotărâri judecătorești, astfel cum s-a precizat mai sus.

Pentru toate aceste considerente,

constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar

motivele de recurs formulate sunt nefondate, în baza art. 312 C. proc. civ.

recursurile declarate de reclamantul Municipiul Pașcani prin reprezentantul

legal Primarul Municipiului Pașcani și intervenientul în interes propriu și

alăturat G.V. vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de G.V. și

de Municipiul Pașcani – prin primar împotriva sentinței nr. 126/CA din 13 iulie

2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

martie 2010.