ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 826/2010

Deliberând asupra recursurilor civile de față, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 773 din 24 aprilie 2008 Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

a respins excepția de necompetență materială a Tribunalului București, ca

neîntemeiată; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

B.N.P. D.D.; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.E.

și O.M.; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune; a respins

acțiunea formulată de reclamanții O.P.G. și O.P.M., în contradictoriu cu

pârâții M.E. prin curator D.L.V. și O.M. și a constatat ca fiind prescris dreptul

material la acțiune.

Au fost

obligați reclamanții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 lei

către pârâtul B.N.P. D.M. și respectiv 1.500 lei către pârâta M.E.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța a reținut că este prescris dreptul material la

acțiune, în ceea ce privește cererea formulată de reclamanți, potrivit

dispozițiilor art. 405 alin. (1) C. proc. civ., dreptul la acțiune fiind născut

pe data de 14 noiembrie 2003, când a rămas definitivă sentința civilă nr.

11219/2002 a Judecătoriei sector 1 București, prin decizia civilă nr. 2095/2003

a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

S-a

considerat că este nefondată susținerea reclamanților, potrivit căreia, dreptul

material la acțiune s-a născut la data rămânerii irevocabile a hotărârii primei

instanțe, respectiv pe data de 22 februarie 2005, avându-se în vedere prevederile

art. 374 și art. 269 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia

civilă nr. 852 din 18 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a admis apelul declarat de reclamanții O.P.G. și O.P.M., a desființat

sentința civilă nr. 773 din 24 aprilie 2008 a Tribunalul București, secția a IV-a civilă, și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță,

conform dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prima instanță

nu s-a pronunțat pe toate capetele de cerere cu care a fost învestită, precum

și faptul că, în mod greșit, s-a admis excepția prescripției dreptului material

la acțiune.

Astfel, s-a

reținut prin considerentele deciziilor respective că prima instanță nu a

analizat și nu s-a pronunțat asupra capetelor de cerere având ca obiect daune

materiale și morale, precum și faptul că dreptul la acțiune al reclamantelor în

ceea ce privește restituirea cu daune interese a prețului achitat în baza

contractului de vânzare-cumpărare nr. 376 din 9 martie 2001, având ca obiect

imobilul situat în Municipiul București, sector 1, autentificat la pârâtul

B.N.P. „D.M.”, și care a fost constatat ca fiind nul, prin hotărâre

judecătorească, începe să curgă de la data rămânerii irevocabile a sentinței

civile nr. 11219/2002 a Judecătoriei sector 1 București, respectiv de la data

de 22 februarie 2005.

Împotriva

hotărârii respective, în termen legal, au declarat recurs pe data de 15

decembrie 2008, 11 martie 2009 și respectiv 17 decembrie 2008, pârâtele O.M., M.E.,

prin tutore M.C. și B.N.P. „D.M.D.”.

Pârâtele O.M.

și M.E., prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, invocând în drept

prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., au solicitat modificarea

deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți

împotriva sentinței civile nr. 773 din 24 aprilie 2008 a Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Astfel, s-a

susținut în primul rând faptul că motivarea instanței de apel prin raportare la

caracterele juridice a unui titlu executoriu și a atributelor acestuia este una

străină de natura pricinii, întrucât aspectul esențial al speței, este reprezentat

de momentul nașterii dreptului de a cere executarea silită, drept care s-a

născut de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 11219/2002 a

Judecătoriei sector 1 București, așa cum corect a reținut prima instanță.

S-a învederat

și faptul că motivarea dată de instanța de apel raportată la dreptul la un

proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, este trunchiat, fiind arătat sub o interpretare proprie, ce nu

corespunde realității.

S-a arătat

sub acest aspect, că decizia recurată a interpretat total greșit actul juridic

supus judecății, privind modul de aplicare a unei excepții de ordine publică și

a schimbat sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pârâtul

B.N.P. „D.M.D.” prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare

a legii, reținând în mod eronat că dreptul la acțiune al reclamanților s-a

născut la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțate de Judecătoria

sector 1 București.

Sub acest

aspect, s-a arătat că momentul la care s-a născut dreptul la acțiune privind

restituirea prețului plătit la achiziționarea imobilului, este acela al promovării

de către reclamanta-vânzătoare M.E. a acțiunii prin care a solicitat anularea

procurii și a contractului de vânzare-cumpărare, aceasta având posibilitatea în

acest sens, să formuleze cerere reconvențională în dosarul nr. 8114/2002 având

ca obiect restituirea prețului plătit, în caz că se anulează convenția.

În privința

celor două capete de cerere având ca obiect plata daunelor materiale și morale,

s-a susținut că au un caracter subsidiar, astfel încât în contextul în care

instanța a admis excepția prescripției capătului principal de cerere, devenea

inutilă și cercetarea acestora.

La data de 18

iunie 2009, intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând

respingerea recursului ca nefondat, iar la termenul din 4 februarie 2010,

instanța de recurs a invocat, din oficiu, și a pus în discuția părților aplicarea

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de

apel nu s-a pronunțat prin decizia recurată, asupra celui de al doilea motiv de

apel invocat de reclamanți, respectiv la excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtului B.N.P. „D.M.D.”.

Recursul

declarat de pârâți, se privește ca fiind întemeiat și se va admite, prin prisma

motivului de casare, invocat din oficiu de către instanță, respectiv

prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., avându-se în vedere următoarele

considerente :

Potrivit

dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, ca

o garanție a caracterului echidistant al procedurii judiciare și a respectării dreptului

la apărare al părților, „motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților”.

Prin urmare,

„motivarea” hotărârii, înseamnă arătarea în scris a considerentelor care au dus

la convingerea judecătorului că trebuie să admită sau să respingă cererile

părților.

În acest

sens, sunt aplicabile și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, o hotărâre judecătorească pronunțată de o instanță

națională trebuind să fie motivată, în fapt și drept, sub toate aspectele

existente în cererea de chemare în judecată, în caz contrar, fiind încălcat

accesul liber la instanță.

Astfel,

analizând decizia recurată se constată faptul că, Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 C. proc. civ.,

desființând hotărârea primei instanțe, în contradictoriu cu toate părțile, și

dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare, însă considerentele acesteia

analizează numai motivele de apel referitoare la excepția prescripției

dreptului material la acțiune și capetele de cerere subsidiare, având ca obiect

daune materiale și morale, lăsând nesoluționat motivul de apel, privind

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.N.P. „D.M.D.”, instanța

de apel, nepronunțându-se asupra acestuia.

Nemotivarea

hotărârii are așadar conotații care vizează nelegalitatea hotărârii atacate,

aflându-ne în situația încălcării unei obligații legale a judecătorului, aceea

de a proceda la motivarea hotărârii în cazurile prevăzute de lege.

Neîndeplinirea

acestei cerințe legale a motivării de către instanța de apel, constituie

motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., iar această

situație echivalează cu nepronunțarea și face imposibilă analiza în cadrul

recursului a legalității deciziei în raport de soluția pronunțată prin aceasta,

ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza art. 312 alin. (2) C.

proc. civ.

În ceea ce

privește susținerile recurentei-pârâte B.N.P. „D.M.D.”, că instanța de casare

nu putea invoca din oficiu acest motiv de casare, acestea vor fi înlăturate ca

nefondate, întrucât nemotivarea hotărârii duce la nulitatea acestuia, prin

raportare la prevederile art. 108 alin. (1) și art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit

cărora, nulitățile de ordine publică pot fi ridicate, de parte sau de judecător,

în orice stare a pricinii iar instanța, prin hotărârea dată, a încălcat formele

de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de prevederile art. 105 alin. (2)

C. proc. civ.

Aceasta, întrucât

hotărârea poate fi casată, dacă nu cuprinde considerentele pe baza cărora s-a

întemeiat, inexistența acestora, împiedicând exercitarea controlului judiciar.

Fiind găsit

astfel întemeiat, motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

nu vor mai fi analizate motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Față de cele

arătate și în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursurile

declarate de pârâți, va casa decizia recurată și va dispune trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții O.M.,

M.E., prin tutore M.C., și Biroul Notarului Public D.M.D. împotriva deciziei

nr. 852 din 18 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 11 februarie 2010.