ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 228/2017

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2008, la data de 30 ianuarie 2008, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C., prin curator D., E. și B.N.P. F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligate pârâtele C. și E., în solidar, la plata sumei de 21.600 RON, reprezentând prețul de vânzare-cumpărare al imobilului situat în București, str. x, obligarea celor trei pârâte în solidar la plata despăgubirilor materiale, sumă ce urmează a fi precizată după efectuarea expertizei și obligarea celor trei pârâte, în solidar, la plata sumei de 200.000 RON, reprezentând daune morale.

Prin sentința civilă nr. 773 din 24 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepția de necompetență materială a Tribunalului București, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B.N.P. F., a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. și E., a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., constatând prescris dreptul material la acțiune.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, apelul fiind admis prin decizia civilă nr. 852 din 18 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a desființat sentința sus menționată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București, cu motivarea că acțiunea nu este prescrisă.

Recursul declarat împotriva acestei decizii a fost admis prin decizia civilă nr. 826 din 11 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, fiind trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, iar prin decizia civilă nr. 392A din 01 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și Biroul Notarului Public F., iar prin decizia nr. 5415 din 23 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală s-au admis recursurile, s-a casat decizia atacată și sentința civilă nr. 773/2008 a Tribunalului București, secția a IV-a Civilă și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București, unde dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2011.

În cadrul prezentului dosar, reclamanții au formulat, în temeiul art. 132 C. proc. civ., cerere de introducere în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei F., arătându-se că această cerere a fost formulată în raport de soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Civilă prin decizia nr. 5415/23.06.2011 în dosarul nr. x/2010, conform căreia B.N.P. F. nu are calitate procesuală pasivă în cauza de față.

Prin sentința civilă nr. 1883 din 22 octombrie 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte acțiunea; a obligat pârâta E. la plata către reclamanți a sumei de 21.600 RON, reprezentând prețul de vânzare-cumpărare al imobilului situat în București, str. x, sectorul 1; a respins capătul 1 de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta C. ca neîntemeiat; a respins capetele 2 și 3 de cerere ca neîntemeiate; a obligat pârâta E. la plata către reclamanți a sumei de 1.340 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a obligat reclamanții la plata către pârâta C. a sumei de 2.740 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, apelul fiind admis prin decizia civilă nr. 141 A din 23 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr. x/2011, fiind desființată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta F., recursul fiind respins ca nefondat prin decizia nr. 3238 din 11 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2011.

Urmare a deciziei instanței de apel, rămasă irevocabilă, de desființare a sentinței tribunalului și de trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2014, la data de 27.01.2014.

Tribunalul, pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii din data de 19.03.2014, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește pretențiile reclamanților, în contradictoriu cu pârâta F..

Prin sentința civilă nr. 609 din 21 mai 2014, Tribunalul București, secția IV-a civilă a admis în parte cererea reclamanților A., B., în contradictoriu cu pârâții C. prin tutore G., E., F. și chemata în garanție CASA DE ASIGURĂRI A NOTARILOR PUBLICI, a obligat pârâta E. la plata către reclamanți a sumei de 21.600 RON reprezentând prețul de vânzare pentru imobilul situat în București, str. x, a respins, ca neîntemeiate atât capătul 1 de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta C., cât și capetele 2 și 3 de cerere formulate în contradictoriu cu pârâtele E. și C., a respins cererea reclamaților în contradictoriu cu pârâta F., ca urmare a prescripției dreptului material la acțiune cât și cererea de chemare în garanție a CASEI DE ASIGURĂRI A NOTARILOR PUBLICI, formulată de pârâta F., ca fiind rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții au exercitat calea de atac a apelului.

Prin încheierea de ședință din 17 decembrie 2014, instanța de apel, având în vedere că intimata-pârâtă C. a decedat, a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 243 pct. 1 din vechiul C. proc. civ., suspendarea judecării apelului până la indicarea moștenitorilor.

Prin decizia civilă nr. 473A din 23 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a constatat perimat apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 609 din 21.05.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu pârâții C., prin tutore G., E., F. și chemata în garanție CASA DE ASIGURĂRI A NOTARILOR PUBLICI.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Împotriva încheierii de ședință din 17 decembrie 2014, prin care s-a dispus suspendarea cauzei, niciuna dintre părți nu a formulat calea legală de atac. De asemenea, părțile nu au solicitat repunerea cauzei pe rol, în condițiile prevăzute de art. 245 pct. 2 din vechiul C. proc. civ.

A reținut, de asemenea, instanța de apel că în raport de mențiunile certificatului de deces seria x nr. x eliberat de Primăria Sectorului 4 București, intimata-pârâtă C. a decedat la data de 20.05.2014.

Observând dispozițiile art. 1103 din vechiul C. civ., conform cărora dreptul de opțiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moștenirii, Curtea a constatat că acest termen a expirat la data de 20.05.2015 și că de la această dată nu a existat nici un impediment legal pentru dezbaterea moștenirii defunctei C., respectiv pentru formularea, de către orice persoană interesată, a unei cereri de constatare a vacanței succesorale.

În lipsa oricărei dovezi privind urmarea unei astfel de proceduri, Curtea a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 248 din vechiul C. proc. civ., întrucât pricina a rămas în nelucrare timp de peste 1 an, din vina părților, cu consecința perimării apelului.

Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanții B. și A. au declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 253 alin. (2) C. proc. civ.

În motivare, recurenții-reclamanți arată că rămânerea cauzei în nelucrare nu este rezultatul culpei lor, în condițiile în care suspendarea s-a dispus pentru indicarea moștenitorilor unei părți care avea calitatea procesuală de intimată-pârâtă.

Apreciază recurenții-reclamanți B. și A. că perimarea nu putea curge în perioada în care procesul a stat în nelucrare pentru o cauză neimputabilă părții apelante.

Intimata-pârâtă F. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:

Prealabil, se impune precizarea că sancțiunile care se aplică în situații determinate procedural, cum este și sancțiunea perimării, au fost instituite pentru nerespectarea cerinței de a exista continuitate în desfășurarea procesului. Altfel spus, această sancțiune procedurală intervine pentru a înceta starea de incertitudine creată asupra unor raporturi juridice deduse judecății și are drept consecință stingerea procesului în faza în care se găsește. Sancțiunea procedurală amintită operează și ca o prezumție de desistare care se deduce din nestăruința părților, în termenele prevăzute expres pentru reluarea judecării cauzei.

Procedural, considerațiile anterior evocate au în vedere dispozițiile art. 248 C. proc. civ., dar și dispozițiile art. 129 alin. (1) din același cod prin care se stabilește că părțile au îndatorirea, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu".

Potrivit dispozițiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 din vechiul C. proc. civ., judecata pricinilor se suspendă de drept prin moartea uneia dintre părți, fiind în prezența unui caz de suspendare legală de drept, cu privire la care instanța este obligată să se pronunțe.

Suspendarea de drept a judecății urmărește acordarea posibilității celor interesați de a lua măsurile necesare în vederea continuării procesului, în funcție de împrejurarea ivită, în speță prin introducerea în cauză a moștenitorilor intimatei-pârâte C..

În speță, prin încheierea de ședință din 17 decembrie 2014, instanța de apel, având în vedere că intimata-pârâtă C. a decedat, a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 243 pct. 1 din vechiul C. proc. civ., suspendarea judecării apelului până la indicarea moștenitorilor.

Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, în mod legal curtea de apel a constat că în termenul prevăzut de art. 248 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. nu a fost formulată cerere de repunere pe rol în temeiul dispozițiilor art. 245 alin. (1) pct. 2 din același cod, aplicând cererii de apel sancțiunea perimării.

Susținerea recurenților în sensul că suspendarea judecării cauzei nu putea fi dispusă pentru neindicarea moștenitorilor unei părți care avea calitate de intimată-pârâtă nu poate fi reținută, raportat la dispozițiile art. 243 alin. (1) pct. 1 din vechiul C. proc. civ. și la obligațiile care le reveneau acestora în vederea finalizării procesului.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 473 A din 23 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 473 A din 23 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2017.