ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5415/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București la data de 31 ianuarie 2008, reclamanții O.P.G. și O.P.M.

au chemat în judecată pe pârâții M.E., O.M. și B.N.P., D.M. pentru a fi

obligați la plata sumei de 21.000 de lei reprezentând prețul de vânzare-cumpărare

al imobilului situat în București, sector 1; obligarea pârâților la plata

despăgubirilor materiale și la plata unor despăgubiri morale în valoare de

200.000 de lei.

În motivarea cererii

reclamanții au susținut că au cumpărat imobilul de la pârâta M.E., însă

contractul de vânzare – cumpărare a fost anulat, întrucât vânzătoarea este

schizofrenică, iar notarul care a autentificat actul cunoștea acest aspect.

Prin Sentința civilă nr.

773 din 24 aprilie 2008 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins

ca fiind prescrisă cererea reclamanților, cu motivarea că sentința de anulare a

actului autentic de vânzare cumpărare a rămas definitivă la data de 14

noiembrie 2003, iar prezenta cerere a fost formulată la data de 30 ianuarie 2008,

deci la mai mult de 3 ani de la data la care s-a născut dreptul reclamanților

de a cere executarea sentinței.

Apelul declarat de

reclamanți a fost admis prin Decizia civilă nr. 852 din 18 noiembrie 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă.

Instanța de apel a

desființat sentința și a trimis dosarul spre rejudecare la aceeași instanță

motivând că dreptul la acțiune al reclamanților nu este prescris, deoarece

hotărârea de anulare a contractului de vânzare cumpărare nu era susceptibilă de

executare silită.

Împotriva deciziei au

declarat recurs pârâții.

Recursul a fost admis

cu consecința casării hotărârii și trimiterii dosarului spre rejudecare la

instanța de apel – prin Decizia civilă nr. 826 din 11 februarie 2010 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție – cu motivarea că instanța nu s-a

pronunțat asupra motivului de apel privind excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei B.N.P. D.M.D.

În rejudecare, prin Decizia

civilă nr. 392/ A din 1 iunie 2010, Curtea de Apel București a respins

apelul declarat de reclamanți, instanța reținând că pârâtul B.N.P., D.M.

are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece reclamanții au cerut

despăgubiri notarului invocând reaua sa credință la încheierea contractului de

vânzare, în sensul că știa faptul că vânzătoarea este lipsită de discernământ,

fiind schizofrenică. Având în vedere că orice faptă a omului care cauzează

altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l

repara și, de asemenea, având în vedere că nu există nici o dispoziție legală

prin care notarii să fie exceptați de răspundere pentru rea – credință în

îndeplinirea atribuțiilor lor, instanța precizează că - sub condiția dovedirii

afirmațiilor din cererea de chemare în judecată – notarul sau B.N.P., D.M.D.,

indiferent că a fost chemat în judecată notarul sau biroul său, calitatea

procesuală pasivă a acestora există în speță, atât din punct de vedere

substanțial cât și procesual, deoarece nici o dispoziție legală nu declară

biroul notarului public ca fiind lipsit de folosința drepturilor civile.

S-a mai reținut

că, chiar dacă s-a dovedit calitatea procesuală pasivă, aceasta nu are nicio

eficiență în speță, deoarece cererea reclamanților este prescrisă împotriva

tuturor pârâților.

De la data la care

reclamanții au luat cunoștință de Decizia civilă nr. 2095 din 14 noiembrie 2003

- definitivă și până la sesizarea instanței cu prezenta cerere de despăgubiri

au trecut cel puțin 4 ani, or cererea trebuia depusă la instanță în termenul de

3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Împotriva deciziei au

declarat recurs reclamanții O. și pârâtul B.N.P. D.M.

Reclamanții

și-au încadrat criticile pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii

recurate, admiterea apelului și desființarea sentinței de fond, în sensul

respingerii excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B.N.P.,

D.M. și a prescripției dreptului material la acțiune, și pe cale de

consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Arată că, Înalta

Curte de Casație și Justiție a dispus admiterea recursului, casarea

hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare cu motivarea

că, instanța de apel nu a motivat hotărârea în ceea ce privește modul de

soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive.

În

rejudecare, instanța trebuia să se limiteze numai la analizarea motivului de apel

privind excepția lipsei calității procesuale pasive a apăratei B.N.P., neputând

sa repună în discuție acea parte din hotărâre care, nefiind casată, respectiv

respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, a intrat în

puterea lucrului judecat.

Arată

că instanțele au soluționat greșit excepția prescripției dreptului

material la acțiune, deoarece, momentul de la care începe sa curgă prescripția

dreptului la acțiunea în restituirea prețului se determină potrivit regulii

aplicabile acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără just temei, prevăzută

de art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, adică data de la care cel

sărăcit a cunoscut (sau trebuia sa cunoască) atât micșorarea patrimoniului

său, cât și pe cel care s-a îmbogățit în detrimentul său.

În

aplicarea acestei reguli, în practică s-a decis că, odată ce a fost constatată

ineficiența actului juridic, se naște dreptul la restituirea sumei plătite

cu titlu de preț. Constatarea ineficienței actului juridic este data

rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, întrucât atunci imobilul a reintrat

în patrimoniul vânzătorului; la data rămânerii irevocabile se produc toate

efectele specifice, inclusiv de a avea putere de lucru judecat; niciunul dintre

efectele hotărârii judecătorești nu se produce în cazul hotărârilor definitive,

cu excepția caracterului executoriu al acestora; totuși și acest caracter –

executoriu - este înlăturat în cazul acțiunilor în constatare care nu sunt

susceptibile de a fi puse in executare.

Pârâtul

a solicitat admiterea recursului, modificarea în

parte a deciziei recurate și

respingerea motivului de apel privind calitatea procesuală pasivă a pârâtului B.N.P.,

ca nefondat, și menținerea ca temeinică și

legală a sentinței de fond, întrucât, î

n raport de dispozițiile art. 38

din Legea nr. 36/1995, numai notarul poate răspunde civil pentru pagubele

pricinuite, astfel încât biroul în care funcționează acel notar nu are

capacitate de folosință a drepturilor civile și nu poate fi obligat a răspunde

civil pentru acesta.

Analizând

recursurile declarate, din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată

caracterul fondat al acestora.

În

ce privește recursul declarat de către reclamanți, critica ce vizează

greșita soluționare a excepției prescripției dreptului

material la acțiune este întemeiată, pentru considerentele ce succed:

Prin

Sentința civilă nr. 11219/2002 pronunțată de Judecătoria sect. 1

București, definitivă prin Decizia civilă nr. 2095/2003 a Tribunalului

București, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 262 din 22 februarie

2005 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a constatat nulitatea

absolută a procurii autentificate din 2000 de B.N.P., D.M., precum și

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 9 martie 2001.

Prin

urmare, acțiunea cu care a fost învestită instanța a fost o acțiune în

constatare, supusă regulii prevăzute de art. 111 C. proc. civ., finalizată prin

Sentința civilă nr. 11219/2002, hotărâre judecătorească nesusceptibilă de

executare silită.

Potrivit

art. 7 din Dec. nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când

se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Momentul de la care începe să curgă prescripția dreptului la acțiunea

în restituirea prețului se determină potrivit regulii aplicabile

acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără just temei, prevăzută de art.

8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Conform

art. 376 alin. (1) C. proc. civ., se învestesc cu formula executorie prevăzută

de art. 269 alin. (1), hotărârile care au rămas definitive ori au devenit

irevocabile, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri, în cazuri anume

prevăzute de lege.

Din

coroborarea premiselor logice ce se desprind din aceste texte legale, rezultă

că, în speța supusă atenției, prescripția dreptului de a

solicita restituirea unor prestații efectuate în baza unui act ce a fost

declarat nul printr-o hotărâre judecătorească, curge de la data la care Sentința

civilă nr. 11219/2002 a Judecătoriei sector 1 București a rămas

irevocabilă, respectiv 22 februarie 2005, dată la care a fost constatată

ineficiența actului juridic – contractului de vânzare-cumpărare, iar bunul

s-a reîntors în patrimoniul vânzătorului.

Cum

acțiunea introductivă de instanță a fost formulată la data de 25

ianuarie 2008, se constată că cererea reclamanților nu este prescrisă,

aceasta fiind formulată în termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de

Decretul nr. 167/1958.

În

ce privește recursul declarat de pârâtul B.N.P., D.M.D., instanța

constată următoarele:

Calitatea

procesuală, într-un proces civil, presupune existența unei identități

între părțile procesului civil și persoanele implicate în raportul juridic

dedus judecății. Astfel, reclamantul trebuie să coincidă cu titularul

dreptului afirmat, iar pârâtul, cu cel care este subiect pasiv (obligat) în

raportul juridic respectiv.

Așadar,

în cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare este obligatorie

calea justiției, calitatea procesuală activă aparține celui care se

poate prevala de acest interes, iar calitatea pasivă este a celui față de

care se poate realiza interesul respectiv. Sarcina justificării calității

procesuale active și a celei pasive, în procesul civil, revine

reclamantului, iar instanța este datoare, odată sesizată, să verifice

ambele calități.

Potrivit Legii

notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, notarii publici

au obligația să verifice ca actele pe care le instrumentează să nu

cuprindă clauze contrare legii și bunelor moravuri, să ceară și să

dea lămuriri părților asupra conținutului acestor acte, spre a se

convinge că le-au înțeles sensul și le-au acceptat efectele, în

scopul prevenirii litigiilor. Același act normativ reglementează

răspunderea civilă a notarului public, stabilind că aceasta poate fi angajată,

în condițiile legii civile, pentru încălcarea obligațiilor sale

profesionale, atunci când acesta a cauzat un prejudiciu; în cazul în care actul

solicitat este contrar legii și bunelor moravuri, notarul public va refuza

întocmirea lui.

Mai mult, potrivit art.

24 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici

și a activității notariale nr. 36/1995, răspunderea civilă a

notarului public pentru prejudiciile cauzate prin modul în care își

exercită obligațiile profesionale ce-i revin este garantată prin casa de

asigurări, iar potrivit art. 37 alin. (1) din aceeași lege, în cazul în

care, în cadrul biroului notarial funcționează mai mulți notari

publici asociați, fiecare își exercită personal profesiunea și

răspunde individual pentru activitatea sa.

Așadar, în

speța de față, instanța reține că biroul notarial public nu

are calitate procesuală, întrucât, conform art. 38 din Legea nr. 36/1995,

răspunderea civilă a notarului public poate fi angajată, în condițiile

legii civile, pentru încălcarea obligațiilor sale profesionale, atunci

când acesta a cauzat un prejudiciu.

Constatând astfel că,

urmare a stabilirii unui cadru procesual greșit și a nesoluționării

pricinii pe fondul ei, ci doar pe baza excepției prescripției, s-a

ajuns la o aplicare și interpretare greșită a legii, în virtutea

respectării principiului contradictorialității și al dreptului la

apărare (soluționarea cauzei în contextual menționat impunând citarea

notarului care răspunde civil), dar și a respectării principiului dublului

grad de jurisdicție, și acesta o garanție a respectării

dreptului la apărare, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art.

314 C. proc. civ., se vor admite recursurile declarate, cu consecința

casării ambelor hotărâri și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima

instanță, în vederea soluționării cauzei pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamanții O.P.G., O.P.M. și pârâtul B.N.P., D.M.D. împotriva Deciziei

civile nr. 392/ A din 01 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a

civilă.

Casează decizia

atacată și Sentința civilă nr. 773 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului

București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 iunie 2011.