ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7290/2012

Asupra cauzei civile de față,

Analizând actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1285 din 30 iunie 2011,

Tribunalul București, secția a

V-

a civilă, a respins acțiunea formulată

de reclamanții S.T. și P. (fostă S.) L. C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Economiei și SC H.N. SA, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate

procesuală pasivă.

A luat act de renunțarea la judecată în

contradictoriu cu pârâta D.A. și a respins ca rămasă fără obiect excepția lipsei

calității procesuale pasive a acestei pârâte.

A respins ca nefondată excepția lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

A admis în parte acțiunea precizată în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București,

prin Primar General, și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata

sumei de 902.449 RON, reprezentând valoarea de piață a apartamentului situat în

București, sector 1, și la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat

că prin încheierea de ședință din 19 aprilie 2010 a fost admisă excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților SC H.N. SA și Ministerul Economiei și că

Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, față de prevederile

art. 50 și 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Chiar dacă Ministerul Finanțelor Publice

nu a fost parte contractantă, nu sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun în

materia evicțiunii, deoarece dispozițiile Legii nr. 10/2001 au caracter special.

În ceea ce privește fondul litigiului dedus

judecății, tribunalul a reținut că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate

asupra apartamentului situat în București, și terenului în suprafață de 107,88 m.p.,

prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 361/23587/1996.

Prin sentința civilă nr. 7811 din 09 iunie

2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, irevocabilă prin decizia

nr. 1907 din 04 noiembrie 2008 a Tribunalului București, secția a

V-

a civilă, reclamanții au fost obligați

să lase imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie foștilor proprietari.

În considerentele hotărârii s-a reținut că reclamanții au cumpărat de la o persoană

care nu avea calitatea de proprietar, situație care a dus la acordarea preferinței

titlului exhibat de fostul proprietar, deși nu s-a reținut reaua-credință a reclamanților

sau încălcarea cerințelor Legii nr. 112/1995.

În această situație, sunt aplicabile dispozițiile

art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, reclamanții fiind îndreptățiți la restituirea

prețului de piață al imobilului menționat.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor,

prima instanță a avut în vedere prețul de piață al apartamentului la data de 04

noiembrie 2008, din care s-a scăzut contravaloarea îmbunătățirilor, față de renunțarea

la judecată în contradictoriu cu pârâta D.A.

Prin decizia nr. 104/A din 06 martie 2012,

Curtea de Apel București, secția a

IV-

a

civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți.

A admis apelul declarat de Ministerul Finanțelor

Publice împotriva sentinței, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare

Tribunalului București.

Instanța de apel a reținut, în ceea ce

privește apelul declarat de reclamanți, că a fost legală scăderea valorii îmbunătățirilor

aduse imobilului din valoarea de circulație a apartamentului, deoarece acestea,

potrivit art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pot fi cerute doar de la evingător,

iar reclamanții au renunțat la judecată față de acesta.

Reclamanții nu au dreptul la despăgubiri

pentru valoarea terenului situat sub construcție, deoarece terenul a fost dobândit

în conformitate cu art. 33 din H.G. nr. 20/1996, fără plată.

În ceea ce privește apelul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice, instanța de apel a reținut că acesta are calitate

procesuală pasivă, față de dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

dar tribunalul a respins în mod nejustificat obiecțiunile formulate de Ministerul

Finanțelor Publice la expertiza efectuată în cauză vizând vechimea imobilului, starea

structurii de rezistență, amplasarea, îmbunătățirile efectuate, deși au fost pe

deplin justificate.

A mai reținut instanța de apel că desființarea

titlului de proprietate prin hotărâre judecătorească este echivalentă cu lipsirea

de eficientă juridică a titlului de proprietate, exclus din circuitul juridic, ca

urmare a admiterii unei acțiuni în revendicare, astfel că reclamanții au dreptul

la plata prețului de piață al imobilului.

Pentru stabilirea despăgubirilor datorate

de Ministerul Finanțelor Publice, în baza unei expertize ce va trebui efectuată

conform precizărilor din apel, Curtea de apel a dispus desființarea sentinței și

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Împotriva acestei decizii, în termen legal,

au declarat recurs reclamanții S.T. și P.L.C.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurenții au arătat că hotărârea instanței de apel este nelegală, deoarece,

în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

deoarece valoarea de piață a imobilului este pretinsă de proprietarii cumpărători

evinși, iar nu de chiriașii care pierd folosința imobilului. De aceea, textul de

lege în discuție nu poate fi aplicat nici măcar prin analogie, deoarece art. 50

1

din lege nu face nici o distincție între cheltuielile necesare și utile.

În plus, dreptul la despăgubiri privea

și terenul vândut odată cu apartamentul, întrucât art. 50

1

nu distinge

între cele două categorii de imobile.

Recurenții au mai arătat că soluția de

desființare a hotărârii primei instanțe cu trimitere spre rejudecare este nelegală,

în condițiile în care prima instanță a cercetat fondul cauzei. Prin admiterea apelului

declarat de Ministerul Finanțelor Publice, s-ar putea ajunge teoretic la situația

stabilirii unei valori mai mici a despăgubirilor după rejudecare, ceea ce ar însemna

o încălcare a principiului non reformatio in pejus.

De altfel, instanța de apel a admis în

mod greșit apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și nici nu a indicat

motivele pe care se sprijină soluția pronunțată, deși nu trebuia

aplicată nici o corecție din cele avute

în vedere de instanța de apel.

Criticile formulate de reclamanți, ce permit

încadrarea recursului în dispozițiile ari 304 pct 9 C. proc. civ., sunt parțial

fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Prin sentința civilă nr. 1285 din 30 iunie

2011, Tribunalul București a stabilit că valoarea despăgubirilor datorate reclamanților

este de 902.449 RON și reprezintă valoarea de piață a apartamentului nr. 3 situat

în București, sector 1, din care s-a scăzut contravaloarea îmbunătățirilor.

Instanța de apel a reținut că acest procedeu

este justificat de dispozițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, text de

lege care prevede că, indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau

fără titlu, obligația despăgubirii pentru sporul de valoare adus imobilului prin

îmbunătățiri necesare și utile, revine persoanei îndreptățite.

În

ciuda susținerilor reclamanților, textul de lege în discuție

este pe deplin aplicabil.

Este adevărat că art. 50

1

din

Legea nr. 10/2001 nu face nici o distincție cu privire la elementele componente

ale valorii de piață, dar din moment ce în conținutul legii există și dispoziții

care reglementează sporul de valoare, cele două texte de lege trebuie aplicate și

interpretate coroborat.

Or, din coroborarea celor două reglementări,

rezultă faptul că Ministerul Finanțelor Publice este obligat să suporte despăgubirile

reprezentând valoarea de piață al imobilului în structura pe care o avea la data

achiziționării de către chiriași, iar proprietarul evingător este obligat să suporte

sporul de valoare.

Mai mult decât atât, Normele de aplicare

a Legii nr. 10/2001, prin art. 48 pct. 1, stabilesc în ce constă îmbunătățirile

necesare și utile ce trebuie suportate de proprietarul evingător (introducere sau

schimbare instalații apă, gaz, canalizare, electricitate, parchetare, etc.) și se

constată că acestea sunt identice cu cererea reclamanților.

Nefondate sunt și criticile reclamanților

referitoare la faptul că în despăgubiri trebuia să se regăsească și suprafața de

teren înstrăinată.

Terenul aferent construcției nu a fost

dobândit de reclamanți în baza unui act juridic civil, prin plata prețului aferent

acestuia, ci în virtutea legii, în conformitate cu art. 33 din H.G. nr. 20/1997,

care dispune că în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când

este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate

se dobândește și asupra terenului situat sub aceste construcții, în condițiile

art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

De altfel, prezenta acțiune în despăgubiri

a fost promovată ca o consecință a sentinței civile nr. 7811 din 09 iunie 2008,

rămasă definitivă și devenită irevocabilă, prin care, în urma comparării titlurilor

de proprietate, reclamanții din prezenta cauză au fost obligați să lase fostului

proprietar în deplină proprietate și liniștită posesie construcția ce reprezintă

apartamentul.

Cum acțiunea în revendicare nu a stabilit

nici o obligație în sarcina reclamanților cu privire la teren, reclamanții nu pot

pretinde despăgubiri pentru terenul care nu a făcut obiectul acțiunii în revendicare.

Fondate sunt, în schimb, criticile reclamanților

cu privire la greșita desființare a hotărârii și trimitere a cauzei spre rejudecare

la prima instanță.

Astfel, conform art. 297 alin. (1) C.

proc. civ., în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat

procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții

care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și

va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

În cauză, instanța de apel a avut în vedere,

atunci când a adoptat soluția desființării cu trimitere, faptul că prima instanță

a respins în mod nejustificat obiecțiunile formulate de Ministerul Finanțelor Publice

la expertiza efectuată în cauză și faptul că nu rezultă dacă expertul a avut în

vedere valoarea îmbunătățirilor efectuate de reclamanți, care nu trebuie incluse

în evaluare.

Or, aceste aspecte nu reprezintă necercetarea

fondului, în sensul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel fiind obligată

să analizeze ea însăși aceste aspecte, în virtutea caracterului devolutiv al apelului.

De aceea, recursul declarat de reclamanți

va fi admis doar sub acest aspect, se va casa în parte decizia recurată, iar cauza

va fi trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de Ministerul

Finanțelor Publice.

Pentru motivele expuse mai sus, se va menține

dispoziția din decizia atacată referitoare la respingerea apelului declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții

P.L.C. și S.T. împotriva deciziei nr. 104/A din 06 martie 2012 a Curții de Apel

București, secția a

IV-

a civilă.

Casează în parte decizia recurată și trimite

cauza pentru rejudecarea apelului declarat de Ministerul Finanțelor Publice.

Menține dispoziția din decizie referitoare

la respingerea apelului declarat de reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

28 noiembrie 2012.