ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2906/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 146 din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Tg.Mureș a fost respinsă acțiunea reclamantei F.R. formulată în contradictoriu cu A.N.O.F.M. și A.J.O.F.M. Mureș. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța, investită cu soluționarea acțiunii introductive, a reținut că prin decizia nr. 20 din 21 septembrie 2009 a secțiilor unite ale Înaltei Curți, pronunțată într-un recurs în interesul legii, a fost dezlegată problema de drept supusă judecății în cazul de față, cu privire la drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.

Pentru aceste considerente, văzând că până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, instanțele sunt obligate să rețină dezlegarea dată de decizia nr. 20/2009 a secțiilor unite ale Înaltei Curți în privința drepturilor salariale constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei ce vizează acordarea acestor drepturi salariale. Instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți, întrucât drepturile ce fac obiectul acțiunii au fost suspendate succesiv, iar prescripția a fost de asemenea suspendată pe perioada în care drepturile au fost suspendate. Cu privire la acordarea drepturilor și pe viitor, instanța a constatat că prevederile invocate ca temei al acțiunii introductive au fost abrogate expres prin art. 49 pct. 14 din Legea nr. 330/2009, astfel că a constatat că această cerere este inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond întrucât decizia nr. 20/2009 a secțiilor unite ale Înaltei Curți a fost publicată în M. Of. al României la data de 16 decembrie 2009, după data pronunțării hotărârii atacate, apreciind că dispozițiile aceste hotărâri erau inaplicabile în cazul său, astfel încât a arătat că se impunea sesizarea Curții Constituționale. Recurenta a arătat că s-ar fi impus sesizarea Curții Constituționale cu privire la art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, republicată, căci abrogarea acestui articol prin Legea nr. 330/2009 era dispusă de la 1 ianuarie 2010. A fost invocată, în sprijinul motivelor de recurs formulate, jurisprudența C.E.D.O.

și indicate incidente în cauză dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, arătându-se că prin hotărârea atacată i s-a produs o limitare a liberului acces la justiție. Pe fondul cauzei a arătat că nici executivul, nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga dreptul funcționarilor publici la acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, raportate la perioada pentru care a solicitat aceste drepturi, începând cu 1 ianuarie 2004. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu dispozițiile art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare. (2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii. (3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici”.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că dreptul la salariu al funcționarilor publici este reglementat în Secțiunea I din Capitolul 5 intitulat „Drepturi și îndatoriri” din Legea nr. 188/1999, dar potrivit art. 31 alin. (3), salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare. Prin stabilirea unui cuantum procentual de câte 25% pentru fiecare dintre cele două suplimente salariale, fără ca acest cuantum să fi fost stabilit printr-o reglementare legală, instanța ar interveni în domeniul constituțional al puterii legislative, căreia nu i se poate substitui în cauza de față, căci și-ar depăși propriile competențe, limitate constituțional la aplicarea legii pozitive.

Criticile formulate de recurentă cu privire la sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată, nu pot fi primite de Înalta Curte, întrucât modificările legislative date acestui articol au făcut imposibilă sesizarea cerută. Pentru aceste motive, soluția instanței de fond va fi menținută și, pe cale de consecință, în temeiul art. 312 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de F.R. împotriva sentinței nr. 146 din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Tg.Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2010.