ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1958/2012

Asupra

recursului de față:

Din

analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele.

I.

Circumstanțele cauzei.

I.1.

Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin

cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 5534/2009,

reclamanții U.M., U.C., T.G. și Ș.G. - funcționari publici în cadrul Centrului

pentru Testarea Soiurilor Râmnicu - Sărat - subunitate fără personalitate juridică

a Institutului de Stat pentru Testarea și înregistrarea Soiurilor, au solicitat

în contradictoriu cu pârâții Institutul de Stat pentru Testarea și

înregistrarea Soiurilor și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale, obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul

postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător

treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază.

Pârâtul

Institutul de Stat pentru Testarea și înregistrarea Soiurilor a formulat

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât prin

neacordarea drepturilor solicitate nu a intenționat să aducă un prejudiciu

reclamanților, ci doar a respectat prevederile legale în vigoare.

La

rândul său, pârâtul Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Prin

sentința nr. 148 din 25 februarie 2010 Tribunalul Buzău a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat cauza spre competentă soluționare Curții

de Apel Ploiești - secția comercială și de contencios administrativ.

Cauza

a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 367/42/2010, iar

la termenul din 10 mai 2010, reclamanții și-au precizat acțiunea, în sensul că

au solicitat plata drepturilor salariale reprezentate de 25% suplimentul

postului și 25% suplimentul treptei de salarizare, aplicate la salariile de

bază pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 25 august 2006, susținându-se că normele

de suspendare ale acestor dispoziții legale încalcă prevederile art. 41 și 53

din Constituția României.

I.2.

Hotărârea instanței de fond.

Prin

sentința nr. 117 din 10 mai 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de

contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamanților ca

neîntemeiată, reținând în esență că, prin decizia nr. 20 din 21 septembrie 2009

I.C.C.J. a admis recursul în interesul legii declarat de către Procurorul

General al României privind interpretarea disp. art. 31 alin. (1) lit. c) și d)

din Legea nr. 188/1999, stabilindu-se că suplimentul postului și suplimentul

corespunzător treptei de salarizare nu se pot acorda pe cale judecătorească în

lipsa unei cuantificări legale, astfel că cererile formulate de reclamanți nu

sunt întemeiate.

I.3.

Recursul declarat în cauză.

împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții U.M.l, U.C., T.G., Ș.G.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

II.

Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta

Curte, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată că la termenul de judecată,

din data de 11 februarie 2011, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în

temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a

părților.

Cauza

a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.,

orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și

orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar

împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un

an.

Cum,

în cauză, nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau

suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249 - 251 C. proc. civ., urmează

a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același cod,

constatându-se din oficiu perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

perimat recursul declarat de U.M.l, U.C., T.G., Ș.G. împotriva sentința nr. 117

din 10 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2012.