ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4440/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamantul V.P. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtele R.A.M. Buzău și Asociația de proprietari Buzău, să i

se anuleze suma de 379,85 RON la care a fost obligat fără acordul său, prin

emiterea de facturi fiscale în perioada decembrie 2009 - mai 2011.

Prin întâmpinarea depusă Ia dosar pârâta

R.A.M. Buzău a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Buzău,

iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii.

Prin sentința civilă nr. 6663 din 07 mai

2012, Judecătoria Buzău, secția civilă. a admis excepția de necompetență materială

a Judecătoriei Buzău și a declinat competența de soluționare a cererii formulate

de reclamantul V.P., în favoarea Tribunalului Buzău, reținând în esență că prin

raportare la natura comercială a actului adițional, acțiunea, din punct de vedere

al obiectului principal, prin care se solicită anularea acestuia, are la rândul

său caracter comercial, iar față de clauzele sale, ea are un obiect neevaluabil

în bani și atrage competența materială de primă instanță a tribunalului.

Tribunalul Buzău prin sentința nr. 902

din 18 iunie 2012, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Buzău,

invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea

Judecătoriei Buzău și, constatând că, în speță, s-a ivit conflict negativ de competență

a suspendat din oficiu orice altă procedură și a înaintat dosarul Curții de Apel

Ploiești, pentru pronunțarea regulatorului de competență, în condițiile art. 22

alin. (5) C. proc. civ..

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Buzău

a reținut, în esență, că acțiunea este una evaluabilă în bani și conform celor decise

cu caracter obligatoriu pentru toate instanțele judecătorești prin Decizia nr. XXXII

din 9 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în secții unite

în soluționarea unui recurs în interesul legii și publicată în M. Of. nr. 830/10.12.2008,

în considerentele acestei decizii, s-a reținut în mod limpede că „cererea de chemare

în judecată prin care se solicită pronunțarea anulării unui act juridic sau constatarea

nulității absolute a aceluiași act, tară a se cere și restituirea prestațiilor efectuate

de părți, este o cerere patrimonială atunci când tinde la desființarea unui act

juridic ale cărui efecte (drepturi și obligații) au avut caracter patrimonial".

În raport cu caracterul evaluabil în bani

al acțiunii deduse judecății în prezenta cauză, Tribunalul a constatat că sunt pe

deplin incidente prevederile art. 219 pct. 1 și ale art. 223 Legea nr. 71/2011,

coroborate cu cele ale art. 1 pct. 1 și ale art. 2 pct. 1 lit. a) și lit. b) C.

proc. civ., rezultând că litigiile civile evaluabile în bani, dacă sunt promovate

înainte de data de 1 octombrie 2011, sunt de competența de soluționare în primă

instanță a judecătoriei, respectiv a tribunalului, în raport cu valoarea obiectului

acțiunii.

Tribunalul a observat că în cauză nu există

nicio dovadă din care să reiasă că valoarea obiectului litigiului pendinte este

mai mare de 100.000 RON, astfel că numai în măsura în care reclamantul ar fi probat

acest aspect, acțiunea ar fi fost, în baza art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. de

competența materială de soluționare în primă instanță a tribunalului.

Pe acest aspect, a mai menționat că natura

civilă a actului adițional din data de 19 iunie 2008 reiese din chiar cuprinsul

acestuia, întrucât respectivul act juridic vizează autorizarea pârâtei R.A.M. Buzău,

în calitate de creditor în temeiul unor titluri executorii, de a recupera sumele

stabilite în sarcina pârâtei Asociația de proprietari Buzău prin acele titluri executorii,

de la proprietarii membri ai acestei Asociații de Proprietari.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a

civilă de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 45/CC din 8 august

2012, a stabilit competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul V.P.,

în favoarea Judecătoriei Buzău.

În argumentarea acestei sentințe Curtea

de Apel a reținut, în sinteză, că litigiul este unul civil, evaluabil în bani și

în cuprinsul căruia se contestă un act adițional întocmit în faza de executare a

unor debite restante, încheiat pentru recuperarea debitelor restante, respectivul

act nefiind de natură comercială chiar dacă, în cauză, se află o societate comercială.

S-a reținut totodată că, Înalta Curte de

Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 32/2008, prin care în cadrul recursului

în interesul legii a statuat că în vederea determinării competenței materiale de

soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile

civile și comerciale având ca obiect existența sau inexistența unui drept patrimonial,

constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea rezilierea unor acte juridice privind

drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea

situației anterioare.

Faptul că în proces este și o societate

comercială nu poate transforma litigiul dintr-unul civil într-un litigiu comercial,

în cauză nefiind vorba de fapte de comerț, pentru a putea fi atrasă competența instanței

comerciale.

Astfel, s-a concluzionat că litigiul este

unul civil evaluabil în bani, suma contestată fiind de 379,85 RON reprezentând facturi

restante aferente perioadei 6 martie 2009 - 10 februarie 2011, fiind contestat și

actul adițional prin care s-a stabilit recuperarea creanțelor, încheiat în fază

de executare, situație în care, potrivit dispozițiilor procedurale, litigiul este

de competența judecătoriei, ca instanță de fond.

Împotriva acestei sentințe pârâta Regia

Autonomă Municipală Buzău a declarat recurs în susținerea căruia a arătat, în esență,

că s-a făcut greșit aplicarea dispozițiilor privitoare la competență prin calificarea

greșită a litigiului că ar fi evaluabil în bani chiar dacă obiectul principal al

cererii este unul neevaluabil în bani.

Recurenta apreciază că atât Tribunalul

Buzău cât și Curtea de Apel Ploiești nu au ținut cont de data efectivă a introducerii

acțiunii de către reclamantul V.P., respectiv 14 iunie 2011, deși prin sentința

civilă nr. 902 din 18 iunie 2012 tribunalul a reținut că la data promovării acțiunii,

în baza art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. - dispoziție legală la acel moment,

competența materială de soluționare a cererii ar fi aparținut tribunalului.

În opinia recurentei, cum obiectul principal

al acțiunii viza anularea unui act adițional - anexa unui contract comercial între

regia-pârâtă în calitate de furnizor de servicii și asociația în calitate de beneficiar

al serviciilor, Tribunalul Buzău și Curtea de Apel Ploiești trebuiau să constate

natura comercială a cererii principale.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat

admiterea recursului, desființarea în tot a sentinței recurate în sensul ca instanța

competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Buzău șl nu Judecătoria Buzău.

Înalta Curte, examinând legalitatea deciziei

atacate prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat.

Înalta Curte, în raport de dispozițiile

art. 306 alin. (3) C. proc. civ. va încadra criticile recurentei în motivul de nelegalitate

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând să analizeze prezentul

recurs prin prisma acestuia.

Critica recurentei prin care se susține

că cele două instanțe (tribunal, curte de apel) au tăcut o greșită aplicare a dispozițiilor

privitoare la competență prin calificarea greșită a litigiului, este nefondată.

Astfel, se constată că având în vedere

suma contestată de 379,85 RON reprezentând facturi restante aferente perioadei 06

martie 2009-10 februarie 2011, fiind contestat și actul adițional prin care s-a

stabilit recuperarea creanțelor, încheiat în faza de executare, ambele instanțe

au calificat în mod corect acțiunea ca fiind una evaluabilă în bani și au tăcut

o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente.

Totodată, se reține că prin decizia în

interesul legii nr. 32 din 9 iunie 2008 publicată în M. Of. nr. 830/10.12.2008

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a statuat asupra caracterului

evaluabil în bani al acțiunilor cu conținut economic, patrimonial reținând în mod

clar că „cererea de chemare în judecată prin care se solicită pronunțarea anulării

unui act juridic sau constatarea nulității absolute aceluiași act, tară a se cere

și restituirea prestațiilor efectuate de părți, este o cerere patrimonială atunci

când tinde la desființarea unui act juridic ale cărui efecte (drepturi și obligații)

au avut caracter patrimonial".

Indubitabil, dreptul ce se solicită a fi

valorificat pe calea prezentei acțiuni are caracter patrimonial și evaluabil în

bani.

Se constată, totodată, că litigiul de față

nu privește un act obiectiv ce emană de la profesioniști, că actul juridic în cauză

nu este act subiectiv cu caracter profesional și nici act mixt și, pe cale de consecință,

competența de soluționare a litigiului vizând contestarea actului adițional întocmit

în faza de executare a unor debite restante încheiat pentru recuperarea debitelor

restante nu aparține Tribunalului Buzău ci Judecătoriei Buzău astfel cum în mod

corect a stabilit Curtea de Apel Ploiești competența de soluționare a cauzei.

În considerarea celor ce preced,

Înalta Curte constatând legalitatea regulatorului de competență, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta R.A.M. Buzău împotriva sentinței nr. 41/CC

din 8 august 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2012.