ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4440/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamantul V.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele R.A.M. Buzău și Asociația de proprietari Buzău, să i se anuleze suma de 379,85 RON la care a fost obligat fără acordul său, prin emiterea de facturi fiscale în perioada decembrie 2009 - mai 2011. Prin întâmpinarea depusă Ia dosar pârâta R.A.M. Buzău a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Buzău, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii. Prin sentința civilă nr. 6663 din 07 mai 2012, Judecătoria Buzău, secția civilă.

a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Buzău și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul V.P., în favoarea Tribunalului Buzău, reținând în esență că prin raportare la natura comercială a actului adițional, acțiunea, din punct de vedere al obiectului principal, prin care se solicită anularea acestuia, are la rândul său caracter comercial, iar față de clauzele sale, ea are un obiect neevaluabil în bani și atrage competența materială de primă instanță a tribunalului.

Tribunalul Buzău prin sentința nr. 902 din 18 iunie 2012, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Buzău, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Buzău și, constatând că, în speță, s-a ivit conflict negativ de competență a suspendat din oficiu orice altă procedură și a înaintat dosarul Curții de Apel Ploiești, pentru pronunțarea regulatorului de competență, în condițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ.. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Buzău a reținut, în esență, că acțiunea este una evaluabilă în bani și conform celor decise cu caracter obligatoriu pentru toate instanțele judecătorești prin Decizia nr. XXXII din 9 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în secții unite în soluționarea unui recurs în interesul legii și publicată în M. Of.

nr. 830/10.12.2008, în considerentele acestei decizii, s-a reținut în mod limpede că „cererea de chemare în judecată prin care se solicită pronunțarea anulării unui act juridic sau constatarea nulității absolute a aceluiași act, tară a se cere și restituirea prestațiilor efectuate de părți, este o cerere patrimonială atunci când tinde la desființarea unui act juridic ale cărui efecte (drepturi și obligații) au avut caracter patrimonial". În raport cu caracterul evaluabil în bani al acțiunii deduse judecății în prezenta cauză, Tribunalul a constatat că sunt pe deplin incidente prevederile art. 219 pct. 1 și ale art. 223 Legea nr. 71/2011, coroborate cu cele ale art. 1 pct. 1 și ale art. 2 pct. 1 lit. a) și lit. b) C. proc.

civ., rezultând că litigiile civile evaluabile în bani, dacă sunt promovate înainte de data de 1 octombrie 2011, sunt de competența de soluționare în primă instanță a judecătoriei, respectiv a tribunalului, în raport cu valoarea obiectului acțiunii. Tribunalul a observat că în cauză nu există nicio dovadă din care să reiasă că valoarea obiectului litigiului pendinte este mai mare de 100.000 RON, astfel că numai în măsura în care reclamantul ar fi probat acest aspect, acțiunea ar fi fost, în baza art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. de competența materială de soluționare în primă instanță a tribunalului. Pe acest aspect, a mai menționat că natura civilă a actului adițional din data de 19 iunie 2008 reiese din chiar cuprinsul acestuia, întrucât respectivul act juridic vizează autorizarea pârâtei R.A.M.

Buzău, în calitate de creditor în temeiul unor titluri executorii, de a recupera sumele stabilite în sarcina pârâtei Asociația de proprietari Buzău prin acele titluri executorii, de la proprietarii membri ai acestei Asociații de Proprietari. Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 45/CC din 8 august 2012, a stabilit competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul V.P., în favoarea Judecătoriei Buzău. În argumentarea acestei sentințe Curtea de Apel a reținut, în sinteză, că litigiul este unul civil, evaluabil în bani și în cuprinsul căruia se contestă un act adițional întocmit în faza de executare a unor debite restante, încheiat pentru recuperarea debitelor restante, respectivul act nefiind de natură comercială chiar dacă, în cauză, se află o societate comercială.

S-a reținut totodată că, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 32/2008, prin care în cadrul recursului în interesul legii a statuat că în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect existența sau inexistența unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare. Faptul că în proces este și o societate comercială nu poate transforma litigiul dintr-unul civil într-un litigiu comercial, în cauză nefiind vorba de fapte de comerț, pentru a putea fi atrasă competența instanței comerciale.

Astfel, s-a concluzionat că litigiul este unul civil evaluabil în bani, suma contestată fiind de 379,85 RON reprezentând facturi restante aferente perioadei 6 martie 2009 - 10 februarie 2011, fiind contestat și actul adițional prin care s-a stabilit recuperarea creanțelor, încheiat în fază de executare, situație în care, potrivit dispozițiilor procedurale, litigiul este de competența judecătoriei, ca instanță de fond. Împotriva acestei sentințe pârâta Regia Autonomă Municipală Buzău a declarat recurs în susținerea căruia a arătat, în esență, că s-a făcut greșit aplicarea dispozițiilor privitoare la competență prin calificarea greșită a litigiului că ar fi evaluabil în bani chiar dacă obiectul principal al cererii este unul neevaluabil în bani.

Recurenta apreciază că atât Tribunalul Buzău cât și Curtea de Apel Ploiești nu au ținut cont de data efectivă a introducerii acțiunii de către reclamantul V.P., respectiv 14 iunie 2011, deși prin sentința civilă nr. 902 din 18 iunie 2012 tribunalul a reținut că la data promovării acțiunii, în baza art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. - dispoziție legală la acel moment, competența materială de soluționare a cererii ar fi aparținut tribunalului. În opinia recurentei, cum obiectul principal al acțiunii viza anularea unui act adițional - anexa unui contract comercial între regia-pârâtă în calitate de furnizor de servicii și asociația în calitate de beneficiar al serviciilor, Tribunalul Buzău și Curtea de Apel Ploiești trebuiau să constate natura comercială a cererii principale.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, desființarea în tot a sentinței recurate în sensul ca instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Buzău șl nu Judecătoria Buzău. Înalta Curte, examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat. Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. va încadra criticile recurentei în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând să analizeze prezentul recurs prin prisma acestuia. Critica recurentei prin care se susține că cele două instanțe (tribunal, curte de apel) au tăcut o greșită aplicare a dispozițiilor privitoare la competență prin calificarea greșită a litigiului, este nefondată.

Astfel, se constată că având în vedere suma contestată de 379,85 RON reprezentând facturi restante aferente perioadei 06 martie 2009-10 februarie 2011, fiind contestat și actul adițional prin care s-a stabilit recuperarea creanțelor, încheiat în faza de executare, ambele instanțe au calificat în mod corect acțiunea ca fiind una evaluabilă în bani și au tăcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente. Totodată, se reține că prin decizia în interesul legii nr. 32 din 9 iunie 2008 publicată în M. Of.

nr. 830/10.12.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a statuat asupra caracterului evaluabil în bani al acțiunilor cu conținut economic, patrimonial reținând în mod clar că „cererea de chemare în judecată prin care se solicită pronunțarea anulării unui act juridic sau constatarea nulității absolute aceluiași act, tară a se cere și restituirea prestațiilor efectuate de părți, este o cerere patrimonială atunci când tinde la desființarea unui act juridic ale cărui efecte (drepturi și obligații) au avut caracter patrimonial". Indubitabil, dreptul ce se solicită a fi valorificat pe calea prezentei acțiuni are caracter patrimonial și evaluabil în bani.

Se constată, totodată, că litigiul de față nu privește un act obiectiv ce emană de la profesioniști, că actul juridic în cauză nu este act subiectiv cu caracter profesional și nici act mixt și, pe cale de consecință, competența de soluționare a litigiului vizând contestarea actului adițional întocmit în faza de executare a unor debite restante încheiat pentru recuperarea debitelor restante nu aparține Tribunalului Buzău ci Judecătoriei Buzău astfel cum în mod corect a stabilit Curtea de Apel Ploiești competența de soluționare a cauzei. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând legalitatea regulatorului de competență, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R.A.M. Buzău împotriva sentinței nr. 41/CC din 8 august 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2012.