ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3079/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 230 din 5 noiembrie 200, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția de necompetență materiala a instanței a și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta SC M.S.C. SRL, în favoarea Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.R.R. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii excepției de necompetență materială a Curții de Apel Ploiești și trimiterea cauzei spre competentă soluționare acestei instanțe. Prin Decizia nr. 1842 din 31 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de A.R.R.

și a modificat sentința nr. 230 din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești în sensul că a respins excepția de necompetență materială și a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Ploiești. Prin sentința civilă nr. 233 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC M.S.C. SRL în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Buzău - A.J.T. Buzău, SC V.T. SRL Rm. Sărat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență următoarele: Curtea de Apel Ploiești, constatând incidente în cauză dispozițiile art. 164 C. proc. civ. a dispus conexarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 947/42/2009 la Dosarul cu nr. 572/42/2009.

De asemenea, în ședința publică din data de 18 noiembrie 2009, instanța investită cu soluționarea fondului, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.S.S.I., întrucât rolul acesteia este unul exclusiv tehnic, respectiv de a introduce datele în sistemul operațional. Instanța de fond a arătat că prin Hotărârea din 19 iunie 2008 emisă de Consiliul Județean Buzău - Comisia Paritara pentru atribuirea traseelor cuprinse în programul de transport public de persoane în sistem județean, traseul Rămnicu Sărat - Câmpulungeanca a fost atribuit operatorului de transport SC V.T. SRL iar reclamanta SC M.S.C. SRL a formulat plângere prealabilă împotriva acestei hotărâri. A mai reținut instanța de fond, că prin contractul de asociere încheiat la data de 19 mai 2005 s-a constituit asociația de operatori de transport rutier.

Între SC M.S.C. SRL și SC A. SRL, iar în acest contract s-a menționat că toți membrii asociației vor avea aceleași drepturi, beneficiind de vechime pe toate traseele care vor fi atribuite asociației. De asemenea, s-a arătat în considerentele sentinței atacate, că în urma atribuirii traseului județean Rămnicu Sărat - Câmpulungeanca către Asociația de operatori de transport formată din SC M.S.C. SRL și SC A. SRL, licența de traseu s-a eliberat numai pentru SC A. SRL, chiar dacă autovehiculele nominalizate ca titulare pentru acest traseu au aparținut atât lui SC M.S.C. SRL cât și SC A. SRL, însă, întrucât operatorii de transport nu au solicitat eliberarea licenței de transport pentru ambele autovehicule, SC M.S.

SRL nu a avut licență de traseu pentru autovehiculul de rezervă. Instanța de fond a mai arătat că, în raport cu prevederile art. 40 din Legea serviciilor de transport public local nr. 92 din 10 aprilie 2007, licența de transport, licența de traseu, autorizația de transport și copiile conforme ale acestora, eliberate unui operator de transport sau unui transportator autorizat, nu pot fi utilizate de către alte persoane pentru a executa cu autovehiculele deținute activități de transport public, iar cum SC M.S.C. SRL nu solicitase licență pe traseul respectiv pentru autovehiculul de; rezervă, nu a putut efectua serviciu de transport pe acel traseu și nu a dobândit nici vechimea de traseu.

Concluzionând, prima instanță a constatat că la atribuirea traseelor, au fost respectate dispozițiile legale prevăzute de art. 19-27 din Ordinul din 23 noiembrie 2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a legii serviciilor de transport public local din 2007 precum și Metodologia de punctare astfel cum este prevăzută de dispozițiile Ordinului din 30 ianuarie 2007 privind aprobarea criteriilor de evaluare, a punctajelor și a metodologiei de punctare, aplicabile în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic județean. Împotriva sentinței nr. 233 din 25 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a formulat recurs în termen legal A.R.R.

prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea sentinței atacate în sensul obligării reclamantei la plata în favoarea recurentei pârâte a sumei de 312, 4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată suportate la instanța de fond. A învederat recurenta, prin motivele de recurs, că instanța de fond, prin sentința pronunțată, nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată solicitate, deși actele justificative privind cheltuielile de transport și cazare efectuate cu ocazia deplasării la termenele de judecată stabilite de instanță pentru soluționarea Dosarului nr. 572/42/2008 au fost atașate la concluziile scrise înregistrate la 23 noiembrie 2009. Recursul este fondat. Potrivit prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuind să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare, fiind irelevantă în consecință buna-credință a părții care a pierdut procesul. În cauză, se constată că prin sentința nr. 233 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești-Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal acțiunea reclamantei SC M.S.C. SRL formulată în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Buzău prin A.J.T. Buzău, A.R.R. și SC V.T. SRL a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța de fond, deși a fost investită și cu cererea pârâtei A.R.R. (formulată oral la termenul de judecată din 18 noiembrie 2009 când s-a dezbătut fondul pricinii și în scris prin concluziile scrise depuse pentru termenul de pronunțare din 25 noiembrie 2009) de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 312,4 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare ale consilierului juridic la termenele de judecată fixate în litigiu în datele de 12 ianuarie 2009, 26 ianuarie 2009, 18 martie 2009, 15 aprilie 2009, 20 mai 2009 și 12 octombrie 2009, nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, încălcând astfel principiul fundamental al disponibilității în procesul civil.

Într-adevăr, potrivit principiului disponibilității, consacrat de prevederile art. 129 alin. (6) din C. proc. civ., instanțele sunt obligate să se pronunțe în limitele în care au fost investite prin cererea de chemare în judecată și prin eventualele cereri incidentale și accesorii, fiind evident că cadrul procesual, atât sub aspectul obiectului cât și al părților între care se derulează litigiul, este cel fixat de părți.

În aceste condiții, fiind îndeplinite condițiile de acordare a cheltuielilor de judecată suportate în litigiu de pârâta recurentă, se reține că hotărârea atacată este în parte nelegală și că recursul este fondat, astfel că se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, admiterea căii extraordinare de atac și modificarea în parte a sentinței nr. 233 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în sensul obligării reclamantei la plata în favoarea pârâtei A.R.R. a sumei de 312, 4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.R.R. împotriva sentinței civile nr. 233 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că dispune obligarea reclamantei la plata în favoarea pârâtei A.R.R. București a sumei de 312,4 lei cheltuieli de judecată. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 iunie 2010.