ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 31/2017

Decizia nr. 31/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 19 septembrie 2012, sub nr. x/42/2012, reclamantul A. a chemat în judecată B., prin președintele C., solicitând ca în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ să se dispună anularea în tot a Deciziei nr. 7585 din 29 ianuarie 2010, emisă de B., obligarea comisiei să procedeze potrivit dispozițiilor art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, la stabilirea cuantumului final al despăgubirilor, obligarea comisiei la plata de despăgubiri civile constând în daune morale și la plata cheltuielilor de judecată.

Cu actul înregistrat sub nr. 20925 din 23 octombrie  2012, pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor a formulat întâmpinare invocând că pe rolul Tribunalului Buzău este înregistrat Dosarul nr. x/114/2012, având ca obiect contestația formulată de reclamant împotriva aceleiași decizii și la termenul de judecată din 12 septembrie  2012, Tribunalul Buzău a dispus declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, astfel că a solicitat conexarea celor două dosare, fiind îndeplinite condițiile excepției litispendenței.

Cauza a format obiectul Dosarului nr. x/114/2012 al Tribunalului Buzău, secția civilă, și prin sentința civilă nr. 1165 din 12 septembrie  2012, a fost admisă excepția de necompetență materială și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

La Curtea de Apel Ploiești, cauza a format obiectul Dosarului nr. x/42/2012 și la termenul din 28 noiembrie 2012, Curtea constatând că dosarul are aceleași părți, aceeași cauză și același obiect, cu cele din Dosarul nr. x/42/2012, în baza dispozițiilor art. 164 C. proc. civ., a dispus conexarea Dosarului nr. x/42/2012 la Dosarul nr. x/42/2012, constatând că sunt îndeplinite dispozițiile referitoare la conexare.

Prin sentința nr. 430 din data de 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunile conexe formulate potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. - D., ca neîntemeiate. Împotriva sentinței nr. 430 din data de 28 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/42/2012, a formulat cerere de revizuire reclamantul A., invocând dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. 1865.

Prin Sentința nr. 150 din 8 iunie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin B. prin președintele C.

Curtea de Apel Ploiești a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., „revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență în acea cauză”.

În acest context, instanța a constatat că, în cuprinsul cererii de revizuire, reclamantul invocă alte susțineri, neaducând însă niciun argument și nicio probă întemeiată pe motivul de revizuire invocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuentul A. fără a dezvolta motivele de fapt și de drept ale căii de atac exercitate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de excepția invocată din oficiu, precum și de dispozițiile procedurale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nul.

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.: „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității: c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.

Conform dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor în care instanța de recurs ar putea reține din oficiu motive de casare de ordine publică”.

Or, din analiza cererii de recurs Înalta Curte nu poate identifica nicio critică concretă adusă de recurent sentinței atacate, care să poată fi încadrată în vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., susținerile sumar expuse neputând fi luate în considerare nici din perspectiva dispozițiilor art. 304

1

din același cod.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanță.

Astfel fiind, față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) și ale art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată la data de 20 ianuarie 2016, nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină și nici dezvoltarea acestora, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 150 din 08 iunie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2017.