ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5528/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 21 iulie 2010 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.T.I.E.C.

SRL Buzău a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Buzău, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța și Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor anularea în parte a deciziei din 18 ianuarie 2010 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin care a fost respinsă, în parte, contestația societății împotriva deciziei de regularizare din 1 iulie 2010 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, în sensul că taxele vamale în cuantum de 150.554 RON, precum și majorările de întârziere aferente în sumă de 12.208 RON au rămas de achitat către bugetul de stat.

Prin sentința civilă nr. 18 din 20 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive față de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Buzău; - a respins excepția lipsei de interes, invocată de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța; - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive față de Ministerul Finanțelor Publice; - a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta C.T.I.E.C.

SRL Buzău, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 din C. proc. civ. Recursul a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în cadrul Dosarului sub nr. 739/42/2010, iar la primul termen de judecată de astăzi, 22 noiembrie 2011, instanța a invocat, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) raportat la art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. cu referire la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și a rămas în pronunțare cu privire la excepția de necompetență materială a instanței de fond, împrejurare ce face de prisos expunerea și analiza criticilor de fond cuprinse în cererea de recurs. În cauza de față, în temeiul art. 306 din C. proc.

civ., instanța de recurs poate invoca motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. cu referire la necompetența materială a Curții de apel în soluționarea litigiului, întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 20 iulie 2010, fiind astfel aplicabile dispozițiile din C. proc. civ. în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010 (intrată în vigoare la 30 de zile de la data de 26 octombrie 2010, când a fost publicată în M. Of. al României), întrucât, conform art. XXII din această lege, „ Dispozițiile art. 20, art. 105 alin. (1), art. 129 alin. (5) și alin. (5 1 ), art. 136, art. 158 alin. (3), art. 159, art. 159 1 , art. 281^ 2 a, art. 297 alin. (1), art. 304 pct. 3, art. 312 alin. (6 1 ), art. 315 alin. (3 1 ), precum și ale art. 329-330 7 din C. proc.

civ., republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor și sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi”. Se constată că, prin acțiune, reclamanta a învestit Curtea de apel cu o cerere de anulare a unor acte-administrative fiscale, prin care a fost menținută în sarcina societății obligația de plată a taxelor vamale în cuantum de 150.554 RON și a majorărilor de întârziere aferente în sumă de 12.208 RON.

Or, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 500.000 RON, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 RON, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.

Deci, în privința competenței materiale, legea stabilește două tipuri de competență, în raport cu natura juridică a actului administrativ atacat, mai exact dacă actul are sau nu ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora sau, cu alte cuvinte, dacă este sau nu vorba de un act administrativ fiscal. Astfel, dacă nu este vorba de un act administrativ fiscal, competența materială se stabilește în raport cu rangul local sau central al autorității emitente, potrivit prevederilor art. 2 și 3 din C. proc. civ., litigiul urmând să fie soluționat de instanța de contencios administrativ a tribunalului, când actul atacat aparține unui organ sau instituții locale și respectiv, instanței de contencios administrativ a Curții de apel, când actul atacat aparține unui organ sau instituții centrale, cu competență națională.

Dar, dacă obiectul litigiului îl formează un act administrativ fiscal, competența materială va aparține instanței de contencios administrativ și fiscal a tribunalului sau a Curții de apel, după cum actul contestat privește o valoare mai mică sau egală cu 500.000 RON ori o valoare mai mare decât această sumă. În concluzie, în cazul actelor administrative fiscale, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în mod exclusiv pe baza criteriului valoric, după cum valoarea contestată este mai mică sau egală cu 500.000 RON, ori este mai mare de această sumă. În cauză, după cum s-a reținut, actele administrativ-fiscale sunt contestate pentru suma totală de 162.762 RON, reprezentând taxe vamale în cuantum de 150.554 RON și majorări de întârziere aferente în cuantum de 12.208 RON.

Pe cale de consecință, având în vedere că litigiul are ca obiect acte administrative-fiscale contestate în privința sumei de 162.762 RON, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului, iar nu Curții de apel, astfel că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență de ordine publică, ipoteză care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză și, potrivit art. 312 alin. (6) din C. proc. civ., va casa hotărârea atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Buzău, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.T.I.E.C. SRL Buzău împotriva sentinței civile nr. 18 din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Buzău, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2011.