ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5528/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 21 iulie

2010 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, reclamanta C.T.I.E.C. SRL Buzău a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Buzău, Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța și Ministerul Finanțelor

Publice, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor anularea în parte a deciziei

din 18 ianuarie 2010 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor

din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin care a fost respinsă, în parte,

contestația societății împotriva deciziei de regularizare din 1 iulie 2010 emisă

de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, în sensul că

taxele vamale în cuantum de 150.554 RON, precum și majorările de întârziere aferente

în sumă de 12.208 RON au rămas de achitat către bugetul de stat.

Prin sentința civilă

nr. 18 din 20 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive față de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Buzău;

- a respins excepția lipsei

de interes, invocată de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța;

- a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive față de Ministerul Finanțelor Publice;

- a respins acțiunea formulată

de

reclamantă,

ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile

pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs reclamanta C.T.I.E.C. SRL Buzău, invocând motivele

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 din

C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, în cadrul Dosarului sub nr. 739/42/2010, iar la primul termen de judecată

de astăzi, 22 noiembrie 2011, instanța a invocat, din oficiu, în temeiul art. 306

alin. (2) raportat la art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. cu referire la art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și a rămas în pronunțare cu privire la excepția

de necompetență materială a instanței de fond, împrejurare ce face de prisos expunerea

și analiza criticilor de fond cuprinse în cererea de recurs.

În cauza de față, în temeiul

art. 306 din C. proc. civ., instanța de recurs poate invoca motivul de ordine publică

prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. cu referire la necompetența materială

a Curții de apel în soluționarea litigiului, întrucât cererea de chemare în judecată

a fost formulată la data de 20 iulie 2010, fiind astfel aplicabile dispozițiile

din C. proc. civ. în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010

(intrată în vigoare la 30 de zile de la data de 26 octombrie 2010, când a fost publicată

în M. Of. al României), întrucât, conform art. XXII din această lege, „

Dispozițiile art. 20, art. 105 alin. (1), art. 129 alin. (5)

și alin. (5

1

), art. 136, art. 158 alin. (3), art. 159, art. 159

1

,

art. 281^

2

a, art. 297 alin. (1), art. 304 pct. 3, art. 312 alin. (6

1

),

art. 315 alin. (3

1

), precum și ale art. 329-330

7

din C. proc.

civ., republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele

aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor și sesizărilor privind

recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare

a prezentei legi”.

Se constată că, prin acțiune,

reclamanta a învestit Curtea de apel cu o cerere de anulare a unor acte-administrative

fiscale, prin care a fost menținută în sarcina societății obligația de plată a taxelor

vamale în cuantum de 150.554 RON și a majorărilor de întârziere aferente în sumă

de 12.208 RON.

Or, potrivit art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Litigiile privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până

la 500.000 RON, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale

și accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 RON, se soluționează, în fond, de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege

specială nu se prevede altfel”.

Deci, în privința competenței

materiale, legea stabilește două tipuri de competență, în raport cu natura juridică

a actului administrativ atacat, mai exact dacă actul are sau nu ca obiect taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora sau, cu alte cuvinte,

dacă este sau nu vorba de un act administrativ fiscal.

Astfel, dacă nu este vorba

de un act administrativ fiscal, competența materială se stabilește în raport cu

rangul local sau central al autorității emitente, potrivit prevederilor art. 2 și

3 din C. proc. civ., litigiul urmând să fie soluționat de instanța de contencios

administrativ a tribunalului, când actul atacat aparține unui organ sau instituții

locale și respectiv, instanței de contencios administrativ a Curții de apel, când

actul atacat aparține unui organ sau instituții centrale, cu competență națională.

Dar, dacă obiectul litigiului

îl formează un act administrativ fiscal, competența materială va aparține instanței

de contencios administrativ și fiscal a tribunalului sau a Curții de apel, după

cum actul contestat privește o valoare mai mică sau egală cu 500.000 RON ori o valoare

mai mare decât această sumă.

În concluzie, în cazul

actelor administrative fiscale, competența materială a instanței de contencios administrativ

se stabilește în mod exclusiv pe baza criteriului valoric, după cum valoarea contestată

este mai mică sau egală cu 500.000 RON, ori este mai mare de această sumă.

În cauză, după cum s-a

reținut, actele administrativ-fiscale sunt contestate pentru suma totală de 162.762

RON, reprezentând taxe vamale în cuantum de 150.554 RON și majorări de întârziere

aferente în cuantum de 12.208 RON.

Pe cale de consecință,

având în vedere că litigiul are ca obiect acte administrative-fiscale contestate

în privința sumei de 162.762 RON, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului,

iar nu Curții de apel, astfel că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea

normelor de competență de ordine publică, ipoteză care se circumscrie motivului

de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 din

C. proc. civ.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză și, potrivit art. 312

alin. (6) din C. proc. civ., va casa hotărârea atacată și va trimite cauza, spre

competentă soluționare, la Tribunalul Buzău, secția contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de C.T.I.E.C.

SRL Buzău împotriva sentinței civile nr. 18 din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre

competentă soluționare, la Tribunalul Buzău, secția contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie

2011.