ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4387/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) Cererea de chemare în judecată La data de 22 noiembrie 2008, reclamanții U.R. și U.P., în contradictoriu cu pârâții Președintele României, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Ministerul Public, Ministerul de Interne, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova și Judecătoria Ploiești, au solicitat instanței constatarea nulității absolute a Decretului nr. 1030 din 09 noiembrie 2005 emis de Președintele României și a hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 372 din 21 septembrie 2005, obligarea pârâților la plata, în solidar, a daunelor interese și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că prin decretul prezidențial a cărui anulare s-a solicitat a fi constatată, reclamanta U.R. a fost eliberată din funcția de judecător la Judecătoria Ploiești, iar prin hotărârea atacată, Consiliul Superior al Magistraturii a trimis Președintelui României propunerea de eliberare din funcția de judecător, urmare a excluderii din magistratură a reclamantei. Reclamanții au susținut că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nu a fost comunicată reclamantei U.R. împrejurare ce a produs grave prejudicii morale, dar și patrimoniale în condițiile în care reclamantul U.P., fiul reclamantei, era elev și se afla în îngrijirea acesteia.

Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, sub nr. 17232/2007. Prin sentința nr. 11921 din 18 decembrie 2007, Judecătoria Ploiești a anulat cererea de chemare în judecată a reclamanților, ca insuficient timbrată. Împotriva sentinței de fond, reclamanții au declarat apel. Prin decizia nr. 257 din 06 mai 2008, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis apelul reclamanților, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond. Fundamentul soluției adoptate l-a constituit aplicarea greșită a legii, cu referire la dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluționare a excepțiilor. Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanții U.R., U.P.

și intimata-pârâtă Curtea de Apel Ploiești au declarat recurs. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 118 din 10 februarie 2009, a admis recursurile declarate în cauză, a casat decizia Tribunalului Prahova și sentința Judecătoriei Ploiești și a trimis cauza instanței competente, respectiv Completul de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, sub nr. 2734/1/2009. La data de 06 iulie 2009, termen fixat pentru soluționarea cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Completului de 9 Judecători.

Prin încheierea nr. 595 din 06 iulie 2009 s-a admis excepția de necompetență materială a Completului de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost scoasă cauza de pe rol și trimis dosarul Curții de Apel Ploiești spre competentă soluționare. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 821/42/2009. Prin încheierea din data de 28 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploiești a dispus conexarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 821/42/2009 la cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 708/42/2009 constatând incidente dispozițiilor art. 16 C. proc. civ. întrucât între cele două dosare există identitate de obiect, părți și cauză.

La termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului U.P. întrucât actele administrative emise de Consiliul Superior al Magistraturii nu îl vizează pe acesta, ci numai pe mama sa, reclamanta U.R. La același termen de judecată, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul de Interne, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel București, Tribunalul Prahova, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Ploiești, Judecătoria Roșiorii de Vede, Ministerul Finanțelor Publice, D.S.M., D.V., A.D.L., A.D.A., întrucât actele administrative a căror constatare a nulității se solicită nu au fost emise de aceștia.

b) Întâmpinarea formulată La data de 18 noiembrie 2009, Administrația Prezidențială a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei plângerii prealabile și excepția tardivității, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În ședința publică din data de 20 ianuarie 2010, Curtea a dispus disjungerea capătului de cerere vizând nulitatea absolută a hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 9/J/2005 și a dispus formarea unui nou dosar. c) Sentința primei instanțe Prin sentința nr. 12 din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului U.P., invocată din oficiu, și a respins acțiunea formulată de reclamantul U.P.

ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților invocată din oficiu și a respins acțiunea formulată de reclamanții U.R. și U.P. ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de Administrația Prezidențială prin întâmpinare și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta U.R. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, că instanța sesizată cu o cerere în anularea unui act administrativ are obligația, înainte de a soluționa pe fond cauza, să examineze efectuarea proceduri prealabile. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta nu a formulat o cerere direct pârâților pentru a solicita revocarea actelor administrative a căror nulitate o invocă, anterior introducerii cererilor de chemare în judecată.

2. Instanța de recurs Împotriva sentinței nr. 12 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții U.R. și U.P. a) Motivele de recurs În motivele de recurs s-a susținut că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică. S-a invocat soluționarea cauzei în condițiile în care nu au fost legal citați, că greșit s-a respins acțiunea pentru lipsa procedurii prealabile. b) Analiza motivelor de recurs Acțiunea formulată de reclamanta U.R. a fost soluționată prin sentința nr. 12 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, care formează obiectul prezentului control judiciar. La dosarul de fond se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare, din care rezultă că citația emisă pe numele reclamantei U.R.

a fost afișată la locuința indicată în acțiune, la data de 15 decembrie 2009, pentru termenul din 20 ianuarie 2010. La dosarul cauzei se află și o cerere a reclamantei în care face referire la termenul de judecată din 20 ianuarie 2010. Atât dovada de îndeplinire a procedurii, cât și cererea depusă de reclamantă demonstrează că aceasta a fost legal citată pentru soluționarea litigiului, astfel încât critica adusă sentinței este neîntemeiată. În ceea ce privește admiterea excepției inadmisibilității ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală. Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ trebuie să solicite autorității emitente revocarea în tot sau în parte a acestuia.

Din redactarea textului rezultă că formularea plângerii prealabile constituie o condiție specială, obligatorie de exercitare a acțiunii. Neîndeplinirea acestei proceduri afectează însuși dreptul la acțiune în contencios administrativ. În situația în care persoana ce se pretinde vătămată nu parcurge procedura prealabilă, sancțiunea neexercitării recursului administrativ este aceea a respingerii acțiunii ca inadmisibilă. În raport de probatoriile aflate la dosar, se constată că reclamanta nu a îndeplinit această cerință obligatorie, astfel că soluția instanței de fond de respingere a acțiunii ca inadmisibilă este întemeiată. c) Sentința instanței de recurs În consecință, motivele de recurs fiind nefondate, în baza art. 312 C. proc.

civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de U.R. și U.P. împotriva sentinței nr. 12 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2010.