ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3494/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

07 mai 2009 și precizată ulterior, reclamanta B.A.H. a solicitat în

contradictoriu cu pârâții M.F.P. și A.N.A.F. obligarea acestora la plata

sumelor reprezentând suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de

bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în același procent,

prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999, pentru perioada

2004 - 2005, cu dobânda legală, precum și obligarea la efectuarea înscrierilor

corespunzătoare în carnetul de muncă.

Pârâtul M.F.P. a formulat

întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile și a

solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă în principal și ca neîntemeiată

în secundar.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3777 din 10

noiembrie 2009, a respins excepția inadmisibilității invocată de M.F.P.

A respins acțiunea formulată de B.A.H.

în contradictoriu cu M.F.P. și A.N.A.F. ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Cu privire la excepția inadmisibilității,

Curtea a reținut că acțiunea are ca obiect pretenții izvorâte din

nerecunoașterea dreptului și nesoluționarea favorabilă a unei cereri și nu are

ca obiect anularea unui act administrativ, care să poată fi supus revocării în

sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cererii prima instanță a

reținut că deși dreptul la „suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei

de salarizare” a fost recunoscut de lege, nu a fost stabilit și cuantumul acestor

sporuri.

Astfel că, având în vedere că legea

nu cuprinde dispoziții în acest sens și în aplicarea acesteia nu au fost

adoptate acte administrative care să stabilească cuantumul celor două sporuri,

s-a constatat că obligația nu este „lichidă”.

Prima instanță a avut în vedere și

dispozițiile Deciziei nr. 20 din 21 septembrie 2009 pronunțate de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secțiile unite, în soluționarea recursului în interesul

legii conform cărora „în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe

cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și

suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta criticând-o ca nelegală și netemeinică și invocând:

I. - necomunicarea actelor de procedură;

II. - motivele prevăzute de art. 304

pct. 7, 8 și 9 coroborate cu dispozițiile art. 13 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta a susținut în esență

următoarele:

- nu i-au fost comunicate întâmpinările

formulate de pârâți, în condițiile prevăzute de art. 92 C. proc. civ., fiind privată

în acest fel de dreptul la apărare;

- instanța de fond a reținut greșit pretențiile

deduse judecății, în sensul că a solicitat plata sumelor începând cu data de 1 ianuarie

2004;

- motivele pe care se sprijină

hotărârea atacată sunt contradictorii întrucât acțiunea a fost respinsă ca

neîntemeiată deși instanța a constatat că dreptul la suplimentul postului și

suplimentul corespunzător treptei de salarizare este recunoscut de lege;

- cu privire la constatarea faptului

că nu este lichidă creanța a precizat că cuantumurile suplimentului postului și

a celui corespunzător treptei de salarizare nu pot face obiectul unui act administrativ

întrucât cuantumul reprezintă o sumă absolută;

- faptul că exercitarea acestor drepturi

salariale prevăzute de Legea nr. 188/1999 a fost îngrădită în lipsa preocupării

autorităților statului de a adopta reglementările minimale în domeniu,

respectiv de a stabili procentul aplicabil salariului de bază pentru determinarea

cuantumului drepturilor în cauză, nu poate conduce la nerespectarea

principiului statului de drept referitor la asigurarea aplicării legilor

adoptate, în spiritul și litera lor, întrucât în ipoteza contrarie drepturile bănești

ar rămâne o simplă ficțiune și ar echivala cu înlăturarea acestor drepturi;

- referitor la Decizia nr. 20 din 21

septembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții unite,

reclamanta a arătat că în mod greșit prima instanță și-a motivat soluția pe dispozițiile

acesteia întrucât la momentul în care s-a pronunțat hotărârea decizia nu era

redactată.

Astfel, reclamanta a arătat că, deși

salariul funcționarilor publici a primit elemente noi încă de la modificarea

Legii nr. 161/2003, prin introducerea suplimentului postului și a suplimentului

gradului, aplicarea acestor prevederi a fost inițial suspendată, pentru anii

2005 și 2006 și ulterior ignorată, pentru anii 2007 și 2008, pârâta refuzând în

mod constant plata celor două componente ale salariului de bază.

Reclamanta a invocat și existența

unor hotărâri judecătorești irevocabile prin care unui număr însemnat de

funcționari publici i s-a recunoscut dreptul de a beneficia de suplimentul

postului și de cel corespunzător treptei de salarizare în procente de 25 % din

salariul de bază, pronunțarea unei soluții contrare fiind de natură să creeze o

situație de discriminare, în cadrul aceleiași categorii socio-profesionale.

S-au mai invocat, prin analogie și

litigiile având ca obiect plata primelor de concediu, drepturi bănești pe care

Guvernul a înțeles să le plătească, de la data introducerii lor în cuprinsul

legii.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi

respins ca atare.

Astfel, potrivit art. 31 alin. (1)

din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare (M. Of. nr. 365/29.05.2007),

pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu

compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul

postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Același articol

prevede în alineatul 3 că salarizarea funcționarilor publici se face în

conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de

salarizare pentru funcționarii publici.

Prin O.G. nr. 6/2007, privind unele

măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale

funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul

unitar de salarizare s-a prevăzut în art. 3 că gestiunea sistemului de

salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal

de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de

posturi aprobate potrivit legii.

În raport cu aceste dispoziții

legale și în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a

funcționarilor publici, instanța de fond a reținut în mod justificat că nu

există bază legală pentru cuantificarea și acordarea suplimentului postului și

a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Pentru a fi posibilă calcularea

acestor două componente ale salariului funcționarilor publici este necesară,

fie adoptarea unui act normativ cu forță juridică de lege, fie promovarea unei

hotărâri de guvern date în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999

republicată.

În condițiile în care nu este încă

reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază,

suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor

drepturi bănești ar însemna obligarea autorității ori a instituției publice

angajatoare, în speță A.N.O.F.M., la plata unor sume imposibil de calculat și,

în consecință, pronunțarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.

Curtea nu poate primi nici cel de-al

doilea motiv de recurs, neavând relevanță existența unei practici judiciare

contrare, în condițiile în care nu există bază legală pentru calcularea și

acordarea celor două drepturi bănești.

În ceea ce privește analogia cu

situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu, cele două

ipoteze nu sunt similare. Astfel, în cazul acordării primei de concediu,

prevederile Legii nr. 188/1999 sunt neechivoce, prima de concediu a funcționarului

public fiind egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu, nefiind necesar un alt act normativ care să determine modul de calcul

al cuantumului primei.

În cazul suplimentului postului și

al suplimentului corespunzător treptei de salarizare, Legea nr. 188/199

republicată nu reglementează modalitatea de calcul a acestor drepturi bănești,

fiind necesară adoptarea legii sistemului unitar de salarizare a funcționarilor

publici.

Văzând cele expuse mai sus și

constatând ca neîntemeiate și celelalte motive de recurs, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.A.H.

împotriva sentinței nr. 3777 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 iunie 2010.