ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3399/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3302 din 15 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții V.V.O., P.L.V., ș.a. toți reprezentați de S.N.S. din C.N.A.S.. în contradictoriu cu pârâta C.N.A.S., având ca obiect acordarea drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, ambele în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01 ianuarie 2004 și până la data pronunțării hotărârii, drepturi actualizate cu indicele de inflație, precum și obligarea la plata dobânzii legale, conform O.G.

nr. 9/2000, până la data plății efective. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, faptul că deși dreptul la suplimentul postului și suplimentul gradului au fost recunoscute de lege. totuși, nu a fost stabilit și cuantumul acestor sporuri. Având în vedere că legea nu cuprinde dispoziții în acest sens și nu au fost adoptate acte administrative care să stabilească cuantumul celor două sporuri, instanța de fond a constatat că obligația nu este determinată, iar dispoziția în sensul că suplimentul prevăzut la art. 31 lit. d) din Legea nr. 188/1999 cu modificările la zi se stabilește în raport de treapta de salarizare nu cuprinde suficiente elemente de determinare a cuantumului.

În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi ar presupune pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de ani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, ar reprezenta o nesocotire a deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, și o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs S.N.S. din C.N.A.S. și din C.A.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., s-a susținut în esență, faptul că drepturile solicitate au fost prevăzute de legiuitor prin modificarea adusă Legii nr. 188/1999, prin Legea nr. 161/2003 privind combaterea corupției, ca o măsură de eliminare a motivației tentației materiale pentru funcționarii publici, și că deși suspendarea acordării acestor drepturi, operată prin reglementări succesive, a încetat cu data de 1 ianuarie 2007, C.N.A.S. a refuzat să pună în plată cele două drepturi salariale, și aceasta nu doar pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006, ci și pentru viitor, fără a justifica în vreun fel acest refuz. Or, a susținut recurentul, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.

atâta timp cât nicio normă legală nu a dispus această înlăturare, acceptarea unei ipoteze contrare echivalând practic cu o încălcare a dispozițiilor art. 53 din Constituție, care reglementează cazurile în care exercițiul unor drepturi poate fi restrâns, tară însă a se putea aduce atingere și existenței acestor drepturi.

S-a mai susținut încălcarea dispozițiilor art. 41 din Constituția României privind garantarea dreptului la muncă, încălcarea principiilor ce guvernează relațiile dintre funcționarii publici și autoritățile publice angajatoare, astfel cum au fost acestea consacrate prin dispozițiile Legii nr. 188/1999, republicată (respectiv principiul bunei-credințe, al consensualității și reciprocității drepturilor și obligațiilor corelative, inclusiv cele pecuniare căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa postului cu atribuții de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii) precum și încălcarea dispozițiilor art. 38 C. muncii potrivit cărora drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări.

Ca o concluzie a tuturor argumentelor expuse în susținerea cererii sale de recurs, recurentul a arătat că respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate de Parlament, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege. Pârâta C.N.A.S., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Într-adevăr, potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „Art. 31. - (1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare. (2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale. in condițiile legii. (3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici". Este necontestat faptul că dispozițiile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate în perioada 2004-2006, prin O.U.G.

nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005 și prin O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006. De asemenea, este adevărat că, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare". Insă, în cauză, dreptul la salariu al funcționarilor publici este reglementat în Secțiunea I din Capitolul 5 intitulat „Drepturi și îndatoriri" din Legea nr.188/1999, iar potrivit art. 31 alin. (3) din aceeași lege, salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.

Or, în reglementările drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici în vigoare în perioada pentru care se solicită plata drepturilor nu a fost reglementat nici suplimentul postului și nici suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Astfel fiind, a admite teza recurentului și a obliga pârâta să-i acorde suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, fiecare în procent de 25% din salariul de bază. ar însemna ca instanța, în lipsa unor reglementări și criterii legale, să stabilească procentual cuantumul celor două sporuri. Or, o asemenea situație echivalează cu depășirea limitelor puterii judecătorești limitate constituțional la aplicarea legii pozitive și substituirea autorității judecătorești în rolul ce revine puterii legislative, în speță de a adapta legea de salarizare a funcționarilor publici, ori în rolul ce revine puterii executive, în speță de a emite norme de organizare a executării reglementărilor în litigiu.

La pronunțarea deciziei, în temeiul art. 329 alin .(3) teza finală C. proc. civ. Curtea are în vedere cu deosebire Decizia nr. 20 din 21 septembrie 2009 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (publicată în M.Of., Partea I, nr. 880 din 16 decembrie 2009), prin care, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, s-a stabilit că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. De aceea, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate și argumentele recurentului - susținute oral prin concluziile puse în fața instanței de recurs de apărătorul ales al acestuia - privitoare la discriminarea care s-ar naște în raport cu cei care, în cauze similare, au avut câștig de cauză.

Este neîndoielnic faptul că, în sistemul românesc de drept jurisprudența nu constituie izvor de drept, astfel încât, faptul că în cauze similare au fost pronunțate soluții diferite față de cea pronunțată prin sentința atacată în cauza de față, nu constituie, în sine, un motiv de nelegalitate a acestei sentințe, care să poată întemeia recursul declarat. Mai mult, soluția exprimată de instanța de fond în problema juridică dedusă judecății în cauza de față. vine într- o perfectă concordanță cu jurisprudența constantă și unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, și cu cele stabilite de această instanță, în soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 20 din 21 septembrie 2009, anterior menționată.

De altfel, în cauza Beian contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a reamintit că divergentele de jurisprudența sunt inerente oricărui sistem de drept, totuși, Instanței Supreme îi revine rolul de a regla aceste contradicții. Având în vedere așadar, faptul că, așa cum am arătat deja, jurisprudența Instanței Supreme în problema dedusă judecății în prezenta cauză este constantă și unitară, susținerile recurentului nu pot fi primite, motiv pentru care vor fi respinse ca nefondate. În consecință, pentru considerentele arătate, constatând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond. în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.N.S. din C.N.A.S. și din C.A.S. împotriva sentinței civile nr. 3302 din 15 octombrie 2009, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2010.