Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.08.2003
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1898/2004

HOTĂRÂRE
26.08.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1898/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Cluj, secția de contencios administrativ, reclamantul Primarul municipiului Cluj Napoca a solicitat în contradictoriu cu Prefectura județului Cluj și Prefectul județului Cluj, pronunțarea unei hotărâri din care să rezulte că și-a dat acordul tacit pentru emiterea unui ordin care să ia act în baza art. 58 din Legea nr. 215/2001, de dizolvare a Consiliului Local al municipiului Cluj. În motivarea acțiunii s-a precizat de către reclamant, că pârâtul nu a răspuns unei adrese prin care să ia act de dizolvarea Consiliului Local al municipiului Cluj și să propună Guvernului, organizarea de alegeri anticipate pentru funcția de consilieri locali, conform art. 58 din Legea nr. 215/2001, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 din O.G.

nr. 27/2003. Tribunalul, prin sentința civilă nr. 3308, pronunțată la 26 august 2003, a respins cererea, reținând că ordinul prin care prefectul urma să ia act de situația de dizolvare a consiliului local, nu se încadrează în categoria actelor administrative care cad sub incidența O.G. nr. 27/2003. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, reclamantul Primarul municipiului Cluj Napoca, invocând nelegalitatea, susținând în motivare că acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 3 din O.G. 27/2003, întrucât Prefectul nu a răspuns adresei prin care i s-a cerut să ia act de dizolvarea Consiliului local, în baza art. 58 din Legea 215/2000. Recursul este nefondat. Din verificarea actelor dosarului, Curtea urmează să constate că hotărârea pronunțată este legală și temeinică.

Rezultă că prin adresa nr. 34797 din 24 mai 2003, Primarul municipiului Cluj Napoca a adus la cunoștința Prefectului Cluj, existența unei situații de dizolvare a Consiliului local, motivat în opinia acestuia că în 3 ședințe ordinare, consecutive, nu a fost adoptată nici o hotărâre. Refuzul Prefectului de a emite ordin, a fost justificat de lipsa condițiilor ce se cer a fi întrunite, distinct de împrejurarea că nici un text de lege nu prevede posibilitatea acordului tacit, așa cum a solicitat reclamantul-recurent, pentru emiterea acestui act administrativ. Față de aceste considerente, urmează ca în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., să se respingă recursul, ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Primarul municipiului Cluj Napoca împotriva sentinței civile nr. 3308/C din 26 august 2003 a Tribunalului Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2004.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 483/2003
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 17 din 18 ianuarie 2001, Curtea de Apel Iași a admis recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca,
ÎCCJ 2004-10-07
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5481/2004
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea precizată reclamantul G.V. a chemat în judecată Primăria Municipiului Cluj-Napoca și a solicitat obligarea acesteia, în temeiul Legii
ÎCCJ 2007-06-07
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7736/2007
ere nu echivalează cu primirea respectivului act de către destinatar, printr-o confirmare de primire. Primarul municipiului Cluj-Napoca a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând motivul de nelegalitate prevăzut prin
ÎCCJ 2003-04-11
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1496/2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, reprezentat prin Primar, S.E., D.I., C.L., C.R.împotriva deciziei nr.276 din 5 decembrie 2000 a Curții de Apel Cluj, Secția civilă. La apel
ÎCCJ 2005-05-27
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4479/2005
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele; Prin acțiunea formulată reclamanta F.M.C., a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și primarul municipiului Cluj Nap
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă