ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2381/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 3 ianuarie 2008,

I N. a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) și (7) din Legea

nr. 317/2004, republicată, cu referire la art. 299 alin. (1) C. proc. civ., împotriva

hotărârii din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

(CSM), hotărâre prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

Recurentul a solicitat ca instanța să constate că a dobândit acest grad prin numirea

sa în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul

teritorial T. (DIICOT), în urma apariției Legii nr. 508/2004.

În motivarea recursului

s-a arătat în esență: că prin hotărârea din 30 noiembrie 2004 a Consiliului Superior

al Magistraturii, recurentul a fost numit în funcția de procuror șef al Serviciului

teritorial T. din cadrul DIICOT, începând cu data de 1 decembrie 2004; și că, prin

numirea sa la DIICOT, conform dispozițiilor legale în vigoare, a dobândit gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Intimatul Consiliul Superior

al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului

arătând: că recurentul a fost numit în funcția de procuror șef în cadrul DIICOT

- Biroul teritorial T. că, deși DIICOT funcționează în cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca o structură specializată, are personalitate

juridică proprie, cu atribuții, competență, organizare, salarizare stabilite prin

lege specială [art. 75 alin. (12) din Legea nr. 304/2004, republicată], are structură

de organizare și stat de funcții și de personal distincte de cele ale Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; că promovarea procurorilor se face

numai prin concurs, potrivit art. 43 din Legea nr. 303/2004, cu îndeplinirea condiției

de vechime prevăzută de art. 44 (8 ani); că este necesar să se facă distincție între

„numirea” procurorilor la DIICOT și „promovarea” procurorilor la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; că numirea procurorilor la DIICOT nu

echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, aceasta realizându-se doar în conformitate cu dispozițiile menționate

din Legea nr. 304/2004, republicată, care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din

Legea nr. 508/2004; că dispozițiile legale referitoare la numirea procurorilor la

DIICOT sunt norme de excepție, derogatorii; că procurorii numiți la DIICOT revin,

la încetarea activității, la Parchetul de la care provin; că, împrejurarea că sunt

salarizați conform procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui Parchet;

că deciziile anterioare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauze

similare nu constituie o dezlegare a problemei de drept supusă judecății, nefiind

vorba de un recurs în interesul legii; că s-ar crea o situație discriminatorie,

dezavantajoasă față de ceilalți procurori care, pentru a promova la Parchete superioare,

susțin mai multe concursuri.

Verificând cauza în funcție

de motivele de recurs formulate și având în vedere dispozițiile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Prin

hotărârea din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate

de un număr de 54 de procurori de la DIICOT, recurentul I.N. fiind menționat la

poziția nr. 2 în enumerarea din hotărâre.

În motivarea

hotărârii din 28 noiembrie 2007, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a

reținut în esență, următoarele: procurorii vizați de hotărâre au grad profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă judecătorie, Tribunal sau Curte de Apel și

nu au susținut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, în condițiile art. 43 raportat la art. 44 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

DIICOT este o structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, chiar dacă funcționează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor

la DIICOT în condițiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu

promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile

Legii nr. 303/2004; prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorilor numiți la DIICOT ar

fi eludate dispozițiile privitoare la promovarea prin concurs în funcții de execuție

imediat superioare, care reprezintă „o recunoaștere a performanțelor profesionale

ale magistraților și constituie o componentă a carierei acestora, are caracter permanent”

și „reprezintă un drept câștigat cu caracter definitiv în evoluția carierei profesionale”;

faptul că procurorii de la DIICOT sunt salarizați corespunzător procurorilor de

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept

gradul profesional corespunzător acestui Parchet.

Problema de

drept supusă analizării vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorului I.N

., care a fost numit la

DIICOT în condițiile prevăzute de Legea nr. 508/2004.

Din verificarea probelor

administrate în cauză, se reține că recurentul a fost numit procuror șef la Biroul

de Combatere a Corupției și Criminalității Organizate din cadrul Parchetului de

pe lângă Tribunalul Teleorman iar prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 248 din 30 noiembrie 2004, în temeiul Legii nr. 508/2004 privind înființarea,

organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a DIICOT, urmare a reorganizării

secției de combatere a criminalității organizate și antidrog din cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, recurentul a fost transferat în

funcția de procuror șef birou la DIICOT - Biroul teritorial T.

Legea nr. 508/2004 reglementează

înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a DIICOT.

Această Direcție face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, astfel cum rezultă din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004.

Textul a menționat înființarea DIICOT ca structură specializată a Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea secției de combatere

a criminalității organizate și antidrog și a structurilor sale teritoriale, unde

recurentul fusese numit procuror șef al Biroului C.C.O.A. din cadrul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Teleorman.

Ulterior, ca urmare a

modificărilor legislative, Consiliul Superior al Magistraturii, prin hotărârea din

30 noiembrie 2004, a dispus transferarea recurentului la structura nou înființată

(DIICOT), care a luat locul celei vechi (S.C.C.O.A.) din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Numirea procurorilor la

DIICOT se face potrivit dispozițiilor Legii nr. 508/2004, care are caracter special,

derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții de

execuție sau de conducere, reprezentat de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor

și procurorilor.

Nu se poate face confuzie

între numirea procurorilor la DIICOT din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, în conformitate cu Legea nr. 508/2004, și promovarea procurorilor

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile Legii

nr. 303/2004.

Având în vedere

modalitatea de înființare a DIICOT și de numire a procurorilor în cadrul DIICOT,

urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare

ce s-ar naște în raport cu procurorii care, pentru a accede la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, au urmat procedura de promovare reglementată

de Legea nr. 303/2004.

În ceea ce

privește noțiunea de discriminare, Înalta Curte are în vedere și practica constantă

a Curții Europene a Drepturilor Omului (Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului

din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a reținut că „o distincție

este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă,

adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil

de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”.

În speță,

justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate

organizată și terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea

DIICOT în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar

justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o

funcție în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, procurorul numit la DIICOT dobândește ipso facto gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nerecunoașterea

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor

DIICOT în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin

lege.

De reținut

este și faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă

în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de

practica deja existentă la nivelul instanței care, admițând cereri de recunoaștere

a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție în cazul procurorilor numiți la Parchetul Național Anticorupție, structură

similară DIICOT, au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar,

în sensul că a

admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi:

al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe

și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în

sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene

”.

În acest sens,

față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțarea

unei alte soluții decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ar echivala

cu acceptarea unei practici contradictorii, ceea ce ar reprezenta o încălcare a

dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului. Practica Curții Europene a Drepturilor Omului a reținut că existența

unor divergențe de jurisprudență

în cadrul celei mai înalte autorități judiciare

a țării este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit

din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale

ale statului de drept (B. împotriva României).

Cât privește susținerea

intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de

secția de contencios administrativ și fiscal,

a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că acestea nu

sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată, deoarece rolul unei jurisdicții

supreme, este acela de a crea o practică judiciară unitară, de natură a asigura

o interpretare și aplicare unitară a legii în scopul evitării apariției unor divergențe

jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine

și insecuritate juridică (

P. împotriva României; B. împotriva României).

Pentru considerentele

expuse, recursul va fi admis, hotărârea atacată va fi anulată în partea referitoare

la recurent și intimatul va fi obligat să-i recunoască gradul profesional corespunzător

procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de I.N. împotriva hotărârii din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii.

Anulează în parte, hotărârea

atacată, numai în ceea ce îl privește pe recurentul I.N.

Obligă intimatul Consiliul

Superior al Magistraturii să recunoască recurentului gradul profesional de procuror,

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 10 iunie 2008.