ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2083/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 19 septembrie 2003, reclamantul Z.A. a chemat în judecată Tribunalul

București – Judecătoria sectorului 3 - Biroul de Carte Funciară, solicitând

constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea referitoare

la dreptul prevăzut de Legea nr. 7/1996, Titlul II art. 43, obligarea acestuia

să-i recunoască dreptul pretins și să-i rezolve cererea din 4 septembrie 2003,

în sensul de a-i comunica programul pentru a cerceta personal cartea funciară

și celelalte evidențe care alcătuiesc registrul cadastral de publicitate

imobiliară, precum și de a-i elibera copii legalizate a cărții funciare privind

imobilul de domiciliu, în calitatea sa de „orice persoană interesată”.

În motivarea acțiunii sale,

reclamantul a arătat că a solicitat pârâtului, să-i permită realizarea

dreptului prevăzut de art. 43 din Legea nr. 7/1996, dar acesta refuză

nejustificat să-i rezolve cererea și că prin adresa nr. 183/2003 i s-a

solicitat să facă dovada de parte interesată.

La data de 29 noiembrie 2003,

reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată, arătând, pe de o

parte, că refuzul nejustificat de a-i rezolva cererea se referă și la dreptul

prevăzut de Ordinul nr. 2371 din 22 decembrie 1997, la art. 32 alin. (5) și art.

35 alin. (2). Pe de altă parte, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 1 și 5

din Legea nr. 29/1990, precizând că nu solicită modificarea sau desființarea

unui act administrativ, pentru care este prevăzută prin lege specială, o altă

procedură judiciară, nefiind, deci, aplicabile dispozițiile art. 2 lit. c) din

Legea nr. 29/1990.

Concluzionând, reclamantul a

solicitat, după cum urmează:

1) să i se recunoască dreptul

pretins și arătat de art. 43 din Legea nr. 7/1996, art. 32 alin. (5) și art. 35

alin. (2) din Ordinul nr. 2371/2003; 2) să i se permită consultarea

(cercetarea) cărților, registrelor și dosarelor de carte funciară în timpul

programului de lucru cu publicul, inclusiv Partea a II-a referitoare la

înscrierile privind dreptul de proprietate și 3) să i se elibereze certificate

și copii legalizate a cărților funciare, cu plata taxelor legale.

La data de 12 noiembrie 2003,

reclamantul și-a întregit cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 132

și 134 C. proc. civ., solicitând ca în baza art. 11 din Legea nr. 29/1990,

instanța să se pronunțe și asupra legalității actelor sau operațiunilor

administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății, față de

împrejurarea că a timbrat cererea a cărei soluționare i-a fost nejustificat

refuzată de pârât.

Prin cererea formulată la 3

decembrie 2003, reclamantul a chemat în judecată și Ministerul Justiției –

Direcția Publicitate Mobiliară, Imobiliară și Notari Publici, precum și pe

funcționarul autorității pârâte în persoana „directorului anonim care semnează

indescifrabil adresa nr. 4197/2003”, arătând că prin această adresă nedatată și

semnată indescifrabil de un pretins „director”, se evită răspunsul, potrivit art.

13 din Legea nr. 29/1990, încălcându-se dispozițiile Legii nr. 7/1996 și cele

ale Legii nr. 544/2001, îngrădindu-i-se accesul la informația publică,

solicitată prin refuzul de a i se recunoaște dreptul de a consulta personal

registrele și dosarele de carte funciară care sunt potrivit legii, documente

publice.

Totodată, reclamantul a solicitat

aplicarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 29/1990, în sensul ca pârâtul să

depună la dosarul cauzei: 1) informația publică solicitată (înscrierile din

Cartea Funciară privitoare la dreptul de proprietate asupra imobilului din București

și 2) documentația care a stat la baza emiterii adresei anonime. De asemenea, a

precizat că solicită daune pentru prejudiciu/întârziere de 100 milioane lei.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2051 din 3 decembrie 2003, a

declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București,

secția a VIII-a, în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile art. 158 și art. 159

pct. 2 C. proc. civ., coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. c) din același cod.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în temeiul art. 158 alin. (3) C. proc. civ., reclamantul Z.A.,

invocând extrem de lacunar doar că pârât a fost și Ministerul Justiției.

Ulterior, prin notele scrise depuse

la dosar, recurentul-reclamant a invocat dispozițiile art. 304

1

și art.

304 pct. 6 și pct. 7, precum și art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Totodată,

recurentul-reclamant a solicitat a se avea în vedere că instanța de fond nu a

reținut că a chemat în judecată și Ministerul Justiției, precum și faptul că

declinarea judecării cauzei la Tribunalul București, contravine art. 21 alin. (3) din Constituția României și încalcă prevederile art. 6 din Convenția Europeană

a Dreptului Omului , precum și ordinea publică privind competența instanțelor

judecătorești, respectiv art. 3 alin. (1) C. proc. civ.

Examinându-se sentința atacată în

raport cu critica formulată, cu înscrisurile depuse la dosar, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi

expuse în continuare.

Conform dispozițiilor art. 129 alin.

(2) C. proc. civ., judecătorul, în tot cursul procesului, conduce desfășurarea

acestuia, veghează la respectarea dispozițiilor legale și are puterea de a fixa

termenele și de a ordona măsurile necesare, el are îndatorirea să facă

respectate și să respecte el însuși principiul contradictorialității și

celelalte principii ale procesului civil.

În cauză, se constată că instanța de

fond nu a avut în vedere cererea de chemare în judecată a Ministerului

Justiției, în calitate de pârât, formulată de reclamant, în baza Legii nr. 7/1996

și a Legii nr. 544/2001, deși aceasta a fost consemnată și în practicaua

sentinței atacate. S-a trecut în schimb la soluționarea excepției de

necompetență materială, „prorogând celelalte cereri după pronunțarea pe această

excepție”.

Totodată, potrivit dispozițiilor art.

22 din Legea nr. 544/2001, în cazul în care o persoană se consideră vătămată în

drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la

secția de contencios administrativ a tribunalului, fără a se face distincție

între autoritățile publice pe criteriul situării acestora în ierarhia puterilor

prevăzute de Constituție și celelalte dispoziții legale.

Prin urmare, avându-se în vedere

modificările succesive ale cererii de chemare în judecată, precum și

dispozițiile Legii nr. 544/2001, competența de soluționare a cauzei revine

tribunalului, dar în baza considerentelor mai sus arătate.

Pe de altă parte însă, se constată

că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (3) teza I din Constituția României, revizuită,

părțile au dreptul la un proces echitabil, iar conform art. 6 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, amendată prin

Protocolul nr. 11, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, a

cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială.

De asemenea, potrivit art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, atunci când interesele bunei

administrări a justiției o cer, poate trimite cauza, spre soluționare, altei

instanțe, de același grad cu cea competentă a soluționa pricina.

Întrucât recursul va fi admis pentru

introducerea în cauză și a Ministerului Justiției și cum în cauză competența de

soluționare ar fi revenit Tribunalului București (dar pentru considerentele

arătate în cele ce preced), în raport cu domiciliul recurentului-reclamant și

cu sediul autorităților intimate-pârâte, urmează a se avea în vedere și

dispozițiile privind procesul echitabil și buna administrare a justiției.

Astfel, deoarece în cauză printre

pârâți se află și Tribunalul București – Judecătoria sectorului 3, Curtea

apreciază că pentru a satisface cerințele textului european, al celui

constituțional, precum și al celui legal și pentru a asigura toate garanțiile

necesare respectării acestora, se va trimite pricina, spre soluționare,

Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Z.A.

împotriva sentinței civile nr. 2051 din 3 decembrie 2003, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Prahova.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 mai 2004.