ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2083/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 19 septembrie 2003, reclamantul Z.A. a chemat în judecată Tribunalul București – Judecătoria sectorului 3 - Biroul de Carte Funciară, solicitând constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea referitoare la dreptul prevăzut de Legea nr. 7/1996, Titlul II art. 43, obligarea acestuia să-i recunoască dreptul pretins și să-i rezolve cererea din 4 septembrie 2003, în sensul de a-i comunica programul pentru a cerceta personal cartea funciară și celelalte evidențe care alcătuiesc registrul cadastral de publicitate imobiliară, precum și de a-i elibera copii legalizate a cărții funciare privind imobilul de domiciliu, în calitatea sa de „orice persoană interesată”.

În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că a solicitat pârâtului, să-i permită realizarea dreptului prevăzut de art. 43 din Legea nr. 7/1996, dar acesta refuză nejustificat să-i rezolve cererea și că prin adresa nr. 183/2003 i s-a solicitat să facă dovada de parte interesată. La data de 29 noiembrie 2003, reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată, arătând, pe de o parte, că refuzul nejustificat de a-i rezolva cererea se referă și la dreptul prevăzut de Ordinul nr. 2371 din 22 decembrie 1997, la art. 32 alin. (5) și art. 35 alin. (2). Pe de altă parte, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 1 și 5 din Legea nr. 29/1990, precizând că nu solicită modificarea sau desființarea unui act administrativ, pentru care este prevăzută prin lege specială, o altă procedură judiciară, nefiind, deci, aplicabile dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 29/1990.

Concluzionând, reclamantul a solicitat, după cum urmează: 1) să i se recunoască dreptul pretins și arătat de art. 43 din Legea nr. 7/1996, art. 32 alin. (5) și art. 35 alin. (2) din Ordinul nr. 2371/2003; 2) să i se permită consultarea (cercetarea) cărților, registrelor și dosarelor de carte funciară în timpul programului de lucru cu publicul, inclusiv Partea a II-a referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate și 3) să i se elibereze certificate și copii legalizate a cărților funciare, cu plata taxelor legale. La data de 12 noiembrie 2003, reclamantul și-a întregit cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 132 și 134 C. proc. civ., solicitând ca în baza art. 11 din Legea nr. 29/1990, instanța să se pronunțe și asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății, față de împrejurarea că a timbrat cererea a cărei soluționare i-a fost nejustificat refuzată de pârât.

Prin cererea formulată la 3 decembrie 2003, reclamantul a chemat în judecată și Ministerul Justiției – Direcția Publicitate Mobiliară, Imobiliară și Notari Publici, precum și pe funcționarul autorității pârâte în persoana „directorului anonim care semnează indescifrabil adresa nr. 4197/2003”, arătând că prin această adresă nedatată și semnată indescifrabil de un pretins „director”, se evită răspunsul, potrivit art. 13 din Legea nr. 29/1990, încălcându-se dispozițiile Legii nr. 7/1996 și cele ale Legii nr. 544/2001, îngrădindu-i-se accesul la informația publică, solicitată prin refuzul de a i se recunoaște dreptul de a consulta personal registrele și dosarele de carte funciară care sunt potrivit legii, documente publice.

Totodată, reclamantul a solicitat aplicarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 29/1990, în sensul ca pârâtul să depună la dosarul cauzei: 1) informația publică solicitată (înscrierile din Cartea Funciară privitoare la dreptul de proprietate asupra imobilului din București și 2) documentația care a stat la baza emiterii adresei anonime. De asemenea, a precizat că solicită daune pentru prejudiciu/întârziere de 100 milioane lei. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2051 din 3 decembrie 2003, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a, în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile art. 158 și art. 159 pct. 2 C. proc.

civ., coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. c) din același cod. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în temeiul art. 158 alin. (3) C. proc. civ., reclamantul Z.A., invocând extrem de lacunar doar că pârât a fost și Ministerul Justiției. Ulterior, prin notele scrise depuse la dosar, recurentul-reclamant a invocat dispozițiile art. 304 1 și art. 304 pct. 6 și pct. 7, precum și art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Totodată, recurentul-reclamant a solicitat a se avea în vedere că instanța de fond nu a reținut că a chemat în judecată și Ministerul Justiției, precum și faptul că declinarea judecării cauzei la Tribunalul București, contravine art. 21 alin. (3) din Constituția României și încalcă prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului , precum și ordinea publică privind competența instanțelor judecătorești, respectiv art. 3 alin. (1) C. proc.

civ. Examinându-se sentința atacată în raport cu critica formulată, cu înscrisurile depuse la dosar, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Conform dispozițiilor art. 129 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul, în tot cursul procesului, conduce desfășurarea acestuia, veghează la respectarea dispozițiilor legale și are puterea de a fixa termenele și de a ordona măsurile necesare, el are îndatorirea să facă respectate și să respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil. În cauză, se constată că instanța de fond nu a avut în vedere cererea de chemare în judecată a Ministerului Justiției, în calitate de pârât, formulată de reclamant, în baza Legii nr. 7/1996 și a Legii nr. 544/2001, deși aceasta a fost consemnată și în practicaua sentinței atacate.

S-a trecut în schimb la soluționarea excepției de necompetență materială, „prorogând celelalte cereri după pronunțarea pe această excepție”. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 544/2001, în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului, fără a se face distincție între autoritățile publice pe criteriul situării acestora în ierarhia puterilor prevăzute de Constituție și celelalte dispoziții legale. Prin urmare, avându-se în vedere modificările succesive ale cererii de chemare în judecată, precum și dispozițiile Legii nr. 544/2001, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului, dar în baza considerentelor mai sus arătate.

Pe de altă parte însă, se constată că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (3) teza I din Constituția României, revizuită, părțile au dreptul la un proces echitabil, iar conform art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, amendată prin Protocolul nr. 11, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială. De asemenea, potrivit art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, atunci când interesele bunei administrări a justiției o cer, poate trimite cauza, spre soluționare, altei instanțe, de același grad cu cea competentă a soluționa pricina.

Întrucât recursul va fi admis pentru introducerea în cauză și a Ministerului Justiției și cum în cauză competența de soluționare ar fi revenit Tribunalului București (dar pentru considerentele arătate în cele ce preced), în raport cu domiciliul recurentului-reclamant și cu sediul autorităților intimate-pârâte, urmează a se avea în vedere și dispozițiile privind procesul echitabil și buna administrare a justiției. Astfel, deoarece în cauză printre pârâți se află și Tribunalul București – Judecătoria sectorului 3, Curtea apreciază că pentru a satisface cerințele textului european, al celui constituțional, precum și al celui legal și pentru a asigura toate garanțiile necesare respectării acestora, se va trimite pricina, spre soluționare, Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Z.A. împotriva sentinței civile nr. 2051 din 3 decembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Prahova. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2004.