ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3524/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3524/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința

nr. 213 din 12 noiembrie 2009 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC S.E.C.I.C.R.E.T.

SA, în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii și C.N.C.F. C.F.R. SA și,

în consecință, a dispus anularea parțială a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M 09 nr. 0874 din 20

februarie 2003, emis de pârâtul Ministerul Transporturilor în favoarea C.N.C.F.C.F.R.

SA București, pentru terenul de 6320 mp situat în București, sectorul 1. Prin

aceeași sentință, curtea de apel a respins ca

inadmisibilă

cererea de anulare a adresei nr. 11 din R5 din data de 09 ianuarie 2009 emisă

de pârâtul

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Pentru a hotărî astfel, curtea de

apel a reținut, în esență, că în aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 834/1991

privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aliate în patrimoniul unor

societăți comerciale cu capital de stat, atât societatea pârâtă C.N.C.F. C.F.R.

SA, cât și reclamanta SC S.E.C.I.C.R.E.T. SA au întocmit documentațiile pentru

atestarea dreptului de proprietate

pentru

terenul situat în București, sectorul 1, ce are o suprafață de 6411 mp, teren

pe care sunt amplasate 4 construcții ce sunt utilizate de societatea

reclamantă, din care parcela ce măsoară 6370 mp, perimetrul ABCDEFGHIJKLMNOPRS

este inclusă în

suprafața totală din Certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M09 nr. 0874 din 20 februarie

2003 emis de Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor și Locuinței în

favoarea C.N.C.F. SA București.

Demersurile legale efectuate de

către societatea pârâtă C.N.C.F. C.F.R. SA au fost finalizate în mod favorabil

pentru aceasta și, deși reclamanta a întocmit documentația conform acelorași

dispoziții legale pentru terenul situat în București, sectorul 1, până în

prezent nu s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate

asupra acestui imobil, ambele societăți pretinzând drepturi asupra acestui

teren.

Instanța a constatat că în raport cu

prevederile art. 20 din Legea 15/1990, atât

societatea

reclamantă, cât și societatea pârâtă, fiind societăți cu capital de stat

înființate prin hotărâri de guvern, (SC S.E.C.I.C.R.E.T. SA fiind succesoarea

Întreprinderii

de Comunicații și Reparații Echipamente de Telecomunicații, conform H.G. nr. 45

din 17 ianuarie 1991, iar C.N.C.F.C.F.R. SA fiind succesoarea S.N.C.F.R. ,

conform H.G. nr. 581/1998)

au vocația de a

li se atesta dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniu în

anul

1990.

În favoarea societății pârâte a fost

emis Certificatul de atestare a dreptului de

proprietate

seria M09 nr. 0874 din 20 martie 2003 pentru suprafața totală de 227 779,2 mp,

teren ce reprezintă Complex Gara de Nord, ce ar fi existat în patrimoniul

antecesoarei sale,

conform Procesului-verbal din 20 octombrie 1948

înregistrat la Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare sub nr. 73996.

î

n baza probatoriul administrat -

înscrisuri și raport de expertiză topometrică întocmit de expert P.A. -

instanța a concluzionat că pentru terenul în suprafață de 6370

mp, situat în București, a fost emis certificat

de atestare a dreptului de proprietate în favoarea societății pârâte deși

aceasta nu a făcut dovada că îl avea în patrimoniu

în anul 1990, astfel

încât, prin emiterea certificatului seria M09 nr. 0874 din 20 martie 2003,

reclamanta SC S.E.C.I.C.R.E.T. SA a fost vătămată în drepturile sale, acțiunea

sa privind anularea acestui certificat fiind, așadar, întemeiată.

Referitor la capătul de cerere având

ca obiect anularea adresei nr. 11/R5 din 09 ianuarie 2009, instanța a constatat

că, prin încheierea din data de 16 aprilie 2009 a fost admisă excepția

inadmisibilității acestui capăt de cerere,

invocată de pârâtul Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii, în

raport cu lipsa caracterului de act administrativ al acestei adrese, astfel

încât a respins cererea de anulare a acestui act, ca inadmisibilă.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și de C.N.C.F. C.F.R. SA București

Împotriva sentinței Curții de apel au

formulat recurs în termen legal ambii pârâți, invocând motivele de modificare prevăzute

de art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ.

Cele două recursuri sunt similare,

ele conținând critici atât cu privire la modul de soluționare a excepțiilor,

cât și cu privire la fondul pricinii, după cum urmează.

2.1.Greșita rezolvare a excepției

privind neîndeplinirea procedurii prealabile

Recurenții susțin că intimata a luat

cunoștință de certificatul de atestare a dreptului de proprietate cel mai

târziu la data de 14 noiembrie 2007, când a fost înscris în cartea funciară,

fiind incidente prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a

cadastrului și publicității imobiliare, republicată. Or, în raport de acest moment,

plângerea prealabilă formulată la data de 5 decembrie 2008 este tardivă.

Argumente suplimentare în

justificarea aceleiași teze sunt semnarea procesului verbal de vecinătate

anterior datei de 20 februarie 2003, precum și faptul promovării unei acțiuni ce

a făcut obiectul dosarului nr. 27521/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1,

împrejurări care, în accepțiunea recurenților demonstrează că intimata a avut cunoștință

despre emiterea actului administrativ contestat chiar anterior înscrierii

acestuia în cartea funciară.

2.2. Instanța a soluționat greșit

excepția tardivității primului capăt de cerere

Recurenții invocă dispozițiile art.

11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în raport de care consideră că instanța de

judecată a fost sesizată cu depășirea termenului de 1 an, calculat de la data

de 14 noiembrie 2007.

2.3. Hotărârea nu cuprinde motivele pe

care se sprijină sau conține considerente care sunt străine de probele administrate

În dezvoltarea motivului expus,

recurenții arată că sentința nu este motivată în drept iar obiecțiunile formulate

de aceștia la raportul de expertiză efectuată în cauză au fost înlăturate fără

niciun fel de motivare.

De asemenea, recurenții afirmă că niciunul

dintre înscrisurile administrate ca probatoriu nu conține informații despre terenul

în litigiu și, mai mult decât atât, sunt străine de natura pricinii.

Sunt indicate, în sensul expus, nota

aprobată de ministerul transporturilor și telecomunicațiilor din data de 22

decembrie 1984, Anexa la ordinul adjunctului ministrului transporturilor și telecomunicațiilor

nr. 1741 din data de 2 octombrie 1985; Procesul verbal de predare a mijloacelor

fixe din data de 13 martie 1986 și Procesul verbal nr. 189/2/1993.

2.4. Instanța a acordat mai mult

decât s-a cerut

Recurenții arată că atât în cererea de

chemare în judecată, cât și ulterior, reclamanta a solicitat anularea parțială a

actului administrativ individual, pentru suprafața de 6237 mp, iar nu 6370 mp cât

a reținut instanța în dispozitivul hotărârii atacate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra

recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma

criticilor formulate de recurenți, precum și sub toate aspectele, în temeiul

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune admiterea

recursurilor numai motivul expus la pct. I.2.4. din decizie.

relevante, corespunzătoare motivelor de recurs

Pentru a asigura coerența motivării,

Înalta Curte va analiza motivele de recurs în ordinea în care acestea au fost prezentate,

întrucât acestea reflectă în planul procedurii de soluționare a recursului, dispoziția

de principiu cuprinsă în art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

1.1. Intimata-reclamantă

SC S.E.C.I.C.R.E.T. SA a supus controlului de

legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 09 nr. 874 emis

la data de 20 februarie 2003 de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor

și Locuinței, în ceea ce privește suprafața de 6237 mp, despre care a afirmat

că s-a aflat continuu în posesia sa.

Necontestat, actul administrativ

atacat este individual și el se adresează altui subiect de drept,

recurentei-pârâte C.N.C.F. C.F.R. SA București.

Ca urmare, devin incidente

prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care:

„

Este

îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un

drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu

caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a

luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului

de 6 luni prevăzut la alin. (7)”

În privința momentului în care a

luat cunoștință de existența certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, părțile se situează pe poziții diferite, punctul de vedere al

recurenților fiind în sensul că cel mai târziu de la data de 14 noiembrie 2007,

data înscrierii actului administrativ în cartea funciară, trebuie prezumat că

intimata-reclamantă îl cunoștea.

Acest punct de vedere nu poate fi

primit întrucât, pe de o parte, opozabilitatea înscrierii la care se referă art.

25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, ca

noțiune juridică, are cu totul alt conținut și efecte decât momentul luării la

cunoștință la care se referă art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, anterior citat

și, pe de altă parte, în Cartea funciară imobilul vizat de certificatul de

atestare a dreptului de proprietate examinat a fost descris ca fiind situat în

str. P. nr. 1-3 (conform extrasului de carte funciară de la fila 66, dosar

fond) adică la o altă adresă poștală decât terenul ce face obiectul acțiunii judiciare.

În fine, nici celelalte două evenimente

anterioare, în raport de care recurenții propun a se calcula termenul de

formulare a plângerii prealabile, nu pot avea semnificația preconizată.

Astfel, procesul verbal de vecinătate,

nedatat (fila 64, dosar fond) a fost întocmit la solicitarea recurentei C.N.C.F.

C.F.R. SA București în cadrul documentației topografice necesare pentru obținerea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate în litigii fiind, ca

urmare, în mod evident, anterior acestuia, împrejurare confirmată și de recurenți

prin chiar primul motiv de recurs.

Cât privește litigiul anterior, ce a

făcut obiectul dosarului nr. 27521/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1, din sentința

civilă nr. 459 pronunțată la data de 15 ianuarie 2007 de către această

instanță, nu rezultă niciun element care să confere consistență susținerilor recurenților,

în contextul în care acțiunea a fost anulată ca netimbrată iar în cuprinsul

sentinței nu s-a făcut nicio referire la actul administrativ individual atacat.

Ca urmare, în lipsa unor dovezi

contrare, soluția pronunțată de Curtea de apel prin încheierea de la data de 16

aprilie 2009, în privința primei excepții analizate, este legală, plângerea prealabilă

fiind formulată de intimată în termen legal.

1.2. În cuprinsul acestui motiv recurenții

reiterează și dezvoltă excepția prescripției dreptului material la acțiune,

soluționată de prima instanță prin aceeași încheiere de la data de 16 aprilie

2009, susținând că acțiunea a fost formulată cu depășirea termenului de

prescripție de 6 luni și chiar a celui de decădere de un an, termene prevăzute

de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Și această excepție a fost legal soluționată

de prima instanță, în condițiile în care răspunsul la plângerea prealabilă a

fost comunicat de recurentul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii cu adresa

nr. 11/R5 din 9 ianuarie 2009 iar cererea de chemare în judecată a fost depusă la

data de 18 februarie 2009 [data poștei, fila 35, dosar fond, adică în interiorul

termenului de 6 luni, reglementat de art. 11 alin. (1) lit. a)] din lege.

1.3. Potrivit dispozițiilor art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

„Hotărârea se dă în numele legii și

va cuprinde:

5.

motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru

care s-au înlăturat cererile părților”.

Afirmațiile recurenților referitoare

la nemotivarea în drept a sentinței este lipsită de substanță, câtă vreme

instanța de judecată a indicat pe larg dispozițiile legale aplicabile, respectiv

art. 20 Legea nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991, art. 1 și art. 18 din Legea nr.

554/2004, ș.a., într-un mod coerent și accesibil.

Cât privește dispoziția de respingere

a obiecțiunilor formulate de recurenți la raportul de expertiză, cuprinsă în practicaua

încheierii de dezbateri de la termenul din 5 noiembrie 2009, Înalta Curte

reține că, într-adevăr, nu a fost motivată însă nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. pentru a se dispune anularea actului

de procedură, nefăcându-se dovada vătămării în raport de conținutul concret al obiecțiunilor.

Astfel, obiecțiunile vizau lipsa unor documente care să justifice tehnic

aspecte legate de amplasament, vecinătate sau limitele terenului,

contestându-se în realitate dreptul reclamantei asupra terenului în litigiu.

Or, acest aspect nu putea fi tranșat de expertul topo, ci intra în competența exclusivă

a instanței de judecată să se pronunțe asupra probelor administrate.

Cât privește fondul litigiului,

instanța de control judiciar constată că soluția adoptată, de anulare parțială

a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, este legală.

Certificatul de atestare a dreptului

de proprietate seria M 09 nr. 874 din 20 martie 2003 este emis în favoarea C.N.C.F.C.F.R.

SA București pentru suprafața de 227.179,21 mp, reprezentând, potrivit prevederilor

actului, „Complexul Gara de Nord”.

Intimata-reclamantă a demonstrat că

o parte din această suprafață, respectiv suprafața de 6237 mp, s-a aflat în administrarea

sa încă din anul 1985, când antecesoarei sale, fosta Întreprindere de Construcții

și Reparații Echipamente de Telecomunicații, în baza Ordinului nr. 1741 din 2

octombrie 1985 al adjunctului ministrului transporturilor și telecomunicațiilor

i s-au transmis în administrare mai multe construcții, detaliate în anexa

ordinului.

Prin procesul-verbal întocmit la

data de 13 martie 1986, înregistrat sub nr. 333 s-a procedat la

predarea-primirea mai multor mijloace fixe între Regionala CF București și

intimată, între care platforme pentru staționarea autovehiculelor, drumuri de

acces, precum și împrejmuirea de beton armat care există și astăzi, în raport de

care s-a delimitat terenul vizat de intimată.

Susținerea recurenților referitoare

la faptul că înscrisurile depuse de intimată demonstrează numai dreptul de

proprietate asupra construcțiilor, nu și asupra terenului aferent acestora, nu

poate fi primită.

Este de notorietate că anterior

anului 1990, sub imperiul Legilor nr. 58 și 59/1974 unitățile socialiste de

stat nu puteau dobândi un drept de proprietate asupra terenurilor din

patrimoniul propriu, în condițiile în care dreptul de proprietate socialistă,

sintagmă abstractă, aparținea întregului popor. Ca urmare, nu prezintă relevanță

că înscrisurile invocate de recurenți în cadrul acestui motiv de recurs nu

cuprind referiri la terenul aferent construcțiilor, care, în mod automat,

trecea de asemenea în administrarea întreprinderilor socialiste.

Necontestat, intimata-reclamantă a

dobândit anterior anului 1990, în administrare, construcțiile aflate la adresa

poștală din sector 1, București, incinta sa fiind delimitată de proprietățile vecine

printr-un gard de beton construit în 1986, care a fost identificat și măsurat de

expertul topo.

Atât construcțiile cât și terenul

aferent au fost folosite continuu de intimată, conform destinației inițiale și obiectului

său de activitate, devenind incidente prevederile art. 20 alin. (2) din Legea

nr. 15/1990, potrivit cu care:

„Bunurile din patrimoniul societății

comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt

titlu”.

De altfel, după cum bine a reținut judecătorul

fondului, suprafața de teren pentru care avea dreptul recurenta C.N.C.F. C.F.R.

SA București să solicite emiterea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate este situată în B-dul D. nr. 40 și C. nr. 191, după cum rezultă din

Procesul verbal nr. 73996/1940 încheiat la data de 20 octombrie 1948 de către Comisiunea

pentru Înființarea Cărților Funciare, neavând nicio legătură cu terenul ce face

parte din patrimoniul intimatei, situat în Șos. O. nr. 49, sector 1.

1.4. Ultimul motiv de recurs este fondat.

Într-adevăr, atât în cererea de chemare

în judecată, cât și ulterior prin precizările formulate, reclamanta a solicitat

anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru

suprafața de 6.237 mp.

Este real că expertiza a indicat că

suprafața terenului în litigiu este de 6.370 mp însă reclamanta nu și-a

precizat poziția procesuală în această privință, situație în care, potrivit art.

129 alin. (6) C. proc. civ., instanța nu putea anula actul administrativ pentru

o suprafață mai mare decât s-a cerut. În plus, în dispozitivul sentinței instanța

de fond a indicat suprafața de 6.320 mp dar în considerente nu a explicat cum a

ajuns la această concluzie.

În fine, poziția adoptată de

intimata-reclamantă, de a solicita anularea actului administrativ pentru suprafața

de 6.237 mp se justifică prin aceea că din documentația prezentată și

evidențele proprii rezultă că aceasta este suprafața totală a incintei din Șos.

O. nr. 49, sector 1.

adoptate

Pentru considerentele expuse, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, se vor admite recursurile, se va modifica în parte sentința atacată

în sensul că suprafața de teren pentru care se anulează certificatul de

atestare a dreptului de proprietate este de 6.237 mp, iar intimata-reclamantă

SC S.E.C.I.C.R.E.T. SA Dâmbovița va fi obligată la plata către recurentul-pârât

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a sumei de 10 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată, în temeiul art. 276 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii și de C.N.C.F. C.F.R. SA București,

împotriva

sentinței civile nr. 213 din 12

noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de

contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată în sensul că

suprafața de teren pentru care se anulează certificatul de atestare a dreptului

de proprietate este de 6.237 mp.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

Obligă intimata-reclamantă SC S.E.C.I.C.R.E.T. SA

Dâmbovița la plata către recurentul-pârât Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii a sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 iulie

2010.