ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3524/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 213 din 12 noiembrie 2009 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC S.E.C.I.C.R.E.T. SA, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și C.N.C.F. C.F.R. SA și, în consecință, a dispus anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M 09 nr. 0874 din 20 februarie 2003, emis de pârâtul Ministerul Transporturilor în favoarea C.N.C.F.C.F.R. SA București, pentru terenul de 6320 mp situat în București, sectorul 1. Prin aceeași sentință, curtea de apel a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a adresei nr. 11 din R5 din data de 09 ianuarie 2009 emisă de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că în aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aliate în patrimoniul unor societăți comerciale cu capital de stat, atât societatea pârâtă C.N.C.F. C.F.R. SA, cât și reclamanta SC S.E.C.I.C.R.E.T. SA au întocmit documentațiile pentru atestarea dreptului de proprietate pentru terenul situat în București, sectorul 1, ce are o suprafață de 6411 mp, teren pe care sunt amplasate 4 construcții ce sunt utilizate de societatea reclamantă, din care parcela ce măsoară 6370 mp, perimetrul ABCDEFGHIJKLMNOPRS este inclusă în suprafața totală din Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M09 nr. 0874 din 20 februarie 2003 emis de Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor și Locuinței în favoarea C.N.C.F.

SA București. Demersurile legale efectuate de către societatea pârâtă C.N.C.F. C.F.R. SA au fost finalizate în mod favorabil pentru aceasta și, deși reclamanta a întocmit documentația conform acelorași dispoziții legale pentru terenul situat în București, sectorul 1, până în prezent nu s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra acestui imobil, ambele societăți pretinzând drepturi asupra acestui teren. Instanța a constatat că în raport cu prevederile art. 20 din Legea 15/1990, atât societatea reclamantă, cât și societatea pârâtă, fiind societăți cu capital de stat înființate prin hotărâri de guvern, (SC S.E.C.I.C.R.E.T. SA fiind succesoarea Întreprinderii de Comunicații și Reparații Echipamente de Telecomunicații, conform H.G.

nr. 45 din 17 ianuarie 1991, iar C.N.C.F.C.F.R. SA fiind succesoarea S.N.C.F.R. , conform H.G. nr. 581/1998) au vocația de a li se atesta dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniu în anul 1990. În favoarea societății pârâte a fost emis Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 0874 din 20 martie 2003 pentru suprafața totală de 227 779,2 mp, teren ce reprezintă Complex Gara de Nord, ce ar fi existat în patrimoniul antecesoarei sale, conform Procesului-verbal din 20 octombrie 1948 înregistrat la Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare sub nr. 73996. î n baza probatoriul administrat - înscrisuri și raport de expertiză topometrică întocmit de expert P.A.

- instanța a concluzionat că pentru terenul în suprafață de 6370 mp, situat în București, a fost emis certificat de atestare a dreptului de proprietate în favoarea societății pârâte deși aceasta nu a făcut dovada că îl avea în patrimoniu în anul 1990, astfel încât, prin emiterea certificatului seria M09 nr. 0874 din 20 martie 2003, reclamanta SC S.E.C.I.C.R.E.T. SA a fost vătămată în drepturile sale, acțiunea sa privind anularea acestui certificat fiind, așadar, întemeiată. Referitor la capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr. 11/R5 din 09 ianuarie 2009, instanța a constatat că, prin încheierea din data de 16 aprilie 2009 a fost admisă excepția inadmisibilității acestui capăt de cerere, invocată de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în raport cu lipsa caracterului de act administrativ al acestei adrese, astfel încât a respins cererea de anulare a acestui act, ca inadmisibilă.

2. Recursurile declarate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și de C.N.C.F. C.F.R. SA București Împotriva sentinței Curții de apel au formulat recurs în termen legal ambii pârâți, invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ. Cele două recursuri sunt similare, ele conținând critici atât cu privire la modul de soluționare a excepțiilor, cât și cu privire la fondul pricinii, după cum urmează. 2.1.Greșita rezolvare a excepției privind neîndeplinirea procedurii prealabile Recurenții susțin că intimata a luat cunoștință de certificatul de atestare a dreptului de proprietate cel mai târziu la data de 14 noiembrie 2007, când a fost înscris în cartea funciară, fiind incidente prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată.

Or, în raport de acest moment, plângerea prealabilă formulată la data de 5 decembrie 2008 este tardivă. Argumente suplimentare în justificarea aceleiași teze sunt semnarea procesului verbal de vecinătate anterior datei de 20 februarie 2003, precum și faptul promovării unei acțiuni ce a făcut obiectul dosarului nr. 27521/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1, împrejurări care, în accepțiunea recurenților demonstrează că intimata a avut cunoștință despre emiterea actului administrativ contestat chiar anterior înscrierii acestuia în cartea funciară. 2.2. Instanța a soluționat greșit excepția tardivității primului capăt de cerere Recurenții invocă dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în raport de care consideră că instanța de judecată a fost sesizată cu depășirea termenului de 1 an, calculat de la data de 14 noiembrie 2007. 2.3.

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau conține considerente care sunt străine de probele administrate În dezvoltarea motivului expus, recurenții arată că sentința nu este motivată în drept iar obiecțiunile formulate de aceștia la raportul de expertiză efectuată în cauză au fost înlăturate fără niciun fel de motivare. De asemenea, recurenții afirmă că niciunul dintre înscrisurile administrate ca probatoriu nu conține informații despre terenul în litigiu și, mai mult decât atât, sunt străine de natura pricinii. Sunt indicate, în sensul expus, nota aprobată de ministerul transporturilor și telecomunicațiilor din data de 22 decembrie 1984, Anexa la ordinul adjunctului ministrului transporturilor și telecomunicațiilor nr. 1741 din data de 2 octombrie 1985; Procesul verbal de predare a mijloacelor fixe din data de 13 martie 1986 și Procesul verbal nr. 189/2/1993.

2.4. Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut Recurenții arată că atât în cererea de chemare în judecată, cât și ulterior, reclamanta a solicitat anularea parțială a actului administrativ individual, pentru suprafața de 6237 mp, iar nu 6370 mp cât a reținut instanța în dispozitivul hotărârii atacate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, precum și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune admiterea recursurilor numai motivul expus la pct. I.2.4. din decizie. 1. Argumente de fapt și de drept relevante, corespunzătoare motivelor de recurs Pentru a asigura coerența motivării, Înalta Curte va analiza motivele de recurs în ordinea în care acestea au fost prezentate, întrucât acestea reflectă în planul procedurii de soluționare a recursului, dispoziția de principiu cuprinsă în art. 137 alin. (1) C. proc.

civ. 1.1. Intimata-reclamantă SC S.E.C.I.C.R.E.T. SA a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 09 nr. 874 emis la data de 20 februarie 2003 de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în ceea ce privește suprafața de 6237 mp, despre care a afirmat că s-a aflat continuu în posesia sa. Necontestat, actul administrativ atacat este individual și el se adresează altui subiect de drept, recurentei-pârâte C.N.C.F. C.F.R. SA București.

Ca urmare, devin incidente prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care: „ Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7)” În privința momentului în care a luat cunoștință de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate, părțile se situează pe poziții diferite, punctul de vedere al recurenților fiind în sensul că cel mai târziu de la data de 14 noiembrie 2007, data înscrierii actului administrativ în cartea funciară, trebuie prezumat că intimata-reclamantă îl cunoștea.

Acest punct de vedere nu poate fi primit întrucât, pe de o parte, opozabilitatea înscrierii la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, ca noțiune juridică, are cu totul alt conținut și efecte decât momentul luării la cunoștință la care se referă art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, anterior citat și, pe de altă parte, în Cartea funciară imobilul vizat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate examinat a fost descris ca fiind situat în str. P. nr. 1-3 (conform extrasului de carte funciară de la fila 66, dosar fond) adică la o altă adresă poștală decât terenul ce face obiectul acțiunii judiciare. În fine, nici celelalte două evenimente anterioare, în raport de care recurenții propun a se calcula termenul de formulare a plângerii prealabile, nu pot avea semnificația preconizată.

Astfel, procesul verbal de vecinătate, nedatat (fila 64, dosar fond) a fost întocmit la solicitarea recurentei C.N.C.F. C.F.R. SA București în cadrul documentației topografice necesare pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în litigii fiind, ca urmare, în mod evident, anterior acestuia, împrejurare confirmată și de recurenți prin chiar primul motiv de recurs. Cât privește litigiul anterior, ce a făcut obiectul dosarului nr. 27521/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1, din sentința civilă nr. 459 pronunțată la data de 15 ianuarie 2007 de către această instanță, nu rezultă niciun element care să confere consistență susținerilor recurenților, în contextul în care acțiunea a fost anulată ca netimbrată iar în cuprinsul sentinței nu s-a făcut nicio referire la actul administrativ individual atacat.

Ca urmare, în lipsa unor dovezi contrare, soluția pronunțată de Curtea de apel prin încheierea de la data de 16 aprilie 2009, în privința primei excepții analizate, este legală, plângerea prealabilă fiind formulată de intimată în termen legal. 1.2. În cuprinsul acestui motiv recurenții reiterează și dezvoltă excepția prescripției dreptului material la acțiune, soluționată de prima instanță prin aceeași încheiere de la data de 16 aprilie 2009, susținând că acțiunea a fost formulată cu depășirea termenului de prescripție de 6 luni și chiar a celui de decădere de un an, termene prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Și această excepție a fost legal soluționată de prima instanță, în condițiile în care răspunsul la plângerea prealabilă a fost comunicat de recurentul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii cu adresa nr. 11/R5 din 9 ianuarie 2009 iar cererea de chemare în judecată a fost depusă la data de 18 februarie 2009 [data poștei, fila 35, dosar fond, adică în interiorul termenului de 6 luni, reglementat de art. 11 alin. (1) lit. a)] din lege. 1.3. Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: „Hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde: 5. motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Afirmațiile recurenților referitoare la nemotivarea în drept a sentinței este lipsită de substanță, câtă vreme instanța de judecată a indicat pe larg dispozițiile legale aplicabile, respectiv art. 20 Legea nr. 15/1990, H.G.

nr. 834/1991, art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, ș.a., într-un mod coerent și accesibil. Cât privește dispoziția de respingere a obiecțiunilor formulate de recurenți la raportul de expertiză, cuprinsă în practicaua încheierii de dezbateri de la termenul din 5 noiembrie 2009, Înalta Curte reține că, într-adevăr, nu a fost motivată însă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. pentru a se dispune anularea actului de procedură, nefăcându-se dovada vătămării în raport de conținutul concret al obiecțiunilor. Astfel, obiecțiunile vizau lipsa unor documente care să justifice tehnic aspecte legate de amplasament, vecinătate sau limitele terenului, contestându-se în realitate dreptul reclamantei asupra terenului în litigiu.

Or, acest aspect nu putea fi tranșat de expertul topo, ci intra în competența exclusivă a instanței de judecată să se pronunțe asupra probelor administrate. Cât privește fondul litigiului, instanța de control judiciar constată că soluția adoptată, de anulare parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, este legală. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 09 nr. 874 din 20 martie 2003 este emis în favoarea C.N.C.F.C.F.R. SA București pentru suprafața de 227.179,21 mp, reprezentând, potrivit prevederilor actului, „Complexul Gara de Nord”.

Intimata-reclamantă a demonstrat că o parte din această suprafață, respectiv suprafața de 6237 mp, s-a aflat în administrarea sa încă din anul 1985, când antecesoarei sale, fosta Întreprindere de Construcții și Reparații Echipamente de Telecomunicații, în baza Ordinului nr. 1741 din 2 octombrie 1985 al adjunctului ministrului transporturilor și telecomunicațiilor i s-au transmis în administrare mai multe construcții, detaliate în anexa ordinului. Prin procesul-verbal întocmit la data de 13 martie 1986, înregistrat sub nr. 333 s-a procedat la predarea-primirea mai multor mijloace fixe între Regionala CF București și intimată, între care platforme pentru staționarea autovehiculelor, drumuri de acces, precum și împrejmuirea de beton armat care există și astăzi, în raport de care s-a delimitat terenul vizat de intimată.

Susținerea recurenților referitoare la faptul că înscrisurile depuse de intimată demonstrează numai dreptul de proprietate asupra construcțiilor, nu și asupra terenului aferent acestora, nu poate fi primită. Este de notorietate că anterior anului 1990, sub imperiul Legilor nr. 58 și 59/1974 unitățile socialiste de stat nu puteau dobândi un drept de proprietate asupra terenurilor din patrimoniul propriu, în condițiile în care dreptul de proprietate socialistă, sintagmă abstractă, aparținea întregului popor. Ca urmare, nu prezintă relevanță că înscrisurile invocate de recurenți în cadrul acestui motiv de recurs nu cuprind referiri la terenul aferent construcțiilor, care, în mod automat, trecea de asemenea în administrarea întreprinderilor socialiste.

Necontestat, intimata-reclamantă a dobândit anterior anului 1990, în administrare, construcțiile aflate la adresa poștală din sector 1, București, incinta sa fiind delimitată de proprietățile vecine printr-un gard de beton construit în 1986, care a fost identificat și măsurat de expertul topo. Atât construcțiile cât și terenul aferent au fost folosite continuu de intimată, conform destinației inițiale și obiectului său de activitate, devenind incidente prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, potrivit cu care: „Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu”. De altfel, după cum bine a reținut judecătorul fondului, suprafața de teren pentru care avea dreptul recurenta C.N.C.F.

C.F.R. SA București să solicite emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate este situată în B-dul D. nr. 40 și C. nr. 191, după cum rezultă din Procesul verbal nr. 73996/1940 încheiat la data de 20 octombrie 1948 de către Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare, neavând nicio legătură cu terenul ce face parte din patrimoniul intimatei, situat în Șos. O. nr. 49, sector 1. 1.4. Ultimul motiv de recurs este fondat. Într-adevăr, atât în cererea de chemare în judecată, cât și ulterior prin precizările formulate, reclamanta a solicitat anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 6.237 mp. Este real că expertiza a indicat că suprafața terenului în litigiu este de 6.370 mp însă reclamanta nu și-a precizat poziția procesuală în această privință, situație în care, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., instanța nu putea anula actul administrativ pentru o suprafață mai mare decât s-a cerut. În plus, în dispozitivul sentinței instanța de fond a indicat suprafața de 6.320 mp dar în considerente nu a explicat cum a ajuns la această concluzie. În fine, poziția adoptată de intimata-reclamantă, de a solicita anularea actului administrativ pentru suprafața de 6.237 mp se justifică prin aceea că din documentația prezentată și evidențele proprii rezultă că aceasta este suprafața totală a incintei din Șos. O. nr. 49, sector 1. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se vor admite recursurile, se va modifica în parte sentința atacată în sensul că suprafața de teren pentru care se anulează certificatul de atestare a dreptului de proprietate este de 6.237 mp, iar intimata-reclamantă SC S.E.C.I.C.R.E.T.

SA Dâmbovița va fi obligată la plata către recurentul-pârât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în temeiul art. 276 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și de C.N.C.F. C.F.R. SA București, împotriva sentinței civile nr. 213 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că suprafața de teren pentru care se anulează certificatul de atestare a dreptului de proprietate este de 6.237 mp. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Obligă intimata-reclamantă SC S.E.C.I.C.R.E.T. SA Dâmbovița la plata către recurentul-pârât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 iulie 2010.