ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3157/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3157/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea introductivă

de instanță, reclamanta SC S.E.C.I. SA a chemat în judecată Ministerul Comunicațiilor

și Societății Informaționale, solicitând obligarea pârâtului la emiterea în favoarea

societății a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului

în suprafață de 4.878 m.p. situat în București.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că terenul făcea parte din activul întreprinderii I.C.R.E.T.,

care s-a reorganizat în temeiul Legii nr. 15/ 1990 și din care a luat naștere societatea

comercială, înființată prin H.G. nr. 45/1991, care prevede expres preluarea activului

și pasivului de către noua entitate.

Suprafața de teren de

4.878 m.p., ocupată în mare parte de construcții, este necesară desfășurării activității

societății, pârâtul având obligația de a emite certificatul în condițiile H.G.

nr. 834/1991.

de Curtea de Apel Ploiești

Prin sentința nr. 245

din 30 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, a respins acțiunea, ca neîntemeiată,

reținând, în esență, că reclamanta nu a înaintat documentația completă pentru eliberarea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, pârâtul

nefiind în măsură să elibereze actul solicitat în lipsa hotărârii adunării generale

a acționarilor și a raportului de evaluare și în raport de existența titlului numai

pentru suprafața de 1.237 m.p.

reclamantă

Împotriva sentinței

nr. 245 din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, a declarat recurs reclamanta,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că în cauză

era util a se efectua o expertiză de identificare a terenului în vederea stabilirii

suprafeței aferente activelor și că a făcut dovada depunerii documentației complete

la ministerul de resort, inclusiv a raportului de evaluare.

de instanța de recurs

Prin decizia nr. 107 din

12 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 245 din

30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, a casat sentința și a trimis cauza,

spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel,

Înalta Curte, a apreciat că este necesară suplimentarea probatoriului administrat

pentru a se stabili cu certitudine dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

dispozițiile legale în vigoare pentru obligarea autorității competente; la emiterea

certificatului de atestare. Totodată, instanța de recurs a reținut că documentația

întocmită de societate probează faptul că reclamanta a preluat în patrimoniu o suprafață

de teren mai mare decât cea menționată în ordinul nr. 252/1986, astfel că reclamanta

era îndreptățită să solicite efectuarea unei expertize topografice care să identifice

terenul aflat în folosința societății, transmis în urma înființării antecesoarei

sale în temeiul Legii nr. 15/1990 și să stabilească dacă suprafața respectivă este

necesară desfășurării activității conform obiectului de activitate.

Instanța de recurs a pus

în vedere ca instanța de fond, cu ocazia rejudecării, să aibă în vedere și faptul

că parte din suprafața de teren în litigiu, de 2.017 m.p. a fost revendicată de

B.I. și B.N., acțiunea fiind admisă prin decizia din 13 iunie 2002 a Curții de Apel

București, rămasă irevocabilă.

de rejudecare

În rejudecare, cauza a

fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 925/42/2009/al, iar,

la termenul de judecată din data de 22 martie 2011, instanța a dispus efectuarea

unei expertize topografice, având ca obiective: identificarea terenului aflat în

folosința societății, transmis în urma înființării antecesoarei sale în temeiul

Legii nr. 15/1990, urmând a se stabili dacă suprafața respectivă este necesară desfășurării

activității conform obiectului de activitate; expertul să aibă în vedere și faptul

că parte din suprafața de teren în litigiu, de 2.017 mp, a fost revendicată de B.I.

și B.N., acțiunea fiind admisă prin decizia din 13 iunie 2002 a Curții de Apel București,

irevocabilă.

La termenul de judecată

din data de 10 mai 2011, a fost depus la dosar raportul de expertiză tehnică topografică

întocmit de expert Z.D.

Prin sentința nr. 184

din 7 iunie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, și de contencios administrativ

și fiscal a hotărât următoarele:

- a admis acțiunea formulată

de SC S.E.C.I. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății

Informaționale;

- a obligat pe pârât să

emită în favoarea reclamantei certificat de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenului în suprafață de 3.329 m.p. situat în București, conform schiței

topo, anexă la raportul de expertiză tehnică ing.Z.D., care face parte integrantă

din prezenta hotărâre;

- a luat act că reclamanta

nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Societatea reclamantă

este succesoarea în drepturi și obligații a fostei I.C.R.E.T. care s-a reorganizat

în temeiul Legii nr. 15/1990 și din care a luat naștere societatea comercială, înființată

prin H.G. nr. 45/1991, dobândind în patrimoniu imobilele care au aparținut entității

reorganizate, inclusiv terenul de 4.878 m.p., ocupat în mare parte de construcții

este necesară desfășurării activității societății, pârâtul având obligația de a

emite certificatul în condițiile H.G. nr. 834/1991.

Urmare emiterii H.G.

nr. 834/1991, societatea reclamantă a procedat la punerea m aplicare a prevederilor

acestei H.G., emisă în aplicarea art. 19 și art. 20 din Legea nr. 15/1990.

Astfel, SC S.E.C.

I.C.R.E.T. SA a procedat conform dispozițiilor cuprinse în Criteriile emise de Ministerul

Economiei și Finanțelor și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului‚

privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale

cu capital de stat, procedând la: desemnarea comisiei prevăzute de art. 2 din Criterii;

stabilirea situației terenurilor aflate în patrimoniu, întocmirea proceselor-verbale

de vecinătate și a documentației cadastrale pentru fiecare imobil deținut în patrimoniu,

conform art. 14 din Criterii; înaintarea documentației la Consiliul Local al municipiului

București în vederea emiterii avizului, potrivit art. 15 din Criterii, aviz care,

însă, nu a fost emis.

Prin adresa din 11

iunie 2009, societatea a depus Ia ministerul pârât raportul de evaluare a terenului

din data de 2 aprilie 2009, iar, prin adresa din 5 august 2009, a redepus la minister

documentația completă necesară eliberării Certificatului de Atestare a Dreptului

de proprietate.

Reclamanta s-a constituit

în baza H.G. nr. 45/1991 (anexa nr. 1 pct. 2), prin reorganizarea fostei întreprinderi

de Construcții și Reparații Echipamente de Telecomunicații, purtând inițial denumirea

SC S. SA, iar, prin actul de înființare a societății, s-a prevăzut în mod expres

că activul și pasivul întreprinderii de stat se preiau de către noua societate,

iar dreptul de proprietate al acesteia se întemeiază pe dispozițiile art. 20

alin. (2) din Legea nr. 15/1990.

Curtea de apel a avut

în vedere că reclamanta a avut probleme în recunoașterea dreptului de proprietate,

având mai multe procese pentru diferite terenuri, iar, prin sentința civilă nr.

213 din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, rămasă definitivă

și irevocabilă pentru terenul din Str. O. București, a obținut câștig de cauză,

dispunându-se și anularea parțială a certificatului de proprietate emis de Ministerul

Transportului și Infrastructurii în favoarea Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R."

SA pentru terenul în suprafață de 6.237 m.p. aflat în locația sus amintită.

Din probatoriul administrat,

instanța a reținut că societatea a avut în administrare și folosință toate terenurile

deținute în administrare de fosta întreprindere socialistă, iar terenul în litigiu,

în suprafață de 3.329 m.p. a fost identificat cadastral prin raportul de expertiză

topografică întocmită de expert inginer D.Z., conform schiței tehnice anexate la

raport.

Terenul este folosit de

către reclamantă în desfășurarea activității comerciale, făcea parte din activul

întreprinderii de stat care s-a reorganizat, fiind edificate mai multe construcții

în suprafață construită de 1.392 mp, respectiv hale, depozite și spații de lucru

destinate pentru activitatea sa comercială. Terenul este ocupat și se află în posesia

reclamantei, având o suprafață de 3329 mp și fiind situat în București, Șoseaua

Nicolae Titulescu nr. 171 (Petru Rareș nr. 5-110), sector 1, măsurătorile au fost

efectuate de un specialist, conform schiței la scara 1/500, iar corectitudinea acestora

a fost confirmată prin proces-verbal nr. 189/3/1993 de Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie,

Cartografie și Organizarea Teritoriilor.

Ca atare, refuzul Ministerului

Comunicațiilor și Societății Informaționale de a emite certificatul de atestare

a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei este nejustificat și ilegal.

pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale împotriva Sentinței

civile nr. 184 din 7 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești

Motivele de recurs sunt

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive a recurentului.

Reclamanta este o societate

comercială pe acțiuni cu capital privat și nu poate beneficia de prevederile H.G.

nr. 834/1991.

Recurentul nu are calitatea

de acționar și în conformitate cu prevederile conținute în Criteriile nr. 2665/1992,

nu poate să existe vreun ordin referitor la o societate comercială la care nu este

acționar și nici să emită un titlu de proprietate.

6.2. Excepția lipsei procedurii

prealabile, deoarece cererea depusă în data de 5.09.2009 nu poate fi considerată

o plângere prealabilă ci o cerere distinctă formulată în temeiul Legii nr. 554/2004.

6.3. Excepția prematurității

acțiunii, avându-se în vedere că societatea nu a depus documentația prevăzută de

Criteriile nr. 2665/1992 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute

de societățile comerciale cu capital de stat, modificată și completată și de H.G.

nr. 834/1991, modificată și completată.

Astfel, nu s-a făcut dovada

că terenul se află în patrimoniul societății.

Chiar instanța de fond

a reținut că documentația nu a fost avizată de Primăria municipiului București.

Nu există un proces-verbal

de recepție prin care să fie recepționată întreaga documentație.

Hotărârea A.G.A. nu a

fost transmisă recurentului, ci doar depusă la dosarul cauzei.

Anexa nr. III prevăzută

la art. 14 lit. d) din Criteriile nr. 2665/1992 modificată și completată nu a fost

întocmită, iar în anexa II nu este menționată suprafața de teren.

Reclamanta nu a făcut

dovada că a depus documentația în original, ci numai în copie.

Procesul-verbal de vecinătate

nu are anexate schițele cu conturul limitelor, schițe care să ateste vecinătățile.

Nu există dovada că terenul

este necesar desfășurării activității în vederea îndeplinirii obiectivului de activitate.

Nu s-au depus documente

care să ateste regimul juridic al terenului.

de intimata-reclamantă SC S.E.C.I. SA

Prin întâmpinare, intimata

solicită respingerea recursului ca nefondat.

7.1. Cu privire la excepția

lipsei procedurii prealabile și a prematurității introducerii acțiunii, se arată

că aceste aspecte au fost soluționate irevocabil prin Decizia nr. 107 din 14.01.2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie prin care dosarul a fost trimis

spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize, pentru a se identifica terenul

asupra căruia societatea cere eliberarea certificatului de atestare a dreptului

de proprietate.

Aspectele prematurității

și lipsei procedurii prealabile ar fi trebuit contestate de către pârât prin formularea

unui recurs împotriva Sentinței nr. 245 din 30.11.2009 și a Încheierii din data

de 9.11.2002, prin care s-a respins excepția lipsei procedurii prealabile.

Terenul a fost identificat

prin raportul de expertiză întocmit de către expert ing.D.Z., iar la 2 aprilie 2009

s-a întocmit și un raport de evaluare a terenului.

7.2. Cu privire la excepția

lipsei calității procesual-pasive a recurentului, aceasta a fost soluționată irevocabil

prin sentința nr. 104 din 26 aprilie 2010, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1038

din 22 februarie 2011, unde într-o speță similară a fost admisă acțiunea și a fost

obligat ministerul la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenului.

7.3. Pe fondul cauzei

se arată că într-un alt dosar ce a avut ca obiect terenul situat în str. O. s-a

constatat temeinicia formulării acțiunii în baza unor acte invocate și în cauza

de față.

7.4. Cu privire la problema

obiectului de activitate al societății, se învederează faptul că la data la care

transferul de proprietate a operat, terenul aferent era strict necesar desfășurării

obiectului de activitate.

Și în acest moment, terenul

aferent este necesar desfășurării activității, iar obiectul de activitate nu s-a

modificat, ci doar l-a precizat față de introducerea codificărilor C.A.E.N. și l-a

lărgit din rațiuni ce țin de adoptarea activității sale economice la mediul de afaceri

după 1990.

7.5. Se mai arată că nu

există nicio dovadă conform căreia terenul face parte din domeniul public, iar din

conținutul sentinței civile nr. 213/2009 rezultă că terenul nu are regim de proprietate

publică.

II. Considerentele Înaltei

Curți – instanța competentă să soluționeze calea de atac exercitată

pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

1.1. Referitor la motivele

de recurs subsumate excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului

și a lipsei procedurii prealabile.

1.1.1. Excepția lipsei

calității procesuale pasive a recurentului-pârât.

Excepția este neîntemeiată,

având în vedere că reclamanta este succesoarea în drepturi și obligații a fostei

I.C.R.E.T. și a SC S. SA, care a fost înființată conform H.G. nr. 45/1991, dobândind

în patrimoniu terenul în discuție.

Statul Român, inițial,

acționar la această societate, a vândut ulterior acțiunile în procesul de privatizare

a societății, însă patrimoniul a rămas în proprietatea acestuia.

Recurentul avea obligația

să elibereze certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor,

în condițiile art. 1 și 5 din H.G. nr. 834/1991.

Faptul că în prezent societatea

s-a privatizat nu îl scutește pe recurent, în calitatea de minister de resort la

data înființării societății comerciale, de obligația emiterii certificatului.

1.1.2. Excepția lipsei

procedurii prealabile.

Excepția este neîntemeiată,

având în vedere că dispozițiile art. 7 coroborate cu art. 8 din Legea nr. 554/2004

modificată și completată nu impun efectuarea plângerii prealabile în cazul în care

se analizează refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.

Este adevărat că în primul

ciclu procesual, instanța a respins excepția, iar pârâtul M.C.S.I. nu a formulat

recurs împotriva acestei soluții însă prin decizia din 12 ianuarie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, sentința fondului a fost casată în întregime, neexistând

autoritate de lucru judecat cu privire la soluția dată asupra excepției lipsei plângerii

prealabile.

1.2. Cu privire la constatarea

de către prima instanță a împrejurării că terenul pentru care se solicită eliberarea

certificatului este necesar desfășurării activității în vederea îndeplinirii obiectului

de activitate.

Potrivit Hotărârii Consiliului

de Miniștri din 30 decembrie 1965, întreprinderea avea ca obiect de activitate producerea

și comercializarea sistemelor/ echipamentelor pentru transmisiuni pe cablu, fibră

optică, fascicole radio, inclusiv service pentru acestea.

În prezent, în obiectul

de activitate sunt prevăzute fabricarea echipamentelor de comunicații, fabricarea

de cabluri cu fibră optică, separarea echipamentelor electronice și optice, comerțul

cu asemenea echipamente.

Recurentul nu a demonstrat

că simpla modificare a unor denumiri sau adaptări la cerințele pieței conduc la

ipoteza că terenul în litigiu nu ar mai fi necesar desfășurării activității societății.

1.3. În ceea ce privește

susținerea în sensul că terenul face parte din domeniul public al statului, se observă

faptul că afirmația este nedovedită, mai ales că anterior, printr-o hotărâre judecătorească

rămasă irevocabilă (sentința civilă nr. 213 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel

Ploiești) s-a constatat că terenul este în proprietate privată și nu publică.

1.4. Excepția prematurității

formulării acțiunii este întemeiată, iar motivul de recurs formulat pe acest aspect

este fondat.

Mai întâi trebuie subliniat

că excepția nu a fost soluționată din primul ciclu procesual, apărarea societății

fiind neîntemeiată.

În vederea emiterii certificatului

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, legislația în domeniu,

respectiv H.G. nr. 834/1991 și criteriile nr. 2665/1992 impun obligativitatea depunerii

unei anumite documentații.

Documentația trebuie avizată

de Primăria Municipiului București, potrivit art. 15 din criticile nr. 2665/1992.

Atât prima instanță, cât

și reclamanta, recunosc faptul că nu există avizul sus-menționat. Avizul este unul

conform, iar lipsa acestuia conduce la imposibilitatea emiterii certificatului.

De altfel, într-un alt

dosar s-a reținut că, întrucât autoritatea publică locală nu a avizat favorabil

documentația întocmită de societatea reclamantă, aceasta a promovat acțiunea în

instanță, iar Curtea de Apel București prin sentința nr. 312 din 14 martie 2000

a obligat Primăria municipiului București să emită avizele”.

Se mai reține că nu s-a

întocmit procesul-verbal de recepție, potrivit anexei I, Cap.8, pct. 35 din Criteriile

nr. 2665/1992 care reprezintă un alt motiv de imposibilitate a emiterii certificatului.

Celelalte aspecte invocate

de recurent în cadrul motivelor de recurs ce privesc excepția prematurității acțiunii,

nu sunt întrunite, fie au fost constatate ca îndeplinite de instanța care a casat

prima hotărâre de fond (dovada existenței terenurilor în patrimoniu), fie au fost

complinite ulterior (hotărârea A.G.A., procesul-verbal de vecinătate).

Rezultă astfel că, acțiunea

formulată, în absența depunerii întregii documentații prevăzute de lege, apare ca

fiind prematură, refuzul autorității nu este nejustificat în sensul dispozițiilor

art. 1 din Legea nr. 554/ 2004 modificată și completată.

temeiul art. 213 alin. (1) teza I coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

modificată și completată, se va dispune admiterea recursului, casarea sentinței

atacate și respingerea acțiunii ca prematur formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale împotriva sentinței civile

nr. 184 din 7 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, și de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și respinge acțiunea

reclamantei I.C.R.E.T. SA, ca prematur formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie

2012.