Decizia nr. 3157/2012 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 245/2009 a Curții de Apel Ploiești

Obiectul acțiunii Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta SC S.E.C.I. SA a chemat în judecată Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, solicitând obligarea pârâtului la emiterea în favoarea societății a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 4.878 m.p. situat în București. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că terenul făcea parte din activul întreprinderii I.C.R.E.T., care s-a reorganizat în temeiul Legii nr. 15/ 1990 și din care a luat naștere societatea comercială, înființată prin H.G. nr. 45/1991, care prevede expres preluarea activului și pasivului de către noua entitate. Suprafața de teren de 4.878 m.p., ocupată în mare parte de construcții, este necesară desfășurării activității societății, pârâtul având obligația de a emite certificatul în condițiile H.G. nr. 834/1991.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești Prin sentința nr. 245 din 30 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând, în esență, că reclamanta nu a înaintat documentația completă pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, pârâtul nefiind în măsură să elibereze actul solicitat în lipsa hotărârii adunării generale a acționarilor și a raportului de evaluare și în raport de existența titlului numai pentru suprafața de 1.237 m.p.

Recursul declarat de reclamantă Împotriva sentinței nr. 245 din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că în cauză era util a se efectua o expertiză de identificare a terenului în vederea stabilirii suprafeței aferente activelor și că a făcut dovada depunerii documentației complete la ministerul de resort, inclusiv a raportului de evaluare.

Decizia pronunțată de instanța de recurs Prin decizia nr. 107 din 12 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 245 din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, a casat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte, a apreciat că este necesară suplimentarea probatoriului administrat pentru a se stabili cu certitudine dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare pentru obligarea autorității competente; la emiterea certificatului de atestare. Totodată, instanța de recurs a reținut că documentația întocmită de societate probează faptul că reclamanta a preluat în patrimoniu o suprafață de teren mai mare decât cea menționată în ordinul nr. 252/1986, astfel că reclamanta era îndreptățită să solicite efectuarea unei expertize topografice care să identifice terenul aflat în folosința societății, transmis în urma înființării antecesoarei sale în temeiul Legii nr. 15/1990 și să stabilească dacă suprafața respectivă este necesară desfășurării activității conform obiectului de activitate. Instanța de recurs a pus în vedere ca instanța de fond, cu ocazia rejudecării, să aibă în vedere și faptul că parte din suprafața de teren în litigiu, de 2.017 m.p. a fost revendicată de B.I. și B.N., acțiunea fiind admisă prin decizia din 13 iunie 2002 a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă.

Hotărârea instanței de rejudecare În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 925/42/2009/al, iar, la termenul de judecată din data de 22 martie 2011, instanța a dispus efectuarea unei expertize topografice, având ca obiective: identificarea terenului aflat în folosința societății, transmis în urma înființării antecesoarei sale în temeiul Legii nr. 15/1990, urmând a se stabili dacă suprafața respectivă este necesară desfășurării activității conform obiectului de activitate; expertul să aibă în vedere și faptul că parte din suprafața de teren în litigiu, de 2.017 mp, a fost revendicată de B.I. și B.N., acțiunea fiind admisă prin decizia din 13 iunie 2002 a Curții de Apel București, irevocabilă. La termenul de judecată din data de 10 mai 2011, a fost depus la dosar raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert Z.D. Prin sentința nr. 184 din 7 iunie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, și de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: - a admis acțiunea formulată de SC S.E.C.I. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale; - a obligat pe pârât să emită în favoarea reclamantei certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 3.329 m.p. situat în București, conform schiței topo, anexă la raportul de expertiză tehnică ing.Z.D., care face parte integrantă din prezenta hotărâre; - a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele: Societatea reclamantă este succesoarea în drepturi și obligații a fostei I.C.R.E.T. care s-a reorganizat în temeiul Legii nr. 15/1990 și din care a luat naștere societatea comercială, înființată prin H.G. nr. 45/1991, dobândind în patrimoniu imobilele care au aparținut entității reorganizate, inclusiv terenul de 4.878 m.p., ocupat în mare parte de construcții este necesară desfășurării activității societății, pârâtul având obligația de a emite certificatul în condițiile H.G. nr. 834/1991. Urmare emiterii H.G. nr. 834/1991, societatea reclamantă a procedat la punerea m aplicare a prevederilor acestei H.G., emisă în aplicarea art. 19 și art. 20 din Legea nr. 15/1990. Astfel, SC S.E.C. I.C.R.E.T. SA a procedat conform dispozițiilor cuprinse în Criteriile emise de Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului‚ privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, procedând la: desemnarea comisiei prevăzute de art. 2 din Criterii; stabilirea situației terenurilor aflate în patrimoniu, întocmirea proceselor-verbale de vecinătate și a documentației cadastrale pentru fiecare imobil deținut în patrimoniu, conform art. 14 din Criterii; înaintarea documentației la Consiliul Local al municipiului București în vederea emiterii avizului, potrivit art. 15 din Criterii, aviz care, însă, nu a fost emis. Prin adresa din 11 iunie 2009, societatea a depus Ia ministerul pârât raportul de evaluare a terenului din data de 2 aprilie 2009, iar, prin adresa din 5 august 2009, a redepus la minister documentația completă necesară eliberării Certificatului de Atestare a Dreptului de proprietate. Reclamanta s-a constituit în baza H.G. nr. 45/1991 (anexa nr. 1 pct. 2), prin reorganizarea fostei întreprinderi de Construcții și Reparații Echipamente de Telecomunicații, purtând inițial denumirea SC S. SA, iar, prin actul de înființare a societății, s-a prevăzut în mod expres că activul și pasivul întreprinderii de stat se preiau de către noua societate, iar dreptul de proprietate al acesteia se întemeiază pe dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990. Curtea de apel a avut în vedere că reclamanta a avut probleme în recunoașterea dreptului de proprietate, având mai multe procese pentru diferite terenuri, iar, prin sentința civilă nr. 213 din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, rămasă definitivă și irevocabilă pentru terenul din Str. O. București, a obținut câștig de cauză, dispunându-se și anularea parțială a certificatului de proprietate emis de Ministerul Transportului și Infrastructurii în favoarea Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R." SA pentru terenul în suprafață de 6.237 m.p. aflat în locația sus amintită. Din probatoriul administrat, instanța a reținut că societatea a avut în administrare și folosință toate terenurile deținute în administrare de fosta întreprindere socialistă, iar terenul în litigiu, în suprafață de 3.329 m.p. a fost identificat cadastral prin raportul de expertiză topografică întocmită de expert inginer D.Z., conform schiței tehnice anexate la raport. Terenul este folosit de către reclamantă în desfășurarea activității comerciale, făcea parte din activul întreprinderii de stat care s-a reorganizat, fiind edificate mai multe construcții în suprafață construită de 1.392 mp, respectiv hale, depozite și spații de lucru destinate pentru activitatea sa comercială. Terenul este ocupat și se află în posesia reclamantei, având o suprafață de 3329 mp și fiind situat în București, Șoseaua Nicolae Titulescu nr. 171 (Petru Rareș nr. 5-110), sector 1, măsurătorile au fost efectuate de un specialist, conform schiței la scara 1/500, iar corectitudinea acestora a fost confirmată prin proces-verbal nr. 189/3/1993 de Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie și Organizarea Teritoriilor. Ca atare, refuzul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale de a emite certificatul de atestare a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei este nejustificat și ilegal.

Recursul formulat de pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale împotriva Sentinței civile nr. 184 din 7 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului. Reclamanta este o societate comercială pe acțiuni cu capital privat și nu poate beneficia de prevederile H.G. nr. 834/1991. Recurentul nu are calitatea de acționar și în conformitate cu prevederile conținute în Criteriile nr. 2665/1992, nu poate să existe vreun ordin referitor la o societate comercială la care nu este acționar și nici să emită un titlu de proprietate. 6.2. Excepția lipsei procedurii prealabile, deoarece cererea depusă în data de 5.09.2009 nu poate fi considerată o plângere prealabilă ci o cerere distinctă formulată în temeiul Legii nr. 554/2004. 6.3. Excepția prematurității acțiunii, avându-se în vedere că societatea nu a depus documentația prevăzută de Criteriile nr. 2665/1992 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, modificată și completată și de H.G. nr. 834/1991, modificată și completată. Astfel, nu s-a făcut dovada că terenul se află în patrimoniul societății. Chiar instanța de fond a reținut că documentația nu a fost avizată de Primăria municipiului București. Nu există un proces-verbal de recepție prin care să fie recepționată întreaga documentație. Hotărârea A.G.A. nu a fost transmisă recurentului, ci doar depusă la dosarul cauzei. Anexa nr. III prevăzută la art. 14 lit. d) din Criteriile nr. 2665/1992 modificată și completată nu a fost întocmită, iar în anexa II nu este menționată suprafața de teren. Reclamanta nu a făcut dovada că a depus documentația în original, ci numai în copie. Procesul-verbal de vecinătate nu are anexate schițele cu conturul limitelor, schițe care să ateste vecinătățile. Nu există dovada că terenul este necesar desfășurării activității în vederea îndeplinirii obiectivului de activitate. Nu s-au depus documente care să ateste regimul juridic al terenului.

Apărările formulate de intimata-reclamantă SC S.E.C.I. SA Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat. 7.1. Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile și a prematurității introducerii acțiunii, se arată că aceste aspecte au fost soluționate irevocabil prin Decizia nr. 107 din 14.01.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie prin care dosarul a fost trimis spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize, pentru a se identifica terenul asupra căruia societatea cere eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Aspectele prematurității și lipsei procedurii prealabile ar fi trebuit contestate de către pârât prin formularea unui recurs împotriva Sentinței nr. 245 din 30.11.2009 și a Încheierii din data de 9.11.2002, prin care s-a respins excepția lipsei procedurii prealabile. Terenul a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de către expert ing.D.Z., iar la 2 aprilie 2009 s-a întocmit și un raport de evaluare a terenului. 7.2. Cu privire la excepția lipsei calității procesual-pasive a recurentului, aceasta a fost soluționată irevocabil prin sentința nr. 104 din 26 aprilie 2010, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1038 din 22 februarie 2011, unde într-o speță similară a fost admisă acțiunea și a fost obligat ministerul la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului. 7.3. Pe fondul cauzei se arată că într-un alt dosar ce a avut ca obiect terenul situat în str. O. s-a constatat temeinicia formulării acțiunii în baza unor acte invocate și în cauza de față. 7.4. Cu privire la problema obiectului de activitate al societății, se învederează faptul că la data la care transferul de proprietate a operat, terenul aferent era strict necesar desfășurării obiectului de activitate. Și în acest moment, terenul aferent este necesar desfășurării activității, iar obiectul de activitate nu s-a modificat, ci doar l-a precizat față de introducerea codificărilor C.A.E.N. și l-a lărgit din rațiuni ce țin de adoptarea activității sale economice la mediul de afaceri după 1990. 7.5. Se mai arată că nu există nicio dovadă conform căreia terenul face parte din domeniul public, iar din conținutul sentinței civile nr. 213/2009 rezultă că terenul nu are regim de proprietate publică. II. Considerentele Înaltei Curți – instanța competentă să soluționeze calea de atac exercitată 1. Recursul este fondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare. 1.1. Referitor la motivele de recurs subsumate excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului și a lipsei procedurii prealabile. 1.1.1. Excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât. Excepția este neîntemeiată, având în vedere că reclamanta este succesoarea în drepturi și obligații a fostei I.C.R.E.T. și a SC S. SA, care a fost înființată conform H.G. nr. 45/1991, dobândind în patrimoniu terenul în discuție. Statul Român, inițial, acționar la această societate, a vândut ulterior acțiunile în procesul de privatizare a societății, însă patrimoniul a rămas în proprietatea acestuia. Recurentul avea obligația să elibereze certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în condițiile art. 1 și 5 din H.G. nr. 834/1991. Faptul că în prezent societatea s-a privatizat nu îl scutește pe recurent, în calitatea de minister de resort la data înființării societății comerciale, de obligația emiterii certificatului. 1.1.2. Excepția lipsei procedurii prealabile. Excepția este neîntemeiată, având în vedere că dispozițiile art. 7 coroborate cu art. 8 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată nu impun efectuarea plângerii prealabile în cazul în care se analizează refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Este adevărat că în primul ciclu procesual, instanța a respins excepția, iar pârâtul M.C.S.I. nu a formulat recurs împotriva acestei soluții însă prin decizia din 12 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentința fondului a fost casată în întregime, neexistând autoritate de lucru judecat cu privire la soluția dată asupra excepției lipsei plângerii prealabile. 1.2. Cu privire la constatarea de către prima instanță a împrejurării că terenul pentru care se solicită eliberarea certificatului este necesar desfășurării activității în vederea îndeplinirii obiectului de activitate. Potrivit Hotărârii Consiliului de Miniștri din 30 decembrie 1965, întreprinderea avea ca obiect de activitate producerea și comercializarea sistemelor/ echipamentelor pentru transmisiuni pe cablu, fibră optică, fascicole radio, inclusiv service pentru acestea. În prezent, în obiectul de activitate sunt prevăzute fabricarea echipamentelor de comunicații, fabricarea de cabluri cu fibră optică, separarea echipamentelor electronice și optice, comerțul cu asemenea echipamente. Recurentul nu a demonstrat că simpla modificare a unor denumiri sau adaptări la cerințele pieței conduc la ipoteza că terenul în litigiu nu ar mai fi necesar desfășurării activității societății. 1.3. În ceea ce privește susținerea în sensul că terenul face parte din domeniul public al statului, se observă faptul că afirmația este nedovedită, mai ales că anterior, printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă (sentința civilă nr. 213 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești) s-a constatat că terenul este în proprietate privată și nu publică. 1.4. Excepția prematurității formulării acțiunii este întemeiată, iar motivul de recurs formulat pe acest aspect este fondat. Mai întâi trebuie subliniat că excepția nu a fost soluționată din primul ciclu procesual, apărarea societății fiind neîntemeiată. În vederea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, legislația în domeniu, respectiv H.G. nr. 834/1991 și criteriile nr. 2665/1992 impun obligativitatea depunerii unei anumite documentații. Documentația trebuie avizată de Primăria Municipiului București, potrivit art. 15 din criticile nr. 2665/1992. Atât prima instanță, cât și reclamanta, recunosc faptul că nu există avizul sus-menționat. Avizul este unul conform, iar lipsa acestuia conduce la imposibilitatea emiterii certificatului. De altfel, într-un alt dosar s-a reținut că, întrucât autoritatea publică locală nu a avizat favorabil documentația întocmită de societatea reclamantă, aceasta a promovat acțiunea în instanță, iar Curtea de Apel București prin sentința nr. 312 din 14 martie 2000 a obligat Primăria municipiului București să emită avizele”. Se mai reține că nu s-a întocmit procesul-verbal de recepție, potrivit anexei I, Cap.8, pct. 35 din Criteriile nr. 2665/1992 care reprezintă un alt motiv de imposibilitate a emiterii certificatului. Celelalte aspecte invocate de recurent în cadrul motivelor de recurs ce privesc excepția prematurității acțiunii, nu sunt întrunite, fie au fost constatate ca îndeplinite de instanța care a casat prima hotărâre de fond (dovada existenței terenurilor în patrimoniu), fie au fost complinite ulterior (hotărârea A.G.A., procesul-verbal de vecinătate). Rezultă astfel că, acțiunea formulată, în absența depunerii întregii documentații prevăzute de lege, apare ca fiind prematură, refuzul autorității nu este nejustificat în sensul dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/ 2004 modificată și completată. 2. Față de acestea, în temeiul art. 213 alin. (1) teza I coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, se va dispune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca prematur formulată.