ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4663/2011

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

revizuirii

Prin decizia nr. 1652

din 18 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Ministerul Comunicațiilor

și Societății Informaționale împotriva sentinței nr. 25 din 4 februarie 2010 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și contencios administrativ și

fiscal, și a modificat sentința atacată în sensul că a respins acțiunea

reclamantei SC S.E.C. SA Dâmbovița, ca prematur formulată.

Pentru a pronunța

această soluție Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în esență,

următoarele considerațiuni:

Societatea reclamantă

este succesoarea SC S. SA care a fost înființată în baza H.G. nr. 45/1991 din

fosta întreprindere de construcții și reparații echipamente de telecomunicații,

prin urmare este o societate cu capital integral de stat, reorganizată în baza

Legii nr. 15/1990 și poate beneficia de prevederile H.G. nr. 834/1991 și pentru

a i se emite un certificat de atestare a dreptului de proprietate.

Însă, pentru a se elibera

acest certificat de atestare a dreptului de proprietate de către ministerul de resort

trebuie depusă întreaga documentație prevăzută de Criteriile nr. 2662/2002.

După verificarea îndeplinirii

cerințelor prevăzute de aceste criterii s-a constatat că, într-adevăr, la dosar

a fost depusă hotărârea adunării generale a acționarilor prin care a fost aprobată

documentația dar nu s-a precizat în ce a constat această documentație.

Analizând probele administrate,

instanța de control judiciar a reținut că societatea nu prezintă un titlu în baza

căruia deține terenul pentru întreaga suprafață, în condițiile în care Ordinul ministrului

transporturilor și telecomunicațiilor nr. 1741/1985 se referă numai la suprafața

de 1295 mp, iar reclamanta solicită o suprafață de 1747 mp.

Documentația întocmită

trebuia recepționată de o comisie dar nu s-a depus la dosar un proces-verbal de

recepție semnat de toți membrii comisiei.

La dosar există un proces-verbal

încheiat în 1993 și semnat numai de reprezentanții O.C.O.T. București, dar care

vizează imobilul din șoseaua O., sector 1 București, imobil pentru care reclamanta

a avut un alt litigiu pe rolul instanțelor, iar prin cel cu nr. X1/1993 este avizată

documentația ce urma să fie prezentată Comisiei de recepție, numai de către reprezentantul

O.C.O.T.

Documentația nu a fost

avizată de compartimentul de urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei

municipiului București, deși acest aviz era obligatoriu.

Este adevărat că există

o hotărâre judecătorească prin care Primăria municipiului București a fost obligată

la eliberarea avizului, dar nu s-a făcut dovada executării acestei sentințe, iar

apărătorul reclamantei a recunoscut că acest aviz nu a fost obținut.

Toate acestea dovedesc

în aprecierea instanței de control judiciar că documentația depusă de reclamantă

este incompletă și nu se poate dispune, la acest moment, obligarea ministerului

la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul

situat în șoseaua O., sector 1 București, astfel că cererea reclamantei a fost prematur

formulată.

Astfel fiind, în baza

art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, prin decizia

arătată a fost admis recursul promovat, și a fost modificată sentința primei instanțe

în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca prematur formulată.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, a

fost respinsă ca nefondată.

Astfel, instanța de recurs

a reținut în considerentele deciziei sale că, calitatea procesuală pasivă presupune

identitatea dintre pârât și cel obligat în cadrul raportului juridic dedus judecății.

Obiectul de activitate

al societății îl reprezintă repararea echipamentelor electrice, iar aceasta este

continuatoarea unei întreprinderi de reparații echipamente în telecomunicații, potrivit

H.G. nr. 834/1991, astfel că recurentul este ministerul de resort competent a emite

certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Întreaga corespondență

avută cu acest minister dovedește faptul că acesta nu a invocat niciodată lipsa

sa de competență în emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

înfățișate

Împotriva deciziei

nr. 1652 din 18 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție intimata reclamantă

SC S.E.C. SA Dâmbovița a formulat cerere de revizuire.

2.1. Printr-un prim motiv

de revizuire întemeiat pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuenta

a susținut că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au

cerut.

În acest sens s-a arătat

că în mod eronat instanța de recurs a admis recursul promovat în cauză și a considerat

acțiunea ca prematur introdusă, chiar în condițiile examinării hotărârii sub toate

aspectele potrivit art. 304

1

C. proc. civ., întrucât la judecata în fond

intimatul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a invocat o astfel

de excepție, care a fost respinsă și asupra căreia nu s-a mai formulat recurs.

În opinia revizuentei

instanța de recurs nu putea evoca fondul decât în măsura în care prima instanță

nu ar fi soluționat fondul cauzei ceea ce în speță nu s-a întâmplat, astfel că decizia

nr. 1652/2011 a fost pronunțată cu încălcarea art. 322 alin. (2) C. proc. civ.,

asupra unor aspecte care nici nu au fost solicitate.

2.2. Printr-un al doilea

motiv de revizuire întemeiat pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.,

revizuenta a susținut că decizia atacată a fost pronunțată și cu încălcarea acestui

motiv având în vedere că există o altă hotărâre, între aceleași părți, cu privire

la aceeași cauză, chiar dacă cu un obiect diferit, respectiv decizia nr. 1038 din

22 februarie 2011, prin care a fost respins recursul declarat de aceeași autoritate

intimată.

În fine, revizuenta a

mai învederat că un alt litigiu identic cu cel din cauza de față, este acela în

care Înalta Curte, prin decizia nr. 107 din 12 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul

nr. 925/42/2009 a admis recursul și a casat hotărârea primei instanțe, trimițând

cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pe motiv că reclamanta-revizuentă era

îndreptățită să solicite efectuarea unei expertize topografice care să identifice

terenul aflat în folosința societății și să stabilească dacă suprafața respectivă

este necesară desfășurării activității, conform obiectului său de activitate.

instanței asupra cererii de revizuire de față

Înalta Curte, examinând

cererea de revizuire de față, potrivit art. 326 alin. (3), cu referire la art. 322

alin. (1) pct. 2 și respectiv pct. 7 C. proc. civ., reține că aceasta nu este întemeiată

și urmează a fi respinsă ca atare, în considerarea celor în continuare arătate.

Revizuirea fiind o cale

extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, dispozițiile legale care o reglementează

sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în

cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Decizia nr. 1652 din 18

martie 2011 ce formează obiectul cererii de revizuire de față, în raport de prevederile

art. 326 alin. (2) cu referire la art. 322 alin. (1) C. proc. civ., poate constitui

obiect al revizuirii în sensul că prin decizia pronunțată în recurs s-a admis recursul

și a fost modificată hotărârea atacată pe chestiuni de fapt, cu alte cuvinte, față

de exigența art. 326 alin. (3) C. proc. civ. se reține admisibilitatea promovării

căii de atac de față.

Înalta Curte reține însă

că cererea de revizuire nu este întemeiată întrucât nici unul din temeiurile legale

și expres prevăzute, invocate de revizuentă nu este incident în cauză.

Primul motiv de revizuire

invocat, prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., este o aplicare a principiului

disponibilității și vizează inadvertențele dintre ceea ce s-a cerut și ceea ce instanța

a pronunțat.

În acord cu cele reținute

în doctrina de specialitate dar și față de jurisprudența dezvoltată în această materie,

Înalta Curte, examinând considerentele și soluția cuprinse în decizia ce formează

obiectul cererii de revizuire, reține că motivul de revizuire prevăzut de art. 322

pct. 2, invocat pentru argumentele sus-arătate nu poate fi reținut, câtă vreme,

instanța de control judiciar s-a pronunțat strict asupra motivelor de recurs invocate.

Împrejurarea că instanța de recurs a calificat și a subsumat criticile recurentului

vizând „documentația incompletă depusă”, aspectului de „prematuritate” a formulării

cererii reclamantei, nu poate echivala cu o examinare și soluționare extra petita

și aceasta cu atât mai mult cu cât în cazul unor astfel de acțiuni, Înalta Curte

are chiar obligația examinării cauzei sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ.

În fine, este de remarcat,

în contextul obiectului cererii și a modalității de examinare a motivelor de recurs

prin decizia ce formează obiectul revizuirii, că prematuritatea reținută de instanța

de control judiciar se privește nu atât ca o excepție de fond, cum este calificată

doctrinar, cât mai degrabă ca o chestiune de fapt, indisolubil legată de fondul

cauzei, astfel cum se desprinde din analiza întregului material probator.

Nici motivul de revizuire

prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de asemeni invocat de revizuentă nu este

incident în cauză, în condițiile în care, după cum chiar revizuenta a recunoscut,

între decizia nr. 1652 din 18 martie 2011 și decizia nr. 107 din 12 ianuarie 2011,

ambele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză.

În plus nu este îndeplinită

nici cerința desprinsă din chiar redactarea textului incident, în sensul ca ambele

hotărâri să fie pronunțate ori pe considerente procedurale, ori pe fond. În cauza

de față însă, decizia nr. 107 din 12 ianuarie 2011 nu întrunește o astfel de cerință,

întrucât nu evocă fondul cererii în condițiile în care hotărârea atacată cu recurs

a fost casată și trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Față de toate cele mai

sus arătate, în temeiul art. 326-art. 328 C. proc. civ. se va respinge ca neîntemeiată

cererea de revizuire de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de SC S.E.C. SA Dâmbovița, împotriva deciziei nr. 1652 din 18 martie 2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2011.