ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2530/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele V.F., C.E., M.M.și Ș.M.împotriva deciziei nr.59/A din 3 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești – secția civilă. La apelul nominal se prezintă recurentele-reclamante V.F., M.M.și Ș. M., personal, C.E. prin mandatar Ș.P., intimatul-pârât S.F.personal și ca reprezentant al S.C.”B.”SRL – Drăgășani, lipsind intimata-pârâtă Primăria Municipiului Drăgășani și intimatele-interveniente S.C.”C.”SA – Drăgășani, S.C.”L.”SA – Drăgășani și Prefectura județului Vâlcea. Procedura completă. Recurentele-reclamante, având pe rând cuvântul, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat. Intimatul-pârât S.F.solicită respingerea recursului, precizând, totodată, că reclamantele sunt în situația de a primi despăgubiri pentru imobilul în litigiu, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 10 octombrie 2001 reclamantele V.F., C.E., M.M.și Ș.M.au chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Drăgășani, S.C. „B.” SRL Drăgășani și pe S.F.pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul Legii nr. 10/2001, să fie obligați să le restituie în natură suprafața de teren de 84 m.p. situată în Drăgășani, Str. Gării nr. 1 și la plata de despăgubiri pentru o clădire din cărămidă, acoperită cu tablă, ce a fost compusă din parter și etaj, cu opt camere, construcție în prezent demolată. În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că sunt moștenitoare, în calitate de descendente, a autorilor C.I.și C.E.care au dobândit în proprietate două imobile conform contractului de concesionare de drepturi reale autentificat sub nr. 1088 din 2 mai 1922 de Judecătoria Drăgășani.

Imobilul în litigiu a avut destinația de hotel și restaurant și a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950, iar prin decizia nr.108/1960 emisă de fostul Sfat Popular al orașului Drăgășani imobilul a fost dat în administrarea Întreprinderii de Gospodărie Comunală Drăgășani. Ulterior, bunul a fost preluat de S.C.”L.”SA și vândut la licitație publică p entru plata unor datorii de către Banca Agricolă pârâților S.C.„B.” SRL Drăgășani și S.F.. Printr-o hotărâre judecătorească reclamantelor li s-a restituit o parte din teren, rămânând nerestituită suprafața de 82 m.p. și o parte din construcții, respectiv clădirea cu opt camere care a fost demolată în anul 1987. La 21 noiembrie 2001 reclamantele și-au precizat acțiunea în sensul că solicită, în temeiul Legii nr.10/2001, obligarea pârâților să le restituie în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, terenul de 84 m.p.

și contravaloarea construcției ce a existat pe acesta și totodată, au cerut introducerea în cauză, în calitate de pârâți și a S.C.”C.”SA Drăgășani, S.C.”L.”SA Drăgășani și a Prefecturii județului Vâlcea. Prin sentința nr. 253 din 30 aprilie 2002 Tribunalul Vâlcea – Secția civilă a respins acțiunea formulată de reclamantele V.F., C.E., M.M.și Ș.M.. Soluția tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Pitești – Secția civilă, care, prin decizia nr. 59/A din 3 octombrie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamantelor. Pentru a hotărî astfel instanțele au reținut și motivat că prin sentința nr. 3511 din 14 octombrie 1997 pronunțată de Judecătoria Drăgășani s-a dispus restituirea către reclamante a imobilului situat în Drăgășani, str. Nicolae Bălcescu nr. 42, fiind obligată în acest sens pârâta S.C.”C.”SA Drăgășani, în a cărei administrare se găsea bunul să le predea reclamantelor suprafața de 887 m.p.

teren și două corpuri de clădire. Imobilul a fost predat reclamantelor conform procesului-verbal nr. 1 din 6 ianuarie 1998. Cât privește diferența deteren de 82 m.p., în baza Legii nr. 15/1990 și H.G.nr. 834/1991, în urma privatizării societăților cu capital de stat, această suprafață a intrat în proprietatea S.C.”L.”SA Drăgășani, situație pe care instanțele au reținut-o în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.O. nr. 1875 din 14 iulie 1997. Prin Ordonanța nr. 1619/1995 a Judecătoriei Drăgășani, suprafața de 82 m.p. teren a fost adjudecată la cererea creditoarei Banca Agricolă Drăgășani în favoarea S.C.”B.”SRL, prin administratorul și asociatul unic S.F., ordonanță ce a fost transcrisă în registrul de transcripțiuni al Notariatului Drăgășani, iar pe acest teren S.C.„B.” SRL, prin S.F., a edificat o construcție.

Deși instanțele au stabilit că reclamantele, ca moștenitoare ale autorilor lor, sunt proprietarele terenului de 84 m.p. și a construcției ce a existat pe acest teren, totuși ele trebuiau să solicite printr-o notificare adresată primăriei să se facă verificările necesare și care trebuia să emită o dispoziție prin care să se admită ori nu cererea reclamantelor de restituire în natură sau prin echivalent bănesc. Este adevărat că la dosar există adresa Primăriei municipiului Drăgășani din 3 decembrie 2001 prin care se face cunoscut reclamantelor că terenul și construcția în litigiu sunt deținute de pârâtul S.F., dar aceasta nu echivalează cu o dispoziție a primarului prin care să se analizeze posibilitățile de restituire în natură sau prin echivalent a celor două imobile în sensul prevederilor art. 20 și 23 din Legea nr.10/2001.

Întrucât s-a constatat că terenul revendicat de reclamante este ocupat de o construcție supraedificată, nefiind posibilă restituirea lui în natură și cum reclamantele trebuiau să notifice primăria în vederea verificării situației și care trebuia să emită o dispoziție în sensul Legii nr.10/2001, acțiunea a fost socotită ca prematur introdusă și respinsă în consecință. Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal au declarat recurs reclamantele V.F., C.E., M.M.și Ș.M.care au invocat următoarele motive de casare: în mod greșit instanțele au reținut că Primăria Municipiului Drăgășani nu a fost notificată întrucât reclamantele și-au îndeplinit obligațiile impuse de art. 21 din Legea nr.10/2001; deoarece prin hotărâri judecătorești anterioare s-a reținut că întreg imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv, inclusiv suprafața de 84 m.p.

teren, instanțele trebuiau să hotărască, în temeiul art. 494 C.civ., că pârâții sunt constructori de rea-credință și că edificatele ridicate pe acest teren constituie proprietatea reclamantelor; cum în cauză s-au administrat două expertize tehnice de evaluare a terenului și a construcției demolate, instanțele erau obligate să pronunțe hotărâri în temeiul acestor probe necontestate de celelalte părți și nu să respingă acțiunea ca prematur introdusă. Recursul este fondat în sensul considerentelor care succed: Prin sentința civilă nr. 3511 din 14 octombrie 1997, definitivă și irevocabilă, Judecătoria Drăgășani, a admis acțiunea reclamantelor împotriva pârâților Consiliul Local Drăgășani și S.C.”C.”SA Drăgășani care au fost obligați să le restituie imobilul situat în Drăgășani, str. N. Bălcescu nr. 42, Județul Vâlcea.

În considerentele sentinței s-a reținut că reclamantele sunt succesoarele numiților C.I.și C.E., proprietarii imobilului revendicat, compus din mai multe clădiri și loc de casă numit „H.S.” și că bunul a trecut fără titlu în proprietatea statului. Menționata hotărâre judecătorească a fost pusă în executare și prin procesul-verbal nr.1 din 5 ianuarie 1998 (filele 84 – 85 dosar de fond) au fost restituite reclamantelor două corpuri de clădire (intitulate imobile) din cele trei retrocedate, consemnându-se în amintitul act că: „imobilul nr. 1 cu etaj avariat de la cutremurul din 4 martie 1977, fost hotel, a fost demolat în anul 1987 și scos din evidență în anul 1989”. În prezentul litigiu, inițiat în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantele solicită restituirea în natură sau prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești, a suprafeței de teren de 84 m.p.

ce a făcut parte din același imobil deținut în proprietate de autorii C.I.și C.E., teren ce este stăpânit de pârâta S.C.„B.” SRL Drăgășani și pe care a ridicat o construcție, precum și despăgubiri bănești pentru clădirea demolată care a avut destinația de hotel. Contrar celor reținute de cele două instanțe, reclamantele au întreprins demersul prevăzut de art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 și au notificat la data de 20 iunie 2001 Primăria Municipiului Drăgășani, prin executorul judecătoresc, cu dubla solicitare prevăzută de lege și anume restituirea în natură sau despăgubiri bănești (filele 6 – 11 dosar tribunal). Întrucât nu au primit nici un răspuns din partea Primăriei Drăgășani, la data de 29 octombrie 2001, tot prin executor judecătoresc, reclamantele au notificat și Prefectura Vâlcea (filele 57 – 59 dosar de fond).

Fără a emite o decizie sau dispoziție motivată, deși avea această obligație, la data de 3 decembrie 2001, Primăria Municipiului Drăgășani a răspuns reclamantelor printr-o adresă echivocă (fila 68 dosar de fond), act fără nici o consecință de ordin juridic, că terenul și construcția sunt deținute de pârâtul S.F.și că reclamantele să se adreseze acestuia. Potrivit art. 23 alin. 1 din Legea nr.10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Conform art. 24 alin. 1 din aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. 1 să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. Din prevederile legale citate rezultă, fără echivoc, că indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresată pe cale de notificare să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.

Cazul dedus recursului de față pune în discuție și situație în care lipsește răspunsul persoanei juridice notificate, generată de o conduită imputabilă persoanei notificate, care, fie din neglijență, fie din rea-voință, refuză să răspundă la notificarea făcută de persoanele îndreptățite. O atare conduită culpabilă nu poate, în nici un caz, să afecteze interesele persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege. Dacă persoana notificată nu răspunde în termenul de 60 de zile de la sesizarea persoanei îndreptățite și nici ulterior, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. 7 și 8 din Legea nr.10/2001 privind atacarea deciziei sau dispoz iției care cuprinde oferta de restituire, deoarece, prin ipoteză, aceasta lipsește, iar prevederile respective au caracter special fiind de strictă interpretare și, deci, nesusceptibile de aplicare prin analogie.

Deși legiuitorul nu a reglementat în mod expres situația în care persoana deținătoare refuză să răspundă solicitării adresată pe cale de notificare, aceasta fiind, de altfel, o lacună a Legii nr.10/2001, totuși cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competente pentru ca persoana juridică deținătoare să fie obligată să emită (să pronunțe) un răspuns prin decizie sau dispoziție motivată, deoarece o atare obligație rezultă din lege și face parte dintr-o procedură administrativ-jurisdicțională prealabilă instituită în mod imperativ.

Cum reclamantele au adresat notificări persoanelor deținătoare, în accepțiunea juridică a acestei noțiuni, și cum persoanele notificate nu au răspuns solicitării persoanelor îndreptățite în termenul prevăzut de lege, în mod greșit instanțele au respins acțiunea ca prematură, întrucât, conduita culpabilă a persoanelor notificate care nu s-au conformat legii pentru a emite o decizie sau dispoziție motivată de acceptare sau de refuz a cererii de restituire, nu poate să afecteze interesele legitime ale persoanelor solicitante. Față de cele ce preced, recursul reclamantelor se privește ca fondat și urmare a admiterii lui, vor fi casate hotărârile date în cauză cu trimiterea acesteia spre rejudecare la instanța de fond.

În rejudecare, tribunalul va solicita persoanelor notificate de reclamante să emită decizie sau dispoziție motivată în sensul dispozițiilor legale mai sus citate și în raport de soluțiile ce vor fi adoptate de persoanele notificate, instanța de trimitere va soluționa litigiul în temeiul dovezilor administrate, inclusiv în baza celor două expertize de evaluare a terenului și a construcției demolată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantele V.F., C.E., M.M.și Ș.M.împotriva deciziei nr. 59/A din 3 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești – Secția civilă. Casează decizia recurată precum și sentința nr. 253 din 30 aprilie 2002 a Tribunalului Vâlcea – Secția civilă și trimite cauza pentru rejudecare aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2003.