ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2530/2003

S-a luat în examinare recursul  declarat de reclamantele

V.F., C.E., M.M.și Ș.M.împotriva deciziei nr.59/A   din  3 octombrie 2002  a

Curții de Apel Pitești – secția civilă.

La apelul

nominal  se prezintă recurentele-reclamante V.F., M.M.și Ș. M., personal, C.E.

prin mandatar Ș.P., intimatul-pârât S.F.personal și ca reprezentant al

S.C.”B.”SRL – Drăgășani, lipsind intimata-pârâtă Primăria Municipiului

Drăgășani și intimatele-interveniente S.C.”C.”SA – Drăgășani, S.C.”L.”SA –

Drăgășani și Prefectura județului Vâlcea.

Procedura

completă.

Recurentele-reclamante,

având pe rând cuvântul, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost

formulat.

Intimatul-pârât

S.F.solicită respingerea recursului, precizând, totodată, că reclamantele sunt

în situația de a primi despăgubiri pentru imobilul în litigiu, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 10

octombrie 2001 reclamantele V.F., C.E., M.M.și Ș.M.au chemat în judecată pe

pârâții Primăria Municipiului Drăgășani, S.C. „B.” SRL Drăgășani și pe

S.F.pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul Legii nr. 10/2001,

să fie obligați să le restituie în natură suprafața de teren de 84 m.p. situată

în Drăgășani, Str. Gării nr. 1 și la plata de despăgubiri pentru o clădire  din

cărămidă, acoperită cu tablă, ce a fost compusă din parter și etaj, cu opt

camere, construcție în prezent demolată.

În motivarea

acțiunii reclamantele au arătat că sunt moștenitoare, în calitate de

descendente, a autorilor C.I.și C.E.care au dobândit în proprietate două

imobile conform contractului de concesionare de drepturi reale autentificat sub

nr. 1088 din 2 mai 1922 de Judecătoria Drăgășani. Imobilul în litigiu a avut

destinația de hotel și restaurant și a trecut în proprietatea statului în baza

Decretului nr.92/1950, iar prin decizia nr.108/1960 emisă de fostul Sfat

Popular al orașului Drăgășani imobilul a fost dat în administrarea

Întreprinderii de Gospodărie Comunală Drăgășani.

Ulterior,

bunul a fost preluat de S.C.”L.”SA și vândut la licitație publică p entru plata

unor datorii de către Banca Agricolă pârâților S.C.„B.” SRL Drăgășani   și

S.F.. Printr-o hotărâre judecătorească reclamantelor li s-a restituit o parte

din teren, rămânând nerestituită suprafața de 82 m.p. și o parte din

construcții, respectiv clădirea cu opt camere care a fost demolată în anul

1987.

La 21

noiembrie 2001 reclamantele și-au precizat acțiunea în sensul că solicită, în

temeiul Legii nr.10/2001, obligarea pârâților să le restituie în natură sau

măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, terenul de 84 m.p. și contravaloarea

construcției ce a existat pe acesta și totodată, au cerut introducerea în

cauză, în calitate de pârâți și a S.C.”C.”SA Drăgășani, S.C.”L.”SA Drăgășani și

a Prefecturii județului Vâlcea.

Prin sentința

nr. 253 din 30 aprilie 2002 Tribunalul Vâlcea – Secția civilă a respins

acțiunea formulată de reclamantele V.F., C.E., M.M.și Ș.M..

Soluția

tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Pitești – Secția civilă, care,

prin decizia nr. 59/A din 3 octombrie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamantelor.

Pentru a

hotărî astfel instanțele au reținut și motivat că prin sentința nr. 3511 din 14

octombrie 1997 pronunțată de Judecătoria Drăgășani s-a dispus restituirea către

reclamante a imobilului situat în Drăgășani, str. Nicolae Bălcescu nr. 42,

fiind obligată în acest sens pârâta S.C.”C.”SA Drăgășani, în a cărei

administrare se găsea bunul să le predea reclamantelor suprafața de 887 m.p.

teren și două corpuri de clădire. Imobilul a fost predat reclamantelor conform

procesului-verbal nr. 1 din 6 ianuarie 1998.

Cât privește

diferența deteren de 82 m.p., în baza Legii nr. 15/1990 și H.G.nr. 834/1991, în

urma privatizării societăților cu capital de stat, această suprafață a intrat

în proprietatea S.C.”L.”SA Drăgășani, situație pe care instanțele au reținut-o

în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.O. nr.

1875 din 14 iulie 1997.

Prin Ordonanța

nr. 1619/1995 a Judecătoriei Drăgășani, suprafața de 82 m.p. teren a fost

adjudecată la cererea creditoarei Banca Agricolă Drăgășani în favoarea

S.C.”B.”SRL, prin administratorul și asociatul unic S.F., ordonanță ce a fost

transcrisă în registrul de transcripțiuni al Notariatului Drăgășani, iar pe

acest teren S.C.„B.” SRL, prin S.F., a edificat o construcție.

Deși

instanțele au stabilit că reclamantele, ca moștenitoare ale autorilor lor, sunt

proprietarele terenului de 84 m.p. și a construcției ce a existat pe acest

teren, totuși ele trebuiau să solicite printr-o notificare adresată primăriei

să se facă verificările necesare și care trebuia să emită o dispoziție prin

care să se admită ori nu cererea reclamantelor de restituire în natură sau prin

echivalent bănesc.

Este adevărat

că la dosar există adresa Primăriei municipiului Drăgășani din 3 decembrie 2001

prin care se face cunoscut reclamantelor că terenul și construcția în litigiu

sunt deținute de pârâtul S.F., dar aceasta nu echivalează cu o dispoziție a

primarului prin care să se analizeze posibilitățile de restituire în natură sau

prin echivalent a celor două imobile în sensul prevederilor art. 20 și 23 din

Legea nr.10/2001.

Întrucât s-a

constatat că terenul revendicat de reclamante este ocupat de o construcție

supraedificată, nefiind posibilă restituirea lui în natură și cum reclamantele

trebuiau să notifice primăria în vederea verificării situației și care trebuia

să emită o dispoziție în sensul Legii nr.10/2001, acțiunea a fost socotită ca

prematur introdusă și respinsă în consecință.

Împotriva

deciziei dată în apel prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen

legal au declarat recurs reclamantele V.F., C.E., M.M.și Ș.M.care au invocat

următoarele motive de casare: în mod greșit instanțele au reținut că Primăria

Municipiului Drăgășani nu a fost notificată întrucât reclamantele și-au

îndeplinit obligațiile impuse de art. 21 din Legea nr.10/2001; deoarece prin

hotărâri judecătorești anterioare s-a reținut că întreg imobilul a fost preluat

de stat în mod abuziv, inclusiv suprafața de 84 m.p. teren, instanțele trebuiau

să hotărască, în temeiul art. 494 C.civ., că pârâții sunt constructori de

rea-credință și că edificatele ridicate pe acest teren constituie proprietatea

reclamantelor; cum în cauză   s-au administrat două expertize tehnice de

evaluare a terenului și a construcției demolate, instanțele erau obligate să

pronunțe hotărâri în temeiul acestor probe necontestate de celelalte părți și

nu să respingă acțiunea ca prematur introdusă.

Recursul este

fondat în sensul considerentelor care succed:

Prin sentința

civilă nr. 3511 din 14 octombrie 1997, definitivă și irevocabilă, Judecătoria

Drăgășani, a admis acțiunea reclamantelor împotriva pârâților Consiliul Local

Drăgășani și S.C.”C.”SA Drăgășani care au fost obligați să le restituie

imobilul situat în Drăgășani, str. N. Bălcescu nr. 42, Județul Vâlcea. În

considerentele sentinței s-a reținut că reclamantele sunt succesoarele

numiților C.I.și C.E., proprietarii imobilului revendicat, compus din mai multe

clădiri și loc de casă numit „H.S.” și că bunul a trecut fără titlu în

proprietatea statului.

Menționata

hotărâre judecătorească a fost pusă în executare și prin procesul-verbal nr.1

din 5 ianuarie 1998 (filele 84 – 85 dosar de fond) au fost restituite

reclamantelor două corpuri de clădire (intitulate imobile) din cele trei

retrocedate, consemnându-se în amintitul act că: „imobilul nr. 1 cu etaj

avariat de la cutremurul din 4 martie 1977, fost hotel, a fost demolat în anul

1987 și scos din evidență în anul 1989”.

În prezentul

litigiu, inițiat în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantele solicită

restituirea în natură sau prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești, a

suprafeței de  teren de 84 m.p. ce a făcut parte din același imobil deținut în

proprietate de autorii C.I.și C.E., teren ce este stăpânit de pârâta S.C.„B.”

SRL Drăgășani și pe care a ridicat o construcție, precum și despăgubiri bănești

pentru clădirea demolată care a avut destinația de hotel.

Contrar celor

reținute de cele două instanțe, reclamantele au întreprins demersul prevăzut de

art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 și au notificat la data de 20 iunie 2001

Primăria Municipiului Drăgășani, prin executorul judecătoresc, cu dubla

solicitare prevăzută de lege și anume restituirea în natură sau despăgubiri

bănești (filele 6 – 11 dosar tribunal). Întrucât nu au primit nici un răspuns

din partea Primăriei Drăgășani, la data de 29 octombrie 2001, tot prin executor

judecătoresc, reclamantele au notificat și Prefectura Vâlcea (filele 57 – 59

dosar de fond).

Fără a emite o

decizie sau dispoziție motivată, deși avea această obligație, la data de 3

decembrie 2001, Primăria Municipiului Drăgășani a răspuns reclamantelor

printr-o adresă echivocă (fila 68 dosar de fond), act fără nici o consecință de

ordin juridic, că terenul și construcția sunt deținute de pârâtul S.F.și că

reclamantele să se adreseze acestuia.

Potrivit art.

23 alin. 1 din Legea nr.10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit

art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau,

după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Conform art.

24 alin. 1 din aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu

este posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie

sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin.

1 să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent,

corespunzătoare valorii imobilului.

Din

prevederile legale citate rezultă, fără echivoc, că indiferent dacă persoanei

îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin

echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este

obligată ca asupra solicitării adresată pe cale de notificare să se pronunțe

printr-o decizie sau dispoziție motivată.

Cazul dedus

recursului de față pune în discuție și situație în care lipsește răspunsul

persoanei juridice notificate, generată de o conduită imputabilă persoanei

notificate, care, fie din neglijență, fie din rea-voință, refuză să răspundă la

notificarea făcută de persoanele îndreptățite. O atare conduită culpabilă nu

poate, în nici un caz, să afecteze interesele persoanelor îndreptățite și nici

să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute

de lege.

Dacă persoana

notificată nu răspunde în termenul de 60 de zile de la sesizarea persoanei

îndreptățite și nici ulterior, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. 7

și 8 din Legea nr.10/2001 privind atacarea deciziei sau dispoz iției care

cuprinde oferta de restituire, deoarece, prin ipoteză, aceasta lipsește, iar

prevederile respective au caracter special fiind de strictă interpretare și,

deci, nesusceptibile de aplicare prin analogie.

Deși

legiuitorul nu a reglementat în mod expres situația în care persoana

deținătoare refuză să răspundă solicitării adresată pe cale de notificare,

aceasta fiind, de altfel, o lacună a Legii nr.10/2001, totuși cei îndreptățiți

se pot adresa instanței judecătorești competente pentru ca persoana juridică

deținătoare să fie obligată să emită (să pronunțe) un răspuns prin decizie sau

dispoziție motivată, deoarece o atare obligație rezultă din lege  și face parte

dintr-o procedură administrativ-jurisdicțională prealabilă instituită în mod

imperativ.

Cum

reclamantele au adresat notificări persoanelor deținătoare, în accepțiunea

juridică a acestei noțiuni, și cum persoanele notificate nu au răspuns

solicitării persoanelor îndreptățite în termenul prevăzut de lege, în mod

greșit instanțele au respins acțiunea ca prematură, întrucât, conduita

culpabilă a persoanelor notificate care nu s-au conformat legii pentru a emite

o decizie sau dispoziție motivată de acceptare sau de refuz a cererii de

restituire, nu poate să afecteze interesele legitime ale persoanelor

solicitante.

Față de cele

ce preced, recursul reclamantelor se privește ca fondat și urmare a admiterii

lui, vor fi casate hotărârile date în cauză cu trimiterea acesteia spre

rejudecare la instanța de fond. În rejudecare, tribunalul va solicita

persoanelor notificate de reclamante să emită decizie sau dispoziție motivată

în sensul dispozițiilor legale mai sus citate și în raport de soluțiile ce vor

fi adoptate de persoanele notificate, instanța de trimitere va soluționa

litigiul în temeiul dovezilor administrate, inclusiv în baza celor două

expertize de evaluare a terenului și a construcției demolată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamantele V.F., C.E., M.M.și Ș.M.împotriva deciziei nr.

59/A din 3 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești – Secția civilă.

Casează decizia

recurată precum și sentința nr. 253 din 30 aprilie 2002 a Tribunalului Vâlcea –

Secția civilă și trimite cauza pentru rejudecare aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  11 iunie   2003.