ÎCCJ, Decizia nr. 108/1960

Restituirea

în natură sau prin echivalent a

proprietății

naționalizate. Procedură prevăzută de Legea nr.10/2001. Refuzul de a se

răspunde la notificarea adresată persoanei obligată a se pronunța.Măsurile ce

pot fi luate de instanța sesizată

Dacă persoana notificată nu răspunde,

în termenul de 60 de zile prevăzut de Legea nr.10/2001, la notificarea  ce

i-a fost adresată, conform art.21 alin.1 din aceeași lege, instanța sesizată nu

va respinge acțiunea ca prematură, ci va solicita persoanei notificate să emită

decizia/dispoziția sa, motivată, în sensul arătat în art.24 și, în raport cu

soluțiile ce vor fi adoptate de persoana notificată, va soluționa litigiul pe

baza probelor administrate.

Secția civilă, decizia nr.2530 din 11 iunie 2003

Reclamantele V.F., C.E., M.M. și Ș.M. au chemat în

judecată Primăria Municipiului Drăgășani, Societatea Comercială „Belona” SRL

Drăgășani și pe S.V. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul

Legii nr. 10/2001, să fie obligați să le restituie în natură suprafața un

teren, de 84 mp situată în Drăgășani, și la plata de despăgubiri pentru o

clădire  în prezent demolată.

Imobilul în litigiu a avut

destinația de hotel și restaurant și a trecut în proprietatea statului în baza

Decretului nr.92/1950, iar prin decizia nr.108/1960 emisă de fostul Sfat

Popular al orașului Drăgășani imobilul a fost dat în administrarea

Întreprinderii de Gospodărie Comunală Drăgășani.

Ulterior, bunul a fost preluat de

Societatea Comercială „Lefrucom” SA și vândut, la licitație publică, pentru

plata unor datorii, de către Banca Agricolă pârâților Societatea Comercială

„Belona” SRL Drăgășani și S.F. Printr-o hotărâre judecătorească reclamantelor

li s-a restituit o parte din teren, rămânând nerestituită suprafața de 82 m.p.

și o parte din construcții, respectiv clădirea cu opt camere care a fost

demolată în anul 1987.

La 21 noiembrie 2001 reclamantele și-au

precizat acțiunea în sensul că solicită, în temeiul Legii nr.10/2001, obligarea

pârâților să le restituie în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent

bănesc, terenul de 84 m.p. și contravaloarea construcției ce a existat pe

acesta și totodată, au cerut introducerea în cauză, în calitate de pârâți și a

Societății Comerciale „Conral” SA Drăgășani, Societatea Comercială „Lefrucom”

SA Drăgășani și a Prefecturii județului Vâlcea.

Prin sentința nr. 253 din 30 aprilie 2002

Tribunalul Vâlcea, secția civilă a respins acțiunea.

Soluția tribunalului a fost confirmată de

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, care, prin decizia nr. 59/A din 3

octombrie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamantelor.

Pentru a hotărî astfel instanțele au

reținut, în esență, că acțiunea este prematură deoarece nu s-a solicitat

printr-o notificare adresată primăriei, să se facă verificările necesare pe

baza cărora să se emită o dispoziție prin care să se admită ori nu cererea de

restituire în natură sau prin echivalent bănesc.

Împotriva deciziei dată în apel prin

care s-a păstrat sentința tribunalului, au declarat recurs reclamantele care au

invocat că  în mod greșit instanțele au reținut că Primăria Municipiului

Drăgășani nu a fost notificată.

Recursul este fondat.

În prezentul litigiu, inițiat în temeiul

Legii nr. 10/2001, reclamantele solicită restituirea în natură sau prin

echivalent, sub forma despăgubirilor bănești, a suprafeței de  teren de 84

m.p. ce a făcut parte din același imobil deținut în proprietate de autorii C.I.

și C.E., teren ce este stăpânit de pârâta Societatea Comercială „Belona” SRL

Drăgășani și pe care a ridicat o construcție, precum și despăgubiri bănești

pentru clădirea demolată care a avut destinația de hotel, naționalizat prin

Decretul nr.92/1950.

Contrar celor reținute de cele două

instanțe, reclamantele au întreprins demersul prevăzut de art. 21 alin. 1 din

Legea nr. 10/2001 și au notificat la data de 20 iunie 2001 Primăria

Municipiului Drăgășani, prin executorul judecătoresc, cu dubla solicitare

prevăzută de lege și anume restituirea în natură sau despăgubiri bănești.

Întrucât nu au primit nici un răspuns din partea Primăriei Drăgășani, la data

de 29 octombrie 2001, tot prin executor judecătoresc, reclamantele au notificat

și Prefectura Vâlcea.

Fără a emite o decizie sau dispoziție

motivată, deși avea această obligație, la data de 3 decembrie 2001 Primăria

Municipiului Drăgășani a răspuns reclamantelor printr-o adresă echivocă - act

fără nici o consecință de ordin juridic - că terenul și construcția sunt

deținute de pârâtul S.V. și că reclamantele să se adreseze acestuia.

Potrivit art. 23 alin. 1 din Legea

nr.10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după

caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea

deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz,

dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Conform art. 24 alin. 1 din aceeași lege,

dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz,

deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin

dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. 1 să facă persoanei

îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii

imobilului.

Din prevederile legale citate rezultă, fără

echivoc, că indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură

imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un

atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresată

pe cale de notificare să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.

Cazul dedus recursului de față pune în

discuție și situație în care lipsește răspunsul persoanei juridice notificate,

generată de o conduită imputabilă persoanei notificate, care, fie din

neglijență, fie din rea-voință, refuză să răspundă la notificarea făcută de

persoanele îndreptățite. O atare conduită culpabilă nu poate, în nici un caz,

să afecteze interesele persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească în fapt

de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

Dacă persoana notificată nu răspunde în

termenul de 60 de zile de la sesizarea persoanei îndreptățite și nici ulterior,

nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. 7 și 8 din Legea nr.10/2001

privind atacarea deciziei sau dispoz iției care cuprinde oferta de restituire,

deoarece, prin ipoteză, aceasta lipsește, iar prevederile respective au

caracter special fiind de strictă interpretare și, deci, nesusceptibile de

aplicare prin analogie.

Deși legiuitorul nu a reglementat în mod

expres situația în care persoana deținătoare refuză să răspundă solicitării

adresată pe cale de notificare, aceasta fiind, de altfel, o lacună a Legii

nr.10/2001, totuși cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești

competente pentru ca persoana juridică deținătoare să fie obligată să emită (să

pronunțe) un răspuns prin decizie sau dispoziție motivată, deoarece o atare

obligație rezultă din lege  și face parte dintr-o procedură administrativ-jurisdicțională

prealabilă instituită în mod imperativ.

Cum reclamantele au adresat notificări

persoanelor deținătoare, în accepțiunea juridică a acestei noțiuni, și cum

persoanele notificate nu au răspuns solicitării persoanelor îndreptățite în

termenul prevăzut de lege, în mod greșit instanțele au respins acțiunea ca

prematură, întrucât, conduita culpabilă a persoanelor notificate care nu s-au

conformat legii pentru a emite o decizie sau dispoziție motivată de acceptare

sau de refuz a cererii de restituire, nu poate să afecteze interesele legitime

ale persoanelor solicitante.

Față de cele ce preced, recursul

reclamantelor se privește ca fondat și urmare a admiterii lui, vor fi casate

hotărârile date în cauză cu trimiterea acesteia spre rejudecare la instanța de

fond. În rejudecare, tribunalul va solicita persoanelor notificate de

reclamante să emită decizie sau dispoziție motivată în sensul dispozițiilor

legale mai sus citate, și în raport cu soluțiile ce vor fi adoptate de

persoanele notificate, instanța de trimitere va soluționa litigiul în temeiul

dovezilor administrate.