ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6730/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6730/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul

Tribunalului Vâlcea, la data de 25 aprilie 2006, N.E.C., N.M.N. și F.E.-A. au

solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Drăgășani și primarul acestuia,

desființarea dispozițiilor nr. 326, 327, 328 și 334 din 30 martie 2006 prin

care au fost respinse notificările din 30 martie 2006 de restituire în natură a

suprafețelor de teren situate în intravilanul municipiului Drăgășani, str. Î.T.

În motivarea

acțiunii, s-a arătat că suprafețele de teren ce au făcut obiectul notificărilor

au fost proprietatea autorului contestatorilor - N.A. și N.C., cel din urmă

fiind deținut politic, iar în perioada în care a fost supus la muncă forțată,

Statul comunist l-a deposedat de întreaga avere, i-a demolat o casă cu 4 camere

și o cramă pe care le deținea în intravilanul orașului Drăgășani.

S-a mai arătat că

notificările au fost respinse în mod greșit cu argumentul că o parte din

terenuri au făcut obiectul legii fondului funciar, fiind restituite altor

persoane, care și-au edificat pe acestea locuințe și anexe gospodărești.

Prin întâmpinare,

primarul municipiului Drăgășani a solicitat respingerea contestației.

Tribunalul Vâlcea,

secția civilă, prin Sentința civilă nr. 12 pronunțată la 7 ianuarie 2010, a

admis contestația și a anulat dispozițiile contestate, dispunând restituirea în

natură a suprafețelor de teren individualizate în dispozitivul sentinței.

De asemenea, a fost

obligat primarul municipiului Drăgășani să emită o dispoziție în care să

propună în favoarea contestatorilor despăgubiri pentru suprafața de 3.503 mp

teren situat în intravilanul municipiului Drăgășani, afectat de construcții și

gospodării, precum și pentru locuința demolată, urmând să fie înaintată

dispoziția către Comisia Centrală pentru acordarea despăgubirilor.

Pentru a pronunța o

această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că autorii

contestatorilor - N.D.C. și N.A. - au avut în patrimoniul lor suprafețele de

teren situate, parțial, în intravilanul localității Drăgășani, iar o altă

parte, în extravilanul acestei localități.

Tribunalul a mai

reținut că prin Sentința penală nr. 539 din 18 august 1959, pronunțată de către

Tribunalul Militar Craiova, N.C. a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru

delictul de uneltire contra ordinii sociale și la 8 ani închisoare pentru

deținerea de publicații interzise, dispunându-se și confiscarea totală a averii

compuse din terenurile și construcțiile ce au făcut obiectul notificării.

Suprafețele de teren

preluate abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

precum și locuința, fac obiectul Legii nr. 10/2001.

S-a constatat că o

parte din aceste terenuri sunt libere de construcții sau alte amenajări,

potrivit raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză, singura suprafață

afectată de construcții fiind aceea de 3.503 mp situată în intravilanul municipiului

Drăgășani.

Instanța de fond a

mai reținut că imobilele construcții după preluarea lor de către stat au fost

demolate.

Prin urmare, s-a

dispus admiterea contestației, anularea dispozițiilor emise de Primarul Mun.

Drăgășani și acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001,

parțial în natură și parțial, prin echivalent, astfel cum rezultă din

dispozitivul sentinței.

În termen legal,

împotriva acestei sentințe, pârâtul a formulat apel, criticând soluția pentru

nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că instanța de fond a dispus

restituirea în natură a unor suprafețe de teren ce au fost restituite altor

persoane, fiind ocupate de gospodării, sau a unor suprafețe ce nu au făcut

obiectul Legii nr. 10/2001 și care sunt situate în extravilanul localității;

intimatul a mai criticat sentința și pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute

de art. 8 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora terenurile aflate în

extravilanul localității al căror regim juridic este supus fondului funciar, nu

pot fi restituite în procedura specială a Legii nr. 10/2001.

De asemenea, s-a

invocat nesocotirea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care

reglementează măsurile reparatorii prin echivalent pentru suprafețele de teren

ocupate de construcții autorizate.

Prin Decizia civilă

nr. 101/A din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă,

apelul a fost respins ca nefondat.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a constatat că reclamanții au solicitat să li

se restituie suprafețele de teren proprietatea autorilor lor, preluate de către

stat în urma măsurii confiscării averii dispusă de către fostul Tribunal

Militar Craiova, prin Sentința penală nr. 539/1959.

Municipiul Drăgășani

a refuzat restituirea suprafețelor de teren ce au făcut obiectul notificărilor

formulate în baza Legii nr. 10/2001, pentru motivul că o parte din acestea sunt

situate în extravilanul localității, iar altă parte a făcut obiectul Legii nr.

18/1991, fiind restituite altor persoane.

Instanța de apel a

constatat însă că prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză a fost

identificată o suprafață totală de 18.266 mp situată pe raza municipiului

Drăgășani, având destinația de teren arabil, liber de construcții, însă, aflat

în stăpânirea altor persoane.

Pentru această

suprafață de teren, instanța de fond a dispus restituirea în natură și a

obligat primarul municipiului Drăgășani să propună în favoarea contestatorilor

acordarea de despăgubiri echivalente pentru suprafața de 3.503 mp, precum și

pentru construcțiile demolate.

În aceste condiții,

instanța de apel a apreciat că tribunalul a pronunțat o hotărâre cu respectarea

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru următoarele argumente:

Terenurile solicitate

de către contestatori se încadrează în categoria imobilelor preluate abuziv de

către stat după 6 martie 1945, fiind preluate prin confiscarea averii în baza

unei hotărârii judecătorești pronunțate pentru săvârșirea unei infracțiuni de

natură politică, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001.

Suprafața de teren

este supusă regimului juridic reglementat de actul normativ evocat, pentru că,

atât la data preluării cât și la data notificării se afla în intravilanul

localității, nefiind exclusă de către legiuitor de la operațiunea juridică a

restituirii, astfel încât, s-a apreciat de instanța de apel că acesta nu se

încadrează în dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 invocat de apelant în

susținerea nelegalității sentinței.

Analizând regimul

juridic al terenului și în raport de critica potrivit căreia acesta a făcut

obiectul Legii nr. 18/1991, și, în procedura reglementată de acest act normativ

a fost restituită altor persoane, s-a reținut de curtea de apel că, după 1989

legiuitorul a adoptat acte normative de restituirea suprafețelor de teren preluate

abuziv de către stat, unul dintre acestea fiind și Legea nr. 10/2001, potrivit

căreia legiuitorul a considerat că terenurile al căror regim juridic este supus

reglementării legii fondului funciar, nu pot fi restituite în procedura Legii

nr. 10/2001.

Potrivit art. 1 din

actul normativ anterior menționat, imobilele nerestituite până la adoptarea

lui, se restituie în natură sau prin echivalent în condițiile prevăzute de

acesta, cu excepțiile prevăzute în mod expres (între care, și cea de la art.

8).

Instanța de apel a

mai arătat că adoptarea Legii nr. 10/2001, după legea fondului funciar a avut

ca scop complinirea măsurilor reparatorii în raport de toate celelalte norme de

restituire, acest scop fiind exprimat prin folosirea sintagmei de "imobile

nerestituite celor îndreptățiți".

În aceste condiții,

s-a constatat că până la data notificării, contestatorilor nu le-a fost

restituită nicio suprafață de teren preluată în mod abuziv de către stat din

patrimoniul autorului lor, apreciindu-se că, urmare a caracterului complinitor

a reglementărilor cuprinde în Legea nr. 10/2001, se impunea măsura restituirii,

astfel că, legalitatea hotărârii a fost analizată numai din această

perspectivă.

S-a apreciat că,

reconstituirea în favoarea altor persoane a dreptului de proprietate în baza

Legii nr. 18/1991 nu poate fi opusă contestatorilor care sunt terți față de

titlurile eliberate și care, potrivit principiului inopozabilității, nu le pot

profita și nici dăuna intereselor lor, singura operație juridică în baza căreia

se poate da eficiență titlurilor de proprietate, fiind aceea a evaluării și

comparării în cadrul unei eventuale acțiuni în revendicare, în ipoteza ivirii

unui conflict de interese privind dreptul de proprietate asupra terenurilor.

În consecință, curtea

de apel a apreciat că prima instanță a făcut o analiză corectă a regimului

juridic al terenului în suprafață de 18.266 mp pentru argumentele expuse și în

mod legal s-a dispus restituirea în natură a imobilului aplicând regula

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul este liber de

construcții sau alte amenajări de utilitate publică, constatare față de care

s-a înlăturat și motivul de apel prin care s-a susținut greșita aplicare a

dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În consecință, în

baza art. 296 C. proc. civ., s-a respins apelul ca nefondat.

În termen legal,

împotriva acestei decizii, pârâtul a formulat recurs, prevalându-se de

dispozițiile art. 304 pct. 6 teza I și pct. 9 teza a II-a C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurentul susține că instanța a acordat mai mult decât

s-a cerut, întrucât în baza completării la raportul de expertiză întocmit de

expertul R.S.A., instanța de apel a reținut că reclamantul a deținut în

proprietate suprafața de 21.670 mp, așa cum rezultă din actele vechi de

proprietate (și nu 21.750 mp); prin urmare, în condițiile în care s-a cerut

suprafața de 21.750 mp și s-a restituit suprafața de 21.769 mp (din care 18.226

mp în natură și 3.503 mp în echivalent), rezultă că este întrunită ipoteza de

la art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Recurentul consideră

că instanța de apel a fost indusă în eroare când a reținut o asemenea situație

de fapt, întrucât, conform calculelor prezentate în expertiza tehnică

topo-cadastrală dispuse în cauză, suprafața care putea să fie restituită în

natură sau în echivalent era cea 21.670 mp.

Într-un al doilea

motiv de recurs, recurentul susține că hotărârea a fost dată cu aplicarea

greșită a legii.

Astfel, se arată că

în mod eronat instanța a dispus restituirea în natură și a suprafeței de 13.668

mp teren situat în extravilan (astfel cum a rezultat din completarea la

raportul de expertiză efectuat în apel), restituirea dispunându-se cu

încălcarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Pe de altă parte, și

dispozițiile art. 10 alin. (2) din legea specială au fost nesocotite întrucât

nu puteau fi restituite în natură terenuri pe care s-au edificat construcții

noi.

În opinia

recurentului, instanța de apel, cel mult putea să dispună restituirea în natură

a diferenței dintre suprafața de 8.092 mp (teren situat în intravilan) și

suprafața afectată de construcții de 3.503 mp, teren pentru care se puteau

acorda măsuri reparatorii în echivalent, ca și pentru construcțiile ce au

aparținut autorilor reclamanților și care au fost demolate ulterior preluării.

În plus, recurentul

învederează că în mod nelegal instanța a reținut că reconstituirea dreptului de

proprietate în baza Legii nr. 18/1991 în favoarea altor persoane nu poate fi

opusă contestatorilor care sunt terți față de titlurile eliberate, și care,

potrivit principiului inopozabilității nu le poate profita nici dăuna

intereselor lor, stabilindu-se în mod nelegal că singura operație juridică în

baza căreia se poate da eficiență titlurilor de proprietate, ar fi aceea a

evaluării și comparării titlurilor în cadrul unei eventuale acțiuni în

revendicare, în ipoteza ivirii unui conflict de interese privind dreptul de

proprietate asupra terenurilor.

Intimații reclamanți

nu au formulat întâmpinare și în această etapă procesuală nu au fost

administrate alte probe.

Recursul formulat

este fondat, potrivit celor ce succed.

Pricina de față are

ca obiect contestațiile formulate de intimații reclamanți împotriva

Dispozițiilor nr. 326, 327, 328 și 334/2006 emise de recurentul pârât, prin

care au fost respinse notificările nr. 57/2002 (prin care s-a solicitat

restituirea în natură a 0,75 ha vie), nr. 64/2002 (privind restituirea în

natură a unui teren arabil în suprafață de 0,125 ha), nr. 59/2002 (prin care

s-a cerut restituirea unui teren de 0,30 ha teren arabil), precum și

notificarea nr. 58/2002 (privind restituirea unui teren de 1,00 ha situat în

tarlaua ce delimitează C.Î.T. și drumul care delimitează pepiniera S.V.D.);

recurentul pârât a motivat respingerea contestațiilor prin incidența în cauză a

dispozițiilor art. 8 din Legea 10/2001, apreciind că imobilele a căror

restituire s-a solicitat nu intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Adiționând

suprafețele de teren solicitate prin notificările anterior enumerate, rezultă,

astfel cum recurentul susține, că intimații au solicitat restituirea unei

suprafețe de teren totale de 21.750 mp; prin sentința pronunțată de prima

instanță (confirmată prin decizia recurată), s-a dispus restituirea în natură a

unei suprafețe de teren de 18.266 mp și s-au acordat măsuri reparatorii prin

echivalent (despăgubiri în condițiile legii speciale -Titlul VII din Legea nr.

247/2005) pentru o suprafață de teren de 3.503 mp care e afectată, unor

gospodării, măsurile reparatorii stabilite privind o suprafață totală de teren

de 21.769 mp.

În consecință, dată

fiind această constatare, Înalta Curte apreciază că primul motiv de recurs

încadrat de recurent în dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este

susceptibil de recalificare în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., întrucât stabilirea unor măsuri reparatorii pentru o suprafață de teren

mai mare decât cea pretinsă prin notificare și, în plus, superioară celei care

rezultă din actele doveditoare ale dreptului de proprietate și implicit, ale

întinderii lui, constituie o greșită aplicare a dispozițiilor art. 22 din Legea

nr. 10/2001 și a Normelor metodologice edictate în aplicarea unitară a

acesteia, a dispozițiilor art. 1 din lege, în sensul că măsurile reparatorii

(în natură sau prin echivalent) stabilite prin legea de referință, privesc

imobilele preluate abuziv de stat; or, statul nu putea prelua autorului

reclamantului mai mult decât el însuși a deținut ca proprietar la momentul

condamnării și confiscării averii dispuse prin hotărâre penală definitivă,

astfel încât, corelativ, și măsurile reparatorii nu puteau excede acestor

limite obiective.

Critica nu poate fi

încadrată însă în dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât obiectul

cauzei de față nu l-a constituit soluționarea notificărilor formulate în baza

Legii nr. 10/2001, ci analiza legalității și temeiniciei celor 4 dispoziții

emise de recurent în soluționarea lor; or, din acest punct de vedere, cadrul

procesual a fost pe deplin respectat, instanțele conformându-se limitelor impuse

prin dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., soluționând cele 4

contestații.

Și cea de-a doua

critică formulată de recurent este fondată.

Astfel cum corect s-a

invocat prin motivele de recurs (poziție exprimată încă de la momentul

soluționării notificărilor prin dispozițiile constatate), instanțele erau

ținute să verifice incidența în cauză a prevederilor art. 8 din Legea nr.

10/2001, normă potrivit căreia nu intră în domeniul de aplicare a Legii nr.

10/2001, terenurile care erau situate în extravilan la data preluării abuzive

sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat

prin Legea nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare și prin

Legea nr. 1/2000.

Față de prevederile

acestui text, apare ca nelegală dezlegarea dată de instanța de apel cu privire

la caracterul complinitor al Legii nr. 10/2001, fără a se circumstanția această

constatare la exigența îndeplinirii condițiilor intrinseci actului normativ

reparatoriu în temeiul căruia au fost formulate notificările (cu referire

specială la art. 8).

De asemenea, aceleași

dispoziții ale art. 8 erau de natură a împiedica instanța de apel să ignore

împrejurarea eliberării unor titluri de proprietate în baza Legii nr. 18/1991

în favoarea unor terți, întrucât aceasta era de natură a crea o prezumție

simplă de încadrare a acelor terenuri în dispozițiile Legii nr. 18/1991 (deci,

excluse de la aplicarea Legii nr. 10/2001), prezumție ce nu ar putea fi

răsturnată decât prin anularea lor; în plus, aceeași constatare, din perspectiva

Legii nr. 10/2001, trebuia să conducă la concluzia că acele terenuri nu erau

terenuri libere în sensul legii (art. 10 alin. (1)), întrucât acestea nu se mai

regăseau în patrimoniul sau la dispoziția recurentului (care trebuie să fie

unitate deținătoare în sensul legii speciale) pentru a putea fi restituite

către reclamanți, astfel încât restituirea în natură să fie o măsură efectivă;

de aceea, este exclusă și referirea instanței de apel la posibilitatea

promovării unei acțiuni în revendicare de către reclamanți împotriva terților

titulari ai dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, de vreme ce

măsura restituirii în natură nu poate opera în condițiile Legii nr. 10/2001

pentru un teren care nu este liber.

Pe de altă parte, în

ceea ce privește situarea terenurilor în intravilan sau extravilan, prima

instanță a reținut că, la momentul soluționării cauzei, unele dintre ele se

regăsesc în intravilan, iar altele în extravilan, în timp ce instanța de apel a

reținut, fără o argumentare în raport cu probele cauzei, că terenurile

solicitate sunt situate în intravilan, în totalitatea lor.

O asemenea dezlegare

este esențială pentru soluționarea cauzei, întrucât art. 8 din Legea nr.

10/2001 nu permite acordarea măsurilor reparatorii decât pentru terenuri

situate în intravilan, cu condiția ca acestea să fi fost în intravilan și la

data preluării și, în plus, chiar în intravilan fiind atât la data preluării

cât și la cea a notificării (iar nu a soluționării cauzei), acestea să nu facă

obiectul Legii nr. 18/1991; în absența unei atari dezlegări, instanța de recurs

nu are elementele necesare pentru realizarea controlului de legalitate asupra

soluției date pe fondul cauzei.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) și (3) rap. la art. 304 pct. 9

cu aplicarea însă a dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., pentru lămurirea

aspectelor de mai sus, prin probe pe care instanța de apel le va găsi

pertinente, concludente și utile, se va admite recursul pârâtului și se va casa

decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Primarul

Municipiului Drăgășani, împotriva Deciziei nr. 101/A din 21 noiembrie 2011 a

Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - CL