ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6730/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 25 aprilie 2006, N.E.C., N.M.N. și F.E.-A. au solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Drăgășani și primarul acestuia, desființarea dispozițiilor nr. 326, 327, 328 și 334 din 30 martie 2006 prin care au fost respinse notificările din 30 martie 2006 de restituire în natură a suprafețelor de teren situate în intravilanul municipiului Drăgășani, str. Î.T. În motivarea acțiunii, s-a arătat că suprafețele de teren ce au făcut obiectul notificărilor au fost proprietatea autorului contestatorilor - N.A. și N.C., cel din urmă fiind deținut politic, iar în perioada în care a fost supus la muncă forțată, Statul comunist l-a deposedat de întreaga avere, i-a demolat o casă cu 4 camere și o cramă pe care le deținea în intravilanul orașului Drăgășani.

S-a mai arătat că notificările au fost respinse în mod greșit cu argumentul că o parte din terenuri au făcut obiectul legii fondului funciar, fiind restituite altor persoane, care și-au edificat pe acestea locuințe și anexe gospodărești. Prin întâmpinare, primarul municipiului Drăgășani a solicitat respingerea contestației. Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 12 pronunțată la 7 ianuarie 2010, a admis contestația și a anulat dispozițiile contestate, dispunând restituirea în natură a suprafețelor de teren individualizate în dispozitivul sentinței. De asemenea, a fost obligat primarul municipiului Drăgășani să emită o dispoziție în care să propună în favoarea contestatorilor despăgubiri pentru suprafața de 3.503 mp teren situat în intravilanul municipiului Drăgășani, afectat de construcții și gospodării, precum și pentru locuința demolată, urmând să fie înaintată dispoziția către Comisia Centrală pentru acordarea despăgubirilor.

Pentru a pronunța o această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că autorii contestatorilor - N.D.C. și N.A. - au avut în patrimoniul lor suprafețele de teren situate, parțial, în intravilanul localității Drăgășani, iar o altă parte, în extravilanul acestei localități. Tribunalul a mai reținut că prin Sentința penală nr. 539 din 18 august 1959, pronunțată de către Tribunalul Militar Craiova, N.C. a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale și la 8 ani închisoare pentru deținerea de publicații interzise, dispunându-se și confiscarea totală a averii compuse din terenurile și construcțiile ce au făcut obiectul notificării. Suprafețele de teren preluate abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și locuința, fac obiectul Legii nr. 10/2001.

S-a constatat că o parte din aceste terenuri sunt libere de construcții sau alte amenajări, potrivit raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză, singura suprafață afectată de construcții fiind aceea de 3.503 mp situată în intravilanul municipiului Drăgășani. Instanța de fond a mai reținut că imobilele construcții după preluarea lor de către stat au fost demolate. Prin urmare, s-a dispus admiterea contestației, anularea dispozițiilor emise de Primarul Mun. Drăgășani și acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, parțial în natură și parțial, prin echivalent, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței.

În termen legal, împotriva acestei sentințe, pârâtul a formulat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că instanța de fond a dispus restituirea în natură a unor suprafețe de teren ce au fost restituite altor persoane, fiind ocupate de gospodării, sau a unor suprafețe ce nu au făcut obiectul Legii nr. 10/2001 și care sunt situate în extravilanul localității; intimatul a mai criticat sentința și pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora terenurile aflate în extravilanul localității al căror regim juridic este supus fondului funciar, nu pot fi restituite în procedura specială a Legii nr. 10/2001. De asemenea, s-a invocat nesocotirea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care reglementează măsurile reparatorii prin echivalent pentru suprafețele de teren ocupate de construcții autorizate.

Prin Decizia civilă nr. 101/A din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, apelul a fost respins ca nefondat. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat că reclamanții au solicitat să li se restituie suprafețele de teren proprietatea autorilor lor, preluate de către stat în urma măsurii confiscării averii dispusă de către fostul Tribunal Militar Craiova, prin Sentința penală nr. 539/1959. Municipiul Drăgășani a refuzat restituirea suprafețelor de teren ce au făcut obiectul notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, pentru motivul că o parte din acestea sunt situate în extravilanul localității, iar altă parte a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind restituite altor persoane.

Instanța de apel a constatat însă că prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză a fost identificată o suprafață totală de 18.266 mp situată pe raza municipiului Drăgășani, având destinația de teren arabil, liber de construcții, însă, aflat în stăpânirea altor persoane. Pentru această suprafață de teren, instanța de fond a dispus restituirea în natură și a obligat primarul municipiului Drăgășani să propună în favoarea contestatorilor acordarea de despăgubiri echivalente pentru suprafața de 3.503 mp, precum și pentru construcțiile demolate.

În aceste condiții, instanța de apel a apreciat că tribunalul a pronunțat o hotărâre cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru următoarele argumente: Terenurile solicitate de către contestatori se încadrează în categoria imobilelor preluate abuziv de către stat după 6 martie 1945, fiind preluate prin confiscarea averii în baza unei hotărârii judecătorești pronunțate pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură politică, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001. Suprafața de teren este supusă regimului juridic reglementat de actul normativ evocat, pentru că, atât la data preluării cât și la data notificării se afla în intravilanul localității, nefiind exclusă de către legiuitor de la operațiunea juridică a restituirii, astfel încât, s-a apreciat de instanța de apel că acesta nu se încadrează în dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 invocat de apelant în susținerea nelegalității sentinței.

Analizând regimul juridic al terenului și în raport de critica potrivit căreia acesta a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, și, în procedura reglementată de acest act normativ a fost restituită altor persoane, s-a reținut de curtea de apel că, după 1989 legiuitorul a adoptat acte normative de restituirea suprafețelor de teren preluate abuziv de către stat, unul dintre acestea fiind și Legea nr. 10/2001, potrivit căreia legiuitorul a considerat că terenurile al căror regim juridic este supus reglementării legii fondului funciar, nu pot fi restituite în procedura Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 1 din actul normativ anterior menționat, imobilele nerestituite până la adoptarea lui, se restituie în natură sau prin echivalent în condițiile prevăzute de acesta, cu excepțiile prevăzute în mod expres (între care, și cea de la art. 8). Instanța de apel a mai arătat că adoptarea Legii nr. 10/2001, după legea fondului funciar a avut ca scop complinirea măsurilor reparatorii în raport de toate celelalte norme de restituire, acest scop fiind exprimat prin folosirea sintagmei de "imobile nerestituite celor îndreptățiți". În aceste condiții, s-a constatat că până la data notificării, contestatorilor nu le-a fost restituită nicio suprafață de teren preluată în mod abuziv de către stat din patrimoniul autorului lor, apreciindu-se că, urmare a caracterului complinitor a reglementărilor cuprinde în Legea nr. 10/2001, se impunea măsura restituirii, astfel că, legalitatea hotărârii a fost analizată numai din această perspectivă.

S-a apreciat că, reconstituirea în favoarea altor persoane a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 nu poate fi opusă contestatorilor care sunt terți față de titlurile eliberate și care, potrivit principiului inopozabilității, nu le pot profita și nici dăuna intereselor lor, singura operație juridică în baza căreia se poate da eficiență titlurilor de proprietate, fiind aceea a evaluării și comparării în cadrul unei eventuale acțiuni în revendicare, în ipoteza ivirii unui conflict de interese privind dreptul de proprietate asupra terenurilor.

În consecință, curtea de apel a apreciat că prima instanță a făcut o analiză corectă a regimului juridic al terenului în suprafață de 18.266 mp pentru argumentele expuse și în mod legal s-a dispus restituirea în natură a imobilului aplicând regula prevăzută de art. 7 din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul este liber de construcții sau alte amenajări de utilitate publică, constatare față de care s-a înlăturat și motivul de apel prin care s-a susținut greșita aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În consecință, în baza art. 296 C. proc. civ., s-a respins apelul ca nefondat. În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâtul a formulat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 6 teza I și pct. 9 teza a II-a C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul susține că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât în baza completării la raportul de expertiză întocmit de expertul R.S.A., instanța de apel a reținut că reclamantul a deținut în proprietate suprafața de 21.670 mp, așa cum rezultă din actele vechi de proprietate (și nu 21.750 mp); prin urmare, în condițiile în care s-a cerut suprafața de 21.750 mp și s-a restituit suprafața de 21.769 mp (din care 18.226 mp în natură și 3.503 mp în echivalent), rezultă că este întrunită ipoteza de la art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Recurentul consideră că instanța de apel a fost indusă în eroare când a reținut o asemenea situație de fapt, întrucât, conform calculelor prezentate în expertiza tehnică topo-cadastrală dispuse în cauză, suprafața care putea să fie restituită în natură sau în echivalent era cea 21.670 mp.

Într-un al doilea motiv de recurs, recurentul susține că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, se arată că în mod eronat instanța a dispus restituirea în natură și a suprafeței de 13.668 mp teren situat în extravilan (astfel cum a rezultat din completarea la raportul de expertiză efectuat în apel), restituirea dispunându-se cu încălcarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001. Pe de altă parte, și dispozițiile art. 10 alin. (2) din legea specială au fost nesocotite întrucât nu puteau fi restituite în natură terenuri pe care s-au edificat construcții noi. În opinia recurentului, instanța de apel, cel mult putea să dispună restituirea în natură a diferenței dintre suprafața de 8.092 mp (teren situat în intravilan) și suprafața afectată de construcții de 3.503 mp, teren pentru care se puteau acorda măsuri reparatorii în echivalent, ca și pentru construcțiile ce au aparținut autorilor reclamanților și care au fost demolate ulterior preluării.

În plus, recurentul învederează că în mod nelegal instanța a reținut că reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 în favoarea altor persoane nu poate fi opusă contestatorilor care sunt terți față de titlurile eliberate, și care, potrivit principiului inopozabilității nu le poate profita nici dăuna intereselor lor, stabilindu-se în mod nelegal că singura operație juridică în baza căreia se poate da eficiență titlurilor de proprietate, ar fi aceea a evaluării și comparării titlurilor în cadrul unei eventuale acțiuni în revendicare, în ipoteza ivirii unui conflict de interese privind dreptul de proprietate asupra terenurilor. Intimații reclamanți nu au formulat întâmpinare și în această etapă procesuală nu au fost administrate alte probe.

Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce succed. Pricina de față are ca obiect contestațiile formulate de intimații reclamanți împotriva Dispozițiilor nr. 326, 327, 328 și 334/2006 emise de recurentul pârât, prin care au fost respinse notificările nr. 57/2002 (prin care s-a solicitat restituirea în natură a 0,75 ha vie), nr. 64/2002 (privind restituirea în natură a unui teren arabil în suprafață de 0,125 ha), nr. 59/2002 (prin care s-a cerut restituirea unui teren de 0,30 ha teren arabil), precum și notificarea nr. 58/2002 (privind restituirea unui teren de 1,00 ha situat în tarlaua ce delimitează C.Î.T. și drumul care delimitează pepiniera S.V.D.); recurentul pârât a motivat respingerea contestațiilor prin incidența în cauză a dispozițiilor art. 8 din Legea 10/2001, apreciind că imobilele a căror restituire s-a solicitat nu intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Adiționând suprafețele de teren solicitate prin notificările anterior enumerate, rezultă, astfel cum recurentul susține, că intimații au solicitat restituirea unei suprafețe de teren totale de 21.750 mp; prin sentința pronunțată de prima instanță (confirmată prin decizia recurată), s-a dispus restituirea în natură a unei suprafețe de teren de 18.266 mp și s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri în condițiile legii speciale -Titlul VII din Legea nr. 247/2005) pentru o suprafață de teren de 3.503 mp care e afectată, unor gospodării, măsurile reparatorii stabilite privind o suprafață totală de teren de 21.769 mp. În consecință, dată fiind această constatare, Înalta Curte apreciază că primul motiv de recurs încadrat de recurent în dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., este susceptibil de recalificare în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât stabilirea unor măsuri reparatorii pentru o suprafață de teren mai mare decât cea pretinsă prin notificare și, în plus, superioară celei care rezultă din actele doveditoare ale dreptului de proprietate și implicit, ale întinderii lui, constituie o greșită aplicare a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 și a Normelor metodologice edictate în aplicarea unitară a acesteia, a dispozițiilor art. 1 din lege, în sensul că măsurile reparatorii (în natură sau prin echivalent) stabilite prin legea de referință, privesc imobilele preluate abuziv de stat; or, statul nu putea prelua autorului reclamantului mai mult decât el însuși a deținut ca proprietar la momentul condamnării și confiscării averii dispuse prin hotărâre penală definitivă, astfel încât, corelativ, și măsurile reparatorii nu puteau excede acestor limite obiective.

Critica nu poate fi încadrată însă în dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât obiectul cauzei de față nu l-a constituit soluționarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, ci analiza legalității și temeiniciei celor 4 dispoziții emise de recurent în soluționarea lor; or, din acest punct de vedere, cadrul procesual a fost pe deplin respectat, instanțele conformându-se limitelor impuse prin dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., soluționând cele 4 contestații. Și cea de-a doua critică formulată de recurent este fondată.

Astfel cum corect s-a invocat prin motivele de recurs (poziție exprimată încă de la momentul soluționării notificărilor prin dispozițiile constatate), instanțele erau ținute să verifice incidența în cauză a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, normă potrivit căreia nu intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, terenurile care erau situate în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 1/2000.

Față de prevederile acestui text, apare ca nelegală dezlegarea dată de instanța de apel cu privire la caracterul complinitor al Legii nr. 10/2001, fără a se circumstanția această constatare la exigența îndeplinirii condițiilor intrinseci actului normativ reparatoriu în temeiul căruia au fost formulate notificările (cu referire specială la art. 8). De asemenea, aceleași dispoziții ale art. 8 erau de natură a împiedica instanța de apel să ignore împrejurarea eliberării unor titluri de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 în favoarea unor terți, întrucât aceasta era de natură a crea o prezumție simplă de încadrare a acelor terenuri în dispozițiile Legii nr. 18/1991 (deci, excluse de la aplicarea Legii nr. 10/2001), prezumție ce nu ar putea fi răsturnată decât prin anularea lor; în plus, aceeași constatare, din perspectiva Legii nr. 10/2001, trebuia să conducă la concluzia că acele terenuri nu erau terenuri libere în sensul legii (art. 10 alin. (1)), întrucât acestea nu se mai regăseau în patrimoniul sau la dispoziția recurentului (care trebuie să fie unitate deținătoare în sensul legii speciale) pentru a putea fi restituite către reclamanți, astfel încât restituirea în natură să fie o măsură efectivă; de aceea,

este exclusă și referirea instanței de apel la posibilitatea promovării unei acțiuni în revendicare de către reclamanți împotriva terților titulari ai dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, de vreme ce măsura restituirii în natură nu poate opera în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru un teren care nu este liber. Pe de altă parte, în ceea ce privește situarea terenurilor în intravilan sau extravilan, prima instanță a reținut că, la momentul soluționării cauzei, unele dintre ele se regăsesc în intravilan, iar altele în extravilan, în timp ce instanța de apel a reținut, fără o argumentare în raport cu probele cauzei, că terenurile solicitate sunt situate în intravilan, în totalitatea lor.

O asemenea dezlegare este esențială pentru soluționarea cauzei, întrucât art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu permite acordarea măsurilor reparatorii decât pentru terenuri situate în intravilan, cu condiția ca acestea să fi fost în intravilan și la data preluării și, în plus, chiar în intravilan fiind atât la data preluării cât și la cea a notificării (iar nu a soluționării cauzei), acestea să nu facă obiectul Legii nr. 18/1991; în absența unei atari dezlegări, instanța de recurs nu are elementele necesare pentru realizarea controlului de legalitate asupra soluției date pe fondul cauzei. Față de cele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) și (3) rap. la art. 304 pct. 9 cu aplicarea însă a dispozițiilor art. 314 C. proc.

civ., pentru lămurirea aspectelor de mai sus, prin probe pe care instanța de apel le va găsi pertinente, concludente și utile, se va admite recursul pârâtului și se va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Drăgășani, împotriva Deciziei nr. 101/A din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2012. Procesat de GGC - CL