ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 775/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 25 aprilie 2006, N.E.C., N.M.N. și F.E.A. au solicitat în contradictoriu cu Municipiul Drăgășani prin primar, desființarea dispozițiilor nr. 326, 327, 328 și 334 din 30 martie 2006 prin care au fost respinse notificările de restituire în natură a suprafețelor de teren situate în intravilanul Municipiului Drăgășani. Prin sentința civilă nr. 12 din 7 ianuarie 2010, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a admis contestația și a anulat dispozițiile contestate, dispunând restituirea în natură a suprafețelor de teren individualizate în dispozitivul sentinței. A fost obligat pârâtul primarul municipiului Drăgășani să emită o dispoziție în care să propună în favoarea contestatorilor despăgubiri pentru suprafața de 3503 mp teren situat în intravilanul Municipiului Drăgășani.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că autorii contestatorilor au avut în patrimoniul lor suprafețele de teren situate, parțial, în intravilanul localității Drăgășani, iar o altă parte, în extravilanul acestei localități. Tribunalul a mai reținut că prin sentința penală nr. 539 din 18 august 1959, pronunțată de către Tribunalul Militar Craiova, antecesorul recurenților, N.C., a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale și la 8 ani închisoare pentru deținerea de publicații interzise, dispunându-se și confiscarea totală a averii compuse din terenurile și construcțiile ce au făcut obiectul notificării. S-a reținut că o parte din aceste terenuri sunt libere de construcții sau alte amenajări, conform raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, singura suprafață afectată de construcții fiind aceea de 3.503 mp, situată în intravilanul municipiului Drăgășani, fosta stradă Împăratul Traian.

A mai reținut instanța de fond că imobilele construcții după preluarea lor de către stat au fost demolate, astfel încât s-a dispus admiterea contestației, anularea dispozițiilor emise de primarul Municipiului Drăgășani și acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, parțial în natură și parțial prin echivalent, cum rezultă din dispozitivul sentinței. Apelul formulat împotriva acestei sentințe de către pârâtul primarul Municipiului Drăgășani a fost respins prin Decizia civilă nr. 101/A din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Împotriva acestei decizii, pârâtul a formulat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 teza I și pct. 9 teza a II-a C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele critici de nelegalitate: Conform calculelor prezentate în expertiza tehnică topo - cadastrală dispusă în cauză, suprafața care putea să fie restituită în natură sau în echivalent era cea de 21.670 mp. A mai susținut că în mod eronat instanța a dispus restituirea în natură și a suprafeței de 13.668 mp, teren situat în extravilan, restituirea dispunându-se cu încălcarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001. Și dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au fost nesocotite întrucât nu puteau fi restituite în natură terenuri pe care s-au edificat construcții noi.

A mai susținut recurentul - pârât că instanța de apel putea să dispună restituirea în natură a diferenței dintre suprafața de 8.092 mp (teren situat în intravilan) și suprafața afectată de construcții de 3.503 mp, ca și pentru construcțiile ce au fost demolate ulterior preluării, reținând în mod nelegal că reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, în favoarea altor persoane nu poate fi opusă contestatorilor, care sunt terți față de titlurile de proprietate eliberate. Prin Decizia civilă nr. 6730 din 2 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul formulat de pârâtul primarul Municipiului Drăgășani împotriva Deciziei civile nr. 101/A din 21 noiembrie 2011, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut următoarele: Adiționând suprafețele de teren solicitate prin notificările anterior enumerate, rezultă, astfel cum susține recurentul, că intimații au solicitat restituirea unei suprafețe de teren totale de 21.750 mp, iar prin sentința pronunțată de prima instanță (confirmată prin decizia recurată), s-a dispus restituirea în natură a unei suprafețe de teren de 18.266 mp și s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru o suprafață de teren de 3.503 mp, afectată unor gospodării, măsurile stabilite privind, așadar, o suprafață totală de teren de 21.769 mp. În aceste condiții, Înalta Curte a apreciat că primul motiv de recurs încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. este susceptibil de recalificare în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât stabilirea unor măsuri reparatorii pentru o suprafață de teren mai mare decât cea pretinsă prin notificare și, în plus, superioară celei care rezultă din actele doveditoare ale dreptului de proprietate și implicit, ale întinderii lui, constituie o greșită aplicare a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 și a normelor metodologice de aplicare a acesteia, în sensul că măsurile reparatorii (în natură sau prin echivalent) stabilite prin legea de referință privesc imobilele preluate abuziv de stat, or statul nu putea prelua de la autorul contestatorilor mai mult decât el însuși a deținut ca proprietar la momentul condamnării și confiscării averii, astfel încât măsurile reparatorii nu puteau excede acestor limite obiective.

Înalta Curte a apreciat că și cea de-a doua critică formulată de recurent este fondată. Astfel cum corect s-a invocat prin motivele de recurs, instanțele erau ținute să verifice incidența în cauză a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora nu intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 terenurile care erau situate în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000.

Față de prevederile acestui text, apare ca nelegală dezlegarea dată de instanța de apel cu privire la caracterul complinitor al Legii nr. 10/2001, fără a se circumstanția această constatare la exigența îndeplinirii condițiilor intrinseci actului normativ reparatoriu în temeiul căruia au fost formulate notificările (cu referire specială la art. 8). De asemenea, aceleași dispoziții ale art. 8 erau de natură a împiedica instanța de apel să ignore împrejurarea eliberării unor titluri de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 în favoarea unor terți, întrucât aceasta era de natură a crea o prezumție simplă de încadrare a acelor terenuri în dispozițiile Legii nr. 18/1991 (deci, excluse de la aplicarea Legii nr. 10/2001), prezumție ce nu ar putea fi răsturnată decât prin anularea lor; în plus, aceeași constatare, din perspectiva Legii nr. 10/2001, trebuia să conducă la concluzia că acele terenuri nu erau terenuri libere în sensul legii (art. 10 alin. (1)), întrucât nu se mai regăseau în patrimoniul sau la dispoziția recurentului (care trebuie să fie unitate deținătoare în sensul legii speciale), pentru a putea fi restituite către reclamanți, astfel încât restituirea în natură să fie o măsură efectivă; de aceea,

este exclusă și referirea instanței de apel la posibilitatea promovării unei acțiuni în revendicare de către reclamanți împotriva terților titulari ai dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, de vreme ce măsura restituirii în natură nu poate opera în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru un teren care nu este liber. Pe de altă parte, în ceea ce privește situarea terenurilor în intravilan sau extravilan, prima instanță a reținut că la momentul soluționării cauzei unele dintre ele se regăsesc în intravilan, iar altele în extravilan, în timp ce instanța de apel a reținut, fără o argumentare în raport de probele cauzei, că terenurile solicitate sunt situate în intravilan, în totalitatea lor.

O asemenea dezlegare este esențială pentru soluționarea cauzei, întrucât art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu permite acordarea măsurilor reparatorii decât pentru terenuri situate în intravilan, cu condiția ca acestea să fi fost în intravilan și la data preluării și, în plus, chiar în intravilan fiind atât la data preluării cât și la cea a notificării (iar nu a soluționării cauzei), acestea să nu facă obiectul Legii nr. 18/1991. Instanța de recurs a apreciat că, în absența unei atari dezlegări, nu are elementele necesare pentru realizarea controlului de legalitate asupra soluției date pe fondul cauzei, situație față de care, în baza art. 312 alin. (1) și (3) rap. la art. 304 pct. 9, cu aplicarea dispozițiilor art. 314 C. proc.

civ., a admis recursul pârâtului, a casat decizia pronunțată în apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe de apel, pentru lămurirea aspectelor de mai sus, prin probe pe care instanța de apel le va găsi pertinente, concludente și utile. În rejudecare Dosarul a fost înregistrat sub nr. 2539/90/2006*, pe rolul Curții de Apel Pitești. În raport de dezlegările obligatorii ale instanței de recurs, Curtea a dispus efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească limita intravilanului la data apariției Legii nr. 18/1991 și la data formulării notificărilor, și care, de asemenea, să evidențieze dintre suprafețele aflate în intravilan pe acelea care au făcut obiectul Legii nr. 18/1991.

Lucrarea a fost întocmită de expert T.A.M. (fila 148 și următoarele), fiind completată ulterior în sensul solicitat de instanță la 16 septembrie 2014 (fila 197 și următoarele). Prin Decizia civilă nr. 987 din 4 noiembrie 2014 Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis apelul formulat de pârâtul primarul Municipiului Drăgășani împotriva sentinței civile nr. 12 din 7 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea pe care a schimbat-o în parte în sensul că în privința terenurilor a dispus numai acordarea unor despăgubiri echivalente pentru suprafața de 672 mp, compusă din suprafața 16/1 - 53 mp, 13/1 - 170 mp și 11/1 - 449 mp, respingând acțiunea pentru celelalte suprafețe de teren. A menținut sentința în privința construcțiilor.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Din schița anexă a expertizei (filele 166 și 205) rezultă că limita dintre intravilan și extravilan era la data apariției Legii nr. 10/2001 și a formulării notificărilor, cea stabilită prin P.U.G. nr. 5367/1997, punctată cu linie de culoare cărămizie pe aliniamentul 102-103-104-105-106-107-108-109-110-111. Această limită a fost modificată prin P.U.G. nr. 23188/2006, ea fiind punctată cu linie de culoare mov în aceeași schiță anexă. Având în vedere îndrumările date de Înalta Curte, instanța a avut ca obiect de analiză numai terenurile situate în intravilan conform P.U.G. din anul 1997, valabil la data apariției Legii nr. 10/2001 și a formulării notificărilor, adică cele situate la vest față de linia 102-103-104-105-106-107-108-109-110-111, cu ignorarea terenurilor care s-au aflat în extravilan la acel moment și care, potrivit Înaltei Curți, nu fac obiectul Legii 10/2001.

Este vorba în primul rând despre terenul, în suprafață de 3.078 mp., identificat cu roșu în schița anexă a expertizei (la V. față de str. P.) între pct. 1-2-3-4-5-23-6-7-8-9-10-11-12-13-14-22-21-19-20-1, deținut de numita V.N., conform titlului de proprietate din 11 ianuarie 2006. În al doilea rând este vorba de terenul în suprafață de 4.453 mp. identificat cu cyan în schița anexă a expertizei (la E. față de str. P.), cuprins între pct. 32-103-104-105-106-107-108-109-110-111-46-44-39-40-41-35-36-37-72-32. Această ultimă suprafață de 4.453 mp. a fost identificată de expert, care a constatat că în cea mai mare parte face obiect al unor titluri de proprietate eliberate în baza Legii fondului funciar.

Problema a fost tranșată prin decizia de casare de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a statuat că trebuie avută în vedere împrejurarea că au fost eliberate titluri de proprietate în favoarea unor terți, iar această împrejurare creează prezumția simplă de încadrare a respectivelor terenuri în dispozițiile Legii nr. 18/1991 (fiind excluse de la aplicarea Legii nr. 10/2001), prezumție ce nu poate fi răsturnată decât prin anularea acelor titluri de proprietate. A mai statuat instanța de recurs că această împrejurare conduce și la concluzia că terenurile nu erau libere în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât nu se mai regăseau în patrimoniul sau la dispoziția municipiului, care, deci, nu era unitate deținătoare în sensul legii speciale, astfel că nu putea dispune restituirea terenurilor către contestatori.

În apel, în rejudecare, această prezumție nu a fost răsturnată în sensul că nu s-a dovedit că titlurile de proprietate deținute de terți ar fi fost anulate. Ca atare, terenurile cuprinse în aceste titluri de proprietate nu pot face obiect al Legii nr. 10/2001 și, deci, nu pot fi restituite reclamanților. Instanța a mai reținut că, din întreaga suprafață de 4.453 mp cuprinsă între pct. 32-103-104-105-106-107-108-109-110-111-46-44-39-40-41-35-36-37-72-32, expertul a identificat și câteva suprafețe de teren care nu au făcut obiectul legilor fondului funciar, fiind stăpânite în fapt de diverse persoane. Este vorba, conform completării la expertiză (fila 197 și următoarele), de suprafața S11/1 de 449 mp stăpânită fără acte de M.I., suprafața S14/1 de 170 mp stăpânită fără acte de M.M.

și suprafața S 16/1 de 53 mp stăpânită fără acte de B.R. Cele trei suprafețe însumează 672 mp. Întrucât terenul de 672 mp. a aparținut autorilor contestatorilor, s-a aflat în intravilanul municipiului Drăgășani la data apariției Legii nr. 10/2001 și a formulării notificărilor și nu a făcut obiectul legilor fondului funciar, Curtea, respectând decizia obligatorie de casare, a apreciat că acest teren face obiect al Legii nr. 10/2001 și, ca atare, contestatorii pot avea pretenții asupra lui, în procedura acestei legi speciale.

În fața instanței de apel în rejudecare, contestatorii au susținut că față de situația actuală a terenurilor nu mai solicită restituirea în natură a acestora, ci acordarea de despăgubiri, soluție care apare judicioasă, având în vedere că terenul în suprafață de 672 mp este un loc înfundat, fiind înconjurat de terenuri deținute de terți pe baza unor titluri de proprietate emise în temeiul legilor fondului funciar, iar restituirea sa în natură ar naște noi situații litigioase pentru contestatori și respectivele persoane. A menținut soluția primei instanțe în ceea ce privește construcțiile, sub acest aspect neformulându-se apel, iar Municipiul Drăgășani solicitând schimbarea sentinței, doar în sensul acordării de despăgubiri bănești pentru teren și construcții.

Împotriva acestei din urmă decizii au formulat recurs reclamanții U.M. și N.M. În dezvoltarea criticilor de nelegalitate întemeiate, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenții U.M. și N.M. au susținut că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, întrucât instanța de apel în mod greșit a interpretat dezlegarea dată de instanța supremă prin Decizia civilă nr. 6730 din 2 noiembrie 2012, potrivit căruia terenurile pentru care s-au emis titluri de proprietate nu pot face obiectul Legii nr. 10/2001, și ca atare nu pot fi retrocedate către contestatori. Au mai arătat recurenții că deși se reține în motivarea dată de instanța supremă faptul că emiterea unor titluri în favoarea unor terți ar conduce la apariția unor prezumții simple (respectivele terenuri au făcut obiectul Legii nr. 18/1991), care pot fi răsturnate printr-o acțiune ulterioară de anulare a acelor titluri emise cu încălcarea legii, instanța de apel nu a cercetat acest aspect.

Ca atare, se puteau face mai multe verificări de către instanță privind actele primare ale celor cărora li s-au emis titluri de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. Recurenții - reclamanți au mai susținut că notificările au fost depuse în anul 2002, ele fiind soluționate în anul 2006, iar titlurile de proprietate cuprinse în suprafața de teren considerată a fi în intravilan la nivelul P.U.G.-ului din 1997, valabil în anul 2002, sunt emise în mare parte după această dată. Cel puțin pentru aceste suprafețe de teren urmează a se constata că fac obiectul Legii nr. 10/2001, întrucât Municipiul Drăgășani le deținea la momentul formulării notificărilor. În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenții au susținut că instanța de apel nu a avut în vedere raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert judiciar T.A.M., din care rezultă că sunt îndreptățiți la restituirea în natură a suprafeței de 7531 mp, și au interpretat extensiv dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, fără a ține cont de faptul că terțe persoane beneficiază de acele terenuri în detrimentul recurenților. Față de cele expuse, recurenții - reclamanți au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul restituirii în natură a suprafeței de 7.531 mp iar în subsidiar acordarea de despăgubiri. Recursurile formulate sunt nefondate. În ceea ce privește criticile susținute în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recurenții invocă faptul că instanța de apel deși reține că în hotărârea instanței supreme se face vorbire despre emiterea unor titluri în favoarea unor terțe persoane ce ar conduce la apariția unor prezumții simple ce pot fi răsturnate printr-o acțiune ulterioare de anulare a acelor titluri emise cu încălcarea legii instanța trebuia să facă mai multe verificări în sensul celor stabilite. Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea hotărârii recurate poate fi cerută atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Or, hotărârea atacată este amplu motivată cuprinzând argumentele de fapt și de drept care au format convingerea judecătorilor în pronunțarea soluției.

Nemulțumirea recurenților legată de modul în care instanța de apel a interpretat și evaluat raportul de expertiză nu se poate încadra în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Este nefondată și critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susținerea căreia se arată că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001. Potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare”.

În speță, recurenții au solicitat restituirea în natură a unei suprafețe de teren totale de 21.750 mp. Prin sentința civilă nr. 12 din 7 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea (confirmată prin decizia recurată) s-a dispus restituirea în natură a unor suprafețe de teren de 18.266 mp. Conform îndrumărilor date de instanța supremă, referitoare la stabilirea limitei intravilanului Municipiului Drăgășani, la data apariției Legii nr. 18/1991 și la data formulării notificărilor, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care a statuat că suprafața de 4.453 mp, face parte din intravilanul Municipiului Drăgășani. Urmare a completării expertizei tehnice s-a stabilit că din suprafața de 4.453 mp, o suprafață de 672 mp, este stăpânită fără acte de M.I., M.M.

și B.R., iar pentru diferența de până la 4.453 mp, au fost emise titluri de proprietate ce nu au fost anulate. Recurenții - reclamanți nu au mai solicitat restituirea în natură a suprafeței de 672 mp, ci acordarea de despăgubiri. În ceea ce privește terenurile pentru care au fost emise titluri de proprietate unor terțe persoane, acestea nu pot fi restituite recurenților - reclamanți întrucât nu au făcut dovada anulării titlurilor emise în baza Legii nr. 18/1991. În raport cu cele mai dus expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile formulate vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții U.M. și N.M. împotriva Deciziei nr. 987 din 4 noiembrie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2015.