ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 775/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 775/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul

Tribunalului Vâlcea, la data de 25 aprilie 2006, N.E.C., N.M.N. și F.E.A. au

solicitat în contradictoriu cu Municipiul Drăgășani prin primar, desființarea

dispozițiilor nr. 326, 327, 328 și 334 din 30 martie 2006 prin care au fost

respinse notificările de restituire în natură a suprafețelor de teren situate

în intravilanul Municipiului Drăgășani.

Prin sentința civilă nr.

12 din 7 ianuarie 2010, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a admis contestația

și a anulat dispozițiile contestate, dispunând restituirea în natură a suprafețelor

de teren individualizate în dispozitivul sentinței.

A fost obligat

pârâtul primarul municipiului Drăgășani să emită o dispoziție în care să

propună în favoarea contestatorilor despăgubiri pentru suprafața de 3503 mp

teren situat în intravilanul Municipiului Drăgășani.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că autorii contestatorilor au avut

în patrimoniul lor suprafețele de teren situate, parțial, în intravilanul

localității Drăgășani, iar o altă parte, în extravilanul acestei localități.

Tribunalul a mai

reținut că prin sentința penală nr. 539 din 18 august 1959, pronunțată de către

Tribunalul Militar Craiova, antecesorul recurenților, N.C., a fost condamnat la

10 ani închisoare pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale și la 8

ani închisoare pentru deținerea de publicații interzise, dispunându-se și

confiscarea totală a averii compuse din terenurile și construcțiile ce au făcut

obiectul notificării.

S-a reținut că o

parte din aceste terenuri sunt libere de construcții sau alte amenajări,

conform raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, singura suprafață

afectată de construcții fiind aceea de 3.503 mp, situată în intravilanul

municipiului Drăgășani, fosta stradă Împăratul Traian.

A mai reținut

instanța de fond că imobilele construcții după preluarea lor de către stat au

fost demolate, astfel încât s-a dispus admiterea contestației, anularea

dispozițiilor emise de primarul Municipiului Drăgășani și acordarea măsurilor

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, parțial în natură și parțial prin

echivalent, cum rezultă din dispozitivul sentinței.

Apelul formulat

împotriva acestei sentințe de către pârâtul primarul Municipiului Drăgășani a

fost respins prin Decizia civilă nr. 101/A din 21 noiembrie 2011 a Curții de

Apel Pitești, secția I civilă.

Împotriva acestei

decizii, pârâtul a formulat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct.

6 teza I și pct. 9 teza a II-a C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut

următoarele critici de nelegalitate:

Conform calculelor

prezentate în expertiza tehnică topo - cadastrală dispusă în cauză, suprafața

care putea să fie restituită în natură sau în echivalent era cea de 21.670 mp.

A mai susținut că în

mod eronat instanța a dispus restituirea în natură și a suprafeței de 13.668 mp,

teren situat în extravilan, restituirea dispunându-se cu încălcarea

dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Și dispozițiile art. 10

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au fost nesocotite întrucât nu puteau fi

restituite în natură terenuri pe care s-au edificat construcții noi.

A mai susținut

recurentul - pârât că instanța de apel putea să dispună restituirea în natură a

diferenței dintre suprafața de 8.092 mp (teren situat în intravilan) și

suprafața afectată de construcții de 3.503 mp, ca și pentru construcțiile ce au

fost demolate ulterior preluării, reținând în mod nelegal că reconstituirea

dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, în favoarea altor persoane

nu poate fi opusă contestatorilor, care sunt terți față de titlurile de proprietate

eliberate.

Prin Decizia civilă nr.

6730 din 2 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I civilă, a fost admis recursul formulat de pârâtul primarul Municipiului

Drăgășani împotriva Deciziei civile nr. 101/A din 21 noiembrie 2011, a casat

decizia și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Pentru a decide

astfel, instanța supremă a reținut următoarele:

Adiționând

suprafețele de teren solicitate prin notificările anterior enumerate, rezultă,

astfel cum susține recurentul, că intimații au solicitat restituirea unei

suprafețe de teren totale de 21.750 mp, iar prin sentința pronunțată de prima

instanță (confirmată prin decizia recurată), s-a dispus restituirea în natură a

unei suprafețe de teren de 18.266 mp și s-au acordat măsuri reparatorii prin

echivalent pentru o suprafață de teren de 3.503 mp, afectată unor gospodării,

măsurile stabilite privind, așadar, o suprafață totală de teren de 21.769 mp.

În aceste condiții,

Înalta Curte a apreciat că primul motiv de recurs încadrat în dispozițiile art.

304 pct. 6 C. proc. civ. este susceptibil de recalificare în raport cu

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât stabilirea unor măsuri

reparatorii pentru o suprafață de teren mai mare decât cea pretinsă prin

notificare și, în plus, superioară celei care rezultă din actele doveditoare

ale dreptului de proprietate și implicit, ale întinderii lui, constituie o

greșită aplicare a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 și a normelor

metodologice de aplicare a acesteia, în sensul că măsurile reparatorii (în

natură sau prin echivalent) stabilite prin legea de referință privesc imobilele

preluate abuziv de stat, or statul nu putea prelua de la autorul

contestatorilor mai mult decât el însuși a deținut ca proprietar la momentul

condamnării și confiscării averii, astfel încât măsurile reparatorii nu puteau

excede acestor limite obiective.

Înalta Curte a

apreciat că și cea de-a doua critică formulată de recurent este fondată.

Astfel cum corect s-a

invocat prin motivele de recurs, instanțele erau ținute să verifice incidența

în cauză a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora nu intră

în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 terenurile care erau situate în

extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al

căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000.

Față de prevederile

acestui text, apare ca nelegală dezlegarea dată de instanța de apel cu privire

la caracterul complinitor al Legii nr. 10/2001, fără a se circumstanția această

constatare la exigența îndeplinirii condițiilor intrinseci actului normativ

reparatoriu în temeiul căruia au fost formulate notificările (cu referire

specială la art. 8).

De asemenea, aceleași

dispoziții ale art. 8 erau de natură a împiedica instanța de apel să ignore

împrejurarea eliberării unor titluri de proprietate în baza Legii nr. 18/1991

în favoarea unor terți, întrucât aceasta era de natură a crea o prezumție

simplă de încadrare a acelor terenuri în dispozițiile Legii nr. 18/1991 (deci,

excluse de la aplicarea Legii nr. 10/2001), prezumție ce nu ar putea fi

răsturnată decât prin anularea lor; în plus, aceeași constatare, din

perspectiva Legii nr. 10/2001, trebuia să conducă la concluzia că acele terenuri

nu erau terenuri libere în sensul legii (art. 10 alin. (1)), întrucât nu se mai

regăseau în patrimoniul sau la dispoziția recurentului (care trebuie să fie

unitate deținătoare în sensul legii speciale), pentru a putea fi restituite

către reclamanți, astfel încât restituirea în natură să fie o măsură efectivă;

de aceea, este exclusă și referirea instanței de apel la posibilitatea

promovării unei acțiuni în revendicare de către reclamanți împotriva terților

titulari ai dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, de vreme ce

măsura restituirii în natură nu poate opera în condițiile Legii nr. 10/2001

pentru un teren care nu este liber.

Pe de altă parte, în

ceea ce privește situarea terenurilor în intravilan sau extravilan, prima

instanță a reținut că la momentul soluționării cauzei unele dintre ele se

regăsesc în intravilan, iar altele în extravilan, în timp ce instanța de apel a

reținut, fără o argumentare în raport de probele cauzei, că terenurile

solicitate sunt situate în intravilan, în totalitatea lor. O asemenea dezlegare

este esențială pentru soluționarea cauzei, întrucât art. 8 din Legea nr. 10/2001

nu permite acordarea măsurilor reparatorii decât pentru terenuri situate în

intravilan, cu condiția ca acestea să fi fost în intravilan și la data preluării

și, în plus, chiar în intravilan fiind atât la data preluării cât și la cea a

notificării (iar nu a soluționării cauzei), acestea să nu facă obiectul Legii nr.

18/1991.

Instanța de recurs a

apreciat că, în absența unei atari dezlegări, nu are elementele necesare pentru

realizarea controlului de legalitate asupra soluției date pe fondul cauzei,

situație față de care, în baza art. 312 alin. (1) și (3) rap. la art. 304 pct. 9,

cu aplicarea dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., a admis recursul pârâtului,

a casat decizia pronunțată în apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleași

instanțe de apel, pentru lămurirea aspectelor de mai sus, prin probe pe care

instanța de apel le va găsi pertinente, concludente și utile.

În rejudecare Dosarul

a fost înregistrat sub nr. 2539/90/2006*, pe rolul Curții de Apel Pitești.

În raport de

dezlegările obligatorii ale instanței de recurs, Curtea a dispus efectuarea

unei expertize tehnice care să stabilească limita intravilanului la data

apariției Legii nr. 18/1991 și la data formulării notificărilor, și care, de

asemenea, să evidențieze dintre suprafețele aflate în intravilan pe acelea care

au făcut obiectul Legii nr. 18/1991.

Lucrarea a fost

întocmită de expert T.A.M. (fila 148 și următoarele), fiind completată ulterior

în sensul solicitat de instanță la 16 septembrie 2014 (fila 197 și

următoarele).

Prin Decizia civilă nr.

987 din 4 noiembrie 2014 Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis

apelul formulat de pârâtul primarul Municipiului Drăgășani împotriva sentinței

civile nr. 12 din 7 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea pe care a

schimbat-o în parte în sensul că în privința terenurilor a dispus numai

acordarea unor despăgubiri echivalente pentru suprafața de 672 mp, compusă din

suprafața 16/1 - 53 mp, 13/1 - 170 mp și 11/1 - 449 mp, respingând acțiunea

pentru celelalte suprafețe de teren.

A menținut sentința

în privința construcțiilor.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Din schița anexă a

expertizei (filele 166 și 205) rezultă că limita dintre intravilan și

extravilan era la data apariției Legii nr. 10/2001 și a formulării

notificărilor, cea stabilită prin P.U.G. nr. 5367/1997, punctată cu linie de

culoare cărămizie pe aliniamentul 102-103-104-105-106-107-108-109-110-111.

Această limită a fost

modificată prin P.U.G. nr. 23188/2006, ea fiind punctată cu linie de culoare

mov în aceeași schiță anexă.

Având în vedere

îndrumările date de Înalta Curte, instanța a avut ca obiect de analiză numai

terenurile situate în intravilan conform P.U.G. din anul 1997, valabil la data

apariției Legii nr. 10/2001 și a formulării notificărilor, adică cele situate

la vest față de linia 102-103-104-105-106-107-108-109-110-111, cu ignorarea

terenurilor care s-au aflat în extravilan la acel moment și care, potrivit

Înaltei Curți, nu fac obiectul Legii 10/2001.

Este vorba în primul

rând despre terenul, în suprafață de 3.078 mp., identificat cu roșu în schița

anexă a expertizei (la V. față de str. P.) între pct. 1-2-3-4-5-23-6-7-8-9-10-11-12-13-14-22-21-19-20-1,

deținut de numita V.N., conform titlului de proprietate din 11 ianuarie 2006.

În al doilea rând este vorba de terenul în suprafață de 4.453 mp. identificat

cu cyan în schița anexă a expertizei (la E. față de str. P.), cuprins între

pct. 32-103-104-105-106-107-108-109-110-111-46-44-39-40-41-35-36-37-72-32.

Această ultimă

suprafață de 4.453 mp. a fost identificată de expert, care a constatat că în

cea mai mare parte face obiect al unor titluri de proprietate eliberate în baza

Legii fondului funciar.

Problema a fost

tranșată prin decizia de casare de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a

statuat că trebuie avută în vedere împrejurarea că au fost eliberate titluri de

proprietate în favoarea unor terți, iar această împrejurare creează prezumția

simplă de încadrare a respectivelor terenuri în dispozițiile Legii nr. 18/1991

(fiind excluse de la aplicarea Legii nr. 10/2001), prezumție ce nu poate fi

răsturnată decât prin anularea acelor titluri de proprietate. A mai statuat

instanța de recurs că această împrejurare conduce și la concluzia că terenurile

nu erau libere în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât nu

se mai regăseau în patrimoniul sau la dispoziția municipiului, care, deci, nu

era unitate deținătoare în sensul legii speciale, astfel că nu putea dispune

restituirea terenurilor către contestatori.

În apel, în

rejudecare, această prezumție nu a fost răsturnată în sensul că nu s-a dovedit

că titlurile de proprietate deținute de terți ar fi fost anulate.

Ca atare, terenurile

cuprinse în aceste titluri de proprietate nu pot face obiect al Legii nr. 10/2001

și, deci, nu pot fi restituite reclamanților.

Instanța a mai reținut

că, din întreaga suprafață de 4.453 mp cuprinsă între pct.

32-103-104-105-106-107-108-109-110-111-46-44-39-40-41-35-36-37-72-32, expertul

a identificat și câteva suprafețe de teren care nu au făcut obiectul legilor

fondului funciar, fiind stăpânite în fapt de diverse persoane. Este vorba, conform

completării la expertiză (fila 197 și următoarele), de suprafața S11/1 de 449

mp stăpânită fără acte de M.I., suprafața S14/1 de 170 mp stăpânită fără acte

de M.M. și suprafața S 16/1 de 53 mp stăpânită fără acte de B.R. Cele trei

suprafețe însumează 672 mp.

Întrucât terenul de

672 mp. a aparținut autorilor contestatorilor, s-a aflat în intravilanul

municipiului Drăgășani la data apariției Legii nr. 10/2001 și a formulării

notificărilor și nu a făcut obiectul legilor fondului funciar, Curtea,

respectând decizia obligatorie de casare, a apreciat că acest teren face obiect

al Legii nr. 10/2001 și, ca atare, contestatorii pot avea pretenții asupra lui,

în procedura acestei legi speciale.

În fața instanței de

apel în rejudecare, contestatorii au susținut că față de situația actuală a

terenurilor nu mai solicită restituirea în natură a acestora, ci acordarea de

despăgubiri, soluție care apare judicioasă, având în vedere că terenul în

suprafață de 672 mp este un loc înfundat, fiind înconjurat de terenuri deținute

de terți pe baza unor titluri de proprietate emise în temeiul legilor fondului

funciar, iar restituirea sa în natură ar naște noi situații litigioase pentru

contestatori și respectivele persoane.

A menținut soluția

primei instanțe în ceea ce privește construcțiile, sub acest aspect

neformulându-se apel, iar Municipiul Drăgășani solicitând schimbarea sentinței,

doar în sensul acordării de despăgubiri bănești pentru teren și construcții.

Împotriva acestei din

urmă decizii au formulat recurs reclamanții U.M. și N.M.

În dezvoltarea

criticilor de nelegalitate întemeiate, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., recurenții U.M. și N.M. au susținut că hotărârea atacată

este lipsită de temei legal, întrucât instanța de apel în mod greșit a

interpretat dezlegarea dată de instanța supremă prin Decizia civilă nr. 6730

din 2 noiembrie 2012, potrivit căruia terenurile pentru care s-au emis titluri

de proprietate nu pot face obiectul Legii nr. 10/2001, și ca atare nu pot fi

retrocedate către contestatori.

Au mai arătat

recurenții că deși se reține în motivarea dată de instanța supremă faptul că

emiterea unor titluri în favoarea unor terți ar conduce la apariția unor

prezumții simple (respectivele terenuri au făcut obiectul Legii nr. 18/1991),

care pot fi răsturnate printr-o acțiune ulterioară de anulare a acelor titluri emise

cu încălcarea legii, instanța de apel nu a cercetat acest aspect.

Ca atare, se puteau

face mai multe verificări de către instanță privind actele primare ale celor

cărora li s-au emis titluri de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.

Recurenții -

reclamanți au mai susținut că notificările au fost depuse în anul 2002, ele

fiind soluționate în anul 2006, iar titlurile de proprietate cuprinse în

suprafața de teren considerată a fi în intravilan la nivelul P.U.G.-ului din

1997, valabil în anul 2002, sunt emise în mare parte după această dată.

Cel puțin pentru

aceste suprafețe de teren urmează a se constata că fac obiectul Legii nr. 10/2001,

întrucât Municipiul Drăgășani le deținea la momentul formulării notificărilor.

În ceea ce privește

critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au

susținut că instanța de apel nu a avut în vedere raportul de expertiză tehnică

judiciară întocmit de expert judiciar T.A.M., din care rezultă că sunt

îndreptățiți la restituirea în natură a suprafeței de 7531 mp, și au

interpretat extensiv dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, fără a ține

cont de faptul că terțe persoane beneficiază de acele terenuri în detrimentul

recurenților.

Față de cele expuse,

recurenții - reclamanți au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei

în sensul restituirii în natură a suprafeței de 7.531 mp iar în subsidiar

acordarea de despăgubiri.

Recursurile formulate

sunt nefondate.

În ceea ce privește

criticile susținute în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recurenții invocă faptul că instanța de

apel deși reține că în hotărârea instanței supreme se face vorbire despre

emiterea unor titluri în favoarea unor terțe persoane ce ar conduce la apariția

unor prezumții simple ce pot fi răsturnate printr-o acțiune ulterioare de

anulare a acelor titluri emise cu încălcarea legii instanța trebuia să facă mai

multe verificări în sensul celor stabilite.

Potrivit art. 304 pct.

7 C. proc. civ., modificarea hotărârii recurate poate fi cerută atunci când

hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive

contradictorii sau străine de natura pricinii.

Or, hotărârea atacată

este amplu motivată cuprinzând argumentele de fapt și de drept care au format

convingerea judecătorilor în pronunțarea soluției.

Nemulțumirea

recurenților legată de modul în care instanța de apel a interpretat și evaluat

raportul de expertiză nu se poate încadra în niciunul dintre motivele de recurs

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Este nefondată și

critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susținerea

căreia se arată că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 8 din

Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 8 din

Legea nr. 10/2001, „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în

extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării,

precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului

funciar nr. 18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare și

prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările

ulterioare”.

În speță, recurenții

au solicitat restituirea în natură a unei suprafețe de teren totale de 21.750

mp.

Prin sentința civilă nr.

12 din 7 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea (confirmată prin decizia

recurată) s-a dispus restituirea în natură a unor suprafețe de teren de 18.266 mp.

Conform îndrumărilor

date de instanța supremă, referitoare la stabilirea limitei intravilanului

Municipiului Drăgășani, la data apariției Legii nr. 18/1991 și la data

formulării notificărilor, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize

tehnice de specialitate care a statuat că suprafața de 4.453 mp, face parte din

intravilanul Municipiului Drăgășani.

Urmare a completării

expertizei tehnice s-a stabilit că din suprafața de 4.453 mp, o suprafață de

672 mp, este stăpânită fără acte de M.I., M.M. și B.R., iar pentru diferența de

până la 4.453 mp, au fost emise titluri de proprietate ce nu au fost anulate.

Recurenții -

reclamanți nu au mai solicitat restituirea în natură a suprafeței de 672 mp, ci

acordarea de despăgubiri.

În ceea ce privește

terenurile pentru care au fost emise titluri de proprietate unor terțe

persoane, acestea nu pot fi restituite recurenților - reclamanți întrucât nu au

făcut dovada anulării titlurilor emise în baza Legii nr. 18/1991.

În raport cu cele mai

dus expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile formulate

vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanții U.M. și N.M. împotriva Deciziei

nr. 987 din 4 noiembrie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2015.