ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1426/2016

Decizia nr. 1426/2016

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 20 decembrie 2011 sub nr. x/90/2011 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă, reclamanta A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, solicitând instanței să constate că măsura condamnării de 10 ani de închisoare corecțională aplicată autorului B., prin Sentința civilă nr. 615 din 12 decembrie 1958, are caracter politic, și să fie obligați pârâții la plata de daune materiale în cuantum de 70.000 euro, reprezentând prejudiciul material suferit de autor prin confiscarea averii ca urmare a condamnării la închisoare.

Prin Sentința civilă nr. 1396/2013 din data de 12 noiembrie 2013, Tribunalul Vâlcea a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva hotărârii a formulat apel reclamanta, înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, sub același număr de dosar.

Prin Decizia civilă nr. 127/2014 din data de 07 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a fost admis apelul reclamantei și anulată Sentința civilă nr. 1396/2013 din data de 12 noiembrie 2013, cu reținere spre rejudecare.

În rejudecarea cauzei, prin Decizia civilă nr. 1361/2015 din data de 21 septembrie 2015, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă, împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova prin Administrația Finanțelor Publice Vâlcea, a fost obligat pârâtul Statul Român să-i acorde reclamantei despăgubiri reprezentând echivalentul valorii suprafețelor de teren după cum urmează: 2.653 mp "Între Prejbi" și 1.028 mp "Între Prejbi Deal", așa cum au fost identificate în raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, situate pe raza comunei Malaia - Vâlcea.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut, în esență, că prin Sentința nr. 615 din 12 decembrie 1958, fostul Tribunal Militar Craiova l-a condamnat pe autorul reclamantei - B., la pedeapsa închisorii corecționale de 10 ani, 5 ani interdicție corecțională, cu suspendarea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 58 pct. 1, 2, 3 C. pen., pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale.

În baza art. 25 pct. 6 alin. (1) și (6) C. pen., autorului i-a fost confiscată averea.

Curtea Supremă de Justiție, prin Decizia nr. 3190 din 02 iulie 2003 a admis recursul în anulare declarat de către Procurorul general, în sensul că a casat sentința penală și a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii inculpatului B., urmare a măsurii achitării pentru delictul prevăzut de art. 209 lit. a) C. pen.

Cu privire la averea confiscată, Primăria comunei Malaia a confirmat că din patrimoniul autorului a trecut în folosința statului suprafața de 2.500 mp, din punctul "între Prejbi Vale" și terenul în suprafață de 1.000 mp din punctul "între Prejbi Deal", ambele imobile fiind situate în intravilanul satului Săliște.

Reclamanta, în calitate de moștenitoare a autorului B. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren care au făcut obiectul pedepsei complementare a confiscării averii acestuia, însă, potrivit răspunsului Comisiei Locale de Aplicare a Fondului Funciar Malaia, jud. Vâlcea, cererea de restituire a rămas nesoluționată ca urmare a măsurii legale a suspendării acestei operații juridice dispusă în baza Legii nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, persoana care a suferit condamnări cu caracter politic în regimul comunist sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, iar după decesul acesteia, soțul sau descendenții până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului "la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare".

Reclamanta a dovedit că este persoană îndreptățită să primească despăgubiri pentru suprafețele de teren identificate în raportul de expertiză tehnică, atât sub aspectul că este moștenitoarea autorului B. din patrimoniul căruia imobilele au trecut în patrimoniul statului prin confiscare pentru o condamnare cu caracter politic, cât și sub aspectul că suprafețele de teren nu au fost restituite în natură sau prin despăgubiri în echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, cererea de restituire fiind suspendată, astfel că nesoluționarea sa în termen rezonabil echivalează cu lipsa măsurii de reparație a prejudiciului cauzat prin condamnare.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - prin Administrația Finanțelor Publice Vâlcea și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, motivele fiind următoarele:

Hotărârea criticată încalcă prevederile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, întrucât judecarea cererii reclamantului s-a făcut fără participarea obligatorie a procurorului.

De asemenea, susțin recurenții că, prin hotărârea recurată, au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., nefiind arătat în dispozitivul Deciziei civile nr. 1361 din 21 septembrie 2015 a Curții de Apel Pitești, în mod expres, cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei, făcându-se trimitere doar la raportul de expertiză pentru evaluare imobil, nefiind arătate în concret motivele pentru care instanța a respins obiecțiunile formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la raportul de evaluare întocmit în cauză, potrivit dispozițiilor art. 261 din același cod.

Arată recurenții că expertul a determinat valori nejustificat de mari pentru bunurile evaluate, stabilind în mod unilateral prețuri de comparație fără să fie atașată o adresă din partea unității administrativ-teritoriale cu privire la valoarea pe m

2

din zonă, respectiv comuna Malaia, județul Vâlcea și că nu s-a solicitat comunicarea de către notarii publici din zonă a prețurilor minimale și maximale pentru terenurile tranzacționate, expertul pornind de la niște valori fără fundament.

Instanța nu a motivat respingerea obiecțiunilor formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile în care expertul desemnat în cauză nu a avut în vedere registrele agricole, nu a pornit de la valoarea de impozitare pe care o stabilește unitatea administrativ-teritorială competentă, fiind ignorată adresa primăriei potrivit căreia terenul evaluat nu este intravilan, ci se încadrează în categoria fânețe.

Valoarea clădirilor evaluate este exagerată, nereflectând valoarea de piață, despăgubirile în cuantum de 21.700 lei neavând niciun criteriu obiectiv de stabilire, fiind stabilit de către expert aleatoriu.

Raportul de expertiză contabilă nu respectă prevederile art. 5 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată prin Legea nr. 99/2013.

Susțin recurenții că, în baza dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 care reglementează dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic de a solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care se subsumează sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv terenuri și construcții (imobile prin natură) și utilaje preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație).

Din interpretarea acestei dispoziții legale rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda victimelor condamnărilor sau ale măsurilor administrative cu caracter politic reparații de ordin moral și material în considerarea bunurilor care au făcut obiectul confiscării prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.

Legiuitorul a folosit în cuprinsul textului de lege noțiunea de "confiscare", care este trecerea gratuită în proprietatea statului, ca măsură de siguranță sau cu caracter de sancțiune, a bunurilor aparținând unei persoane.

Critică soluția adoptată de Curtea de Apel Pitești, întrucât nu este administrat probatoriul în cauză, nefiind concludent și relevant sub aspectul cuantumului despăgubirilor și a stadiului soluționării notificării demarate de către reclamantă în baza Legii nr. 18/1991 răspunsul dat de către Primăria Comunei Malaia.

Consideră recurenții că instanța avea obligația, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, să efectueze toate demersurile pentru reconstituirea dosarului și nu au fost făcute suficiente demersuri către Primăria Malaia pentru verificarea actelor întocmite de către reclamantă în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 18/1991 republicată.

Instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009: "Acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

S-a făcut trimitere la intervenția unui act de schimb intervenit între autorul reclamantei și alte persoane care au formulat notificări în baza Legii nr. 18/1991 la Primăria Comunei Malaia, nefiind arătate în concret dacă au fost acordate despăgubiri prin echivalent în baza acestei proceduri speciale.

În mod greșit a reținut instanța că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, reclamanta a beneficiat de un bun sau de o speranță legitimă, fiindcă aceasta a solicitat plata de despăgubiri în baza Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 10/2001, precum și a Legii nr. 247/2005, argument în raport de care a fost respinsă la fond cererea formulată în baza art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrate asimilate acestora, pronunțate în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Hotărârea atacată încalcă dispozițiile Deciziei nr. 6 din 15 aprilie 2013 cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 publicată în M. Of. nr. 245/2013.

În temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, pot fi acordate despăgubiri numai pentru acele categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație - Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, cu condiția ca partea interesată să nu fi obținut deja o reparație în temeiul acestor legi.

Numai în acest fel se justifică trimiterea expresă a legiuitorului, în cuprinsul normei citate la prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.

Or, așa cum rezultă din conținutul prevederilor art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, în domeniul de reglementare al acestei legi, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natură), precum și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație).

Recurenții arată că dispozitivul Deciziei civile nr. 1361 din 21 septembrie 2015 pronunțate de către Curtea de Apel Pitești contrazice dispozitivul Deciziei civile nr. 206/R din 11 februarie 2011 pronunțate de Tribunalul Vâlcea la care se face trimitere.

Regimul juridic al terenurilor ce fac obiectul cauzei s-a schimbat întrucât, după confiscarea suprafețelor de teren, suprafața de 1.500 mp a fost transmisă printr-un act de schimb în patrimoniul lui C., iar acesta de pe urmă a vândut o suprafață de aproximativ 3.900 mp în 1969 lui D. și E.

Actul sub semnătura privată încheiat la 15 iunie 1969, pentru terenul situat în punctul "Între Prejbi" a fost desființat prin Sentința civilă nr. 4042/1992.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 și pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă A., raportat la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 din vechiul C. proc. civ., motivat de lipsa reprezentantului Ministerului Public de la judecată, așa cum impuneau prevederile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, consideră că acesta este nefondat.

Potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, condamnările aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de uneltire contra ordinii publice - situația autorului reclamantei, B. - constituie condamnări politice de drept, acest caracter nefiind nevoie să fie constatat de către instanță, raportat la art. 1 alin. (4) și art. 4 alin. (1) din aceeași lege.

Motivul de recurs întemeiat pe lipsa mențiunii din dispozitiv a cuantumului despăgubirilor, îl consideră, de asemenea neîntemeiat, în condițiile în care se face referire la raportul de expertiză întocmit în cauză și mai mult decât atât, recurenții aveau la dispoziție procedura prevăzută de dispozițiile art. 281 și urm. C. proc. civ., putând formula cerere de lămurire sau completare dispozitiv.

Solicită respingerea criticilor aduse raportului de expertiză evaluatoare efectuat în cauză, deoarece acestea sunt formulate pentru prima dată în fața instanței de recurs, recurenta formulând în apel obiecțiuni numai față de completarea la raportul de expertiză.

În ceea ce privește faptul că nu a fost administrat în cauză un probatoriu complex, arată că recurenții aveau obligația de a solicita toate probele pe care le considerau necesare, fiind depuse la dosar înscrisuri și administrate probe suficiente.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat, considerând că a dovedit că este persoana îndreptățită să primească despăgubiri, atât raportat la faptul că este moștenitoarea lui B., cât și sub aspectul că suprafețele de teren nu au fost restituite în natură sau prin despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.

Recurenții au formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea argumentelor aduse în combaterea motivelor de recurs.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Instanța, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., apreciază ca întemeiat motivul de recurs care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., reținând că Decizia civilă nr. 1361/2015 din data de 21 septembrie 2015 a fost pronunțată fără participarea reprezentantului Ministerului Public.

Cererea dedusă judecății are ca obiect constatarea că măsura condamnării de 10 ani de închisoare corecțională aplicată autorului reclamantei - B., prin Sentința civilă nr. 615 din 12 decembrie 1958, are caracter politic și obligarea pârâților la plata de daune materiale în cuantum de 70.000 euro, reprezentând prejudiciul material suferit de autor prin confiscarea averii ca urmare a condamnării la închisoare.

În temeiul dispozițiilor Legii nr. 221/2009 pot fi promovate două genuri de acțiuni distincte: acțiunea în constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, promovată potrivit art. 4; acțiunea în pretenții reprezentând daune morale și/sau materiale suferite de persoana condamnată politic sau față de care a fost luată o măsură administrativă cu acest caracter, reglementată de art. 5.

Conform dispozițiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, forma în vigoare la data introducerii acțiunii, participarea procurorului este obligatorie în cazurile privind cererile ce au ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, iar pronunțarea unei hotărâri fără participarea reprezentantului Parchetului constituie nulitate de ordine publică.

Art. 45 alin. (4) din vechiul C. proc. civ. stabilește că "În cazurile anume prevăzute de lege, participarea și punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii".

Potrivit prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 4 din același cod, hotărârea trebuie să cuprindă concluziile procurorului.

Conform art. 105 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie".

În toate cazurile în care participarea procurorului în procesul civil este obligatorie, nerespectarea normei care impune o atare intervenție determină nulitatea hotărârii pronunțate de instanță.

În ceea ce privește vătămarea, aceasta reprezintă o noțiune complexă, ce nu se limitează doar la prejudicierea drepturilor și intereselor legitime ale părților, ci se extinde inclusiv la justa soluționare a cauzei, fiind produsă în speță prin excluderea din cadrul procesual a reprezentantului "intereselor generale ale societății" respectiv, procurorul.

Or, interesul general este ocrotit de o normă imperativă, a cărei încălcare este sancționată cu nulitatea absolută, ce poate fi invocată în orice fază a procesului civil, de oricare din părți și de instanță, din oficiu.

În speță, rezultă că cerința instituită de art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 privind desfășurarea judecății cererilor întemeiate pe act normativ în prezența și cu concluziile procurorului, nu a fost respectată, situație ce atrage nulitatea hotărârii astfel pronunțate.

Raportat la aceste considerente, nu poate fi avută în vedere susținerea intimatei-reclamante în sensul că nu era obligatorie participarea reprezentantului Ministerului Public la judecarea cauzei.

Înalta Curte, raportat la dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009, conform căruia hotărârea pronunțată potrivit alin. (4) este supusă recursului, constată de asemenea că, soluționând o cale de atac neprevăzută de lege, respectiv apelul, Curtea de Apel Pitești a încălcat dispozițiile procedurale referitoare la legala compunere a instanței.

Acest fapt este, de asemenea, de natură a atrage nulitatea deciziei recurate pentru argumentele arătate mai sus.

Raportat la prevederile art. 313 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenții-pârâți Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - prin Administrația Finanțelor Publice Vâlcea și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Deciziei civile nr. 1361/2015 din 21 septembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Având în vedere soluția pronunțată, nu se mai impune examinarea celorlalte critici dezvoltate de către recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-pârâți Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - prin Administrația Finanțelor Publice Vâlcea și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Deciziei civile nr. 1361/2015 din 21 septembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Casează Decizia civilă nr. 1361/2015 din 21 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2016.

Procesat de GGC - CT