ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4474/2012

Asupra recursului de

față:

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Vâlcea - secția I-a civilă,

prin sentința civilă nr. 1186 din 3 noiembrie 2011, a respins excepțiile

prescripției dreptului la acțiune și inadmisibilității acțiunii, invocate de

pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice; a luat act că

reclamanta renunță la judecata capătului de cerere având ca obiect acordarea de

despăgubiri pentru terenul de 5.000 m.p.;

A admis în

parte acțiunea, constatând caracterul politic al condamnării autorului

reclamantei, D.C.D., și a obligat pârâtul la plata sumei de 70.000 euro, în

echivalent în lei la momentul plății, cu

titlu

de daune morale către reclamantă.

Împotriva sentinței instanței de fond,

în termen lega! au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și

Statul Român prin Ministerul Finanțelor, criticând-o pentru nelegalitate, fără

a invoca vreun temei legal, însă criticile acestora pot fi încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Curtea de Apel Pitești - secția I civilă,

prin decizia civilă nr. 264/2012 din 3 februarie 2012 a admis recursurile

declarate de pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de către Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Vâlcea, a modificat în parte sentința în sensul

că, a respins capătul de cerere privind acordarea de daune morale, menținând în

rest dispozițiile sentinței recurate.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal a declarat recurs reclamanta D.D.F., solicitând admiterea recursului,

modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii pretențiilor

formulate și obligarea pârâtei la plata daunelor morale.

Critica adusă deciziei atacate se

referă în esență la faptul că în mod greșit Curtea de Apel Pitești a calificat

calea de atac exercitată ca fiind recurs, întrucât prevederile art. 5 alin. (2)

din Legea nr. 221/2009, așa cum au fost modificate de pct. 3 al art. XIII din

Legea nr. 202/2010 nu sunt aplicabile în speță, iar hotărârea tribunalului era

supusă și căii de atac a apelului.

La termenul de dezbateri în fond,

înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității cererii

de recurs invocată de intimatului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice reprezentat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Vâlcea și a reținut cauza spre soluționare.

Având în vedere dispozițiile art. 137 alin.

(1) C. proc. civ. ce consacră ordinea de soluționare a excepțiilor, instanța va

cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este investită,

caracterul fondat al acesteia făcând de prisos analiza oricăror altor cereri.

În sistemul român de drept, mijloacele

procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și

efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de

atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea

prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu

natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Potrivit art. 299 alin. (1) coroborat

cu art. 377 C. proc. civ.

sunt supuse

recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în

condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Astfel, împotriva hotărârilor

judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții

imperative, de la care nu se poate deroga.

Față de aceste dispoziții, recursul

declarat împotriva unei decizii irevocabile pronunțate de o instanță de recurs

este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată

cu recurs.

În aceste condiții, înalta Curte

reține că, prin prevederile art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind unele

măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, legiuitorul a înțeles să

modifice art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic

și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, în sensul că hotărârea pronunțată în temeiul alin. (4)

al aceluiași articol este supusă recursului, stabilind competența soluționării

acestei căi de atac în favoarea curților de apel.

Sentința civilă nr. 1186 din 3

noiembrie 2011 a Tribunalului Vâlcea a fost pronunțată sub incidența Legii nr. 202/2010,

astfel încât, conform art. XXII din acest act normativ este supusă numai

recursului. În

ceea ce privește competența de soluționare a căii de atac,

în aplicarea art.

4 din Legea nr. 221/2009, aceasta revine curții de apel

ca instanță imediat superioară

tribunalului.

În speță, reclamanta D.D.F. a epuizat

ultimul grad de jurisdicție, prin declararea căii extraordinare de atac a

recursului împotriva sentinței civile nr. 1186 din 3 noiembrie 2011 a

Tribunalului Vâlcea, hotărârea fiind cenzurată de Curtea de Apel

Pitești - secția I civilă, ca instanță de recurs,

prin pronunțarea deciziei

civile nr. 264/2012 din 3 februarie 2012.

Această din urmă

hotărâre, fiind pronunțată în calea de atac a

recursului, deci în ultimul grad de

jurisdicție statuat de sistemul român

de drept, este irevocabilă, astfel încât nu mai este

susceptibilă de a fi

atacată

cu recurs, exercitarea acestei căi de atac împotriva sa fiind inadmisibilă.

Față de aceste considerentele, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

raportat la art. 137

alin. (1)

C. proc. civ., înalta

Curte va respinge

ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta D.D.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul

declarat de reclamanta D.D.F. împotriva deciziei civile nr. 264

/2012 din 3 februarie

2012 pronunțată de

Curtea de Apel Pitești - secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

13 noiembrie 2012