ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4474/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalul Vâlcea - secția I-a civilă, prin sentința civilă nr. 1186 din 3 noiembrie 2011, a respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune și inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice; a luat act că reclamanta renunță la judecata capătului de cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru terenul de 5.000 m.p.; A admis în parte acțiunea, constatând caracterul politic al condamnării autorului reclamantei, D.C.D., și a obligat pârâtul la plata sumei de 70.000 euro, în echivalent în lei la momentul plății, cu titlu de daune morale către reclamantă.

Împotriva sentinței instanței de fond, în termen lega! au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, criticând-o pentru nelegalitate, fără a invoca vreun temei legal, însă criticile acestora pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Curtea de Apel Pitești - secția I civilă, prin decizia civilă nr. 264/2012 din 3 februarie 2012 a admis recursurile declarate de pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Vâlcea, a modificat în parte sentința în sensul că, a respins capătul de cerere privind acordarea de daune morale, menținând în rest dispozițiile sentinței recurate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta D.D.F., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii pretențiilor formulate și obligarea pârâtei la plata daunelor morale. Critica adusă deciziei atacate se referă în esență la faptul că în mod greșit Curtea de Apel Pitești a calificat calea de atac exercitată ca fiind recurs, întrucât prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, așa cum au fost modificate de pct. 3 al art. XIII din Legea nr. 202/2010 nu sunt aplicabile în speță, iar hotărârea tribunalului era supusă și căii de atac a apelului. La termenul de dezbateri în fond, înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității cererii de recurs invocată de intimatului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Vâlcea și a reținut cauza spre soluționare.

Având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. ce consacră ordinea de soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este investită, caracterul fondat al acesteia făcând de prisos analiza oricăror altor cereri. În sistemul român de drept, mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine. Potrivit art. 299 alin. (1) coroborat cu art. 377 C. proc.

civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Astfel, împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile pronunțate de o instanță de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

În aceste condiții, înalta Curte reține că, prin prevederile art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, legiuitorul a înțeles să modifice art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în sensul că hotărârea pronunțată în temeiul alin. (4) al aceluiași articol este supusă recursului, stabilind competența soluționării acestei căi de atac în favoarea curților de apel. Sentința civilă nr. 1186 din 3 noiembrie 2011 a Tribunalului Vâlcea a fost pronunțată sub incidența Legii nr. 202/2010, astfel încât, conform art. XXII din acest act normativ este supusă numai recursului.

În ceea ce privește competența de soluționare a căii de atac, în aplicarea art. 4 din Legea nr. 221/2009, aceasta revine curții de apel ca instanță imediat superioară tribunalului. În speță, reclamanta D.D.F. a epuizat ultimul grad de jurisdicție, prin declararea căii extraordinare de atac a recursului împotriva sentinței civile nr. 1186 din 3 noiembrie 2011 a Tribunalului Vâlcea, hotărârea fiind cenzurată de Curtea de Apel Pitești - secția I civilă, ca instanță de recurs, prin pronunțarea deciziei civile nr. 264/2012 din 3 februarie 2012. Această din urmă hotărâre, fiind pronunțată în calea de atac a recursului, deci în ultimul grad de jurisdicție statuat de sistemul român de drept, este irevocabilă, astfel încât nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, exercitarea acestei căi de atac împotriva sa fiind inadmisibilă.

Față de aceste considerentele, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 137 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta D.D.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta D.D.F. împotriva deciziei civile nr. 264 /2012 din 3 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2012