ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4474/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4474/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea actelor și lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Vâlcea - secția I-a civilă,
prin sentința civilă nr. 1186 din 3 noiembrie 2011, a respins excepțiile
prescripției dreptului la acțiune și inadmisibilității acțiunii, invocate de
pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice; a luat act că
reclamanta renunță la judecata capătului de cerere având ca obiect acordarea de
despăgubiri pentru terenul de 5.000 m.p.;
A admis în
parte acțiunea, constatând caracterul politic al condamnării autorului
reclamantei, D.C.D., și a obligat pârâtul la plata sumei de 70.000 euro, în
echivalent în lei la momentul plății, cu
titlu
de daune morale către reclamantă.
Împotriva sentinței instanței de fond,
în termen lega! au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și
Statul Român prin Ministerul Finanțelor, criticând-o pentru nelegalitate, fără
a invoca vreun temei legal, însă criticile acestora pot fi încadrate în
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Curtea de Apel Pitești - secția I civilă,
prin decizia civilă nr. 264/2012 din 3 februarie 2012 a admis recursurile
declarate de pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Statul Român
prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de către Direcția Generală a
Finanțelor Publice a Județului Vâlcea, a modificat în parte sentința în sensul
că, a respins capătul de cerere privind acordarea de daune morale, menținând în
rest dispozițiile sentinței recurate.
Împotriva acestei decizii, în termen
legal a declarat recurs reclamanta D.D.F., solicitând admiterea recursului,
modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii pretențiilor
formulate și obligarea pârâtei la plata daunelor morale.
Critica adusă deciziei atacate se
referă în esență la faptul că în mod greșit Curtea de Apel Pitești a calificat
calea de atac exercitată ca fiind recurs, întrucât prevederile art. 5 alin. (2)
din Legea nr. 221/2009, așa cum au fost modificate de pct. 3 al art. XIII din
Legea nr. 202/2010 nu sunt aplicabile în speță, iar hotărârea tribunalului era
supusă și căii de atac a apelului.
La termenul de dezbateri în fond,
înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității cererii
de recurs invocată de intimatului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Publice reprezentat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Vâlcea și a reținut cauza spre soluționare.
Având în vedere dispozițiile art. 137 alin.
(1) C. proc. civ. ce consacră ordinea de soluționare a excepțiilor, instanța va
cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este investită,
caracterul fondat al acesteia făcând de prisos analiza oricăror altor cereri.
În sistemul român de drept, mijloacele
procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și
efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de
atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea
prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu
natura și scopul lor și într-o anumită ordine.
Potrivit art. 299 alin. (1) coroborat
cu art. 377 C. proc. civ.
sunt supuse
recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în
condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
Astfel, împotriva hotărârilor
judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții
imperative, de la care nu se poate deroga.
Față de aceste dispoziții, recursul
declarat împotriva unei decizii irevocabile pronunțate de o instanță de recurs
este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată
cu recurs.
În aceste condiții, înalta Curte
reține că, prin prevederile art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind unele
măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, legiuitorul a înțeles să
modifice art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic
și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989, în sensul că hotărârea pronunțată în temeiul alin. (4)
al aceluiași articol este supusă recursului, stabilind competența soluționării
acestei căi de atac în favoarea curților de apel.
Sentința civilă nr. 1186 din 3
noiembrie 2011 a Tribunalului Vâlcea a fost pronunțată sub incidența Legii nr. 202/2010,
astfel încât, conform art. XXII din acest act normativ este supusă numai
recursului. În
ceea ce privește competența de soluționare a căii de atac,
în aplicarea art.
4 din Legea nr. 221/2009, aceasta revine curții de apel
ca instanță imediat superioară
tribunalului.
În speță, reclamanta D.D.F. a epuizat
ultimul grad de jurisdicție, prin declararea căii extraordinare de atac a
recursului împotriva sentinței civile nr. 1186 din 3 noiembrie 2011 a
Tribunalului Vâlcea, hotărârea fiind cenzurată de Curtea de Apel
Pitești - secția I civilă, ca instanță de recurs,
prin pronunțarea deciziei
civile nr. 264/2012 din 3 februarie 2012.
Această din urmă
hotărâre, fiind pronunțată în calea de atac a
recursului, deci în ultimul grad de
jurisdicție statuat de sistemul român
de drept, este irevocabilă, astfel încât nu mai este
susceptibilă de a fi
atacată
cu recurs, exercitarea acestei căi de atac împotriva sa fiind inadmisibilă.
Față de aceste considerentele, în
temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
raportat la art. 137
alin. (1)
C. proc. civ., înalta
Curte va respinge
ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta D.D.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul
declarat de reclamanta D.D.F. împotriva deciziei civile nr. 264
/2012 din 3 februarie
2012 pronunțată de
Curtea de Apel Pitești - secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
13 noiembrie 2012