ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4368/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 3481 din 16 mai 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a

admis acțiunea formulată de reclamanții C.C.I., A.R.M., D.C.D. și C.T., în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, obligând-o pe această din urmă autoritate să emită decizia

reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamanților și să o transmită

Direcției pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul A.N.R.P.; de

asemenea, a fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 5.000

RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că deși prin

Dispoziția nr. 22355/2006 a Primarului Municipiului Pitești s-a stabilit că

reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele

expres individualizate în dispoziția respectivă, până în prezent autoritatea

pârâtă nu a finalizat procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005, ceea ce

constituie un refuz nejustificat, în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul,

invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii

de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de faptul

că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005

presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a

analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de

despăgubiri, în mod greșit dispunând obligarea directă la emiterea titlului.

Recurentul susține

că, în mod obiectiv, întârzierea procedurii administrative, respectiv etapa

evaluării, a fost determinată de inexistența documentelor necesare pentru

transmiterea dosarului la evaluator și care trebuiau să însoțească decizia

emisă în baza Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește

transmiterea deciziei către Direcția de acordare a despăgubirilor în numerar,

s-a precizat că titularul deciziei are drept de opțiune între despăgubirea în

numerar și titluri de conversie, astfel că aceasta reprezintă o altă etapă a

procedurii.

S-au formulat critici

și asupra cuantumului cheltuielilor de judecată, cu precizarea că trebuiau micșorate,

întrucât dosarul a avut un singur termen de judecată.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este fondat, în limitele și pentru motivele expuse în continuare.

În mod corect, în

raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII

„Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, instanța de fond a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să finalizeze procedura administrativă și să emită decizia

reprezentând titlu de despăgubire.

Soluția instanței de

fond se impune pentru că, prin neemiterea titlului de despăgubire întru-un

interval de timp destul de mare, în raport cu data emiterii dispoziției de

restituire, este evidentă încălcarea principiului soluționării cauzelor într-un

termen rezonabil, consacrat în art. 6 § 1 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, principiu care guvernează și

etapa administrativă, anterioară celei judiciare; aceasta cu atât mai mult cu

cât recurentei-pârâte îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de

respectarea unui alt principiu, cel al operativității specifice oricărei

activități a autorităților administrative, consacrat de art. 41 din Carta

Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care reprezintă un reper în

orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor

membre.

Soluția instanței de

fond este, însă, greșită în ceea ce privește obligarea pârâtei să transmită

dosarul către Direcției pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul

A.N.R.P.

Astfel, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.

81/2007, titlurile de despăgubirile se comunică solicitantului, împotriva

acestora putându-se formula acțiune în justiție la instanța de contencios

administrativ, conform prevederilor Titlului VII, art. 19 și următoarele din

lege.

Dacă nu s-a formulat

acțiune sau s-a pronunțat o hotărâre judecătorească, titlul de despăgubire se

depune de titular sau mandatarul acestuia la Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, procedură în cadrul căreia se poate opta, fie

pentru despăgubiri în numerar, prin titluri de plată, fie pentru titluri de

conversie.

Comisia, după

emiterea titlurilor de despăgubire, nu mai are nici un fel de atribuții, sub

aspectul titlurilor de plată sau de conversie.

Or, prin hotărârea

pronunțată, prima instanța a creat noi competențe pentru Comisie, în afara

celor reglementate de lege, astfel că motivul de recurs este fondat, titlurile

de despăgubire depunându-se de către titular la Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată, Înalta Curte nu va reține apărarea recurentei-pârâte

privind inexistența unui buget pentru plata acestora, deoarece aceasta este o

culpă a autorității recurente, care în calitate de ordonator de credite

implicat direct în construcția bugetului anual în condițiile Legii nr. 500/2002

privind finanțele publice, trebuia să fie diligentă și să propună în bugetul

propriu astfel de sume, știut fiind faptul că în calitate de parte în

multiplele procese aflate pe rolul instanțelor judecătorești, poate fi obligată

la plata cheltuielilor de judecată, în cazul în care „cade în pretenții”

conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea,

exonerarea de plata cheltuielilor de judecată a recurentei-pârâte, a cărei

culpă procesuală a fost stabilită în mod corect de către instanța de fond, nu

poate fi primită în cauză, în condițiile în care atitudinea recurentei-pârâte

în fața instanței de fond nu a fost una de recunoaștere a culpei sale în

executarea obligațiilor ce-i incumbă în procedura administrativă reglementată

în Titlu VII al Legii nr. 247/2005, cum în mod nejustificat se susține prin

cererea de recurs.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că, în raport cu atitudinea culpabilă a recurentei-pârâte, sub

aspectul îndeplinirii atribuțiilor în derularea procedurilor administrative

referitoare la soluționarea dosarului de despăgubiri al intimaților, în mod

justificat instanța de fond a admis cererea privind plata cheltuielilor de

judecată, însă într-un cuantum prea mare în raport cu complexitatea cauzei și

cu volumul de lucrări realizate în susținerea acesteia; instanța de recurs

apreciază, așadar, că onorariul de avocat, în cuantum de 5.000 RON, este

nepotrivit de mare față de durata litigiului și de dificultatea redusă a

aspectelor supuse judecății, motiv pentru care acesta va fi micșorat la 500

RON, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru considerentele

arătate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art.

312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., va fi admis recursul, modificându-se în

parte sentința atacată, în sensul arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva Sentinței nr. 3481 din 16 mai 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte,

sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea

pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să transmită dosarul

la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca prematur.

Reduce cheltuielile

de judecată acordate reclamanților, la 500 RON, cu aplicarea art. 274 alin. (3)

C. proc. civ.

Menține celelalte

dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM