ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4835/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4835/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1566/R din 26 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, a fost admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea și a fost modificată sentința recurată, în sensul că a fost respinsă acțiunea promovată de reclamanții B.P.O. , D.D.F. și V.L. Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanți. Împotriva acestei decizii, prin cererea înregistrată la data de 11 septembrie 2011, D.D.F., B.P.O. și V.L. au formulat contestație în anulare, care prin decizia civilă nr. 328/2012 din 10 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - secția I civilă a fost respinsă, motivat de faptul că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele art. 318 teza I-a C. proc.
civ. invocat de contestatori. Contestatorii D.D.F., B.P.O. și V.L. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 328/2012 din 10 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - secția I civilă, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 3, 5 și 9 C. proc. civ. La data de 12 noiembrie 2012 recurenții au depus la dosarul cauzei memoriu la recursul declarat, prin care au invocat și dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată, din oficiu, în raport de dispozițiile art. 137 și art. 299 cu referire la art. 320 alin. (3) C. proc.
civ., înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerente care succed: În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine. Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., „hotărârea dată asupra contestației în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată". În speță, hotărârea a cărei anulare s-a solicitat, este decizia nr. 1566/R din 26 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în recurs, prin urmare, irevocabilă, conform dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.
civ., deci nesusceptibilă de recurs în raport de prevederile art. 299 C. proc. civ., potrivit cărora „sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, precum și cele date în apel". Astfel, conform art. 320 alin. (3) C. proc. civ., decizia civilă nr. 328/2012 din 10 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - secția I civilă prin care a fost soluționată contestația în anulare formulată de B.P.O., D.D.F. și V.L., decizie care formează obiectul recursului de față, nu se încadrează între hotărârile menționate de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce pot fi atacate cu recurs, fiind irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. Ca urmare, întrucât decizia recurată este o hotărâre irevocabilă, în raport de dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc.
civ., înalta Curte constată că recursul formulat de B.P.O., D.D.F. și V.L. este inadmisibil având în vedere dispozițiile art. 320 alin. (3) și art. 299 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care, va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de contestatorii B.P.O., D.D.F. și V.L. împotriva deciziei civile nr. 328/2012 din 10 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - secția I civilă, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2012
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.