ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3786/2012

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de recurs Prin Decizia nr. 443 din 31 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A.P.I.A. împotriva Încheierii din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, precum și a sentinței nr. 428/F/CONT din 19 octombrie 2011 a aceleiași instanțe, prin care au fost respinse cererile reclamantei privind suspendarea executării, respectiv anularea Încheierii nr. 29 din 15 iulie 2011 și a Deciziei nr. 16 din 20 mai 2011 emise de Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Argeș.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele: Recursul declarat împotriva Încheierii din 14 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, prin care s-a respins cererea de suspendare, este nefondată, în cauză hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În mod corect a fost respinsă cererea de suspendare în cauză nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14(1) din Legea nr. 554/2004. Nu vor fi reținute susținerile din recurs în privința îndeplinirii condițiilor cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 16 din 20 mai 2011 a Camerei de Conturi Argeș menținută prin Încheierea nr. 29 din 15 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Conturi a României - C.S.C.

În ceea ce privește prima condiție cea a existenței unor cazuri bine justificate în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 motivul invocat de recurentă, acela că dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006 nu prevăd în sarcina A.P.I.A. obligația verificării îndeplinirii condiției de eligibilitate privind lipsa datoriilor restante la bugetul de stat sau la bugetul local, nu reprezintă un caz bine justificat. Acesta reprezintă un motiv de nelegalitate, de fond, care urmează a fi analizat de instanță cu ocazia verificării legalității actelor contestate. Nu reprezintă o împrejurarea de fapt sau de drept de natură a infirma grav prezumția de legalitate a actelor contestate.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție a cererii de suspendare, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu este îndeplinită condiția existenței unei pagube iminente, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004; nu vor fi reținute existența unei pagube în sensul perturbări grave a activității A.P.I.A., ca serviciu public prin punerea în executare a prevederilor Deciziei nr. 16 din 20 mai 2011 deoarece recurenta nu a probat aspectele invocate. Recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 428 din 19 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești este nefondat, în cauză hotărârea de respingere pe fond a acțiunii fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor O.U.G.

nr. 125/2006. În fapt în urma acțiunii de audit financiar, efectuată de A.P.I.A. - Centrul Județean Argeș au constatat abateri de la legalitate și regularitate. Pentru înlăturarea abaterii constatate, Camera de Conturi Argeș, prin Decizia nr. 16 din 20 mai 2011 a stabilit în sarcina conducerii entității verificate, obligația de a verifica îndeplinirea condiției de eligibilitate privind lipsa datoriilor restante la bugetul de stat și a datoriilor restante la bugetele locale pentru toate cererile eligibile, privind plățile naționale directe complementare aprobate și avizate de A.P.I.A. Această obligație rezultă din Legea nr. 1/2004, care la art. 3 lit. b) și c) stabilește faptul că agenția asigură verificarea cererilor de plată primite de la beneficiari se autorizează plata către aceștia în urma verificării cererilor de plată sau îi înștiințează pe aceștia cu privire la eventualele nereguli sesizate, în vederea soluționării acestora.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor pentru a beneficia de prima de exploatație în conformitate cu prevederile art. 2 din Ordinul nr. 215/2010 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate și a termenilor de referință pentru aplicarea schemelor de plăți naționale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prima de exploatație se acordă producătorilor agricoli, o singură dată pe an în funcție de efectivul de bovine înregistrat în Registrul național al exploatațiilor sau atestat prin documente de identificare și înregistrare eliberate de medicul veterinar de liberă practică împuternicit până la data de 31 ianuarie 2007, după caz, dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții; a) exploatația să fie de minimum 3 capete de bovine; b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni; c) exploatația există înregistrată în Registrul național al exploatațiilor la data solicitării primei; d) să nu aibă datorii restante la bugetul de stat și/sau la bugetul local, la data solicitării primei.

Î nsă, pentru a beneficia de prima menționată anterior, solicitantul trebuia să depună cererea de solicitare a primei pe exploatație, aferentă fiecărei exploatații deținute, la centrul local/județean al A.P.I.A., respectiv al municipiului București, unde are înregistrată exploatația, în perioada 1 octombrie - 30 octombrie 2010, cerere al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, însoțită de declarație pe propria răspundere că nu are datorii restante la bugetul de stat și/ sau la bugetul local, la data solicitării primei, obligație prevăzută de art. 2 alin. (2) din Ordinul nr. 215/2010. De asemenea, pentru operativitate, în faza de depunere a cererii, aceasta trebuia să fie însoțită și de declarația pe propria răspundere a solicitantului că nu are datorii restante la bugetul de stat și/sau la bugetul local, la data licitării primei.

Față de aceste dispoziții legale, rezultă că lipsa datoriilor la bugetul de stat a făcut parte din cele 4 condiții cumulative de eligibilitate, pentru acordarea primelor de exploatație pe anul 2010, producătorilor agricoli, o singură dată pe an, în funcție de efectivul de bovine înregistrat în Registrul național al exploatațiilor. Dispozițiile art. 12 1 din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, stabilesc faptul că, sumele acordate necuvenit sub formă de sprijin se recuperează cu aplicarea dobânzilor și penalităților prevăzute de legislația în vigoare.

De asemenea, dispozițiile alin. (2) al articolului menționat anterior, stabilesc faptul că, persoanele care prin înscrierea sau atestarea de date ori de situații nereale pe documentele de decontare aferente sprijinului financiar, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai beneficiază de sprijin financiar pentru o perioadă de 3 ani. Faptul că dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006 nu menționează în mod expres această obligație în sarcina recurentei aceasta nu infirmă legalitatea măsurilor dispuse de către Curtea de Conturi atunci când se constată abateri de la legalitate și regularitate privind îndeplinirea condițiilor privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice a criteriilor de eligibilitate și a termenilor de referință pentru aplicarea schemelor de plată naționale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine.

În cazul în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii de către Curtea de Conturi, recurenta are obligația să ia măsurile specifice pentru recuperarea prejudiciului conform dispozițiilor art. 121 1 din O.U.G. nr. 125/2006 în sensul că „sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează cu aplicarea dobânzilor și penalităților prevăzute de legislația în vigoare. În mod corect instanța de fond a apreciat în sensul că declarația pe proprie răspundere nu reprezintă o simplă formalitate, câtă vreme în cazul atestării unor situații nereale determină înlăturarea de la beneficiul de sprijin financiar pe o perioadă de 3 ani.

Pe cale de consecință, în mod corect s-a constatat obligația în sarcina A.P.I.A. privind reverificarea documentației, stabilirea eventualului prejudiciu și recuperarea sumelor încasate în mod nelegal. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare A.P.I.A. - Centrul Județean Argeș, invocând dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În motivarea contestației se arată, în esență, că la data de 31 ianuarie 2012, data judecării recursului împotriva Încheierii din 14 septembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 976/46/2011 de Curtea de Apel Pitești prin care s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 16 din 20 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Argeș și a Încheierii nr. 29 din 15 iulie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, cât și împotriva sentinței nr. 428/F din 19 octombrie 2011 a aceleiași instanțe, prin care s-a respins cererea vizând anularea acelorași acte, a fost citată doar pentru judecata recursului împotriva Încheierii din 14 septembrie 2011. De asemenea, consilierul juridic împuternicit să reprezinte interesele în Dosarul nr. 976/46/2011 și-a depășit limitele împuternicirii care viza doar recursul împotriva Încheierii din 14 septembrie 2011 nu și recursul împotriva sentinței nr. 428 din 19 octombrie 2011, astfel că se solicită anularea susținerilor acestuia cu referire la recursul împotriva sentinței nr. 428/2011, consemnate în Decizia nr. 433/2012 ce constituie obiectul contestației în anulare.

Invocându-se ca temei al contestației în anulare și dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se susține că instanța de recurs a reținut fără temei juridic incidența în cauză a Ordinului M.A.D.R. nr. 215/2010, deși aplicabil speței era Ordinul M.A.D.R. nr. 295/2007 și, în consecință, a respins recursul fără a analiza motivele de nelegalitate astfel cum au fost indicate în recursul formulat. A.P.I.A. - Centrul Județean Argeș a formulat și concluzii scrise prin care a reiterat argumentele din contestația în anulare formulată. De asemenea, a precizat că sunt incidente și dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

întrucât hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență pentru că, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pe calea regulatorului de competență, în alte cauze, a statuat că litigiile privind anularea deciziilor emise de camerele județene de conturi, respectiv a încheierilor emise de Curtea de Conturi a României sunt de competența tribunalelor, secțiile de contencios administrativ și fiscal, exemplu în acest sens fiind Deciziile nr. 1075, nr. 1076, nr. 3517, nr. 2778/2012 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Nefiind citată cu privire la recursul împotriva Sentinței nr. 428/2011 nu a putut invoca excepția de ordine publică referitoare la necompetența materială a Curții de Apel Pitești.

3. Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare Contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu este fondată. Cauza înregistrată la nr. 976/46/2011 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, a avut ca obiect anularea Încheierii din 15 iulie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României și a Deciziei nr. 16 din 20 mai 2011 a Camerei de Conturi Argeș, precum și suspendarea executării celor două acte până la soluționarea irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 976/46/2011 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, au fost pronunțate cele două hotărâri recurate: Încheierea din 14 septembrie 2011, în ceea ce privește cererea de suspendare și sentința nr. 428/F din 19 octombrie 2011 referitoare la acțiunea în anulare care au fost recurate, făcând obiectul recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în acest dosar, soluționat prin Decizia nr. 443 din 31 ianuarie 2012. Într-adevăr, contestatoarea recurentă a fost citată pentru termenul din 31 ianuarie 2012 când a avut loc judecarea recursului, astfel cum rezultă din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare (fila 35 dosar recurs), menționându-se în cuprinsul acestuia că recursul vizează încheierea prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării.

Contestatoarea a împuternicit consilierul juridic prin delegația din 2011 să reprezinte instituția în Dosarul nr. 976/46/2011 aflat pe rolul Înaltei Curți, secția de contencios administrativ și fiscal, fără a limita mandatul acestuia (fila 41 dosar recurs). De asemenea, la dosarul cauzei a fost depusă și întâmpinarea intimatei referitoare la recursul împotriva sentinței nr. 428/2011, care a fost cunoscută recurentei. La data judecării recursului, 31 ianuarie 2012, astfel cum rezultă din practicaua Deciziei nr. 443/2012, consilierul juridic desemnat de recurenta-reclamantă a susținut în fața instanței de recurs atât recursul împotriva Încheierii din 14 septembrie 2011 cât și împotriva sentinței nr. 428/2011 care a vizat soluția asupra fondului cauzei, conform mandatului acordat deplin și nerevocat.

Art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deschide calea extraordinară a contestației în anulare împotriva hotărârilor irevocabile, când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii. Această cale de atac extraordinară este o aplicare a principiului contradictorialității în procesul civil, care impune ca judecarea procesului în toate fazele sale să se facă cu regulata citare a părților, spre a le da posibilitatea să-și apere interesele. După cum s-a reținut anterior, consilierului juridic împuternicit de recurentă al cărui mandat nu a fost anulat sau restrâns, a susținut recursurile formulate, apărând interesele recurentei, fiind respectat și principiul contradictorialității.

Potrivit art. 89 alin. (2) C. proc. civ., „înfățișarea părții în instanță, personal sau prin mandatar, acoperă orice vicii de procedură. Partea este în drept să ceară amânarea dacă nu i s-a înmânat citația în termen”. În această situație, întrucât ca împuternicit al recurentei s-a înfățișat în instanță consilierul juridic care a susținut ambele recursuri, viciul de procedură invocat de contestatoare a fost acoperit. În consecință, față de cele reținute, contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. urmează a fi respinsă. În altă ordine, nici contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., astfel cum a fost formulată, nu este fondată.

Potrivit art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație (…) când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”. Argumentele contestatoarei în susținerea contestației vizează soluția instanței de recurs, apreciată ca fiind greșită în raport cu dispozițiile legale incidente cauzei, menționate ca fiind Ordinul M.A.D.R. nr. 285/2007. Art. 318 C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent (motive menționate în art. 304 C. proc. civ.), iar nu argumentele de fapt și de drept indicate de părți care oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt totdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.

După cum rezultă din cuprinsul Deciziei nr. 443/2012, instanța de recurs a analizat motivul de recurs invocat de recurentă în cererea de recurs, de altfel singurul, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând considerentele pentru care a respins recursul. Or, este cunoscut că pe calea contestației în anulare nu mai pot fi repuse în discuție motive de casare care au constituit motiv al controlului exercitat de instanța de recurs, chiar dacă, în opinia părților, soluția pronunțată ar fi rezultatul unei încălcări a legii, întrucât această cale extraordinară de atac nu poate constitui un mijloc de reformare a hotărârii date în recurs. În mod constant, în jurisprudența sa, C.E.D.O.

reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui „apel-recurs deghizat” ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui „defect fundamental”.

De asemenea Curtea, permanent subliniază că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs.România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008). De asemenea, față de temeiul juridic al căii de atac exercitate și considerentele expuse, se constată că este lipsită de relevanță și susținerea contestatoarei privind soluțiile diferite pronunțate de instanța de recurs în alte cauze. Mai mult, în fața instanței de recurs nu a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., astfel că necompetența instanței de fond nu poate fi analizată în această etapă. Prin urmare, față de toate considerentele expuse, va fi respinsă contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 și art. 318 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de A.P.I.A. - Centrul Județean Argeș împotriva Deciziei nr. 443 din 31 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2012.