ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3786/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3786/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de recurs

Prin Decizia nr. 443 din 31 ianuarie 2012,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A.P.I.A.

împotriva Încheierii din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția de

contencios administrativ și fiscal, precum și a sentinței nr. 428/F/CONT din 19

octombrie 2011 a aceleiași instanțe, prin care au fost respinse cererile

reclamantei privind suspendarea executării, respectiv anularea Încheierii nr.

29 din 15 iulie 2011 și a Deciziei nr. 16 din 20 mai 2011 emise de Curtea de

Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Argeș.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele:

Recursul declarat

împotriva Încheierii din 14 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, prin care s-a respins cererea de suspendare, este nefondată, în cauză

hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004. În mod corect a fost respinsă cererea de suspendare

în cauză nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14(1) din

Legea nr. 554/2004.

Nu vor fi reținute

susținerile din recurs în privința îndeplinirii condițiilor cererii de

suspendare a executării Deciziei nr. 16 din 20 mai 2011 a Camerei de Conturi

Argeș menținută prin Încheierea nr. 29 din 15 iulie 2011 pronunțată de Curtea

de Conturi a României - C.S.C.

În ceea ce privește

prima condiție cea a existenței unor cazuri bine justificate în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 motivul invocat

de recurentă, acela că dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006 nu prevăd în sarcina

A.P.I.A. obligația verificării îndeplinirii condiției de eligibilitate privind

lipsa datoriilor restante la bugetul de stat sau la bugetul local, nu

reprezintă un caz bine justificat. Acesta reprezintă un motiv de nelegalitate,

de fond, care urmează a fi analizat de instanță cu ocazia verificării

legalității actelor contestate.

Nu reprezintă o

împrejurarea de fapt sau de drept de natură a infirma grav prezumția de

legalitate a actelor contestate.

În ceea ce privește

cea de-a doua condiție a cererii de suspendare, în mod corect instanța de fond

a apreciat că nu este îndeplinită condiția existenței unei pagube iminente, în

sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004; nu vor fi

reținute existența unei pagube în sensul perturbări grave a activității A.P.I.A.,

ca serviciu public prin punerea în executare a prevederilor Deciziei nr. 16 din

20 mai 2011 deoarece recurenta nu a probat aspectele invocate.

Recursul declarat

împotriva sentinței civile nr. 428 din 19 octombrie 2011 pronunțată de Curtea

de Apel Pitești este nefondat, în cauză hotărârea de respingere pe fond a

acțiunii fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor O.U.G. nr. 125/2006.

În fapt în urma

acțiunii de audit financiar, efectuată de A.P.I.A. - Centrul Județean Argeș au

constatat abateri de la legalitate și regularitate.

Pentru înlăturarea

abaterii constatate, Camera de Conturi Argeș, prin Decizia nr. 16 din 20 mai 2011

a stabilit în sarcina conducerii entității verificate, obligația de a verifica

îndeplinirea condiției de eligibilitate privind lipsa datoriilor restante la

bugetul de stat și a datoriilor restante la bugetele locale pentru toate

cererile eligibile, privind plățile naționale directe complementare aprobate și

avizate de A.P.I.A.

Această obligație

rezultă din Legea nr. 1/2004, care la art. 3 lit. b) și c) stabilește faptul că

agenția asigură verificarea cererilor de plată primite de la beneficiari se

autorizează plata către aceștia în urma verificării cererilor de plată sau îi

înștiințează pe aceștia cu privire la eventualele nereguli sesizate, în vederea

soluționării acestora.

În

ceea ce privește îndeplinirea condițiilor pentru a beneficia de prima de

exploatație în conformitate cu prevederile art. 2 din Ordinul nr. 215/2010

privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice, a

criteriilor de eligibilitate și a termenilor de referință pentru aplicarea

schemelor de plăți naționale directe complementare în sectorul zootehnic la

specia bovine, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prima de

exploatație se acordă producătorilor agricoli, o singură dată pe an în funcție

de efectivul de bovine înregistrat în Registrul național al exploatațiilor sau

atestat prin documente de identificare și înregistrare eliberate de medicul

veterinar de liberă practică împuternicit până la data de 31 ianuarie 2007, după

caz, dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții;

a)

exploatația

să fie de minimum 3 capete de bovine;

b)

vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni;

c)

exploatația există înregistrată în Registrul național al exploatațiilor la data

solicitării primei;

d)

să nu aibă datorii restante la bugetul de stat și/sau la bugetul local, la data

solicitării primei.

Î

nsă, pentru a

beneficia de prima menționată anterior, solicitantul trebuia să depună cererea

de solicitare a primei pe exploatație, aferentă fiecărei exploatații deținute,

la centrul local/județean al A.P.I.A., respectiv al municipiului București,

unde are înregistrată exploatația, în perioada 1 octombrie - 30 octombrie 2010,

cerere al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, însoțită de declarație pe

propria răspundere că nu are datorii restante la bugetul de stat și/ sau la

bugetul local, la data solicitării primei, obligație prevăzută de art. 2 alin.

(2) din Ordinul nr. 215/2010.

De

asemenea, pentru operativitate, în faza de depunere a cererii, aceasta trebuia

să fie însoțită și de declarația pe propria răspundere a solicitantului că nu

are datorii restante la bugetul de stat și/sau la bugetul local, la data

licitării primei.

Față

de aceste dispoziții legale, rezultă că lipsa datoriilor la bugetul de stat a

făcut parte din cele 4 condiții cumulative de eligibilitate, pentru acordarea

primelor de exploatație pe anul 2010, producătorilor agricoli, o singură dată

pe an, în funcție de efectivul de bovine înregistrat în Registrul național al

exploatațiilor.

Dispozițiile

art. 12

1

din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți

directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură

începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991

privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură,

stabilesc faptul că, sumele acordate necuvenit sub formă de sprijin se

recuperează cu aplicarea dobânzilor și penalităților prevăzute de legislația în

vigoare.

De

asemenea, dispozițiile alin. (2) al articolului menționat anterior, stabilesc

faptul că, persoanele care prin înscrierea sau atestarea de date ori de

situații nereale pe documentele de decontare aferente sprijinului financiar, au

încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai beneficiază de

sprijin financiar pentru o perioadă de 3 ani.

Faptul că

dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006 nu menționează în mod expres această obligație

în sarcina recurentei aceasta nu infirmă legalitatea măsurilor dispuse de către

Curtea de Conturi atunci când se constată abateri de la legalitate și

regularitate privind îndeplinirea condițiilor privind stabilirea modului de

implementare, a condițiilor specifice a criteriilor de eligibilitate și a

termenilor de referință pentru aplicarea schemelor de plată naționale directe

complementare în sectorul zootehnic la specia bovine.

În cazul în care se

constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au

determinat producerea unor prejudicii de către Curtea de Conturi, recurenta are

obligația să ia măsurile specifice pentru recuperarea prejudiciului conform

dispozițiilor art. 121

1

din O.U.G. nr. 125/2006 în sensul că „sumele

necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează cu aplicarea dobânzilor

și penalităților prevăzute de legislația în vigoare.

În mod corect instanța de fond a apreciat în

sensul că declarația pe proprie răspundere nu reprezintă o simplă formalitate,

câtă vreme în cazul atestării unor situații nereale determină înlăturarea de la

beneficiul de sprijin financiar pe o perioadă de 3 ani. Pe cale de consecință,

în mod corect s-a constatat obligația în sarcina A.P.I.A. privind reverificarea

documentației, stabilirea eventualului prejudiciu și recuperarea sumelor

încasate în mod nelegal.

Împotriva

acestei decizii, a formulat contestație în anulare A.P.I.A. - Centrul Județean

Argeș, invocând dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În

motivarea contestației se arată, în esență, că la data de 31 ianuarie 2012,

data judecării recursului împotriva Încheierii din 14 septembrie 2011

pronunțată în Dosarul nr. 976/46/2011 de Curtea de Apel Pitești prin care s-a

respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 16 din 20 mai 2011

emisă de Camera de Conturi Argeș și a Încheierii nr. 29 din 15 iulie 2011 emisă

de Curtea de Conturi a României, cât și împotriva sentinței nr. 428/F din 19

octombrie 2011 a aceleiași instanțe, prin care s-a respins cererea vizând

anularea acelorași acte, a fost citată doar pentru judecata recursului

împotriva Încheierii din 14 septembrie 2011.

De

asemenea, consilierul juridic împuternicit să reprezinte interesele în Dosarul

nr. 976/46/2011 și-a depășit limitele împuternicirii care viza doar recursul împotriva

Încheierii din 14 septembrie 2011 nu și recursul împotriva sentinței nr. 428

din 19 octombrie 2011, astfel că se solicită anularea susținerilor acestuia cu

referire la recursul împotriva sentinței nr. 428/2011, consemnate în Decizia nr.

433/2012 ce constituie obiectul contestației în anulare.

Invocându-se

ca temei al contestației în anulare și dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ., se susține că instanța de recurs a reținut fără temei

juridic incidența în cauză a Ordinului M.A.D.R. nr. 215/2010, deși aplicabil

speței era Ordinul M.A.D.R. nr. 295/2007 și, în consecință, a respins recursul fără

a analiza motivele de nelegalitate astfel cum au fost indicate în recursul

formulat.

A.P.I.A.

- Centrul Județean Argeș a formulat și concluzii scrise prin care a reiterat

argumentele din contestația în anulare formulată.

De

asemenea, a precizat că sunt incidente și dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2

C. proc. civ. întrucât hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență pentru că, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pe

calea regulatorului de competență, în alte cauze, a statuat că litigiile

privind anularea deciziilor emise de camerele județene de conturi, respectiv a încheierilor

emise de Curtea de Conturi a României sunt de competența tribunalelor, secțiile

de contencios administrativ și fiscal, exemplu în acest sens fiind Deciziile nr.

1075, nr. 1076, nr. 3517, nr. 2778/2012 ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Nefiind

citată cu privire la recursul împotriva Sentinței nr. 428/2011 nu a putut

invoca excepția de ordine publică referitoare la necompetența materială a

Curții de Apel Pitești.

3.

Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Contestația

în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,

nu este fondată.

Cauza

înregistrată la nr. 976/46/2011 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția contencios

administrativ și fiscal, a avut ca obiect anularea Încheierii din 15 iulie 2011

emisă de Curtea de Conturi a României și a Deciziei nr. 16 din 20 mai 2011 a

Camerei de Conturi Argeș, precum și suspendarea executării celor două acte până

la soluționarea irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

În

cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 976/46/2011 pe rolul Curții de Apel

Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, au fost pronunțate cele

două hotărâri recurate: Încheierea din 14 septembrie 2011, în ceea ce privește

cererea de suspendare și sentința nr. 428/F din 19 octombrie 2011 referitoare

la acțiunea în anulare care au fost recurate, făcând obiectul recursului la

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, în acest dosar, soluționat prin Decizia nr. 443 din 31 ianuarie 2012.

Într-adevăr,

contestatoarea recurentă a fost citată pentru termenul din 31 ianuarie 2012

când a avut loc judecarea recursului, astfel cum rezultă din procesul-verbal de

îndeplinire a procedurii de citare (fila 35 dosar recurs), menționându-se în

cuprinsul acestuia că recursul vizează încheierea prin care s-a soluționat

cererea de suspendare a executării.

Contestatoarea

a împuternicit consilierul juridic prin delegația din 2011 să reprezinte

instituția în Dosarul nr. 976/46/2011 aflat pe rolul Înaltei Curți, secția de

contencios administrativ și fiscal, fără a limita mandatul acestuia (fila 41

dosar recurs).

De

asemenea, la dosarul cauzei a fost depusă și întâmpinarea intimatei referitoare

la recursul împotriva sentinței nr. 428/2011, care a fost cunoscută recurentei.

La

data judecării recursului, 31 ianuarie 2012, astfel cum rezultă din practicaua

Deciziei nr. 443/2012, consilierul juridic desemnat de recurenta-reclamantă a

susținut în fața instanței de recurs atât recursul împotriva Încheierii din 14

septembrie 2011 cât și împotriva sentinței nr. 428/2011 care a vizat soluția

asupra fondului cauzei, conform mandatului acordat deplin și nerevocat.

Art.

317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deschide calea extraordinară a contestației

în anulare împotriva hotărârilor irevocabile, când procedura de chemare a părții

pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu

cerințele legii.

Această

cale de atac extraordinară este o aplicare a principiului contradictorialității

în procesul civil, care impune ca judecarea procesului în toate fazele sale să

se facă cu regulata citare a părților, spre a le da posibilitatea să-și apere

interesele.

După

cum s-a reținut anterior, consilierului juridic împuternicit de recurentă al

cărui mandat nu a fost anulat sau restrâns, a susținut recursurile formulate,

apărând interesele recurentei, fiind respectat și principiul

contradictorialității.

Potrivit

art. 89 alin. (2) C. proc. civ., „înfățișarea părții în instanță, personal sau

prin mandatar, acoperă orice vicii de procedură. Partea este în drept să ceară

amânarea dacă nu i s-a înmânat citația în termen”.

În

această situație, întrucât ca împuternicit al recurentei s-a înfățișat în

instanță consilierul juridic care a susținut ambele recursuri, viciul de

procedură invocat de contestatoare a fost acoperit.

În

consecință, față de cele reținute, contestația în anulare întemeiată pe

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. urmează a fi respinsă.

În

altă ordine, nici contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ., astfel cum a fost formulată, nu este fondată.

Potrivit

art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., „Hotărârile instanțelor de recurs

mai pot fi atacate cu contestație (…) când instanța, respingând recursul sau

admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre

motivele de modificare sau casare”.

Argumentele

contestatoarei în susținerea contestației vizează soluția instanței de recurs,

apreciată ca fiind greșită în raport cu dispozițiile legale incidente cauzei,

menționate ca fiind Ordinul M.A.D.R. nr. 285/2007.

Art.

318 C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele

de casare invocate în termen de către recurent (motive menționate în art. 304 C.

proc. civ.), iar nu argumentele de fapt și de drept indicate de părți care

oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt totdeauna subsumate motivului de casare

pe care îl sprijină.

După

cum rezultă din cuprinsul Deciziei nr. 443/2012, instanța de recurs a analizat

motivul de recurs invocat de recurentă în cererea de recurs, de altfel

singurul, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând considerentele

pentru care a respins recursul.

Or,

este cunoscut că pe calea contestației în anulare nu mai pot fi repuse în

discuție motive de casare care au constituit motiv al controlului exercitat de

instanța de recurs, chiar dacă, în opinia părților, soluția pronunțată ar fi

rezultatul unei încălcări a legii, întrucât această cale extraordinară de atac

nu poate constitui un mijloc de reformare a hotărârii date în recurs.

În mod constant, în

jurisprudența sa, C.E.D.O. reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu

poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil,

numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu

poate avea semnificația unui „apel-recurs deghizat” ci trebuie să fie

justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară

de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre

este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența

unui „defect fundamental”. De asemenea Curtea, permanent subliniază că principiul

securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res

iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și

irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6

din Convenție (cauza Mitrea vs.România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

De

asemenea, față de temeiul juridic al căii de atac exercitate și considerentele

expuse, se constată că este lipsită de relevanță și susținerea contestatoarei

privind soluțiile diferite pronunțate de instanța de recurs în alte cauze.

Mai

mult, în fața instanței de recurs nu a fost invocat motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., astfel că necompetența instanței de

fond nu poate fi analizată în această etapă.

Prin

urmare, față de toate considerentele expuse, va fi respinsă contestația în

anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 și art. 318 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de A.P.I.A. - Centrul Județean Argeș împotriva Deciziei nr.

443 din 31 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 septembrie 2012.