ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3789/2003

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 29 februarie 2000

pe rolul Judecătoriei Petroșani, reclamanții C.R. și C.I.C. au chemat în

judecată E.M.L. și Primăria orașului Lupeni, solicitând instanței ca prin

hotărârea ce va pronunța să constate că pârâtele le-au produs prejudicii

constând în degradarea casei, a anexelor gospodărești și a terenului din

Lupeni, ca urmare a exploatării cărbunelui în subteran în imediata vecinătate.

S-a mai susținut că pârâtele nu au respectat procedura exproprierii pentru

cauză de utilitate publică, impusă de Legea nr. 33/1994, astfel că se impune

obligarea acestora la despăgubiri.

După administrarea probei cu înscrisuri și

expertiză tehnică judiciară, luând act de precizarea de acțiune Judecătoria

Petroșani și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Hunedoara față de valoarea precizată a pretențiilor de 723.628.559

lei.

Ca instanță de fond, Tribunalul Hunedoara a

pronunțat, în urma administrării unor noi expertize, sentința civilă nr. 499/8

noiembrie 2001, prin care a admis cererea, a dispus rectificarea cărții

funciare, în sensul înscrierii unei suprafețe de 13.416,86 mp în loc de 9243 mp

a obligat pârâta E.M.L. la plata sumei de 1.550.027.228 lei reprezentând

despăgubiri civile, precum și la cheltuieli de judecată. Acțiunea a fost

respinsă față de Primăria Lupeni.

S-a reținut în motivarea hotărârii că sunt

întrunite elementele răspunderii civile delictuale fiindu-le cauzate

reclamanților prejudiciile evidențiate în rapoartele de expertiză, prin atitudinea

culpabilă a pârâtei E.M.Lupeni, care a exploatat cărbune fără declanșarea

procedurii exproprierii.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei

hotărâri  a fost admis de Curtea de Apel Alba Iulia, care prin decizia civilă

nr. 35/20 martie 2002 a schimbat în parte sentința, în sensul diminuării

despăgubirilor datorate la 1.076.680.474 lei.

În motivarea deciziei pronunțate, instanța de

apel a reținut că pârâta-apelantă a renunțat la criticile ce vizau

identificarea terenului, valoarea construcțiilor și oportunitatea exproprierii,

dat fiind acordul de expropriere, consemnat în procesul-verbal din 19 ianuarie

2000.

Cu privire la valoarea terenului, s-a considerat

întemeiată critica, astfel că acesta a fost evaluat la 381.755.474 lei, conform

expertizei E.C., N.C. și Șt.P., ținând seama de zona de situare și riscurile

inerente de deplasare ale acestuia.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

reclamanții.

În recursul reclamanților s-au invocat motivele

de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. S-a susținut în

esență că decizia este injustă prin diminuarea despăgubirilor cu privire la

teren, actul normativ invocat de instanță – H.G. nr. 834/1991 – nefiind

aplicabil în speță. S-a mai susținut că apelul pârâtei ar fi trebuit anulat ca

insuficient timbrat. Pârâta E.M.Lupeni a declarat recurs împotriva încheierii

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, la 24 aprilie 2002, în dosarul nr. 554/2002,

prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în

decizia civilă nr. 35/2002 a aceleiași instanțe. A motivat instanța de apel

respingerea cererii de îndreptare, ca neîntrunind cerințele art. 281 C. proc.

civ., în sensul că apelanta nu solicitase cheltuieli de judecată, iar pe de

altă parte criticile aduse deciziei putea forma obiect al unei căi de atac, iar

nu al unei cereri de îndreptare a erorii materiale.

Prin recursul formulat de pârâta E.M.Lupeni

împotriva acestei încheieri se susține nelegalitatea acesteia, fără indicarea

vreunui motiv de casare dintre cele prevăzute în art. 304 C. proc. civ.

Ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi

respinse, pentru motivele ce se vor expune în cele ce urmează:

Cu privire la recursul reclamanților. Au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cu care

modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii.

Din analiza deciziei recurate, Curtea constată

că instanța de apel și-a motivat în fapt și în drept soluția, prin raportare la

mijloacele de probă administrate – expertize tehnice – cărora, ca instanță

devolutivă de control le-a dat o altă interpretare decât instanța de fond.

Atâta timp cât a motivat decizia, instanța de recurs nu are căderea de a face o

reapreciere a probelor pe situația de fapt, aceasta fiind lăsată de legiuitor

la luminile și înțelepciunea instanțelor de fond și de apel, în fața cărora

părțile pot face apărări complete, obiecțiuni la expertize etc. Ca atare, acest

motiv de recurs se privește ca nefondat.

S-a mai întemeiat recursul – fără o dezvoltare

separată, cum impune art. 303 alin. (3) C. proc. civ. – pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. Conform acestui text, modificarea sau casarea unei

hotărâri se poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În acest sens,

s-a  susținut că apelul pârâtei ar fi trebuit anulat ca insuficient timbrat,

întrucât s-a plătit taxa de timbru numai în cuantum de 12.835.200 lei, iar nu

de 20.072.636 lei, cât ar fi fost legal.

Critica nu este fondată. Potrivit art. 11 alin. (1)

din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererile pentru

exercitarea căilor ordinare de atac împotriva hotărârilor judecătorești se

taxează cu 50 % din (…) taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și

acțiunilor evaluabile în bani. În speță, reclamanții au pornit acțiunea ca o

„acțiune în constatare”, nesupusă timbrării la valoare, iar în fața

Judecătoriei Petroșani au transformat-o în acțiune în realizare, pretinzând

suma de 723.628.559 lei ca despăgubiri. De precizat că între părți au avut loc,

anterior declanșării litigiului, negocieri în vederea exproprierii imobilului

pentru utilitate publică, finalizate prin acordul de transfer al dreptului de

proprietate către pârâtă, neînțelegerile dintre părți vizând numai cuantumul

despăgubirilor. În loc să recurgă la procedura Legii nr. 33/1994 (în temeiul

căreia acțiunea era scutită de taxa de timbru), reclamanții au ales calea

răspunderii civile delictuale, în temeiul căreia instanța de fond le-a acordat

1.550.027.028 lei. Prin apel, pârâta nu a negat că ar datora despăgubiri în

urma exproprierii, ci a contestat parțial soluția instanței în privința

evaluării terenului.

Ca atare, în aplicarea art. 11 alin. (1) din

Legea nr. 146/1997, datora taxa de timbru de 50 % din suma contestată. Or, se constată

că taxa plătită de apelanta era îndestulătoare față de motivele apelului.

Reclamanții au mai reproșat instanței de apel

nelegalitatea recurgerii la criteriul evaluării prevăzut de H.G. nr. 834/1991

privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile

comerciale cu capital de stat.

Față de modul atipic în care reclamanții au

formulat acțiunea, prin care urmăresc de fapt finalizarea procedurii

exproprierii, pentru care și-au dat acordul, instanța era îndreptățită să

omologheze raportul de expertiză care a făcut trimitere la acest act normativ,

ținând cont de împrejurarea că în fapt, terenul este folosit pentru exploatarea

minieră și nu prezintă gradul de fertilitate afirmat de reclamanți. Cum nici

acest motiv de recurs nu s-a găsit fondat, recursul reclamanților va fi

respins.

Cu privire la recursul pârâtei E.M.Lupeni,

acesta vizează, cum s-a arătat, nu decizia pronunțată în soluționarea apelului,

ci încheierea prin care Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea de

îndreptare a erorilor materiale.

Recursul este nefondat.

După primirea deciziei motivate, pârâta, care

avea unele nemulțumiri de fond, în loc să formuleze recurs, a solicitat, în

temeiul art. 281 și  art. 281

2

C. proc. civ., rectificarea și

completarea deciziei. Corect cererea i-a fost respinsă, cu motivarea care a

fost redată anterior. Din practicaua deciziei nr. 35/2002 rezultă că apelanta

nu a solicitat cheltuielile de judecată, nefiind deci întrunite cerințele art. 281

2

C. proc. civ., iar celelalte critici excedeau noțiunea de „eroare materială”

avută în vedere de legiuitor în art. 281 C. proc. civ..

Pentru aceste considerente, văzând că ambele

recursuri sunt nefondate, Curtea le va respinge, conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții C.R. și C.I.C. împotriva deciziei nr. 35/A din 20

martie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Respinge ca nefondat, recursul declarat de

pârâta C.N.H. – E.M.L. împotriva încheierii pronunțată la 24 aprilie 2002 de

Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 554/2002.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  3 octombrie  2003.