ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1053/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 4 martie 2015 pe rolul Înaltei Curii de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. 896/1/2015, revizuentul C.I.C. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., revizuirea Deciziei nr. 565 din 24 februarie 2015 a aceleiași instanțe, arătând că va depune motivele cererii ulterior motivării hotărârii supuse căii extraordinare de atac. Prin motivele de revizuire depuse la data de 5 aprilie 2015, revizuentul a indicat ca temei juridic al cererii dispozițiile art. 322 pct. 2 și 7 C. proc.

civ., și a arătat, în principal, că Decizia nr. 565 din 24 februarie 2015 a Înaltei Curții de Casație și Justiție (prin care s-a stabilit că suma de bani ce se cuvine revizuentului a fost dată cu titlu de cost de expropriere în baza art. 28 și urm. din Legea nr. 33/1994) este contrară Deciziei nr. 35/A/2002 a Curții de Apel Alba lulia rămasă irevocabilă prin Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 3789/2003 (prin care s-a stabilit că suma de bani ce se cuvine revizuentului și antecesorilor acestuia reprezintă despăgubiri întemeiate pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art 998-999 C. civ.). Contrarietatea rezidă în aceea că Decizia nr. 565 din 24 februarie 2015 a Înaltei Curții de Casație și Justiție contrazice ceea ce s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 3789/2003 a aceleiași instanțe, respectiv, faptul ca temeiul despăgubirilor îl reprezintă răspunderea civilă delictuală.

Referitor la căzui de revizuire reglementat de dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuentul arată că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, și anume, deși reține că pârâtul C. a invocat prescripția dreptului de a cere prestația tabulară, nu a fost analizată această excepție sub motivul că nu a fost invocată cu respectarea dreptului la apărare ai părții adverse, căreia nu i s-a dat posibilitatea să pună concluzii cu privire la aceasta. Susține că prescripția dreptului material la acțiune a fost invocată și în faza apelului, dar având în vedere că apelul reclamantului a fost respins, pârâtul nu avea interes să atace respectiva hotărâre pe motivul neanalizărîi excepției invocate, sens în care nu se poate reține că invocarea excepției s~a realizat direct în recurs, cu nerespectarea dreptului la apărare al părții adverse.

Pe de altă parte, excepția prescripției dreptului material la acțiune este o excepție absolută ce putea fi invocată oricând, chiar în recurs, astfel încât instanța de judecată avea obligația de a o pune în discuția părților, iar soluția adoptată ar fi trebuit să fie aceea a repunerii pe rol a cauzei pentru discutarea excepției, iar nu înlăturarea unei atare solicitări La data de 15 aprilie 2015 intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de madmisibiiitate a cererii de revizuire, nefiind întrunite cerințele legale de aplicare nici a cazului de revizuire menționat la pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., dar nici cel consacrat la pct. 2 al aceleiași norme. Intimata a solictat acordarea cheltuielilor de judecată.

Examinând cererea de revizuire în raport de excepția de 'madmisibiiitate invocată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară raportat ta aspectele de fond ale cererii, înalta Curte constată armatoarele: Potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ. se poate solicita revizuirea unei hotărâri ramase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei instanțe de recurs atunci când evocă fondul „dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut". Textul legal vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supus judecății și ceea ce s-a pronunțat de către instanța de judecată, deși nu s-a cerut (extra petita), nu s-a pronunțat deși s-a cerut (minus petita) ori s-a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita).

Motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. constituie o aplicare a principiului disponibilității și a principiului consacrat de art. 129 alin. final din același cod, conform cărora instanța are obligația de a judeca toate pretențiile deduse judecății cu respectarea cadrului procesual fixat de părți. Revizuentul susține că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului de a cere prestația tabulară invocată de această parte prin concluziile scrise depuse cu ocazia dezbaterilor pe fond. Sintagma „lucru cerut" din conținutul art. 322 pct. 2 C. proc. civ. se referă însă numai la cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii deduse judecății, adică la pretențiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată, de pârât în cererea reconvenționala sau de alți întervenienți din proces, în cererile lor.

O atare interpretare a fost dată și de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 492 din 19 aprilie 2011, publicată în M. Of. nr. 340 din 17 mai 2011, când, sesizată cu excepția de neconstituționalitatea a noțiunii de „lucru cerut' din cuprinsul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., a reținut că „prin lucru cerut se înțelege orice cerere principală, accesorie sau incidentală care a fixat cadrul litigiului, a determinat limitele acestuia și a stabilit, obiectul pricinii deduse judecății". Excepția prescripției dreptului de a cere prestația tabulară, astfel cum a fost formulată, constituie un mijloc procedural de apărare, iar nu o cerere prin care să se deducă judecății pretenții concrete, în timp ce notele scrise pe care părțile le formulează în dosar pot conține argumente subsumate criticilor deduse judecății prin intermediul motivelor de recurs ori apărărilor invocate prin întâmpinare, neavând însă aptitudinea de a fixa cadru!

legal aî judecății, în general, dar nici măcar pe cei al judecății de recurs. Astfel fiind, nepronunțarea instanței de recurs asupra unei apărări a părții, fie îmbrăcând aceasta și forma unei excepții de prescripție a dreptului de a introduce o acțiune - în speță, cea în prestație tabulară - nu se înscrie în ipoteza de aplicare a normei legale ce reglementează cazul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., astfel încât cererea de revizuire având acest temei legai apare ca fiind inadmisibilă. In ceea ee privește motivul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., privitor ia contrari etatea Deciziei nr. 565 din 24 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în Dosar nr. 4784/278/2008** față de Decizia nr. 35/A din 20 martie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia în Dosar nr. 554/2002, se apreciază, de asemenea, că nu sunt întrunite cerințele legale de aplicare a acestui caz de revizuire. Prin Decizia nr. 35/A din 20 martie 2002 a Curții de Apel Alba lulia s-a statuat că valoarea terenului expropriat de la reclamantul C.I.C.

corespunde criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 și că este neîntemeiată critica pârâtei Exploatarea Minieră Lupeni legată de neexplicitarea dispozitivului hotărârii de fond cu privire ia ce înseamnă despăgubiri civile, deoarece acest lucru se regăsește în motivarea sentinței, Apelul pârâtei a fost admis doar sub aspectul cuantumului despăgubirilor civile, fiind menținute în rest celelalte dispoziții având ca obiect rectificări de carte funciară și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Această decizie a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 3789 din 03 octombrie 2003 pronunțată de instanța supremă în Dosar nr. 2629/2002, urmare a respingerii recursului formulat de reclamanții C. împotriva deciziei anterior menționate.

Prin Decizia nr. 565 din 24 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosar nr. 4784/278/2008** s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei Exploatarea Minieră Lupeni asupra terenului în suprafață de 13.416,86 mp pentru care în procesul în care s-a pronunțat Decizia nr. 35/A din 20 martie 2002 a Curții de Apel Alba lulia, reclamanta fusese obligată la despăgubiri către numiții Cărpinean, reclamanți în acel proces.

în opinia revizuentutui contrarietatea hotărârilor mai sus menționate rezidă în aceea că prin Decizia nr. 35/A/2002 a Curții de Apel Alba lulia s-a stabilit că suma de bani cuvenită revizuentului reprezintă despăgubiri întemeiate pe răspunderea civilă delictuală reglementată de dispozițiile art. 998-999 C. civ., iar prin Decizia nr. 565 din 24 februarie 2015 a Înaltei Curți s-a stabilit că aceeași sumă de bani a fost dată cu titlu de cost de expropriere în baza prevederilor art. 28 și urm. din Legea nr. 33/1994. Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., revizuirea este posibilă „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate". Revizuirea întemeiată pe textul legal anterior menționat presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză între litigiile finalizate prin hotărârile pretins contrare. Din rațiunea reglementării acestui caz special de revizuire se deduce că, de asemenea, o altă condiție de aplicare a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

o constituie faptul de a nu se fi discutat și verificat, în cel de-al doilea litigiu, autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțată în cel dintâi litigiu, întrucât într-un astfel de caz revizuirea pentru contrarietate de hotărâri s-ar transforma într-un recurs deghizat împotriva dezlegărilor date chestiunii autorității de lucru judecat de către instanța din cel de-al doilea litigiu. Cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat și are în vedere situația în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă „constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat". În acest sens, tripla identitate ca și condiție de admisibilitate a cererii de revizuire trebuie analizată în raport de dispozițiile art. 1201 C. civ., conform căruia „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate". Față de cele arătate în precedent, Înalta Curte constată că în cauză, pe de o parte, nu este îndeplinită tripla identitate (părți, obiect, cauză), în sensul că hotărârile presupus a fi contrare, sunt date în dosare având obiecte diferite respectiv, Decizia nr. 35/A din 20 martie 2002 a Curții de Apel Alba lulia a fost pronunțată într-o cauză având ca obiect rectificare carte funciară și acordare despăgubiri pentru un teren asupra căruia se exercita exploatare minieră,

iar Decizia nr. 565 din 24 februarie 2015 a Înaltei Curți este pronunțată într-o cauză având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra terenului pentru care în cauza precedentă s-au acordat despăgubiri. Pe de altă parte, nu este îndeplinită nici cerința ca în cel de-al doilea proces, autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, dintre cele pretins a fi contrare, să nu fi fost discutată sau analizată, obsevându-se sub acest aspect că natura juridică a acțiunii ce a tăcut obiectul Dosarului nr. 5411/2000 al Tribunalului Hunedoara, temeiul juridic al acesteia și, implicit, titlul cu care s-a stabilit că SC C.E.H. SA-Exploatarea Minieră Lupeni datorează numiților C.l.C. și C.R.

despăgubirile în cuantum de 1.076.680.747 lei, la plata cărora a fost obligată prin Decizia nr. 35A/2012 a Curții de Apel Alba lulia, rămasă irevocabilă, au constituit argumente de respingere a apelului declarat de complexul energetic împotriva Deciziei nr. 12 din 27 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia în cel de-al doilea litigiu (nr. 4784/278/2008*),finalizat prin Decizia nr. 565/2015 a Înaltei Curții de Casație și Justiție. Astfel fiind, se constată că recursul declarat de SC C.E.H.

SA-Exploatarea Minieră Lupeni împotriva Deciziei nr. 12 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel Alba-lulia a pus în discuție chiar aceste aspecte, criticându-se, prin mai multe argumente, interpretarea dată de instanța de apel naturii juridice a acțiunii ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5411/2000 al Tribunalului Hunedoara și temeiurilor de drept ce au stat la baza soluționării acesteia, susținându-se, în esență, că respectiva acțiune nu a fost una Întemeiată pe răspunderea civilă delictuală (art. 998-999 C. civ.), ci pe prevederile Legii nr. 33/1994, temei de drept indicat expres prin precizarea de acțiune chiar de reclamanții-persoane fizice din respectivul dosar, doar cu totul subsidiar, în măsura în care instanțele nu ar aprecia ca fiind întrunite condițiile Legii nr. 33/1994 solicitându-se de către aceștia aplicarea prevederilor art. 998-999 C. civ.

Învestită cu dezlegarea acestor chestiuni prin recursul declarat împotriva Deciziei de apel nr. 12/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut, așadar, de statuat tocmai asupra naturii juridice a acțiunii ce a fost soluționată irevocabil prin Decizia nr. 3789/2003 a Curții Supreme de Justiție, asupra temeiurilor legale pe care aceasta s-a întemeiat și în care a fost rezolvată și, implicit, inclusiv asupra titlului cu care SC C.E.H. SA-Exploatarea Minieră Lupeni o fost obligată să plătească despăgubiri numiților C.l.C. și C.R.

. Aceste statuări au fost făcute plecându-se chiar de la dezlegările irevocabile și intrate în puterea lucrului judecat regăsite în Deciziile nr. 35/A/2002 a Curții de Apel Alba lulia și nr. 3789/2003 a Curții Supreme de Justiție, pe baza cărora Înalta Curte a concluzionat, pronunțând Decizia nr. 565 din 24 februarie 2015, că obiectul celui dintâi cereri de chemare în judecată disputate între părți a constat „în pretenția de a fi obligat pârâtul la plata despăgubirilor reprezentând valoarea terenului, a casei de locuit, a anexelor gospodărești și a recoltelor agricole/pomi fructiferi, obiect identic cu cel al unei cereri de acordare a unei sume de bani ca urmare a exproprierii^, suma acordată persoanelor fizice în acel litigiu reprezentând „eontraprestația cedării dreptului de proprietate, iar nu cea a încălcării doar a unui atribut al acesteia, aceasta fiind modalitatea de reparație, a prejudiciului constând în efectuarea exploatării subsolului cu deteriorarea iremediabilă, conform expertizelor, a construcțiilor și terenului, înainte de finalizarea procedurii exproprierii" Așadar, Înalta Curte a dezlegat toate aceste aspecte, pe baza cărora a stabilit - „urmare a procedurii exproprierii imobilului în cauză, finalizată prin plata despăgubirilor cuvenite către pârâții C.l.C.

și C.R., evaluate conform art. 26 din Legea nr. 33/1994"- existența în patrimoniul reclamantului SC C.E.H. SA-Exploatarea Minieră Lupeni a dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză în baza art, 28 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, valorificând în cel de-al doilea proces autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești despre care se susține prin prezenta cerere de revizuire că hotărârea sa, Decizia nr. 565 din 24 februarie 2015, o încalcă. Or, astfel fiind, întrucât soluția conținută de Decizia nr. 565/2015 se sprijină pe chiar dezlegările jurisdicționale ale Deciziilor nr. 35/A/2002 a Curții de Apel Alba Iulia și nr. 3789/2003 a Curții Supreme de Justiție, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. se dovedește a fi inadmisibilă și pentru acest motiv. Aceasta întrucât, obstacolul în a obține soluționarea favorabilă a căii extraordinare de atac îl constituie chiar autoritatea de lucru judecat a celei de-a doua hotărâri care a tranșat deja chestiunea ce se supune dezbaterii pe calea revizuirii. Față de aceste considerente, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă, și va obliga revizuentul la plata, către intimatul SC C.E.H. SA-Exploatarea Minieră Lupeni a sumei de 130 lei cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de transport, astfel cum au fost solicitate șt dovedite de către această parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul C.I.C. împotriva Deciziei nr. 565 din 24 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Obligă pe revizuent la plata, către intimatul SC C.E.H. SA-Exploatarea Minieră Lupeni, a sumei de 130 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință putrtică, astăzi, 22 aprilie 2015.