ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2052/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2052/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr.

2052/2016

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 23

noiembrie 2007 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. din

România pentru anularea Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr.

54/2007 și obligarea pârâților la despăgubiri mai mari și

la daune morale.

În motivarea cererii reclamantul a

susținut că, pentru terenul expropriat, în suprafață de

680,54 mp, situat în Comuna M., Județul Ilfov, nr. cadastral 1155B/2 a

primit o despăgubire de 28 Euro/mp în vreme ce prețul zonei este de

350 - 400 Euro/ mp

Prin Sentința civilă nr.

1.887 din 07 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București,

secția a III-a civilă, a fost admisă, în parte, acțiunea

reclamantului A., pârâtul fiind obligat la plata sumei de 109.000 de euro,

echivalent în lei, la data plății, cu titlu de despăgubiri

materiale pentru terenul expropriat. Instanța a anulat hotărârea de

Stabilire a despăgubirilor nr. 54/2007 prin care reclamantului i se

acordaseră despăgubiri totale în valoare de 10.055 de Euro.

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel Ministerul Public și pârâtul Statul Român

- reprezentat de B. SA, iar prin Decizia civilă nr. 318 din 02 octombrie

2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins

apelurile ca nefondate.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs Ministerul Public.

Prin Decizia civilă nr. 2.166 din

12 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul, decizia

pronunțată în faza apelului fiind casată, cu consecința

trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Instanța de recurs a reținut că decăderea pârâtului din

dreptul de administrare a probei constând în expertiză de evaluare a

terenului a fost aplicată în mod greșit de către instanța

de apel.

Rejudecând apelurile declarate de

Ministerul Public și B., Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a pronunțat Decizia civilă nr. 33 din 21 ianuarie 2015

prin care, după administrarea unei noi expertize, a schimbat în parte

sentința atacată, stabilind valoarea despăgubirilor datorate de

pârâta B., reclamantului, la suma de 70.776 de euro, reprezentând

contravaloarea terenului expropriat, la data exproprierii, având în vedere suma

de 104 euro/ mp.

Împotriva deciziei

pronunțată în faza apelului a declarat recurs pârâta B., iar prin

Decizia civilă nr. 1.267 din 14 mai 2015 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

recursul a fost admis .

Instanța de recurs a casat

decizia pronunțată în faza apelului și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță de apel, cu motivarea că

instanța a stabilit valoarea terenului la o dată ulterioară

celei la care terenul a fost expropriat, fiind legală stabilirea

cuantumului despăgubirii la nivelul lunii octombrie 2007.

Rejudecând apelul, instanța a

dispus efectuarea unei noi expertize, iar prin raportul efectuat de

experții C., D. și E., valoarea terenului expropriat la data de 29

octombrie 2007 a fost stabilită la suma de 91.124 de euro, 134 de euro/mp.

Prin Decizia civilă nr. 293A din

22 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă

- în opinie majoritară - a admis apelurile declarate de apelantul Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

apelanta-pârâtă B. SA - F., în numele Statului Român împotriva

Sentinței civile nr. 1.887 din 07 noiembrie 2011 pronunțată de

Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr.

x/3/2007, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

A schimbat, în parte, sentința

atacată și a redus cuantumul despăgubirilor stabilite în

favoarea reclamantului la suma de 91.124 de euro, fiind păstrate celelalte

dispoziții ale sentinței apelate.

În pronunțarea acestei

soluții, instanța de rejudecare, în opinie majoritară, a

reținut că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită

conform raportului de expertiză efectuat în faza apelului, acesta

respectând condițiile impuse de instanța de casare, cu privire la

data calculării despăgubirilor. Astfel, având în vedere că

instanța de fond a stabilit despăgubirea datorată de pârâta B.

la suma de 109.000 de euro, iar prin expertiza efectuată în faza apelului

declarat de pârâta B. a fost stabilită o sumă mai mică a valorii

terenului, respectiv aceea de 91.124 de euro, la data exproprierii, în baza

art. 296 C. proc. civ. (1865) instanța a admis apelul declarat de

pârâtă și a redus valoarea despăgubirilor stabilite de prima

instanță la suma de 91.124 de euro, cu păstrarea tuturor

celorlalte dispoziții ale sentinței atacate.

Apărarea pârâtei B. potrivit

căreia reclamantul nu a formulat o cale de atac împotriva unei

hotărâri anterioare, prin care s-a stabilit în favoarea sa o

despăgubire mai mică, respectiv de 70.776 de euro, ceea ce

denotă că a fost de acord cu această despăgubire, astfel

încât potrivit art. 27 pct. 2 din Legea nr. 33/1994 despăgubirea nu poate

fi mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă

persoană interesată, a fost respinsă.

Conform art. 27 alin. (2) din Legea

nr. 33/2004 despăgubirea acordată de către instanță nu

va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici

mai mare decât cea solicitată de expropriat. În contextul legal

menționat, neexercitarea de către expropriat a unei căi de atac

nu este echivalentă cu manifestarea sa liberă de voință sub

aspectul stabilirii valorii despăgubirilor. Astfel, achiesarea

reclamantului la o valoare de 70.776 de euro prin neexercitarea unei căi

de atac nu poate fi speculată în scopul micșorării valorii

despăgubirilor în prezentul proces, în condițiile în care

reclamantul, în calitate de expropriat, a solicitat o despăgubire de

120.447 de euro prin concluziile scrise depuse în faza judecării fondului

cauzei, în fața primei instanțe. Instanța a reținut că

legea la care face referire apelanta B. se referă la suma solicitată

de expropriat și nu la o sumă la care acesta a achiesat, implicit,

sub presiunea unui proces îndelungat, prin neexercitarea unei căi de atac.

Rezultă că, achiesarea sau acceptarea unei situații de fapt, în

condițiile existenței unui proces, nu sunt echivalente cu "o

solicitare" a expropriatului, or legea se referă la o solicitare

și nu la o achiesare, instanța observând o mare diferență

între cele două noțiuni juridice.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs B. din România S.A., în numele Statului Român.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

pârâta a arătat că instanța de apel a acordat despăgubiri

în cuantum de 91.124 euro (134 euro/mp) pentru terenul expropriat în

suprafață de 680,54 mp situat în localitatea M., susținând

că, prin pronunțarea acestei decizii, instanța a încălcat

principiul non reformatio in pejus, prevăzut de art. 296 C. proc. civ.

conform căruia apelantului nu i se poate crea, în propria cale de atac, o

situație mai grea decât cea din hotărârea atacată, situație

aplicabilă și în cazurile prevăzute de art. 315 C. proc. civ.

referitoare la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de

către instanța de recurs, întrucât dispozițiile art. 296 sunt

aplicabile în mod corespunzător, aspect reținut corect în opinia

minoritară.

Consideră că prin stabilirea

valorii de 91.124 euro (134 euro/mp) aferentă terenului expropriat,

cuantum stabilit în cadrul rejudecării apelului, după casarea

Deciziei civile nr. 33 A din 21 ianuarie 2015 (instanța stabilind o

despăgubire în cuantum de 70.776 euro), precum și obligarea Statului

Român prin B., la plata unei sume mai mari decât cea prevăzută în

decizia civilă atacată, instanța a înrăutățit

situația apelantului-pârât în propria cale de atac.

S-a mai invocat nelegalitatea deciziei

atacate și din perspectiva motivului de recurs înscris în art. 304 pct. 6

C. proc. civ. considerând că instanța a acordat mai mult decât s-a

cerut, având în vedere că procesele care au ca obiect contestarea cuantumului

despăgubirilor aferente exproprierii se judecă respectând prevederile

art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

Evocând dispozițiile art. 27 pct.

2 din lege care stipulează că: "despăgubirea acordată

de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită

de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat

sau de altă persoană interesată" și având în vedere

că intimatul - reclamant nu a formulat apel împotriva Deciziei civile nr.

33 A din 21 ianuarie 2015 pronunțata de Curtea de Apel București care

a stabilit despăgubirea la suma de 70.776 euro (echivalent în lei la data

plații), recurenta consideră că stabilirea sumei de 91.124 euro

prin Decizia civilă nr. 293 A din 22 aprilie 2016, instanța a acordat

intimatului - reclamant o sumă mai mare decât a solicitat.

Recurenta solicită admiterea

cererii de recurs, modificarea deciziei atacate în sensul stabilirii sumei de

70.776 euro, ca sumă corectă ce trebuie acordată ca

despăgubire aferentă exproprierii, conform Deciziei civile nr. 33 A

din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București.

Examinând decizia atacată, în

raport de criticile formulate și dispozițiile legale incidente în

cauză, Înalta Curte va constata că recursul formulat este întemeiat,

urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:

Cu titlu preliminar, trebuie observat

că deși recurentul-pârât a arătat că își

întemeiază, în drept, cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct.

6 și 9 C. proc. civ., criticile formulate de acesta nu se circumscriu

motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., deoarece

vizează, în fapt, dar sub o altă argumentare, greșita aplicare a

dispozițiilor art. 295 alin. (1) și art. 296 C. proc. civ., ceea ce

face aplicabil cazul de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

În cuprinsul cererii de recurs,

pârâtul Statul român, prin B. SA - F. a dezvoltat critici prin care a

susținut nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva

încălcării principiului non reformatio in pejus, principiul care se

referă la neagravarea situației în propria cale de atac, consacrat în

art. 296 teza a II-a C. proc. civ.

Potrivit acestui principiu, în cazul

casării cu trimiterea cauzei spre rejudecare, drepturile recunoscute în

beneficiul părții care a declarat recurs prin hotărârea

recurată, doar de către aceasta, rămân dobândite în raport cu

partea care, prin neatacarea hotărârii, le-a acceptat ca atare.

Într-adevăr, este posibil ca situația părții să

poată fi înrăutățită în cazul în care și partea

adversă a exercitat calea de atac, însă numai dacă aceasta a

fost admisă.

Totodată, în conformitate cu

principiul enunțat, instanța care rejudecă litigiul după

casare deși are libertatea de apreciere a situației de fapt,

însă, prin hotărârea dată, nu poate înrăutăți

situația părții care a obținut casarea. Prin urmare,

părții căreia i s-a admis recursul nu i se poate agrava propria

situație la rejudecarea fondului după casare, deoarece această

rejudecare are loc tocmai ca efect al admiterii recursului acesteia.

Plecând de la aceste considerente de

ordin teoretic, Înalta Curte reține că în speță, în primul

ciclu procesual, respectiv prin Sentința civilă nr. 1.887 din 07

noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat Hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 54 din 29 octombrie 2007 și

procesul-verbal nr. 62 din 14 septembrie 2007 emise de Comisia de aplicare a

Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului local M. și a obligat pârâtul

Statul român, prin B. la plata sumei de 109.000 de euro, echivalent în lei, la

data plății, cu titlu de despăgubiri materiale pentru terenul

expropriat.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel Ministerul Public prin care a susținut că valoarea

despăgubirilor stabilite de prima instanță nu este cea

reală întrucât s-a stabilit pe baza ofertelor de vânzare de pe internet

și ale agențiilor imobiliare, sentința fiind apelată

și de pârâtul Statul Român, reprezentat de B. SA și întrucât apelul

acestuia nu a fost motivat, instanța a procedat la examinarea apelului

pârâtului în conformitate cu dispozițiile art. 292 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 318 din

02 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile

declarate de pârâtul Statul român, prin B. SA - F. și Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Sentinței

civile nr. 1.887 din 07 noiembrie 2011 a Tribunalului București,

secția a III-a civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București care a fost admis prin Decizia civilă nr. 2166 din 12

aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, decizia recurată fiind

casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași

instanță de apel. În pronunțarea soluției, instanța de

recurs a reținut aplicarea greșită de către instanța

de apel a sancțiunii decăderii pârâtului din dreptul de administrare

a probei constând în expertiză de evaluare a terenului și a casat

hotărârea atacată pentru incidența motivului de casare înscris

în art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În rejudecarea cererilor de apel, prin

Decizia civilă nr. 33 din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, au fost admise

apelurile declarate de pârâtul Statul român, prin B. și Ministerul Public

- Parchetul de pe lângă Tribunalul București, sentința

atacată fiind schimbată în parte, în sensul stabilirii unei

despăgubiri în sarcina pârâtului în valoare de 70.776 de euro (după

administrarea unei noi expertize), reprezentând contravaloarea terenului

expropriat, la data exproprierii, având în vedere suma de 104 euro/ mp.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs pârâtul Statul Român, prin B. SA. care a invocat pronunțarea

deciziei recurate cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii deoarece la întocmirea raportului de expertiză prin care s-a

stabilit cu titlu de despăgubiri suma 70.776 euro, comisia de experți

nu a avut in vedere comparabile (contracte de vânzare-cumpărare încheiate

în anul 2007) care să reflecte valoarea reală de tranzacționare

a imobilelor la data efectuării transferul dreptului de proprietate

(octombrie 2007), rezultând astfel un preț supraevaluat, datorită

faptului că au fost folosite contracte de vânzare-cumpărare încheiate

în anii 2008, 2009, 2010 și 2012.

Prin Decizia civilă nr. 1.267 din

14 mai 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis

cauza spre rejudecare la aceiași curte de apel. Instanța de recurs a

stabilit că, deși instanța de apel a dispus aplicarea

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum acestea

au fost interpretate prin Decizia nr. 12/2015 a Curții

Constituționale, în ceea ce privește momentul stabilirii cuantumului

despăgubirii, a stabilit valoarea despăgubirilor pentru terenul

expropriat pe baza unor contracte de vânzare cumpărare încheiate ulterior

acestui moment, ceea ce impune efectuarea unei noi expertize pentru stabilirea

valorii despăgubirii în raport de contracte de vânzare-cumpărare

autentice încheiate cât mai aproape de data exproprierii, respectiv octombrie

2007.

În rejudecarea cauzei după

casare, ca urmare a recursului declarat numai de pârâtul Statul Român, prin B.

SA, instanța de apel a dispus efectuarea unei noi expertize judiciare în

conformitate cu îndrumările deciziei de casare, valoarea terenului

expropriat la data de 29 octombrie 2007 fiind stabilită de comisia de

experți la suma de 91.124 euro. Astfel, prin Decizia nr. 293A din 22

aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

admis apelurile declarate de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă Tribunalul București și apelanta-pârâtă B. SA - F.,

în numele Statului român împotriva Sentinței civile nr. 1.887 din 07

noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a

III-a civilă, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul

că a redus cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea

reclamantului la suma de 91.124 de euro, fiind păstrate celelalte

dispoziții ale sentinței atacate. Instanța de apel a apreciat

că valoarea despăgubirilor stabilite conform raportului de

expertiză efectuat în rejudecarea apelurilor respectă condițiile

impuse de instanța de casare, precum și exigențele art. 27 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 conform cărora despăgubirea acordată

de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea

oferită de expropriator, respectiv 10.055 euro și nici mai mare decât

cea solicitată de expropriat, respectiv de 120.447 euro.

Verificarea legalității

deciziei reculate relevă împrejurarea că, într-adevăr, art. 27

alin. (1) și 2 din Legea nr. 33/1994 stipulează că:

"(1)Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta

și cu pretențiile formulate de părți și va

hotărî. (2)Despăgubirea acordată de către

instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de

expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau

de altă persoană interesată".

Cu toate acestea, în contextul în care

rejudecarea cererilor de apel formulate de pârât și Ministerul Public s-a

realizat ca efect al admiterii recursului declarat doar de către pârâtului

Statul Român, prin B. SA, rezultă că stabilirea unei despăgubiri

în valoare de 91.124 de euro, cuantum majorat valorii de 70.776 euro

stabilită prin Decizia nr. 33A din 21 ianuarie 2015 a Curții de apel

București, secția a IV-a civilă, (ca urmare a admiterii apelului

pârâtului, cât și a celui declarat de Ministerul Public în favoarea

pârâtului) denotă împrejurarea că instanța de apel a

pronunțat o hotărâre nelegală, sens în care criticile

pârâtului-recurent se vădesc a fi fondate.

În speță, procedând la în

rejudecarea cererilor de apel, ca efect al casării dispuse în urma

admiterii recursului declarat numai de pârât, instanța de apel, stabilind

o despăgubire în sarcina pârâtului în valoare de 91.124 euro, a creat

pârâtului Statul român, prin B. SA o situație mai grea în propria cale de

atac, fiind obligat la plata unor despăgubiri mai mari decât cele stabilite

în ultima decizie dată în soluționarea apelurilor, casată cu

trimitere spre rejudecare, în recursul declarat doar de către Statul

Român, prin B.

În legătură cu modul în care

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia

civilă nr. 33A din 21 ianuarie 2015 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, a procedat la soluționarea cererilor de

apel, în sensul admiterii apelurilor declarate de Ministerul Public - Parchetul

de pe lângă Tribunalul București și Statul român, prin B.

și a stabilirii unei despăgubiri pentru terenul expropriat la

valoarea de 70.776 euro, reclamantul avea posibilitatea să formuleze

recurs împotriva acestei decizii.

Prin neexercitarea de către

reclamantul A. a drepturilor sale procesuale împotriva Deciziei civile nr. 33A

din 21 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă prin care i s-a stabilit dreptul la o despăgubire de 70.776

euro, acesta nu poate obține o despăgubire mai mare în rejudecare,

chiar după casarea cu trimitere, în recursul declarat de partea

adversă, cea care a declanșat exercitarea controlului judiciar

și a generat premisa pentru desființarea deciziei. Or, în contextul

incidenței acestor reguli și principii procesuale, nu poate fi

primită apărarea intimatului-reclamant axată pe ideea potrivit

căreia instanța nu ar avea posibilitatea de a se raporta la valoarea

de 70.776 euro, ce a fost stabilită pe baza unui raport de expertiză

întocmit contrar dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Pârâtul Statul român, prin B. SA nu

poate fi sancționat prin pronunțarea unei hotărâri defavorabile

în raport cu cea atacată, deoarece se opune principiului de drept

procesual non reformatio in pejus reglementat de art. 296 C. proc. civ., care

trebuie respectat, nu numai cu prilejul judecării căii de atac, ci

și cu ocazia rejudecării după admiterea acesteia.

Date fiind aceste nereguli

procedurale, Înalta Curte va constata nelegalitatea hotărârii atacate,

aceasta fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii pe

aspectele contestate și care atrage incidența motivului de recurs

înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Drept urmare, în baza art. 312 alin.

(1) și 3 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Statul

român, prin B. SA - F. împotriva Deciziei nr. 293A din 22 aprilie 2016 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă, va modifica în parte

decizia atacată în sensul că va dispune obligarea pârâtului la plata

către reclamant a sumei de 70.776 euro, echivalent în lei la data

plății, reprezentând contravaloarea suprafeței de 680,54 mp teren

situat în comuna M., județul Ilfov. Restul dispozițiilor deciziei

atacate urmează a fi menținute.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B.

SA - F. în numele Statului Român, în calitate de expropriator, împotriva

Deciziei nr. 293A din 22 aprilie 2016 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Modifică în parte decizia

atacată. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de

70.776 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând

contravaloarea suprafeței de 680,54 mp teren situat în comuna M.,

județul Ilfov.

Menține restul dispozițiilor

deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 octombrie 2016.

Procesat de GGC - ED