ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 609/2017

Decizia nr. 609/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe roiul Tribunalului București la data de 23 noiembrie 2007 reclamantul A. a chemat m judecată pe pârâta CN B. SA pentru anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 54/2007, obligarea pârâților la despăgubiri mai mari și la daune morale. în motivarea cererii reclamantul a susținut că, pentru terenul expropriat, în suprafață de 680,54 mp, situat în com. Mogoșoaia, Județul Ilfov, a primit o despăgubire de 28 euro/rap în vreme ce prețul zonei este de 350 - 400 euro/mp. Prin sentința civilă nr. 1887 din noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantului A., pârâtul fiind obligat la plata sumei de 109.000 de euro, echivalent în lei, la data plății, cu titlu de despăgubiri materiale pentru terenul expropriat.

Instanța a anulat Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 54/2007 prin care reclamantului i se acordaseră despăgubiri totale în valoare de 10.055 de euro. Împotriva sentinței menționate au declarat apel C. și pârâtul Statul Român - reprezentat de CN B. SA, iar prin Decizia civilă nr. 38 din 02 octombrie 2012, Curtea de Apel București secția a IV-a civilă, a respins apelurile, ca nefondate. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs C. Prin Decizia civilă nr. 2166 din 12 aprilie 2013 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul, decizia pronunțată în faza apelului fiind casată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași iritantă de apel.

Instanța de recurs a reținut că decăderea pârâtului din dreptul de administrare a probei constând în expertiză de evaluare a terenului a fost aplicată în mod greșit de către instanța de apel. Rejudecând apelurile declarate de C. și CN B. SA, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a pronunțai Decizia civilă nr. 33 din 21 ianuarie 2015 prin care, după administrarea unei noi expertize, a schimbat în parte sentința atacată, stabilind valoarea despăgubirilor datorate de pârâta CN B. SA, reclamantului, ia suma de 70.776 de euro, reprezentând contravaloarea terenului expropriat, la data exproprierii, având în vedere suma de 104 euro/ mp. Împotriva deciziei pronunțată în faza apelului a declarat recurs pârâtă CN B. SA, iar prin Decizia civilă nr. 1267 din 14 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, recursul a fost admis.

Instanța de recurs a casat decizia pronunțată în faza apelului și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, cu motivarea că instanța a stabilit valoarea terenului la o dată ulterioară celei la care terenul a fost expropriat, fiind legală stabilirea cuantumului despăgubirii la nivelul lunii octombrie 2007. Prin Decizia civilă nr. 293/A din 22 aprilie 2016. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în opinie majoritară - a admis apelurile declarate de apelantul C. - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și apelanta-pârâtă CN B. SA - D., în numele Statului Român împotriva sentinței civile nr. 1887 din 07 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2007, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. A schimbat, în parte, sentința atacată și a redus cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantului la suma de 91,124 de euro.

fiind păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs CN B. SA în numele Statului Român. Prin Decizia nr. 2052 din 27 octombrie 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâta CN B. SA - D. în numele Statului Român, în calitate de expropriator, împotriva Deciziei nr. 293/A din 22 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a modificat m parte decizia atacată; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 70,776 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea suprafeței de 680,54 mp teren situat în com. Mogoșoaia, județul Ilfov și a menținut restul dispozițiilor deciziei atacate.

Instanța de recurs a reținut că, procedând la în rejudecarea cererilor de apel, ca efect al casării dispuse în urma admiterii recursului declarat numai de pârât și stabilind o despăgubire în sarcina pârâtului în valoare de 91.124 euro, instanța de apel a creat pârâtului o situație mai grea în propria cale de atac, fiind obligat la plata unor despăgubiri mai mari decât cele stabilite în ultima decizie dată în soluționarea apelurilor, casată cu trimitere spre rejudecare, în recursul declarat doar de către Statul Român, prin CN B. SA. La data de 26 noiembrie 2006 reclamantul A. a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. cerere de revizuire a Deciziei nr. 2052 din 27 octombrie 2016 pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, considerând-o potrivnică Deciziei nr. 1267 din 14 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în primul ciclu procesual.

În susținerea cererii de revizuire a arătat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate - în sensul că există identitate de părți, obiect și cauză și că prin hotărârea a cărei revizuire se solicită s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri pronunțate. În opinia revizuentului revizuirea este admisibilă și în situația în care cele două hotărâri considerate potrivnice au fost pronunțate în cadrul aceluiași litigiu, în etape procesuale diferite, întrucât în urma fiecărei rejudecări s-au format dosare distincte, iar dezlegările juridice în recurs au vizat aspecte diferite. A susținut că a impune condiția ca hotărârile să fie pronunțate în procese diferite este una excesivă atât timp cât recursurile declarate în cauză au vizat probleme de drept distincte, astfel încât nu se poate susține existența unul control judiciar exercitat de mai multe ori asupra aceleiași chestiuni de drept.

Pe fondul cererii, a arătat că prin Decizia nr. 1267 din 14 mai 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție admițând recursul pârâtei CN B. SA a casat Decizia nr. 35/A din 21 ianuarie 2015 a Curții de Apel București și a trimis cauza spre rejudecare. făcând referire la Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015 care a decis ca valoarea despăgubirii pentru imobilul expropriat trebuie făcută la prețul de la data exproprierii. Prin Decizia nr. 2052 din 27 octombrie 2016 Înalta Curte a admis recursul pârâtei CN B. SA considerând că în rejudecarea finalizată prin Decizia Curții de Apel București nr. 293/A din 22 aprilie 2016 s-a încălcat principiul non reformați în prim întrucât, acordând suma de 91.124 euro, i s-a agravat pârâtei situația în propria sa cale de atac, ținându-se cont ca ambele recursuri fuseseră declarate de CN B. SA.

Instanța s-a raportat la suma de 70.776 euro ca fiind cea maximă, compatibilă cu principiul non reformatio în pejus, bazându-se pe expertiza ce a fost avută în vedere la pronunțarea Deciziei nr. 33/A din 21 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, dând, astfel, prevalentă principiului non reformatio in pejus față de faptul că raportul de expertiză a încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Deși prima instanță de recurs nu a anulat expres raportul de expertiză vizat, dat fiind că a invocat în considerentele deciziei pronunțate în recurs motivele de nelegalitate ale acestuia, nu se poate ca într-un alt recurs să se facă aplicarea aceluiași raport de expertiză deoarece și considerentele iac parte din hotărârea judecătorească și trebuie luate în considerare.

Anulând hotărârea, prin decizia de casare a fost anulat și raportul de expertiză omologat, parte integrantă a hotărârii fiscale. Autoritatea de lucru judecat reprezintă o prezumție absolută și irefragabilă de adevăr, o garanție a stabilității situației juridice create prin hotărârea judecătorească, iar a subordona acest principiu lui non reformatio în pejus înseamnă a crea haos deoarece nicio hotărâre judecătorească nu ar mai fi definitivă atât timp cât ea ar putea fi nesocotită într-o cale de atac ulterioară. În cauză, operează autoritatea de lucru judecat cu privire la nulitatea hotărârii casate și implicit a raportului de expertiză, prin care ș-a evaluat despăgubirea la suma de 70,776 euro, ca parte componentă a hotărârii, deoarece valoarea despăgubirilor a rezultat exclusiv din acest raport.

Autoritatea de lucru judecat cu privire la cele reținute, respectiv la nelegalitatea evaluării de 70.776 euro a fost încălcată prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat, întrucât o evaluare nelegală constatată sub imperiului autorității de lucru judecat nu se poate transforma într-o evaluare legală ca urmare a aplicării principiului non reformatio in pejus. În concluzie, a susținut că atât timp cât Înalta Curte a constatat că evaluarea despăgubirii la valoarea de 70.776 euro este nelegală, iar acest aspect a intrat sub incidența autorității de lucru judecat, nu se putea stabili ulterior că această evaluare este legală. Pentru toate motivele menționate solicită admiterea cererii de revizuire.

Intimata CN B. SA, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire arătând că nu este îndeplinită condiția ca cele două hotărâri pretins potrivnice să fi fost pronunțate în litigii diferite. Înalta Curte reține caracterul inadmisibil al cererii de revizuire având ut vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază". Această dispoziție legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează. Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, pre(cum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Acest motiv de revizuire sancționează încălcarea principiului puterii lucrului judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare dintre părți se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din această situație nu se poate realiza decât prin revizuirea și, concomitent, anularea ultimei hotărâri.

Rezultă din aceeași dispoziție procesuală nominalizată mai sus, că una din condițiile esențiale, necesară pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este ca hotărârile așa-zis potrivnice să fie pronunțate în dosare diferite. Sintagma "în una și aceiași pricină" desemnează situația în care sunt întrunite condițiile triplei identități - de obiect, de cauză și de părți - cu privire la dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 2052 din 27 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. secția I civilă, formulată de revizuentul A. Irevocabilă. Pronunțată în. ședință publică, astăzi 30 martie 2017.