ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 609/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 609/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 609/2017
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată
pe roiul Tribunalului București la data de 23 noiembrie 2007 reclamantul A.
a chemat m judecată pe pârâta CN B. SA pentru anularea Hotărârii de stabilire
a despăgubirilor nr. 54/2007, obligarea pârâților la despăgubiri
mai mari și la daune morale.
în
motivarea cererii reclamantul a susținut că, pentru terenul expropriat,
în suprafață de 680,54 mp, situat în com. Mogoșoaia,
Județul Ilfov, a primit o despăgubire de 28 euro/rap în vreme ce
prețul zonei este de 350 - 400 euro/mp.
Prin
sentința civilă nr. 1887 din noiembrie 2011 pronunțată de
Tribunalul București, secția a III-a civilă,
a fost admisă, în parte,
acțiunea reclamantului A., pârâtul fiind obligat la plata sumei de 109.000
de euro, echivalent în lei, la data plății, cu titlu de
despăgubiri materiale pentru terenul expropriat. Instanța a anulat Hotărârea
de stabilire a despăgubirilor nr. 54/2007 prin care reclamantului i se
acordaseră despăgubiri totale în valoare de 10.055 de euro.
Împotriva
sentinței menționate au declarat apel C. și pârâtul Statul Român
- reprezentat de CN B. SA, iar prin Decizia civilă nr. 38 din 02 octombrie
2012, Curtea de Apel București secția a IV-a civilă, a respins
apelurile, ca nefondate.
Împotriva
deciziei menționate a declarat recurs C.
Prin Decizia
civilă nr. 2166 din 12 aprilie 2013 pronunțata de Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția I civilă,
a fost admis recursul, decizia
pronunțată în faza apelului fiind casată, cu consecința
trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași iritantă de apel.
Instanța de recurs a reținut că decăderea pârâtului din
dreptul de administrare a probei constând în expertiză de evaluare a
terenului a fost aplicată în mod greșit de către instanța
de apel.
Rejudecând
apelurile declarate de C. și CN B. SA, Curtea de Apel București, secția
a IV-a civilă, a pronunțai Decizia civilă nr. 33 din 21 ianuarie
2015 prin care, după administrarea unei noi expertize, a schimbat în parte
sentința atacată, stabilind valoarea despăgubirilor datorate de
pârâta CN B. SA,
reclamantului, ia suma de
70.776 de euro, reprezentând contravaloarea terenului expropriat, la data
exproprierii, având în vedere suma de 104 euro/ mp.
Împotriva
deciziei pronunțată în faza apelului a declarat recurs pârâtă CN
B. SA, iar prin Decizia civilă nr. 1267 din 14 mai 2015
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția I civilă, recursul a fost admis.
Instanța
de recurs a casat decizia pronunțată în faza apelului și a
trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, cu
motivarea că instanța a stabilit valoarea terenului la o dată
ulterioară celei la care terenul a fost expropriat, fiind legală
stabilirea cuantumului despăgubirii la nivelul lunii octombrie 2007.
Prin
Decizia civilă nr. 293/A din 22 aprilie 2016. Curtea de Apel
București, secția a IV-a civilă,
în opinie majoritară - a admis
apelurile declarate de apelantul C. - Parchetul de pe lângă Tribunalul
București și apelanta-pârâtă CN B. SA - D., în numele Statului
Român împotriva sentinței civile nr. 1887 din 07 noiembrie 2011 pronunțată
de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2007,
în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.
A
schimbat, în parte, sentința atacată și a redus cuantumul
despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantului la suma de 91,124 de
euro. fiind păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs CN B. SA în numele Statului Român.
Prin
Decizia nr. 2052 din 27 octombrie 2016 Înalta Curte de Casație și
Justiție,
secția
I civilă, a admis recursul declarat de pârâta CN B. SA - D. în numele
Statului Român, în calitate de expropriator, împotriva Deciziei nr. 293/A din
22 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a
civilă, a modificat m parte decizia atacată; a obligat pârâta la
plata către reclamant a sumei de 70,776 euro, echivalent în lei la data
plății, reprezentând contravaloarea suprafeței de 680,54 mp
teren situat în com. Mogoșoaia, județul Ilfov și a menținut
restul dispozițiilor deciziei atacate.
Instanța
de recurs a reținut că, procedând la în rejudecarea cererilor de apel,
ca efect al casării dispuse în urma admiterii recursului declarat numai de
pârât și stabilind o despăgubire în sarcina pârâtului în valoare de
91.124 euro, instanța de apel a creat pârâtului o situație mai grea
în propria cale de atac, fiind obligat la plata unor despăgubiri mai mari
decât cele stabilite în ultima decizie dată în soluționarea
apelurilor, casată cu trimitere spre rejudecare, în recursul declarat doar
de către Statul Român, prin CN B. SA.
La
data de 26 noiembrie 2006 reclamantul A. a formulat, în temeiul dispozițiilor
art. 322 pct. 7 C. proc. civ. cerere de revizuire a Deciziei nr. 2052 din 27
octombrie 2016 pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație
și
Justiție, secția I
civilă, considerând-o potrivnică Deciziei nr. 1267 din 14 mai 2015
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în
primul ciclu procesual.
În susținerea
cererii de revizuire a arătat că sunt îndeplinite condițiile de
admisibilitate - în sensul că există identitate de părți,
obiect și cauză și că prin hotărârea a cărei
revizuire se solicită s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a
primei hotărâri pronunțate.
În opinia
revizuentului revizuirea este admisibilă și în situația în care
cele două hotărâri considerate potrivnice au fost pronunțate în
cadrul aceluiași litigiu, în etape procesuale diferite, întrucât în urma
fiecărei rejudecări s-au format dosare distincte, iar
dezlegările juridice în recurs au vizat aspecte diferite.
A
susținut că a impune condiția ca hotărârile să fie
pronunțate în procese diferite este una excesivă atât timp cât
recursurile declarate în cauză au vizat probleme de drept distincte,
astfel încât nu se poate susține existența unul control judiciar
exercitat de mai multe ori asupra aceleiași chestiuni de drept.
Pe
fondul cererii, a arătat că prin Decizia nr. 1267 din 14 mai 2015 Înalta
Curte de Casație și Justiție admițând recursul pârâtei CN
B. SA a casat Decizia nr. 35/A din 21 ianuarie 2015 a Curții de Apel
București și a trimis cauza spre rejudecare. făcând referire la Decizia
Curții Constituționale nr. 12/2015 care a decis ca valoarea despăgubirii
pentru imobilul expropriat trebuie făcută la prețul de la data
exproprierii. Prin Decizia nr. 2052 din 27 octombrie 2016 Înalta Curte a admis
recursul pârâtei CN B. SA considerând că în rejudecarea finalizată
prin Decizia Curții de Apel București nr. 293/A din 22 aprilie 2016
s-a încălcat principiul non reformați în prim întrucât, acordând suma
de 91.124 euro, i s-a agravat pârâtei situația în propria sa cale de atac,
ținându-se cont ca ambele recursuri fuseseră declarate de CN B. SA.
Instanța
s-a raportat la suma de 70.776 euro ca fiind cea maximă, compatibilă
cu principiul non reformatio în pejus, bazându-se pe expertiza ce a fost
avută în vedere la pronunțarea Deciziei nr. 33/A din 21 ianuarie 2015
a Curții de Apel București, dând, astfel, prevalentă
principiului non reformatio in pejus față de faptul că raportul
de expertiză a încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea
nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Deși
prima instanță de recurs nu a anulat expres raportul de
expertiză vizat, dat fiind că a invocat în considerentele deciziei
pronunțate în recurs motivele de nelegalitate ale acestuia, nu se poate ca
într-un alt recurs să se facă aplicarea aceluiași raport de
expertiză deoarece și considerentele iac parte din hotărârea
judecătorească și trebuie luate în considerare. Anulând
hotărârea, prin decizia de casare a fost anulat și raportul de
expertiză omologat, parte integrantă a hotărârii fiscale.
Autoritatea
de lucru judecat reprezintă o prezumție absolută și
irefragabilă de adevăr, o garanție a stabilității
situației juridice create prin hotărârea judecătorească,
iar a subordona acest principiu lui non reformatio în pejus
înseamnă a crea haos deoarece
nicio hotărâre judecătorească nu ar mai fi definitivă atât
timp cât ea ar putea fi nesocotită într-o cale de atac ulterioară.
În
cauză, operează autoritatea de lucru judecat cu privire la nulitatea
hotărârii casate și implicit a raportului de expertiză, prin
care ș-a evaluat despăgubirea la suma de 70,776 euro, ca parte
componentă a hotărârii, deoarece valoarea despăgubirilor a
rezultat exclusiv din acest raport. Autoritatea de lucru judecat cu privire la
cele reținute, respectiv la nelegalitatea evaluării de 70.776 euro a
fost încălcată prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat,
întrucât o evaluare nelegală constatată sub imperiului
autorității de lucru judecat nu se poate transforma într-o evaluare
legală ca urmare a aplicării principiului non reformatio in pejus.
În
concluzie, a susținut că atât timp cât Înalta Curte a constatat
că evaluarea despăgubirii la valoarea de 70.776 euro este nelegală,
iar acest aspect a intrat sub incidența autorității de lucru
judecat, nu se putea stabili ulterior că această evaluare este
legală. Pentru toate motivele menționate solicită admiterea
cererii de revizuire.
Intimata
CN B. SA, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității
cererii de revizuire arătând că nu este îndeplinită
condiția ca cele două hotărâri pretins potrivnice să fi
fost pronunțate în litigii diferite.
Înalta
Curte reține caracterul inadmisibil al cererii de revizuire având ut
vedere următoarele considerente:
Potrivit
dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate
la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază".
Această
dispoziție legală fixează limitele în care se poartă
dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire
pe care cererea se fundamentează.
Potrivit
dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei
hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin
neapelare, pre(cum și a unei hotărâri dată de o
instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere:
dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de
instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și
aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași
calitate.
Acest
motiv de revizuire sancționează încălcarea principiului puterii
lucrului judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în
dosare diferite, făcând astfel imposibilă executarea simultană a
două hotărâri, întrucât fiecare dintre părți se
prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar
ieșirea din această situație nu se poate realiza decât prin
revizuirea și, concomitent, anularea ultimei hotărâri.
Rezultă
din aceeași dispoziție procesuală nominalizată mai sus,
că una din condițiile esențiale, necesară pentru
admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe prevederile art.
322 pct. 7 C. proc. civ., este ca hotărârile așa-zis potrivnice
să fie pronunțate în dosare diferite.
Sintagma
"în una și aceiași pricină" desemnează
situația în care sunt întrunite condițiile triplei
identități - de obiect, de cauză și de părți - cu
privire la
dispozițiile art. 322
pct. 7 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 326
alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă,
cererea de revizuire formulată de revizuentul A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 2052 din 27 octombrie
2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. secția I
civilă, formulată de revizuentul A.
Irevocabilă.
Pronunțată
în. ședință publică, astăzi 30 martie 2017.