ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1267/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1267/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București la data de 23 noiembrie 2007 sub nr. 41472/3/2007,

reclamantul N.Ș. a chemat în judecată pe pârâții M.T.C.T., reprezentat prin CN

A.D.N.R. SA și Consiliul local Mogoșoaia județul Ilfov și a solicitat să se

anuleze Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 29 octombrie 2007 și

procesul - verbal din 14 septembrie 2007 emise de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 a Consiliului Local Mogoșoaia, urmând ca pârâții să fie

obligați la plata de despăgubiri materiale în sumă de 272.000 euro și daune morale

în valoare de 5.000 euro.

La data de 7 ianuarie

2008 reclamantul a formulat cerere precizatoare a acțiunii inițiale, arătând că

terenul deținut în proprietate are suprafața de 2.210,01 mp și este situat în

județul Ilfov, comuna Mogoșoaia, identificat prin număr cadastral.

La termenul de

judecată din 18 februarie 2008, reclamantul a precizat cadrul procesual,

arătând că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

CN A.D.N.R. SA.

În

drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9

din Legea nr. 198/2004, art. 41 din Constituție, Legea nr. 33/1994.

Prin sentința civilă nr.

1887 din 7 noiembrie 2011 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis,

în parte, acțiunea, astfel cum a fost precizată, a anulat Hotărârea nr. 54 din 29

octombrie 2007 și procesul verbal din 14 septembrie 2007 emise de Comisia de

aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliul Local Mogoșoaia și a obligat

pârâtul la plata sumei de 109.000 euro, echivalent în lei la data plății, cu

titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea suprafeței de teren

expropriate, a respins capătul de cerere privind daunele morale, ca

neîntemeiat, a obligat pârâtul la plata sumei de 3.550 lei cheltuieli de

judecată parțiale.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că valoarea despăgubirii stabilite prin

cele două acte contestate - 19.055,12 euro (28 euro/mp) pentru suprafața de

teren expropriată de 680,54 mp ce a reprezentat proprietatea reclamantului - nu

constituie o justă despăgubire în accepțiunea art. 44 din Constituție, precum

și față de practica judiciară în materie ori jurisprudența C.E.D.O., în

condițiile în care despăgubirea acordată trebuie să reflecte valoarea terenului

de la momentul exproprierii, în speță 29 octombrie 2007, dată la care

reclamantul a pierdut dreptul de proprietate referitor la suprafața de teren de

680,54 mp.

Or, în raportul de

expertiză întocmit de comisia de experți, valoarea terenului la momentul

exproprierii efective este estimată la 160 euro/mp, ceea ce reprezintă suma de

109.000 euro, rezultând din raport că acest teren este situat într-o zonă mixtă

în plină dezvoltare și în care se află atât hale industriale, cât și

proprietăți unifamiliale reprezentate de case sau vile.

Referitor la

prejudiciul cauzat prin efectul exproprierii, stabilit prin expertiza tehnică

la suma de 11.447 euro, instanța a considerat că nu se justifică acordarea

acestei sume, întrucât restul de teren rămas neexpropriat de 4.319,46 mp va

dobândi un spor de valoare în urma realizării lucrărilor de „fluidizare trafic

pe DN1 km + 100 +KM 17+ 100 și centura rutieră în zona de Nord a Municipiului

București - obiect 7 - Completarea Centurii rutiere a Municipiului București

prin construcția sectorului cuprins între DN 7 și DN 1A”, așa încât nu se poate

vorbi de existența unui prejudiciu real pentru reclamant.

Împotriva sentinței

civile nr. 18878/2011 au declarat apeluri pârâtul Statul Român prin

C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul

București.

Prin Decizia civilă nr.

318 din 2 octombrie 2012 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâți.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța a arătat că, ținând seama de caracterul devolutiv al

apelului, a dispus din oficiu administrarea unei probe cu expertiză de evaluare

și a obținut relații referitoare la contracte de vânzare-cumpărare încheiate

pentru terenuri similare. Proba cu expertiză nu a putut fi însă administrată,

întrucât nu s-a plătit onorariul experților dispus de către Curte în sarcina

apelantului CN A.D.N.R. SA.

Prin Decizia nr. 2166

din 12 aprilie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de apel București, a

casat Decizia civilă nr. 318/A/2012 și a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte a constatat că sunt fondate susținerile privind

aplicarea sancțiunii decăderii fără ca partea să fi fost înștiințată, în

prealabil, despre obligația stabilită în sarcina sa, în temeiul art. 171

1

C. proc. civ.

În conformitate cu

dispozițiile art. 17 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea

activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, aprobată prin

Legea nr. 156/2002, „La termenul la care a avut loc numirea expertului, organul

cu atribuții jurisdicționale care a dispus efectuarea expertizei înștiințează

partea despre suma ce trebuie avansată pentru expertiza dispusă în contul

biroului local pentru expertize tehnice judiciare și îi pune în vedere să

plătească această sumă în termen de 5 zile de la înștiințare.”

În cauză, proba cu

expertiză a fost dispusă din oficiu, iar la termenul la care a avut loc numirea

expertului, respectiv la termenul din 4 septembrie 2012, apelantul - pârât CN

A.D.N.R. SA a lipsit, ca, de altfel, la toate termenele fixate în cursul

judecății apelurilor, inclusiv la cel la care s-a aplicat decăderea din dreptul

la administrarea probei, fără ca instanța să-i comunice în scris obligația

stabilită în sarcina sa.

Aplicarea sancțiunii

decăderii de către instanța de apel, fără înștiințarea în prealabil a părții

despre obligația ce i-a fost pusă în sarcină, i-a produs părții o vătămare ce

nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor de procedură dispuse

începând cu termenul de judecată la care s-a dispus decăderea, inclusiv a

deciziei pronunțate în cauză, în baza art. 105 alin. (2) și 106 C. proc. civ.

Art. 17 alin. (2) din

O.G. nr. 2/2000 are un caracter imperativ, prevăzând în sarcina instanței

obligația de înștiințare a părții despre sarcina plății onorariului de expert,

ca atare, nulitatea decurgând din neîndeplinirea de către instanță a acestei

obligații poate fi invocată inclusiv de către procuror, prin intermediul căii

de atac.

În

rejudecarea apelului, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de apel

București, secția a IV-a civilă, sub nr. 41472/3/2007*.

Prin Decizia nr. 33/A

din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

s-au admis apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Tribunalul București și de pârâtul Statul Român, prin CN A.D.R. SA - D.R.D.P.,

a fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că a fost obligat

pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA la plata sumei de 70.776 euro,

echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea suprafeței de

teren expropriate, păstrându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

În motivarea

soluției sale, Curtea a reținut următoarele considerente:

Terenul în litigiu în

suprafață de 680,54 mp, situat în com. Mogoșoaia, jud. Ilfov, ce a făcut

obiectul exproprierii conform Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri

prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, este

proprietatea reclamantului N.Ș., conform contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 5799/2004.

Prin Hotărârea nr. 54

din 29 octombrie 2007 Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul

Consiliului Local Mogoșoaia, jud. Ilfov, a stabilit cuantumul despăgubirii

pentru exproprierea acestui teren, în conformitate cu dispozițiile art. 7 și 9

din Legea nr. 198/2004, la suma de 19.095 euro (28 euro/mp).

Prin

contestația formulată, intimatul-reclamant a contestat această hotărâre sub

aspectul cuantumului despăgubirii pentru exproprierea terenului în suprafață de

680,54 mp și a solicitat și acordarea unei sume de lei reprezentând prejudiciul

suferit prin expropriere, prejudiciu dat de faptul că suprafața mare de teren

expropriată diminuează valoarea suprafeței de teren ce i-a rămas în proprietate

și de faptul că terenul rămas nu mai este un tot unitar, precum și la plata

daunelor morale.

Prin sentința apelată

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a stabilit cuantumul

despăgubirilor pentru exproprierea terenului în suprafață de 680,54 mp ca fiind

de 109.000 euro (160 euro/mp) ce reprezintă valoarea de piață a terenului la

data exproprierii.

Prin

aceeași sentință, tribunalul a respins solicitarea reclamantului de acordare a

prejudiciului cauzat prin efectul exproprierii, stabilit prin expertiză la suma

de 11.447 euro, pe motiv că restul de teren rămas neexpropriat va dobândi un

spor de valoare, precum și solicitarea reclamantului de acordare a daunelor

morale. Având în vedere că reclamantul N.Ș. nu a formulat apel împotriva

sentinței de fond, soluția de respingere a pretențiilor pentru aceste două

componente ale prejudiciului produs ca urmare a exproprierii a intrat sub

puterea lucrului judecat, prin neapelare.

Criticile

formulate de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul

București, potrivit cărora sentința apelată nu respectă criteriile prevăzute de

art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece stabilirea cuantumului despăgubirii

pentru expropriere trebuia să se facă prin raportare la

prețurile cu care se

vând în mod obișnuit imobilele situate în aceeași rază teritorială cu cel

expropriat, iar nu prin raportare la oferte de vânzare inserate în anunțuri

publicitare, sunt întemeiate.

Astfel,

Curtea a constatat că

în mod greșit instanța de fond a omologat un raport de expertiză care nu a avut

în vedere ca metodă de evaluare criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, deoarece experții care compun comisia de expertiză au

utilizat o metodă greșită, raportându-se la ofertele de piață preluate de pe

internet, metodă care nu respectă prevederile art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994.

În faza

de rejudecare, i

nstanța

de apel a dispus efectuarea unui raport de expertiză de evaluare, având ca

obiective stabilirea valorii terenului expropriat la data exproprierii și la

momentul efectuării expertizei.

La solicitarea

instanței, prin adresa din 11 februarie 2014 O.C.P.I., B.C.P. Ilfov a comunicat

la dosar contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect terenuri similare cu

cel în litigiu - filele 87-123 și 127-163 din dosarul de apel rejudecare, vol.

I.

La data de 8 iulie 2014

a fost depus la dosar raportul de expertiză efectuat de comisia de expertiză

compusă din experții B.A., C.A.A. și P.T., iar la data de 24 noiembrie 2014 a

fost depus la dosar răspunsul la obiecțiuni.

Raportul de expertiză

a stabilit următoarele:

despăgubirii pentru terenul expropriat, la data efectuării expertizei (1 iulie 2014)

este de 27.222 euro (la o valoare de 40 euro/mp);

despăgubirii pentru terenul expropriat la data exproprierii (octombrie 2007)

este de 70.776 euro (la o valoare de 104 euro/mp);

Curtea a constatat

că exproprierea terenului în litigiu a fost dispusă în baza Legii nr. 198/2004

(în prezent abrogată prin art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010), însă

prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004 continuă să își producă efectele în

cauza dedusă judecății, constituind de altfel temeiul juridic al cererii de

chemare în judecată.

În

sistemul reglementat prin Legea nr. 198/2004, procedura de expropriere parcurge

în mod obligatoriu doar o etapă administrativă, la sfârșitul căreia

expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata

despăgubirilor către titularul dreptului de proprietate. Transferul imobilului

expropriat din proprietatea intimatului-reclamant în proprietatea

expropriatorului a operat de drept la data consemnării despăgubirii pentru expropriere

(conform comunicării de la fila 8 din dosarul de fond).

În

consecință, Curtea s-a raportat pentru calculul despăgubirii pentru

exproprierea terenului în litigiu, în raport de dispozițiile art. 9 din Legea nr.

198/2004 și de criticile din apelurile cu soluționarea cărora a fost investită,

la momentul transferului dreptului de proprietate, așa cum a arătat de altfel

și intimatul-reclamant în concluziile scrise, care a arătat că transferul

dreptului de proprietate a operat la data exproprierii.

În consecință,

Curtea a stabilit valoarea despăgubirii pentru exproprierea terenului în

suprafață de 680,54 mp la suma de 70.776 euro, valoare care respectă

dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, precum și pe cele ale art. 27 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 la care fac trimitere dispozițiile cu caracter

special ale Legii nr. 198/2004, în sensul că d

espăgubirea acordată de către instanță

nu este mai mică decât cea oferită de expropriator.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA, care

a invocat pronunțarea deciziei recurate cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), formulând următoarele critici:

Recurentul susține că

la întocmirea raportului de expertiză prin care s-a stabilit cu titlu de

despăgubiri suma 70.776 euro, comisia de experți nu a avut in vedere

comparabile (contracte de vânzare - cumpărare încheiate in anul 2007) care sa

reflecte valoarea reală de tranzacționare a imobilelor la data efectuării

exproprierii, rezultând astfel un preț supraevaluat, datorat in special

faptului, că au fost folosite contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii

2008, 2009, 2010 si 2012.

Deși în dispozitivul

deciziei recurate, instanța a stabilit faptul ca momentul la care se va raporta

calculul despăgubirii pentru terenul expropriat, va fi cel la care s-a efectuat

transferul dreptului de proprietate (octombrie 2007), Curtea a stabilit că suma

de 70.776 euro este un preț just care reflectă valoarea reală de tranzacționare

a imobilelor la data efectuării exproprierii.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Criticile formulate

prin cererea de recurs sunt fondate, în măsura în care sunt de natură a susține

necesitatea completării în apel a probatoriilor, pentru lămurirea pe deplin a

împrejurărilor legate de determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite

reclamantului, ca persoană expropriată, în baza Legii nr. 33/1994.

Stabilirea

valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element

necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în

accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44

din Constituție).

Reținându-se

caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul

asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate

privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare

în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând

că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru

cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin

hotărâre judecătorească”.

Art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză (…)”.

Prin decizia nr. 12

din 15 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea Constituțională și

publicată în M. Of. nr. 152 din 3 martie 2015, s-a admis excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004

privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi

și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin

Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004,

raportate la sintagma la data întocmirii raportului de expertiză, cuprinsă în

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică.

Se constată că din

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum au fost

interpretate prin decizia Curții Constituționale, rezultă cele două aspecte

esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experții

desemnați de către instanța de judecată, respectiv prețul de piață al

imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă

și, eventual, din oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând, momentul de

referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al

exproprierii.

Sintagma „

prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială” definește prețul de piață, anume prețul cel mai

probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de

proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură

rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate

condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează

prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul

dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

În speță, instanța de

apel a dispus aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

astfel cum acestea au fost interpretate prin decizia Curții Constituționale, în

ce privește momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, însă a avut în vedere

contracte de vânzare cumpărare încheiate ulterior acestui moment, sub acest

aspect critica recurentului fiind fondată.

Astfel, deși instanța

de apel a reținut că transferul dreptului de proprietate a avut loc în anul

2007, dată care coincide cu momentul exproprierii, la calculul despăgubirii a

avut în vedere valoarea stabilită prin raportul de expertiză, în raport de contracte

de vânzare-cumpărare încheiate ulterior acestui moment, respectiv 2008 - 2012

(anexe raport de expertiză, filele 188-189, dosar apel).

Totodată, deși a

solicitat relații cu privire la prețul de tranzacționare a terenurilor în zonă

de la O.C.P.I., B.C.P. Ilfov, contractele de vânzare-cumpărare comunicate

instanței și atașate la dosar (filele 87-123 și 127-163 din dosarul de apel

rejudecare, vol. I) vizează tranzacții încheiate în anul 2013.

Pe cale de

consecință, stabilind cuantumul despăgubirii în funcție de prețul terenurilor

la un moment ulterior cel al exproprierii, instanța de apel a pronunțat o

hotărâre nelegală decurgând din interpretarea greșită a art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, motiv pentru care critica recurentului, sub acest aspect,

este fondată.

Pentru stabilirea

valorii despăgubirii, cu respectarea dispozițiilor legale menționate și a

deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015, se constată că se impune refacerea

expertizei, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispozițiilor

art. 305 C. proc. civ.

Prin

urmare, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește

stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantului, în baza art. 312 alin.

(1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul și va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la

aceeași curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele

care au condus la încălcarea dispozițiilor legale menționate.

Astfel,

urmează ca instanța de apel să dispună efectuarea expertizei, de către comisia

de experți constituită în condițiile art. 25 din aceeași lege, urmând ca

experții să stabilească despăgubirile cuvenite reclamantului în raport de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data exproprierii, respectiv octombrie 2007, preț

rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, încheiate cât mai

aproape de acest moment.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta CN A.D.R. SA - D.R.D.P., în numele Statului Român împotriva Deciziei

nr. 33/A din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 mai 2015.