ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 565/2015

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 iulie 2008 pe rolul Judecătoriei Petroșani sub Dosar nr. 4787/278/2008, reclamanta Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții C.R. și C.I.C., să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF XX Lupeni nr. top AA, în suprafață de 13.416,86 mp, prin achitarea sumei de 107.668,047 RON și a cheltuielilor de judecată, urmând a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare și a dispune efectuarea mențiunilor cuvenite la O.C.P.I – Biroul Petroșani. Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a înțeles să-și precizeze acțiunea în sensul recunoașterii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, în baza art. 28 din Legea nr. 33/1994.

Prin sentința civilă nr. 5441/2008, Judecătoria Petroșani a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Hunedoara. Prin sentința civilă nr. 71/2009, Tribunalul Hunedoara a respins acțiunea reclamantei, obligând-o pe aceasta la cheltuieli de judecată în sumă de 250 RON, în favoarea pârâților. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că sub aspectul oportunității exproprierii imobilului în litigiu, a acordului de expropriere și a despăgubirilor cuvenite, în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, operează autoritatea de lucru judecat, față de decizia civilă nr. 35/A/2002 a Curții de Apel Alba Iulia. Ca urmare, reclamanta trebuie să urmeze procedura impusă de art. 31 din Legea nr. 33/1994.

Instanța de fond a concluzionat că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, excepție care nu mai îngăduie cercetarea asupra fondului. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părți. În apelul reclamantei, aceasta a solicitat modificarea în totalitate a sentinței, în sensul admiterii acțiunii, susținând în esență că prin decizia civilă nr. 35/A/2002 a Curții de Apel Alba Iulia, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 3789/2003 a C.S.J, s-a stabilit pe baza a 9 expertize, cuantumul despăgubirilor datorate pârâților, pentru exproprierea imobilului în litigiu. Întrucât reclamanta a achitat în întregime aceste despăgubiri, aceasta era îndreptățită să i se recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului conform art. 28 – 31 din Legea nr. 33/1994.

Pârâții au solicitat, prin apelul declarat să se modifice sentința în sensul obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în totalitate și să se mențină soluția de respingere a acțiunii dar pentru alte considerente. În privința considerentelor hotărârii, pârâții au arătat că acțiunea trebuia respinsă, dar nu pentru incidența autorității de lucru judecat, ci pentru inexistența vreunui raport juridic între părți, deoarece despăgubirile achitate au fost datorate în temeiul răspunderii delictuale și nu în baza Legii nr. 33/1994. Prin decizia civilă nr. 128/A/2009, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile declarate de ambele părți, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând în considerente următoarele.

Prin decizia civilă nr. 35/A/2002 a Curții de Apel Alba Iulia, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 3789/2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit în sarcina Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L., obligația de a plăti în favoarea lui C.R. și C.I.C. suma de 1.076.680.474 ROL, despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea imobilului construcție și teren, care a fost expropriat. Această valoare a fost stabilită în raport de criteriile prevăzute de Legea nr. 33/1994. În cauza de față, reclamanta Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L. SA a învestit instanța cu o acțiune în recunoașterea dreptului său de proprietate asupra imobilului înscris în CF XX Lupeni nr. top AA, ca urmare a achitării despăgubirilor.

Deși inițial, reclamanta a formulat acțiunea în sensul pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare–cumpărare, ulterior a precizat-o, înainte de declinare, solicitând recunoașterea dreptului său de proprietate în baza art. 28 din Legea nr. 33/1994. Ca atare, la data sesizării Tribunalului Hunedoara, acțiunea principală, astfel cum a fost precizată, era întemeiată pe dispozițiile art. 28 și urm. din Legea nr. 33/1994, privind recunoașterea dreptului de proprietate al expropriatorului, ca urmare a achitării despăgubirilor pentru imobilul expropriat. Instanța de fond a constatat în mod greșit incidența autorității de lucru judecat, întrucât nu a fost învestită să statueze cu privire la oportunitatea exproprierii și la stabilirea despăgubirilor, ci în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate în favoarea reclamantei.

Prima instanță s-a limitat doar să enumere textele legale incidente, respectiv art. 28 și 31 din Legea nr. 33/1994, dar nu a cercetat sub niciun aspect cererea principală. Procedând astfel, instanța de fond a omis să analizeze pe fond pricina, pronunțând o hotărâre nelegală, astfel că, în temeiul art. 297 C. proc. civ., apelurile au fost admise, cu consecința desființării sentinței civile nr. 71/2009 a Tribunalului Hunedoara și trimiterii cauzei spre rejudecare. În rejudecare, prin sentința nr. 262/2013, Tribunalul Hunedoara a constatat tardivitatea precizării de acțiune depusă de reclamantă la data de 02 iulie 2013 și a respins acțiunea formulată de reclamanta Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L. împotriva pârâților C.R.

și C.I.C., cu obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L. care a solicitat modificarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Intimații pârâți au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală. Prin decizia civilă nr. 12 din 27 februarie 2014, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția I civilă, în majoritate, a respins apelul declarat de reclamanta Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L. împotriva sentinței civile nr. 262/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I-a civilă.

În motivarea deciziei s-au reținut următoarele. Prin primul motiv de apel a fost criticată sentința Tribunalului Hunedoara pentru respingerea ca tardivă a precizării de acțiune depusă de reclamantă la termenul de judecată din 2 iulie 2013, apelanta arătând că petitele ce au format obiectul precizării de acțiune au fost formulate și prin „răspunsul la întâmpinare” depus la termenul din 26 septembrie 2008, în primul ciclu procesual, cât și prin notele de ședință depuse la primul termen după desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. Critica apelantei a fost apreciată fondată, însă a nu fi de natură să ducă la admiterea apelului, deoarece instanța de fond s-a pronunțat asupra acțiunii reclamantei așa cum a fost precizată, prin notele de ședință, adică s-a avut în vedere solicitarea reclamantei de a se constata că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în temeiul Legii nr. 33/1994, ca urmare a achitării despăgubirilor.

Prin urmare, instanța nu a analizat condițiile cererii pe care reclamanta a formulat-o inițial, respectiv cererea de a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu, ci a avut în vedere parcurgerea procedurii de expropriere reglementată de Legea nr. 33/1994. Așadar, prin respingerea ca tardivă a precizării de acțiune depusă la termenul din 2 iulie 2013 nu s-a adus niciun prejudiciu reclamantei, instanța soluționând pe fond cererea, așa cum a fost precizată prin notele de ședință și concluzionând că acțiunea nu este întemeiată. Motivul de apel prin care este criticată modalitatea de soluționare a fondului cauzei a fost respins pentru următoarele considerente.

Prin acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 932/2000 al Judecătoriei Petroșani, declinat în favoarea Tribunalului Hunedoara, unde a fost înregistrat sub nr. 5411/2000, reclamanții C.I.C. și C.R. au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că pârâta Exploatarea Minieră L. a adus prejudicii imobilului reclamanților constând în degradarea casei, a anexelor gospodărești și a terenului, acțiunea fiind întemeiată în drept pe disp. art. 998-999 C. civ., ceea ce reprezintă condițiile răspunderii civile delictuale.

Prin sentința civilă nr. 499/2001 Tribunalul Hunedoara a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâta Exploatarea Minieră L. la plata sumei de 1.550.027.228 ROL, tribunalul reținând în considerente că pârâta, prin atitudinea sa culpabilă a procedat la exploatarea subterană, afectând imobilele reclamanților fără a declanșa procedura de expropriere și a produs acestora un prejudiciu, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 998-999 C. civ. Hotărârea a fost schimbată în apel numai în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor care a fost redus la suma de 1.076.680.747 ROL, decizia instanței de apel rămânând irevocabilă prin respingerea recursului.

În considerentele deciziei nr. 3789/2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, în recurs s-a reținut că: „În loc să recurgă la procedura Legii nr. 33/1994 (în temeiul căreia acțiunea era scutită de plata taxei de timbru), reclamanții au ales calea răspunderii civile delictuale, în temeiul căreia instanța de fond le-a acordat suma de 1.550.027,028 ROL”. Cât privește recursul pârâtei Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L., s-a reținut că acesta viza decizia nr. 35/2012 a Curții de Apel Alba Iulia și încheierea prin care aceasta a respins cererea de îndreptare a erorii materiale. Sentința nr. 499/2001 a format obiectul unei cereri de lămurire a înțelesului și întinderii dispozitivului formulată de petentul C.I.C., admisă de prima instanță prin încheierea nr. 20/CC/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 5411/2000 ce a primit nr. nou 22/97/2000.

Împotriva acestei încheieri intimata Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L. a declarat apel care a fost admis de Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia nr. 137/2011, în sensul respingerii cererii de lămurire a înțelesului și întinderii dispozitivului. Și în considerentele acestei decizii s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că despăgubirea este acordată reclamanților în temeiul art. 998-999 C. civ., fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, cu reținerea faptului că pârâta nu a urmat procedura exproprierii. Curtea a constatat așadar că dispozitivul sentinței civile nr. 499/2001 este foarte clar și neechivoc în ceea ce privește acordarea de despăgubiri, cadrul procesual în care s-a judecat Dosarul nr. 5411/2000 fiind menționat explicit în hotărârea judecătorească pronunțată de instanță.

Raportat la decizia civilă nr. 3789/2003 a Curții Supreme de Justiție și față de decizia civilă nr. 137/2001 a Curții de Apel Alba Iulia, rămasă irevocabilă prin nerecurare, având în vedere efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, fiind tranșat și stabilit în mod cert faptul că temeiul plății acelor sume de bani au fost dispozițiile art. 998-999 C. civ. și nicidecum Legea nr. 33/1994, susținerile apelantei în sensul că sumele achitate au reprezentat contravaloarea imobilului construcție și teren, au fost apreciate ca nefondate. Pentru aceste motive, curtea de apel a apreciat că în speță nu a fost declanșată procedura exproprierii de către expropriator, reclamanții nu au fost de acord cu exproprierea devreme ce procesul verbal din 19 ianuarie 2000 este un înscris contestat, iar despăgubirile achitate de reclamantă nu au fost stabilite în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, astfel că disp.

art. 28 din Legea nr. 33/1994 nu sunt incidente. Cât privește procesul – verbal din data de 19 ianuarie 2000, de care se prevalează reclamanții, s-a observat că acesta nu cuprinde acordul de voință al părților, odată ce înaintea semnăturii pârâtului C.C. este făcută mențiunea „nu sunt de acord”, mențiune care nu poate fi considerată ca exprimând o acceptare a celor consemnate în cuprinsul înscrisului. Nu se poate socoti nici că prin decizia civilă nr. 128/A/2009, Curtea de Apel ar fi dat o dezlegare fondului problemei de drept supusă examinării, din considerentele hotărârii rezultând că instanța a statuat doar asupra naturii cererii deduse judecății, stabilind că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în recunoașterea dreptului său de proprietate în baza art. 28 din Legea nr. 33/1994, asupra căreia a îndrumat instanța de fond să se pronunțe.

Solicitarea apelantei de reanalizare a înscrisurilor depuse de părți în Dosarele nr. 541/2000 al Tribunalului Hunedoara și nr. 932/2000 al Judecătoriei Petroșani nu poate fi primită, rolul instanței, în această cauză, nefiind acela de a rejudeca acțiunea finalizată prin sentința civilă nr. 499/2001 a Tribunalului Hunedoara, ci de a se pronunța asupra incidenței acestei hotărâri asupra litigiului pendinte. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L., solicitând în baza art. 304 pct. 9, admiterea recursului și pe cale de consecință modificarea în totalitate deciziei atacate în sensul recunoașterii dreptului de proprietate a reclamantei Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L., asupra imobilului teren în suprafață de 13.416,86 mp, casă de locuit, anexe gospodărești, situate în municipiul Lupeni, strada P. nr. 6 înscris în CF XX Lupeni, nr. topo.

AA conform art. 28 din Legea nr. 33/1994, în sensul obligării pârâților la transferul dreptului de proprietate în favoarea reclamantei asupra imobilelor înscrise în CF cu numărul de mai sus; întabularea dreptului de proprietate a Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L., a terenului în suprafață de 13.416,86 mp imobilului casă de locuit și anexe gospodărești situate în municipiul Lupeni, strada P., nr. 6, înscrise în CF XX Lupeni, nr. topo. AA, cu cheltuieli de judecată conform documentelor justificative În motivarea recursului s-au arătat următoarele. În ceea ce privește respingerea apelului pe motiv că în cauza dedusă judecății ar fi incidente prevederile art. 998, 999 C. civ.

1864 și nu prevederile Legii nr. 33/1994, întrucât în Dosarul nr. 932/2000 al Judecătoriei Petroșani, declinat în favoarea Tribunalului Hunedoara și înregistrat sub nr. 5411/2000, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art. 998, 999 C. civ. și procesul verbal din 19 ianuarie 2000 nu ar cuprinde acordul de voință al părților, recurenta a arătat că aceste constatări nu corespund adevărului, astfel că instanța de apel - în opinia majoritară - a interpretat în mod greșit faptul că în cauză nu sunt aplicabile prevederile legale privind exproprierea.

Astfel, în scopul evitării producerii unor accidente ca urmare a exploatării cărbunelui în zona nordică stratul ZZ blocul BB, panoul 1 a câmpului minier Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L., ce puteau avea loc asupra imobilelor construcții și anexe gospodărești de la suprafață cât și a terenului în suprafață de 13.416,86 mp din Lupeni, strada P. nr. 6, județul Hunedoara, în conformitate cu art. 4 și 6 din Legea nr. 33/1994 coroborat cu art. 4 și 6 din Legea Minelor nr. 61/1998 și Legea nr. 85/2003 se impunea exproprierea imobilului locuință, anexe gospodărești și teren prin vânzare - cumpărare fără declanșarea procedurii declarării utilității publice. Prin procesul verbal încheiat la data de 19 ianuarie 2000 pârâții au fost de acord cu exproprierea imobilului construcție, anexe gospodărești și teren, însă a fost refuzată oferta de despăgubire specificându-se că valoarea (204.200.000 ROL) 20.420 RON rezultată din expertiză tehnică nu este reală.

Au fost respectate prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Că este vorba de acțiune întemeiată pe prevederile Legii nr. 33/1994, rezultă și din considerentele deciziei civile nr. 128/A/2009 a Curții de Apel Alba Iulia pronunțată în prezentul dosar prin care a fost casată sentința Tribunalului Hunedoara și trimisă cauza spre rejudecare. Mai mult, pârâții, în concluziile scrise depuse în Dosarul nr. 5411/2000 își întemeiază motivele pe procesul verbal încheiat la data 19 ianuarie 2000 în care recunosc că au fost invitați la negocieri în vederea stabilirii despăgubirilor și că solicită exproprierea totală arătând ce imobile doresc a fi expropriate.

Pe parcursul procesului pârâții arată: „solicităm exproprierea totală și nu parțială pentru motivul că imobilul în litigiu (teren casă și anexe) a ajuns la acest nivel de degradare (…) datorită efectelor exploatării prin subminare a zăcământului de cărbune și datorita faptului că evoluția efectelor distructive la suprafața terenului a acestei operațiuni este imprevizibilă și continuă". Prin precizarea de acțiune din Dosarul 932/2000 al Judecătoriei Petroșani, pârâții învederează și recunosc implicit că acțiunea promovată de ei se bazează pe prevederile Legii nr. 33/1994, arătând instanței că, numai în subsidiar, dacă instanța constată că nu sunt îndeplinite prevederile Legii nr. 33/1994 își rezervă dreptul de-a invoca prevederile art. 998 - 999 C. civ., dar după cum se observă din actele depuse la dosarul cauzei (decizii și sentințe), instanțele au constatat că sunt incidente prevederile Legii nr. 33/1994 și nu prevederile art. 998-999 C. civ., astfel că sunt incidente prevederile art. 28 din Legea nr. 33/1994.

De asemenea, prin răspunsul la întâmpinare făcut în Dosarul nr. 5411/2000 al Tribunalului Hunedoara la termenul din data de 30 noiembrie 2000 pârâții din prezenta cauză au solicitat exproprierea totală și nu parțială în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/1994. Nu în ultimul rând, trebuie ținut seama de faptul că în toate expertizele și contraexpertizele tehnice întocmite experții tehnici au avut în vedere la stabilirea despăgubirilor valoarea de înlocuire a imobilelor, construcțiilor a anexelor gospodărești, etc. cât și valoarea de înlocuire a terenului și nu doar a pagubelor produse și a beneficiului nerealizat prin exploatarea subterană a cărbunelui. Dacă ar fi fost incidente prevederile art. 998 - 999 și nu prevederile Legii nr. 33/1994 atunci ar fi fost normal ca la stabilirea pagubelor provocate de exploatarea subterană, experții să țină seama doar de pagubele produse imobilului și de beneficiul nerealizat.

Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L., nefiind de acord cu suma de 155.002,72 RON, a declarat apel solicitând reducerea cuantumului sumei, considerând ca este prea mare. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 35/A/2002, pronunțată în Dosarul nr. 554/2002, a admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 499 din 08 noiembrie 2001 a Tribunalului Hunedoara, a schimbat, în parte, sentința atacată, dispunând ca Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L. să achite suma de 107.668,047 RON (1.076.680.474 ROL). Cu privire la neexplicitarea în cuprinsului dispozitivului hotărârii a ceea ce înseamnă despăgubiri civile, instanța de apel motivează că dispozitivul sentinței cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 258 C. proc.

civ. și „că exproprierea este oportună rezultă din înseși atitudinea pârâtei la nivelul căreia a fost constituită comisia de organizare în desfășurarea analizei de ofertă pentru imobilele afectate de exploatarea cărbunelui". Prin raportul de expertiză topometrică au fost stabilit identitatea și suprafața imobilelor ce urmează a fi expropriate dar evaluarea acestora urmează să fie făcută nu de experți topometriei ci de către experți în construcții. Împotriva deciziei civile nr. 35/A/2002 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a declarat recurs de Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L. și de către pârâții C.I.C. și C.R.

Ambele recursuri au fost respinse, dar instanța de recurs a reținut că „pârâta Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L., a respectat procedura exproprierii pentru cauza de utilitate publică impusă de Legea nr. 33/1994 astfel că se impune obligarea acesteia la despăgubiri". Tot instanța de recurs a reținut că „pârâta apelantă, adică Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L. a renunțat la criticile ce vizau identificarea terenului valoarea construcției și oportunitatea exproprierii dat fiind acordul de expropriere consemnat în procesul verbal din 19 ianuarie 2000". Împotriva deciziei civile nr. 3789 din 03 octombrie 2003 pronunțată de instanța de recurs - Curtea Supremă de Justiției, pârâții C.I.C.

și C.R., au promovat contestație în anulare precizând că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivele de modificare a deciziei civile motivând că, fără nici o justificare a înlăturat temeiul legal în baza căruia s-a introdus acțiunea și anume răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 C. civ. bazându-și soluția pe dispozițiile pe art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a H.G. nr. 834/1991 care sunt străine cauzei. Instanța verificând decizia civilă nr. 3789/2003 a constatat că instanța de recurs a analizat toate motivele invocate de pârâții C.I.C. și C.R. având însă alte argumente decât ale acestora față de acordul de expropriere consemnat în procesul verbal din 19 ianuarie 2000, respingând astfel contestația în anulare ca nefondată.

În obiectivele expertizei tehnice efectuate în Dosarul nr. 5411/2000 Capitolul 2 s-a dispus: „să se evalueze conform Legii nr. 33/1994 despăgubirile și prejudiciul cauzat ca urmare a necesității exproprierii, să se identifice terenul și construcții cu datele din CF și în teren să se precizeze dacă se impune exproprierea totală sau parțială a imobilului". Concluziile expertului sunt că valorile de despăgubire s-au stabilit conform Legii nr. 33/1994 și a H.G. nr. 834/1991, că este necesară exproprierea întregului imobil și anexelor gospodărești și a imobilului în suprafață de 13.416,86 mp stabilit prin expertiza tehnică și agricolă efectuată.

Potrivit art. 4 și 6 din Legea nr. 33/1994 coroborat cu art. 4 și 6 din Legea minelor nr. 61/1998, pârâții și Exploatarea Minieră L. s-au înțeles asupra modalității de transfer a dreptului de proprietate dar nu și asupra despăgubirilor cuvenite fără declanșarea procedurii utilității publice (în negocierea din 19 ianuarie 2000 pârâții au solicitat totodată și exproprierea terenului, ba mai mult au solicitat să locuiască în continuare în imobilul casă ca chiriași până își pot găsi altă locuință pe proprie răspundere).

Și la pronunțarea deciziei nr. 3789 din 03 octombrie 2003 de către instanța de recurs - Curtea Suprema de Justiție - în Dosarul 2629/2002 s-a ținut cont de procesul verbal încheiat în data de 19 ianuarie 2000, astfel, „în motivarea deciziei pronunțată de instanța de apel, s-a reținut că pârâta a renunțat la criticile ce vizau identificarea terenului, valoarea construcțiilor și oportunității exproprierii, dat fiind acordul de expropriere consemnat în procesul verbal din 19 ianuarie 2000". Că este vorba de expropriere, că prin procesul verbal din 19 ianuarie 2000 se prevedea acest lucru și că pârâții au fost de acord cu exproprierea, singurul lucru cu care nu au fost de acord fiind cuantumul despăgubirilor, rezultă și din cuprinsul sentinței penale nr. 30/2013 pronunțate de Judecătoria Ineu, în Dosarul nr. 1335/246/2012, sentință prin care a fost respinsă plângerea penală formulată de pârât.

Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare. Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos. Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea de chemare în judecată așa cum a fost precizată la data de 19 septembrie 2008, în sensul recunoașterii dreptului de proprietate a reclamantei Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L., asupra imobilului teren în suprafață de 13.416,86 mp, casă de locuit, anexe gospodărești, situate în municipiul Lupeni, strada P. nr. 6 înscris în CF XX Lupeni, nr. topo.

AA conform art. 28 din Legea nr. 33/1994, în sensul obligării pârâților la transferul dreptului de proprietate în favoarea reclamantei asupra imobilelor înscrise în CF cu numărul de mai sus; radierea dreptului de pe numele pârâților și întabularea dreptului de proprietate a Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L., a terenului în suprafață de 13.416,86 mp imobilului casa de locuit și anexe gospodărești situate în municipiul Lupeni, strada P., nr. 6, înscrise în CF XX Lupeni, nr. topo. AA, cu cheltuieli de judecată, precizare reluată cu motive suplimentare, la solicitarea primei instanțe de fond, la data de 02 iulie 2013. În recurs reclamantul nu a mai susținut admiterea capătului de cerere privind radierea dreptului de proprietate al pârâților.

Faptul că aceasta a fost cererea cu care a fost legal învestită instanța de judecată a fost reținut și de către instanța de apel, prin raportare la decizia dată într-un ciclu procesual anterior în apel, nr. 128/A/2009 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare la prima instanță, hotărâre irevocabilă cu privire la care nu se mai putea reveni în rejudecare.

În considerentele acestei decizii s-au reținut următoarele: ”În cauza de față, reclamanta Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L. a învestit instanța cu o acțiune în recunoașterea dreptului său de proprietate asupra imobilului înscris în CF XX Lupeni nr. top AA, ca urmare a achitării despăgubirilor.// Deși inițial, reclamanta a formulat acțiunea în sensul pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, ulterior a precizat-o, înainte de declinare, solicitând recunoașterea dreptului său de proprietate în baza art. 28 din Legea nr. 33/1994.// Ca atare, la data sesizării Tribunalului Hunedoara, acțiunea principală, astfel cum a fost precizată, era întemeiată pe dispozițiile art. 28 și urm. din Legea nr. 33/1994, privind recunoașterea dreptului de proprietate al expropriatorului, ca urmare a achitării despăgubirilor pentru imobilul expropriat”.

Recurentul reclamant a solicitat, în principal, recunoașterea dreptului său de proprietate asupra imobilului înscris în CF XX Lupeni nr. top AA, ca urmare a achitării despăgubirilor stabilite prin decizia civilă nr. 35/A/2002 a Curții de Apel Alba Iulia, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 3789/2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 28 și urm. din Legea nr. 33/1994. Din considerentele deciziei nr. 128/A/2009 a Curții de Apel Alba Iulia, menționate anterior, s-a reținut de asemenea că ”Prin decizia civilă nr. 35/A/2002 a Curții de Apel Alba Iulia, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 3789/2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit în sarcina Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L., obligația de a plăti în favoarea lui C.R.

și C.I.C. suma de 1.076.680.474 ROL, despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea imobilului construcție și teren, care a fost expropriat. Această valoare a fost stabilită în raport de criteriile prevăzute de Legea nr. 33/1994”. Ținând cont de cererea cu care a fost învestită instanța în cadrul prezentului litigiu, așa cum a fost menționat anterior, un alt aspect care trebuia lămurit este cauza cererii de chemare în judecată (causa debendi - situația de fapt calificată juridic), care a făcut obiectul Dosarului nr. 5411/2000 al Tribunalului Hunedoara, în care s-au pronunțat în primă instanță, sentința nr. 499/2001, în apel, decizia nr. 35/A/2002 de către Curtea de Apel Alba Iulia, și în recurs, decizia nr. 3789/2003 de Curtea Supremă de Justiție.

Pentru a se determina acest lucru trebuie pornit de la considerentele deciziei pronunțate de către instanța de recurs aceasta, în calitate de instanță de control de ultim grad, putând modifica și considerentele care intră în puterea de lucru judecat, care se atașează dispozitivului. De aceea, este nerelevant sub acest aspect faptul că în hotărârea prin care s-a soluționat cererea de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 499/2001 (cerere care a fost respinsă ca neîntemeiată, pentru că nu se cerea lămurirea dispozitivului, ci a considerentelor, nefiind întrunite cerințele legale), s-ar fi reținut că din considerentele acestei sentințe reiese că despăgubirea a fost acordată în temeiul răspunderii civile delictuale.

În considerentele sentinței nr. 499/2001 s-a reținut că despăgubirile acordate sunt corespunzătoare privării de proprietate a reclamanților (pârâții din prezenta cauză) ca urmare a faptei pârâtei (reclamanta din prezenta cauză) care a încălcat obligația generală de a nu păgubi pe nimeni prin efectuarea lucrărilor anterior finalizării procedurilor de expropriere a imobilului. Prejudiciul a fost apreciat ca actual, dar și viitor și sigur, fiind reprezentat de pierderea iminentă a imobilului compus din teren și construcții, ca urmare a lucrărilor efectuate în subteran de către reclamanta din prezentul litigiu.

Sentința civilă nr. 499/2001 a format obiect al apelului, iar prin decizia nr. 35/A/2002 Curtea de Apel Alba Iulia a redus cuantumul despăgubirilor la suma de 1.076.680.474 ROL, reținând în considerente că valoarea terenului trebuie redusă, corespunzător criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, criticile apelantei fiind formulate doar în ceea ce privește valoarea terenului, astfel că valoarea construcției și a pagubei agricole nu a mai format obiect de analiză în fața instanței de apel. Această decizie a rămas irevocabilă prin decizia nr. 3789/2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosar nr. 2629/2002.

Instanța de apel, în rejudecare, în opinia majoritară, a reținut din decizia nr. 3789/2003 a Curții Supreme de Justiție paragraful în care, răspunzând motivului de recurs formulat de către reclamanți (pârâții din prezenta cauză) prin care se susținea că apelul pârâtei Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L. trebuia anulat ca insuficient timbrat, se constată că: „În loc să recurgă la procedura Legii nr. 33/1994 (în temeiul căreia acțiunea era scutită de plata taxei de timbru), reclamanții au ales calea răspunderii civile delictuale, în temeiul căreia instanța de fond le-a acordat suma de 1.550.027,028 RON”. Instanța de apel, a ales să ignore paragraful din această hotărâre în care se reține că „între părți au avut loc negocieri în vederea exproprierii, finalizate prin acordul de transfer al dreptului de proprietate, neînțelegerile vizând numai cuantumul despăgubirilor”.

De asemenea, s-a reținut că reclamanții au urmărit de fapt, într-o formă atipică, finalitatea procedurii exproprierii, pentru care și-au dat acordul, consemnat în procesul verbal din 19 ianuarie 2000. Discuții cu privire la obiectul acelei cereri de chemare în judecată nu există, acesta constând în pretenția de a fi obligat pârâtul la plata despăgubirilor reprezentând valoarea terenului, a casei de locuit, a anexelor gospodărești și a recoltelor agricole/pomi fructiferi, obiect identic cu al unei cereri de acordare a unei sume de bani ca urmare a exproprierii.

Suma care le-a fost acordată în cadrul acelui litigiu a fost reprezentată de contravaloarea imobilului compus din teren, casă de locuit, anexe gospodărești, culturi agricole, ceea ce reprezintă contraprestația cedării dreptului de proprietate, iar nu cea a încălcării doar a unui atribut al acesteia, aceasta fiind modalitatea de reparație a prejudiciului constând în efectuarea exploatării subsolului cu deteriorarea iremediabilă, conform expertizelor, a construcțiilor și terenului, înainte de finalizarea procedurii exproprierii.

Astfel, având în vedere considerentele intrate în puterea lucrului judecat ale deciziei nr. 3789/2003 a Curții Supreme de Justiție, dar și ale deciziei nr. 35/A/2002 pronunțată de către Curtea de Apel Alba Iulia în același dosar, care se atașează dispozitivului, precum și considerentele deciziei nr. 128/A/2009 a Curții de Apel Alba Iulia, menționate anterior, irevocabilă, pronunțată într-un ciclu procesual anterior în prezentul litigiu, prin care au fost dezlegate anumite chestiuni litigioase printre care și interpretarea deciziilor de mai sus, în sensul relevat anterior, Înalta Curte va constata, urmare a procedurii exproprierii imobilului în cauză finalizată prin plata despăgubirilor cuvenite către pârâții C.I.C.

și C.R., evaluate conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, existența în patrimoniul reclamantului a dreptului de proprietate asupra imobilului compus din teren în suprafață de 13.416,86 m.p., casă de locuit și anexe gospodărești, situat în municipiul Lupeni, str. P. nr. 6, înscris în CF XX Lupeni, nr. topo AA. Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul expropriatorului se produce îndată ce obligațiile impuse lui prin hotărâre judecătorească au fost îndeplinite. Astfel, a fost apreciat ca lipsită de interes, raportat la acest text de lege, capătul de cerere distinct de a fi obligați pârâții să transfere dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul expropriatorului, acesta producându-se de drept la momentul în care obligațiile impuse prin hotărârea judecătorească pronunțată în litigiul anterior au fost îndeplinite.

Soluția instanțelor de fond privind capătul de cerere privind radierea dreptului de proprietate al pârâților nu a mai fost criticată în recurs astfel că nu face obiectul analizei instanței, conform art. 316 raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, capătul de cerere privind întabularea dreptului de proprietate în temeiul exproprierii în favoarea reclamantei a fost apreciat ca prematur, această cerere urmând a fi adresată în prealabil, conform dispozițiilor Legii nr. 7/1996, oficiilor de carte funciară. Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare, dar a invocat prin concluziile scrise, depuse după încheierea dezbaterilor în cauză, prescripția dreptului de a cere prestația tabulară.

Înalta Curte nu va analiza această apărare, care implică, în prealabil, și o analiză a calificării prezentei cereri de chemare în judecată, având în vedere că nu a fost invocată cu respectarea dreptului la apărare al părții adverse, căreia nu i s-a dat astfel posibilitatea să pună concluzii cu privire la aceasta. În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. va admite recursul, va modifica în tot decizia atacată, va admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 262 din data de 9 octombrie 2013 a Tribunalului Hunedoara, secția I civilă, va schimba în tot sentința, va admite în parte cererea de chemare în judecată așa cum a fost precizată la data de 2 iulie 2013, va constata dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului compus din teren în suprafață de 13.416,86 m.p., casă de locuit și anexe gospodărești, situat în municipiul Lupeni, str. P. nr. 6, înscris în CF XX Lupeni, nr. topo.

AA, ca urmare a exproprierii de la pârâții C.I.C. și C.R., va respinge celelalte capete de cerere. În temeiul art. 274 C. proc. civ. va obliga pe intimatul-pârât C.I.C. către recurentul-reclamant la plata sumei de 565 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare taxe judiciare de timbru și bilete de transport pentru deplasare la termenele de judecată din fața instanțelor de fond și recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L. împotriva deciziei nr. 12 din data de 27 februarie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Modifică în tot decizia. Admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 262 din data de 9 octombrie 2013 a Tribunalului Hunedoara, secția I civilă. Schimbă în tot sentința. Admite, în parte, cererea de chemare în judecată așa cum a fost precizată la data de 2 iulie 2013. Constată dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului compus din teren în suprafață de 13.416,86 m.p., casă de locuit și anexe gospodărești, situat în municipiul Lupeni, str. P. nr. 6, înscris în CF XX Lupeni, nr. topo AA, ca urmare a exproprierii de la pârâții C.I.C.

și C.R. Respinge celelalte capete de cerere. Obligă pe intimatul-pârât C.I.C. către recurentul-reclamant la plata sumei de 565 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2015.