ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3630/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamantul F.A.A. a solicitat retrocedarea imobilului - casă de locuit, situat în Lupeni, str. S., județul Hunedoara, înscris în CF nr. BB Lupeni, nr. topo XX, care a fost expropriată în baza art. 4 alin. (2) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 de C.N.H. SA Petroșani și dată spre administrare la E.M. Lupeni. Prin sentința civilă nr. 55 din 4 aprilie 2008, Tribunalul Hunedoara a respins acțiunea, reținând că, prin procesul - verbal încheiat la data de 17 noiembrie 2000 între Comisia de negociere constituită la nivelul C.N.H. SA Petroșani și reclamantul F.A.A., s-a consemnat acordul acestuia privind exproprierea imobilului în litigiu, menționându-se că proprietarul nu este de acord cu suma stabilită cu titlu de despăgubiri de către experții tehnici.

S-a mai reținut că, prin sentința civilă nr. 61/2003 a Tribunalului Hunedoara, rămasă irevocabilă, s-a luat act de înțelegerea părților privind transferul dreptului de proprietate și a fost stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 488.328.000 ROL. La data pronunțării acestei sentințe soția reclamantului, F.G., era proprietară pe cota de ½ parte, iar la data de 31 martie 2004 aceasta i-a donat reclamantului cota sa parte din imobil. Ulterior, prin contractul de vânzare - cumpărare din 31 martie 2004, reclamantul a vândut pârâtei C.N.H. SA Petroșani nuda proprietate a imobilului, iar prețul vânzării a fost achitat în trei tranșe de către pârâta C.N.H. SA Petroșani, fapt recunoscut de reclamant.

S-a mai reținut că, din conținutul sentinței nr. 61/2003 pronunțată de Tribunalul Hunedoara rezultă că părțile, E.M. Lupeni, reclamantul F.A.A. și soția sa F.G. s-au înțeles ca transferul dreptului de proprietate să se facă fără a fi declanșată procedura exproprierii și, respectiv, declararea utilității publice. Reclamantul și soția sa au continuat să locuiască în imobil, între reclamant și E.M. Lupeni fiind încheiate contractele de închiriere din 11 noiembrie 2005 și din 27 noiembrie 2006, fiecare pe o perioadă de câte un an. Prima instanță a constatat, față de starea de fapt reținută, că transmiterea imobilului s-a făcut în condițiile art. 4 din Legea nr. 33/1994 fără a fi declanșată procedura de expropriere, deci fără a fi declarată utilitatea publică, astfel că nu se poate impune retroactiv o asemenea cerință.

S-a mai arătat că nu se poate reține că bunul expropriat n-a fost utilizat conform scopului avut în vedere la expropriere, că scopul exproprierii a fost evitarea potențialului pericol care există datorită exploatării cărbunelui din zonă, că pârâta a întreprins demersurile necesare demolării imobilelor, printre care și cel din litigiu, iar o parte dintre acestea au și fost demolate și că situația existentă la data exproprierii imobilului nu s-a schimbat. Prin decizia civilă nr. 100/A din 15 mai 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței pronunțate de tribunal, precum și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta K.I., obligând apelantul să plătească intimatei E.M.

Lupeni cheltuielile de judecată în apel. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în speță nu sunt îndeplinite condițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 și că prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză s-a concluzionat că imobilul se află în zona de influență a exploatării stratului 3 Blocul IIIA, exploatare care s-a oprit în anul 2004, iar fenomenul de deplasare și deformare a suprafeței urmează să se resimtă timp de 10-20 de ani la suprafață. A mai reținut Curtea de apel că actul autentic care a concretizat acordul de voință al părților cu privire la transferul dreptului de proprietate nu poate fi lipsit de efecte juridice printr-o simplă acțiune de retrocedare, având în vedere că reclamantul a vândut dreptul de proprietate asupra imobilului printr-un înscris autentic, încheiat cu respectarea cerințelor legale.

Instanța de apel a constatat că acest contract de vânzare - cumpărare nu a fost desființat, este perfect valabil și exprimă voința părților de vânzare, respectiv de cumpărare a imobilului în litigiu, astfel că reclamantul nu-l poate ignora, cerând direct retrocedarea imobilului, cu atât mai mult cu cât acțiunea sa se întemeiază pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, care nu sunt aplicabile în speță. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul F.A.A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul a criticat hotărârea atacată apreciind că instanțele au restrâns în mod nejustificat aplicarea art. 35 din Legea nr. 33/1994 și a arătat că, deși în speță nu s-a făcut declarare de utilitate publică, condiția esențială pentru retrocedare este ca bunurile imobile expropriate să nu fi fost utilizate în termen de 1 an potrivit scopului pentru care au fost preluate, respectiv lucrările nu au fost începute.

S-a mai susținut că scopul exproprierii nu s-a realizat până în prezent, deși au trecut peste 5 ani de la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, iar cu ocazia încheierii celor două contracte de închiriere nu s-a pus problema stării de pericol cauzate de exploatarea cărbunelui în subteran sau demolarea imobilului. Recurentul a mai arătat că, față de constatările făcute prin raportul de expertiză întocmit în cauză, în mod greșit instanța a reținut că fenomenul de deplasare și deformare a suprafeței urmează să se resimtă timp de 10-20 de ani și că ar exista stare de pericol.

În ceea ce privește actul autentic de vânzare - cumpărare, recurentul a arătat că este adevărat că acesta nu a fost desființat, însă a fost încheiat în condițiile prevăzute de art. 4 alin. (2) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, iar legea prevede și acțiunea de retrocedare dacă imobilul nu a fost utilizat în termen de 1 an potrivit scopului pentru care a fost preluat de la expropriat.

Examinând criticile formulate de reclamantul recurent, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cei interesați pot conveni atât asupra modalității de transfer al dreptului de proprietate, cât și asupra cuantumului și naturii despăgubirii, cu respectarea dispozițiilor legale privind condițiile de fond, de formă și de publicitate, fără a se declanșa procedura de expropriere prevăzută în prezenta lege, iar, alin. (2) al aceluiași articol prevede că, în cazul în care acordul de voință al părților privește numai modalitatea de transfer al dreptului de proprietate, dar nu și cuantumul sau natura despăgubirii, instanțele judecătorești vor lua act de înțelegerea părților și vor stabili numai cuantumul sau natura despăgubirii potrivit Cap. IV din lege.

În speță, prin sentința civilă nr. 61 din 29 ianuarie 2003 a Tribunalului Hunedoara, învestită cu formulă executorie, s-a luat act de înțelegerea părților privind transferul dreptului de proprietate și s-a stabilit suma de 488.328.000 ROL despăgubiri pentru imobilul în litigiu. Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat, din 31 martie 2004, la Biroul Notarului Public D.R., reclamantul a vândut pârâtei C.N.H. Petroșani nuda proprietate asupra imobilului - casă situat în Lupeni, str. S., județul Hunedoara, creîndu-se totodată dreptul de folosință asupra imobilului - casă în favoarea pârâtei E.M. Lupeni. Prețul vânzării, în cuantumul stabilit prin hotărârea judecătorească, a fost achitat în întregime.

Se constată așadar că, față de starea de fapt pe deplin stabilită, instanța a făcut o corectă aplicare a legii, în sensul că nu sunt incidente dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică. În cauza de față, transferul dreptului de proprietate s-a făcut prin acordul părților, printr-un contract autentic de vânzare - cumpărare, fără a se declanșa procedura de expropriere, astfel că acest contract este guvernat de regulile dreptului comun în ceea ce privește valabilitatea și efectele sale juridice.

În plus, față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei și în raport de concluziile raportului de expertiză efectuat în apel, în mod corect instanțele au reținut că imobilul se află în zona de influență a exploatărilor subterane și că fenomenul urmează a se resimți la suprafață și după oprirea exploatării, fiind întreprinse demersurile necesare demolării, astfel că susținerile reclamantului în sensul că starea de pericol nu mai există și că scopul exproprierii nu s-a realizat nu pot fi primite. Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat. Având în vedere că recurentul a căzut în pretenții, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de intimata E.M.

Lupeni, în măsura în care au fost dovedite, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul F.A.A. împotriva deciziei nr. 100/A din 15 mai 2009 a Curții de Apel Alba lulia, secția civilă. Obligă recurentul F.A.A. la plata sumei de 628 RON către intimata E.M. Lupeni, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2010.