ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.06.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3630/2010

HOTĂRÂRE
10.06.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3630/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 23 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului Hunedoara,

reclamantul F.A.A. a solicitat retrocedarea imobilului - casă de locuit, situat

în Lupeni, str. S., județul Hunedoara, înscris în CF nr. BB Lupeni, nr. topo XX,

care a fost expropriată în baza art. 4 alin. (2) și art. 24 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994 de C.N.H. SA Petroșani și dată spre administrare la E.M. Lupeni.

Prin sentința civilă nr. 55 din 4 aprilie

2008, Tribunalul Hunedoara a respins acțiunea, reținând că, prin procesul - verbal

încheiat la data de

17 noiembrie

2000 între Comisia de negociere constituită la nivelul C.N.H. SA Petroșani și reclamantul

F.A.A., s-a consemnat acordul acestuia privind exproprierea imobilului în litigiu,

menționându-se că proprietarul nu este de acord cu suma stabilită cu titlu de despăgubiri

de către experții tehnici.

S-a mai reținut că, prin sentința civilă

nr. 61/2003 a Tribunalului Hunedoara, rămasă irevocabilă, s-a luat act de înțelegerea

părților privind transferul dreptului de proprietate și a fost stabilit cuantumul

despăgubirilor la suma de 488.328.000 ROL.

La data pronunțării acestei sentințe soția

reclamantului, F.G., era proprietară pe cota de ½  parte, iar la data de

31 martie 2004 aceasta i-a donat reclamantului cota sa parte din imobil.

Ulterior, prin contractul de vânzare -

cumpărare din 31 martie 2004, reclamantul a vândut pârâtei C.N.H. SA Petroșani nuda

proprietate a imobilului, iar prețul vânzării a fost achitat în trei tranșe de către

pârâta C.N.H. SA Petroșani, fapt recunoscut de reclamant.

S-a mai reținut că, din conținutul sentinței

nr. 61/2003 pronunțată de Tribunalul Hunedoara rezultă că părțile, E.M. Lupeni,

reclamantul F.A.A. și soția sa F.G. s-au înțeles ca transferul dreptului de proprietate

să se facă fără a fi declanșată procedura exproprierii și, respectiv, declararea

utilității publice.

Reclamantul și soția sa au continuat să

locuiască în imobil, între reclamant și E.M. Lupeni fiind încheiate contractele

de închiriere din 11 noiembrie 2005 și din 27 noiembrie 2006, fiecare pe o perioadă

de câte un an.

Prima instanță a constatat, față de starea

de fapt reținută, că transmiterea imobilului s-a făcut în condițiile art. 4 din

Legea nr. 33/1994 fără a fi declanșată procedura de expropriere, deci fără a fi

declarată utilitatea publică, astfel că nu se poate impune retroactiv o asemenea

cerință.

S-a mai arătat că nu se poate reține că

bunul expropriat n-a fost utilizat conform scopului avut în vedere la expropriere,

că scopul exproprierii a fost evitarea potențialului pericol care există datorită

exploatării cărbunelui din zonă, că pârâta a întreprins demersurile necesare demolării

imobilelor, printre care și cel din litigiu, iar o parte dintre acestea au și fost

demolate și că situația existentă la data exproprierii imobilului nu s-a schimbat.

Prin decizia civilă nr. 100/A din 15 mai

2009, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de reclamant împotriva

sentinței pronunțate de tribunal, precum și cererea de intervenție accesorie

formulată

de intervenienta K.I., obligând apelantul să plătească intimatei E.M. Lupeni cheltuielile

de judecată în apel.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a reținut că în speță nu sunt îndeplinite condițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994

și că prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză s-a concluzionat că imobilul

se află în zona de influență a exploatării stratului 3 Blocul IIIA, exploatare care

s-a oprit în anul 2004, iar fenomenul de deplasare și deformare a suprafeței urmează

să se resimtă timp de 10-20 de ani la suprafață.

A mai reținut Curtea de apel că actul autentic

care a concretizat acordul de voință al părților cu privire la transferul dreptului

de proprietate nu poate fi lipsit de efecte juridice printr-o simplă acțiune de

retrocedare, având în vedere că reclamantul a vândut dreptul de proprietate asupra

imobilului printr-un înscris autentic, încheiat cu respectarea cerințelor legale.

Instanța de apel a constatat că acest contract

de vânzare - cumpărare nu a fost desființat, este perfect valabil și exprimă voința

părților de vânzare, respectiv de cumpărare a imobilului în litigiu, astfel că reclamantul

nu-l poate ignora, cerând direct retrocedarea imobilului, cu atât mai mult cu cât

acțiunea sa se întemeiază pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, care nu

sunt aplicabile în speță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs,

în termen legal, reclamantul F.A.A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Recurentul a criticat hotărârea atacată

apreciind că instanțele au restrâns în mod nejustificat aplicarea art. 35 din Legea

nr. 33/1994 și a arătat că, deși în speță nu s-a făcut declarare de utilitate publică,

condiția esențială pentru retrocedare este ca bunurile imobile expropriate să nu

fi fost utilizate în termen de 1 an potrivit scopului pentru care au fost preluate,

respectiv lucrările nu au fost începute.

S-a mai susținut că scopul exproprierii

nu s-a realizat până în prezent, deși au trecut peste 5 ani de la data încheierii

contractului de vânzare - cumpărare, iar cu ocazia încheierii celor două contracte

de închiriere nu s-a pus problema stării de pericol cauzate de exploatarea cărbunelui

în subteran sau demolarea imobilului.

Recurentul a mai arătat că, față de constatările

făcute prin raportul de expertiză întocmit în cauză, în mod greșit instanța a reținut

că fenomenul de deplasare și deformare a suprafeței urmează să se resimtă timp de

10-20 de ani și că ar exista stare de pericol.

În

ceea ce privește actul autentic de vânzare - cumpărare, recurentul

a arătat că este adevărat că acesta nu a fost desființat, însă a fost încheiat în

condițiile prevăzute de art. 4 alin. (2) și art. 24 alin. (2) din

Legea

nr. 33/1994, iar legea prevede și acțiunea de retrocedare dacă imobilul nu a fost

utilizat în termen de 1 an potrivit scopului pentru care a fost preluat de la expropriat.

Examinând criticile formulate de reclamantul

recurent, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele

ce succed:

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cei interesați

pot conveni atât asupra modalității de transfer al dreptului de proprietate, cât

și asupra cuantumului și naturii despăgubirii, cu respectarea dispozițiilor legale

privind condițiile de fond, de formă și de publicitate, fără a se declanșa procedura

de expropriere prevăzută în prezenta lege, iar, alin. (2) al aceluiași articol prevede

că, în cazul în care acordul de voință al părților privește numai modalitatea de

transfer al dreptului de proprietate, dar nu și cuantumul sau natura despăgubirii,

instanțele judecătorești vor lua act de înțelegerea părților și vor stabili numai

cuantumul sau natura despăgubirii potrivit Cap. IV din lege.

În

speță, prin sentința civilă nr. 61 din 29 ianuarie 2003 a

Tribunalului Hunedoara, învestită cu formulă executorie, s-a luat act de înțelegerea

părților privind transferul dreptului de proprietate și s-a stabilit suma de 488.328.000

ROL despăgubiri pentru imobilul în litigiu.

Prin contractul de vânzare - cumpărare

autentificat, din 31 martie 2004, la Biroul Notarului Public D.R., reclamantul a

vândut pârâtei C.N.H. Petroșani nuda proprietate asupra imobilului - casă situat

în Lupeni, str. S., județul Hunedoara, creîndu-se totodată dreptul de folosință

asupra imobilului - casă în favoarea pârâtei E.M. Lupeni.

Prețul vânzării, în cuantumul stabilit

prin hotărârea judecătorească, a fost achitat în întregime.

Se constată așadar că, față de starea de

fapt pe deplin stabilită, instanța a făcut o corectă aplicare a legii, în sensul

că nu sunt incidente dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora

dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit

scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au

fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut

o nouă declarare de utilitate publică.

În

cauza de față, transferul dreptului de proprietate s-a făcut

prin acordul părților, printr-un contract autentic de vânzare - cumpărare, fără

a se declanșa procedura de expropriere, astfel că acest contract este guvernat de

regulile dreptului comun în ceea ce privește valabilitatea și efectele sale juridice.

În plus, față de înscrisurile aflate la

dosarul cauzei și în raport de concluziile raportului de expertiză efectuat în apel,

în mod corect instanțele au reținut că imobilul se află în zona de influență a exploatărilor

subterane și că fenomenul urmează a se resimți la suprafață și după oprirea exploatării,

fiind întreprinse demersurile necesare demolării, astfel că susținerile reclamantului

în sensul că starea de pericol nu mai există și că scopul exproprierii nu s-a realizat

nu pot fi primite.

Față de considerentele expuse, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

Având în vedere că recurentul a căzut în

pretenții, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs

de intimata E.M. Lupeni, în măsura în care au fost dovedite, în conformitate cu

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Respinge recursul declarat de reclamantul

F.A.A. împotriva deciziei nr. 100/A din 15 mai 2009 a Curții de Apel Alba lulia,

secția civilă.

Obligă

recurentul F.A.A. la plata sumei de 628 RON către intimata E.M. Lupeni, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 10 iunie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-04-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2978/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 778 din 25 septembrie 2003, Tribunalul Hunedoara a respins ca nefondată acțiunea introdusă de reclamantul T.L. împotriva pârâtei
ÎCCJ 2004-01-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 146/2004
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată Tribunalului Hunedoara și înregistrată sub nr. 3632/2002 reclamantul P.G. a chemat în judecată pârâții E.M. Petrila și C.N.H.
ÎCCJ 2010-02-22
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1102/2010
Asupra cauzei de fața, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 558 din 9 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția civilă, în dosarul nr. 1605/91/2008, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții D.D. și D.M., ambii cu
ÎCCJ 2004-03-05
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1781/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 29 martie 2002, reclamanta, E.M. Livezeni, a chemat în judecată pe Primăria municipiului Petroșani, cerând anularea dispoziției nr. 990 din 22
ÎCCJ 2015-02-24
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 565/2015
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 iulie 2008 pe rolul Judecătoriei Petroșani sub Dosar nr. 4787/278/2008, reclamanta Complexul Energetic Hunedoara SA – Exploatarea Minieră L. a solicitat ca, în contradictoriu cu
Sursă