ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1298/2015

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 05 noiembrie 2008, reclamanții D.S., D.C. și B.I. au formulat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin C.N.A.D.N.R., Consiliul Local al sectorului 1, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a sectorului 1, contestație împotriva Hotărârii din 21 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a sectorului 1, București, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, în cuantum de 10.800 euro (38.489 lei), respectiv 100 euro/mp, pentru exproprierea suprafeței de 108 mp ce le aparține, din mun. București, sector 1, considerând că valoarea reală este superioară.

De asemenea, s-a solicitat a se dispune exproprierea integrală a terenului de 312 mp, întrucât imobilul construcție rămas (casă de locuit) este afectat de apropierea șoselei, datorită zgomotului și trepidațiilor, iar suprafața rămasă de 204 mp este prea mică. Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Local al sectorului 1 a invocat lipsa capacității de folosință a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și lipsa calității sale pasive. Prin sentința civilă nr. 1613 din 29 octombrie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cele două excepții și a respins cererea formulată în contradictoriu cu acești pârâți, disjungând cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

După disjungere s-a format Dosarul nr. 41854/3/2008 al aceluiași tribunal. Prin sentința civilă nr. 1350 din 08 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 41854/3/2008, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții D.S., D.C. și B.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.E.F., prin CN A.D.N.R. SA, cu sediul în București, sector 1, s-a modificat Hotărârea din 22 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local al sectorului 1, doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 119.249 lei, cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeței de 108 mp teren din București, sector 1, identificat pe conturul A-B-C-D conform schiței anexe la raportul de expertiză topo efectuat de expert D.M.D., a fost obligat pârâtul la 2.07,20 lei către reclamanți reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 180/A din 24 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român prin CN A.D.N.R. SA, împotriva sentinței civile nr. 1350 din 8 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 41854/3/2008, în contradictoriu cu intimații-reclamanți D.S., D.C. și B.I., ca fiind tardiv declarat. Curtea a reținut că termenul în care poate fi exercitat apelul este, potrivit, art. 284 alin. (1) C. proc. civ., de 15 zile și, dacă legea nu dispune altfel, el începe să curgă de la comunicarea hotărârii primei instanțe. Prin Decizia civilă nr. 1435 din 18 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în majoritate, a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R.

SA, împotriva Deciziei nr. 180/A din 24 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului declarat de pârât. Înalta Curte a constatat că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere pentru încălcarea formelor de procedură prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2) din același cod. Conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., printre altele, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule dacă, prin aceasta, s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

În cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la proba contrarie. Potrivit art. 93 din Cod, în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar dacă persoana nu a fost indicată, comunicarea se va realiza la domiciliul părții. În speță, astfel cum a reținut și instanța de apel, sentința civilă apelată nu a fost comunicată la domiciliul procesual ales, deși cererea pârâtului în acest scop cuprindea toate elementele necesare unei asemenea comunicări, fiind indicată persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, respectiv Cabinetul de Avocatură S.T., și adresa completă a sediului cabinetului de avocatură (fila 227 dosar fond).

În consecință, comunicarea sentinței civile menționate la sediul pârâtului (fila 241 dosar fond) s-a realizat cu încălcarea normelor de procedură edictate în materia comunicării actelor de procedură (art. 93 C. proc. civ.), cu consecința încălcării drepturilor procedurale ale pârâtului, care, prin soluția de respingere a apelului ca tardiv declarat, s-a aflat în situația de a nu-și putea susține și proba calea de atac exercitată. În consecință, termenul de apel trebuia calculat de la data dovezii de comunicare a sentinței în condiții legale, la domiciliul ales, respectiv 18 ianuarie 2012 (fila 248 dosar fond), în raport de care apelul era exercitat în termenul legal, de 15 zile de la comunicare, prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc.

civ. (25 ianuarie 2012). Cât privește dispozițiile art. 284 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a procedat la o greșită aplicare a acestui text de lege în cauză, luând în calcul drept criteriu de referință a termenului de apel comunicarea sentinței odată cu înștiințarea înființării popririi asupra conturilor pârâtului, respectiv 26 octombrie 2011. În speță, însă, comunicarea sentinței apelate odată cu înștiințarea înființării popririi nu s-a realizat la sediul ales, ci tot la sediul părții (fila 21 dosar apel), deși și în faza de executare, care reprezintă tot o fază a procesului civil, era relevant domiciliul ales, indicat de pârât pe parcursul judecății în fond. Cauza s-a reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 27 septembrie 2013, sub nr. 41854/3/2008*.

Cu prilejul rejudecării apelului, au fost administrate probele cu înscrisuri și cu expertiză tehnică evaluatoare. Expertiza tehnică a avut ca obiectiv evaluarea imobilului expropriat, în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a fost realizată de experții tehnici judiciari N.H., M.S. și S.S. La raportul de expertiză au fost anexată și copia contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 19 martie 2012 de B.N.P., D.C. În cadrul răspunsului la obiecțiunile încuviințate de instanță, experții au expus argumentele pentru care unele dintre contractele ale căror copii au fost depuse la dosar nu au fost avute în vedere în cadrul metodei de evaluare prin comparație directă. Examinând sentința apelată prin raportare la motivele de critică dezvoltate în cererea de apel și în limitele stabilite de art. 295 C. proc.

civ. și art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a constatat următoarele: Prin Hotărârea din 22 aprilie 2008 emisă de apelanta-pârâtă, s-a dispus exproprierea terenului situat în București, sector 1, în suprafață de 108 mp, aparținând intimaților reclamanți D.S., D.C. și B.I., aprobându-se totodată acordarea de despăgubiri în cuantum de 38.489.04 lei. Foștii proprietari au contestat hotărârea menționată, apreciind injustă valoarea despăgubirilor ce le-au fost acordate. Prin sentința apelată, contestația reclamanților a fost admisă, iar cuantumul despăgubirilor a fost stabilit la suma de 119.249 lei, în baza raportului de expertiză tehnică judiciară evaluatorie, întocmit de experții V.A., S.S.

și T.P. Astfel cum rezultă din raportul de expertiză, pentru evaluarea terenului s-a folosit metoda comparației directe, prin raportare la ofertele imobiliare selectate de comisia de experți. Metoda contravine însă dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât sumele din ofertele imobiliare nu pot fi considerate prețurile cu care se vând în mod obișnuit terenurile similare celui în litigiu. Instanța de apel s-a conformat dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, administrând probe în scopul de a stabili prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Valoarea terenului în litigiu, determinată pe baza operațiilor descrise anterior, a fost stabilită la suma de 13.068 euro, sumă superioară celei oferite cu titlu de despăgubire intimaților-reclamanți, prin Hotărârea din 22 aprilie 2008 emisă de apelanta-pârâtă.

În raport de considerentele expuse și ținând seama de dispozițiile art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că suma la care a fost obligat pârâtul, cu titlu de despăgubiri, este reprezentată de echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data plății, al sumei de 13.068 euro, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței. Împotriva Deciziei nr. 514 din 21 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs reclamanții D.S., D.C. și B.I. care au susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate. Acțiunea reclamanților a privit despăgubirile acordate de expropriator în temeiul art. 7 și 9 din Legea nr. 198/2004, fiind formulată la data de 05 noiembrie 2008, aceștia contestând valoarea despăgubirilor acordate.

La data introducerii acțiunii, temeiul de drept invocat, respectiv Legea nr. 198/2004, prevedea la art. 9 (modificat prin Legea nr. 184/2008, în vigoare de la data de 31 octombrie 2008) că acțiunea formulată în temeiul acestei dispoziții se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Art. 9 din Legea nr. 198/2004 a fost modificat prin art. 4 din O.U.G. nr. 228/2008, publicată în M. Of.

la 05 ianuarie 2009, în sensul că alin. (3) și (5) ale art. 9 au fost reunite într-un singur alineat 3, cu următorul conținut: "acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor." Ulterior, Legea nr. 184/2008 a fost abrogat prin art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în vigoare de la 23 octombrie 2010, art. 9 din Legea nr. 198/2004 revenind la forma inițială, care, stabilea, "la calcularea cuantumului despăgubirii, experții și instanța de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condițiile art. 15 din lege." Dispunând ca la stabilirea valorii de circulație a imobilului, experții să se raporteze la momentul efectuării expertizei, iar nu la momentul transferului de proprietate, instanța de apel a procedat greșit, pronunțând, în urma omologării raportului de expertiză întocmit nelegal, o soluție nelegală și netemeinică.

În concluzie, pentru argumentele arătate, se consideră că se impune efectuarea unei noi expertize de evaluare care să stabilească valoarea de circulație a imobilului la momentul operării transferului de proprietate (deci la momentul exproprierii), iar nu la momentul efectuării expertizei. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat pentru considerentele ce succed. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I civilă, la data de 05 noiembrie 2008, reclamanții au contestat hotărârea de expropriere din 22 aprilie 2008, apreciind injustă valoarea despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat.

Prin decizia civilă recurată instanța de apel a stabilit valoarea despăgubirilor ce se cuvin în urma efectuării expertizei tehnice de specialitate, care a avut în vedere prețurile imobilelor la data efectuării raportului de expertiză. La data formulării acțiunii pendinte, 05 noiembrie 2008, erau aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2008 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri publicată în M. Of., Partea I, nr. 487 din 31 mai 2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 740 din 31 octombrie 2008. Distinct de cele reglementate prin Legea nr. 33/1994 - lege generală, în materia exproprierii pentru lucrări de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, legiuitorul a adoptat o reglementare separată, respectiv Legea nr. 198/2004 care cuprinde prevederi derogatorii în privința momentului transferului dreptului de proprietate fără ca derogările astfel reglementate să fie însoțite de o măsură similară în privința stabilirii despăgubirii. Motivele de recurs invocate de recurenți vizează, în esență, aplicarea prevederilor legale incidente, în ceea ce privește momentul stabilirii despăgubirilor, considerat a fi de către recurenți, momentul transferului dreptului de proprietate, nu data efectuării raportului de expertiză.

Dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează motivul de nelegalitate a deciziei recurate ce vizează interpretarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente. Instanța reține caracterul fondat al acestui motiv de recurs invocat de recurenții reclamanți în ceea ce privește interpretarea momentului la care a fost stabilită valoarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat. Art. 9 din Legea nr. 184/2004 a suferit mai multe modificări mai întâi prin pct. 12 din Legea nr. 198/2008 și ulterior, prin art. 4 pct. 3 din O.U.G. nr. 228/2008 publicată în M. Of. al României, partea I nr. 3 din 05 ianuarie 2009. Față de data formulării acținii, 05 noiembrie 2008, în cauză este aplicabil art. 9 din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 12 din Legea nr. 184/2008 care prevede în mod expres ca moment de calcul al despăgubirii momentul transferului dreptului de proprietate.

Art. 9 din Legea nr. 198/2004 (astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 12 din Legea nr. 184/2008) a fost în vigoare în perioada 3 noiembrie 2008 - 4 ianuarie 2009. Pentru perioada menționată, Legea specială, respectiv Legea nr. 198/2004, cuprinde o dispoziție derogatorie față de cea generală - Legea nr. 33/1994 - în materia exproprierii pentru lucrări de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în privința momentului realizării transferului de proprietate.

Astfel, spre deosebire de legea generală - Legea nr. 33/1994 - unde transferul dreptului de proprietate se realizează la momentul plății despăgubirii impuse prin hotărâre judecătorească de expropriere, cu consecința stabilirii cuantumului despăgubirii prin raportare la un moment temporal cât mai apropiat de realizarea transferului, legea specială - Legea nr. 198/2004 (în forma de la data introducerii acțiunii) - prevede că modul de calcul al despăgubirii să se raporteze la momentul transferul dreptului de proprietate.

Având în vedere soluția normativă a legii speciale în privința momentului de la care operează transferul dreptului de proprietate, aspect asupra căruia legiuitorul este liber să aprecieze, beneficiind de o anumită marjă de apreciere în considerarea obiectului propriu de reglementare a Legii nr. 198/2004, respectiv construcția de autostrăzi și drumuri naționale, Curtea a constatat că o atare măsură trebuie corelată, în mod logic, cu stabilirea despăgubirilor la valoarea imobilului de la data exproprierii. Așadar, față de data introducerii acțiunii, stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă și indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naște între expropriat și expropriator, raport juridic ce a luat naștere și subzistă sub incidența art. 9 din Legea nr. 198/2004 în vigoare la acea dată.

Drept urmare, la calculul cuantumului despăgubirii, experții și instanța se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, și nu la momentul efectuării raportului de expertiză, așa cum s-a procedat cu ocazia soluționării apelului prin decizia recurată, în aplicarea unei forme a actului normativ ulterioare momentului relevant în speța de față. Pentru a se putea proceda la aplicarea justă a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 (în vigoare în perioada 3 noiembrie 2008 - 7 ianuarie 2009), perioadă ce include și data formulării prezentei acțiuni, se impune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate prin care să se procedeze la stabilirea despăgubirilor la momentul transferului dreptului de proprietate.

Cum în recurs nu se pot administra probatorii decât în condițiile art. 305 C. proc. civ. (proba cu înscrisuri) se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București pentru a se efectua expertiza tehnică de specialitate. Pentru aceste considerente, se impune, în baza art. 314 C. proc. civ., casarea deciziei recurate, și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții D.S., D.C. și B.I. împotriva Deciziei nr. 514 din 21 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2015.