ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5300/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Hunedoara, secția civilă, la 22 iulie 2003, reclamanta S.M. a chemat în

judecată pe pârâții Consiliul local Uricani și D.G.F.P. Hunedoara pentru ca

instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la

plata sumei de 550.000.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru imobilul

expropriat.

În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta este

proprietara terenului evidențiat în C.F. 1 Uricani A+3, nr. top. 1817/2/b în

suprafață de 5004 mp, expropriat.

Prin sentința civilă nr. 4728 din 31 august 2004

Tribunalului Hunedoara, secția civilă, a respins cererea ca efect al admiterii

excepției inadmisibilității acțiunii și a excepției lipsei calității procesuale

pasive.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că

potrivit art. 12 alin. (2), expropriator, în înțelesul Legii nr. 33/1994, este

Statul Român, care în instanță este reprezentat de Ministerul Finanțelor

Publice.

Reclamanta a urmat procedura instituită de

dispozițiile Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a terenului

expropriat, astfel încât nu mai este îndreptățită să ceară din nou instanțelor

judecătorești să-i fie acordate despăgubiri cu titlu de expropriere, atâta timp

cât prin sentința nr. 192/2003 Primăria orașului Uricani a fost obligată să

emită o nouă dispoziție prin care să acorde reclamantei titluri de valoare

nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în valoare de

386.121.429,4 lei.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei

sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 557 A din 21

aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă.

În considerentele hotărârii sale, instanța de apel a

arătat că în mod legal a reținut instanța de fond faptul că pentru terenul în

litigiu reclamanta a primit despăgubiri. Obiectul acțiunii de față îl

constituie exact aceeași suprafață de teren, cu același amplasament, iar

afirmația din apel că ar exista și alte suprafețe pentru care instanța nu s-a pronunțat

nu este fondată, întrucât chiar reclamanta a învestit instanța cu acordarea de

despăgubiri pentru suprafața de 3221 mp.

Chiar dacă la momentul exproprierii nu s-au acordat

despăgubiri pentru terenul în litigiu, acestea au fost acordate ulterior, în

baza hotărârii judecătorești. Împrejurarea că s-au acordat despăgubiri în baza

Legii nr. 10/2001, nu îndreptățește reclamanta la obținerea altor despăgubiri.

Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei

hotărâri critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., vizând următoarele aspecte:

Ambele hotărâri încalcă prevederile art. 481 C. civ.

Raportul juridic dintre părți este unul de expropriere.

Chiar dacă prin sentința civilă 192/2003 s-au

acordat, teoretic, despăgubiri, lipsa de cauză juridică identică nu face ca în

speță să existe autoritate de lucru judecat. Ambele hotărâri nici nu s-au

chinuit a observa că este o diferență clară de suprafață între cea pentru care

s-au acordat despăgubirile și cea supusă litigiului de față.

Analizând decizia instanței de apel, în limitele

criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de probele administrate

în primă instanță, Curtea a apreciat că recursul nu este întemeiat, pentru

următoarele considerente:

În condițiile art. 1201 C. civ., este lucru judecat

atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe

aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în

aceeași calitate.

Cauza cererii de chemare în judecată, în raport de care

se apreciază autoritatea de lucru judecat, o constituie temeiul juridic al

cererii, fundamentul raportului juridic litigios.

În speță, cum de altfel pretinde și recurenta, cauza

cererii o constituie exproprierea.

De vreme ce printr-o hotărâre anterioară reclamantei

i-a fost recunoscut dreptul la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001,

pentru același teren expropriat, în mod corect instanțele de fond au reținut

identitatea de cauză.

Există identitate și în privința obiectului, prin

ambele cereri urmărindu-se valorificarea drepturilor reclamantei asupra

terenului în suprafață de 3200 mp. înscris în C.F. 1292 nr. top. 1817/2/b.

Față ce cele ce preced, Curtea a constatat că

instanțele de fond au făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 1201 C. civ.,

motiv pentru care nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a

hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

S.M. împotriva deciziei civile nr. 557 A din 21 aprilie 2005 pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2006.