ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 399/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 399/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea precizată, înregistrată inițial la Tribunalul Hunedoara, reclamanta P.K.M.R.

chemat în

judecată pe pârâții Primăria Hațeg, Instituția Primarului, Consiliul local

Hațeg, SN T.G.N.T. SA Mediaș, E.O.G.D. SA Târgu Mureș și E.O.G. România Târgu

Mureș, prin care a solicitat, în principal, obligarea pârâților 1, 2, 3 să-i

acorde suprafața de 2 530 m.p. teren în intravilanul orașului Hațeg, în

schimbul aceleiași suprafețe de teren afectată de lucrări de interes public; în

subsidiar, obligarea pârâților, în solidar, la plata contravalorii suprafeței de

teren de 2 530 m.p la prețul de 35 euro/ m.p., dar și plata sumei de 100 lei/ zi

de întârziere, cu titlu de daune cominatorii, începând cu data rămânerii

definitive și irevocabile a hotărârii.

Ulterior,

acțiunea reclamantei a fost precizată, în sensul că s-a solicitat scoaterea

conductei magistrale de gaz în afara proprietății reclamantei, pe cheltuiala

pârâților, respectiv introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice și a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul

Energiei, în contradictoriu cu care să se constate că reclamanta are calitatea

de proprietar a conductelor magistrale și a conductelor de gaze naturale ce

traversează terenul proprietatea sa, potrivit dreptului de accesiune a celor

unite și încorporate cu lucrul, conform art. 488, 489 și urm. C. civ.

Reclamanta

a arătat că este proprietara terenului în litigiu, înscris în CF Hațeg, în

calitate de unică moștenitoare a defunctului S.I., teren ce i-a fost

reconstituit prin titlul de proprietate nr. 87576/71/2003 emis de Comisia

Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Hunedoara.

Suprafața

de teren de 1 908 m.p este afectată de lucrările de utilitate publică vizând

varianta ocolitoare a DN 66, iar o altă suprafață de teren nu poate fi

utilizată datorită interdicțiilor impuse de lege - existența conductei

magistrale de gaze naturale ce traversează terenul, precum și alte asemenea

conducte de suprafață.

Reclamanta

a susținut că a încercat soluționarea amiabilă a litigiului în temeiul Legii nr.

33/1994, primii trei pârâți, prin Hotărârea nr. 1/2008, neacceptând nicio

propunere cu o astfel de finalitate.

Prin sentința civilă nr. 75 din 10 martie 2010, Tribunalul

Hunedoara, secția civilă,

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins

acțiunea completată și precizată a reclamantei pe acest temei. În esență, s-a

reținut că reclamanta a solicitat Primăriei Orașului Hațeg, prin notificarea nr.

75 din 10 septembrie 2001, restituirea terenurilor în suprafață de 23 150 m.p intravilan, confiscate prin sentința de condamnare politică nr. 151/1959 a fostului

Tribunal Militar al orașului Stalin. Prin dispoziția nr. 181/2001, Primarul

Orașului Hațeg a respins notificarea, arătând că terenul intră sub incidența

Legii nr. 18/1991 și,

nefiind posibilă restituirea pentru suprafața de 2,08 ha ocupată de construcții, s-a propus acordarea de despăgubiri, iar pentru suprafața de 2 369 m.p teren disponibil, s-a emis titlu de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991 și nr. 1/2000.

Această dispoziție nu a fost contestată iar Comisia județeană pentru stabilirea

dreptului de proprietate Hunedoara a emis titlul de proprietate nr. 87576/71/2003.

S-a

apreciat astfel că situația juridică a terenului agricol restituit pe vechiul

amplasament nu poate fi reglementată decât potrivit actului normativ în baza

căruia a fost retrocedat - Legea nr. 18/1991, cu completările și modificările

ulterioare.

În ceea

ce privește

Legea nr.

33

/

1994, invocată de reclamantă ca temei de drept,

aceasta

nu-și poate extinde efectele în timp asupra situațiilor juridice

născute sau consumate înaintea intrării sale în vigoare.

Din

expertiza judiciară efectuată în cauză a rezultat că terenul este afectat de

servituți și interdicții speciale de construire, în limitele

zonei

de

siguranță, așa cum sunt reglementate de legislația specială în domeniu și nu

impietează asupra categoriei de folosință a terenului, respectiv cea agricolă.

În

privința suprafeței de teren de 622 m.p afectată de realizarea variantei de

ocolire a DN 66 și varianta de ocolire DN 68, pentru care, prin Hotărârea nr. 102/1999,

s-a reținut că Instituția Consiliului Județean Hunedoara a declarat de

utilitate publică lucrarea respectivă, desemnând ca expropriator orașul Hațeg,

prin Consiliul local.

S-a apreciat în aceste

condiții că numai această suprafață de teren intră sub incidența Legii nr. 33/1994.

Dispozițiile art. 21 din

această lege stabilește cui aparține calitatea procesuală pasivă în cauzele

vizând exproprierea, indiferent dacă cererile vizează transferul efectiv al

proprietății ori numai valoarea despăgubirilor cuvenite celor expropriați. Instanța

a constatat că niciunul dintre expropriatori nu a fost chemat în judecată și că

reclamanta nu a urmat procedura impusă de Legea nr. 33/1994.

Prin decizia civilă nr. 145/ A din 14 octombrie 2010, Curtea

de Apel Alba Iulia, secția civilă,

a admis

apelul reclamantei, a anulat sentința primei instanțe și a trimis cauza spre

competentă soluționare în fond, Judecătoriei Hațeg.

Anterior

analizei legalității și temeiniciei hotărârii atacate, față de modul ambigu în

care a fost redactată acțiunea, instanța de apel a pus în discuție competența

materială de soluționare a cauzei, față de obiectul său, așa cum a fost

precizat în fața instanței de fond și de apel. Având în vedere calificarea

caracterului acțiunii, de acțiune în despăgubiri, a fost pusă în discuție

competența materială de soluționare a acesteia.

În drept

, au fost

avute în vedere dispozițiile art. 1 lit. a) C. proc. civ., respectiv

dispozițiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ.

Prin

decizia

civilă nr. 5219 din 16 iunie 2011, Î

nalta Curte de Casație

și Justiție a admis recursurile pârâților, a casat decizia și a trimis cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a

pronunța această decizie, instanța supremă a reținut că, prin cererea

introductivă de instanță, reclamanta a solicitat, în principal, acordarea unei

suprafețe de teren de 2 530 m.p, în schimbul aceleiași suprafețe de teren

afectate de utilități publice și, în subsidiar, plata de despăgubiri pentru

terenul expropriat, aceasta motivându-și în drept acțiunea pe prevederile Legii

nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

În acest

context procedural, cererea reclamantei nu putea fi privită decât ca o cerere

în materia exproprierii, cu toate consecințele ce derivă sub aspectul

competenței materiale de soluționare a cauzei, prevăzute de art. 2 pct. 1 lit. f)

C. proc. civ.

Orice

pretinsă ambiguitate în redactarea și motivarea acțiunii, trebuia clarificată

de instanță, dar numai în contextul împrejurărilor de fapt și de drept pe care

însăși reclamanta le-a inserat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în

conformitate cu normele procedurale incidente etapei procesuale parcurse și, în

mod obligatoriu, prealabil verificării competenței materiale de soluționare pe

fond a cauzei.

În

considerarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, s-a apreciat

că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 294 alin. (1) C.

proc. civ., întrucât în apel nu se poate schimba calitatea părților,

cauza sau obiectul cererii de chemare în

judecată.

Prin decizia civilă nr. 26 din 21 martie 2013,

Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis apelul reclamantei, a

anulat sentința primei instanțe și, rejudecând, a admis acțiunea acesteia în

contradictoriu cu pârâtul Orașul Hațeg, prin Consiliul Local Hațeg, a obligat

pârâtul să plătească reclamantei suma de 57.265 lei, cu titlu despăgubiri

pentru suprafața de teren expropriată de 622 m.p, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 11 120 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, a respins

acțiunea față de pârâtul Primarul și Primăria Orașului Hațeg.

În rejudecare,

dosarul a fost înregistrat la data de 22 septembrie 2011, și pe parcursul

derulării cauzei, acțiunea fost precizată în mai multe rânduri, în sensul că

reclamanta, prin act autentic a renunțat la judecată față de pârâții SN T.G.N.T.G.

SA Mediaș, E.O.G.D. SA, E.O.G.R. SA, A.N.R.E. București, renunțare de care

instanța a luat act, în temeiul art. 246 C. proc. civ., prin încheierea de

ședință din 8 decembrie 2011.

Acțiunea a fost

precizată, în sensul că reclamanta a chemat în judecată în calitate de pârâți

Consiliul Local Hațeg, orașul Hațeg, Primăria și Instituția Primarului Hațeg,

solicitând ca, prin hotărâre: în principal, să fie obligați pârâții nr. 1, 2,

și 3 să acorde reclamantei 2 530 m.p teren în intravilanul orașului Hațeg, în

schimbul aceleiași suprafețe de teren afectată de lucrări de interes public; în

subsidiar, să fie obligați în solidar pârâții la plata contravalorii suprafeței

de 2 530 m.p, în conformitate cu expertiza tehnică solicitată în cauză.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 44, 2 și 5 din Constituție, art. 480, 481, 1405 C.

civ., art. 5, 21/8-22/5 din Legea nr. 33/1994, art. 274 C. proc. civ., art. 998-999

C. civ., art. 1 din Primul Protocol din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor

omului.

În esență, s-a

susținut că acțiunea reclamantei nu este lipsită de interes în condițiile în

care aceasta a fost lipsită de un bun proprietate personală, iar interesul era

legitim la momentul introducerii acțiunii la instanța de judecată.

În ceea ce privește

calitatea procesual pasivă a pârâților, s-a susținut că instanța de fond nu a

ținut cont de împrejurarea că imobilul teren - varianta de ocolire a DN 66

Hațeg - a trecut deja în domeniul public al Primăriei orașului Hațeg și, în

consecință, a avut loc o transmisiune a calității procesuale.

Preluând imobilul

teren proprietatea reclamantei s-a modificat și anexa referitoare la inventarul

domeniului public al orașului Hațeg, sens în care aceasta a preluat inclusiv

drepturile și obligațiile pe plan procesual în legătură cu acest teren.

În concluzie, s-a

susținut că expropriatorul - Consiliul Local Hațeg, orașul Hațeg, Primăria și

Instituția Primarului Hațeg, în calitate de debitor ar trebui să achite

reclamantei despăgubirile pe care instanța le va stabili.

Instanța de fond a

denaturat petitul cererii de chemare în judecată având un obiect bine

determinat, și anume o justă despăgubire pentru lipsirea de dreptul de

proprietate asupra bunului său, în cadrul reglementat de Legea nr. 33/1994.

Ambele părți au consimțit la transmiterea dreptului de proprietate de la

reclamant la unitatea administrativ-teritorială, însă divergențele se poartă

asupra naturii și cuantumului despăgubirii, asupra căreia urmează a se pronunța

instanța de judecată în temeiul art. 4 din Legea nr. 33/1994.

Acțiunea a fost

precizată de apărător, precizare însușită de reclamantă prin înscris autentic,

depus la dosar la data de 21 februarie 2012, în sensul că pârâți în cauză sunt

Consiliul Local Hațeg, Primăria și Instituția Primarului Hațeg, de la care

solicită plata contravalorii suprafeței de teren de 622 m.p, în conformitate cu expertiza tehnică efectuată în cauză.

Reclamanta a declarat

că nu a fost despăgubită cu nici o sumă de bani pentru suprafața de teren expropriat

de 622 m.p.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente de

fapt și de drept: acțiunea de față este o acțiune prin care reclamanta a

solicitat, într-o formă atipică, obligarea pârâților Consiliul Local Hațeg,

Primăria și Instituția Primarului Hațeg, la plata de despăgubiri pentru

suprafața de teren expropriată de 622 m.p.

Consiliul Local Hațeg

a menționat că pe lista întocmită după declararea utilității publice nu se

regăsește și reclamanta, întrucât la data declarării utilității publice nu era

în posesia titlului de proprietate. Reclamanta a obținut titlul după anul 2003,

astfel că această listă nu a mai fost actualizată după ce procedura a fost

reluată și după ce reclamanta a depus actul de proprietate la expropriatorul

orașul Hațeg.

Pe listă apare și

terenul reclamantei ca fiind propus pentru expropriere, teren care aparținea la

acea dată Statului Român.

S-a precizat totodată

că în afara Hotărârii nr. 1/2008 a Consiliului județean Hunedoara nu a mai fost

emisă vreo altă hotărâre de despăgubire în favoarea reclamantei. Suma de bani

stabilită cu titlu despăgubire pentru cei 622 m.p teren expropriat din parcelele 29 B și 31 B proprietatea reclamantei este de 6 220 lei, echivalentul a 1 830

euro, a rezultat din raportul de evaluare întocmit la data de 07 martie 2007 de

expert evaluator membru A.N.E.V.A.R. Această sumă nu a fost plătită pentru că

nu s-a ajuns la un acord cu reclamanta.

În aceste condiții,

instanța în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994 a desemnat o comisie de

experți care să stabilească valoarea imobilului, ținând cont de prețul cu care

se vând imobilele de acest fel în zonă. Ca urmare, s-a stabilit că valoarea de

circulație a terenului expropriat în suprafață de 622 m.p este de 57 265 lei, reprezentând 12 630 euro. S-a reținut astfel că reclamanta a avut un

teren ce a fost expropriat și trecut în domeniul public al Orașului Hațeg.

Fiind menționat în

domeniul public al orașului, potrivit art. 36 din Legea nr. 215/2001, Consiliul

Local Hațeg este cel căruia îi revin atribuțiile privind administrarea

domeniului public, astfel că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză. S-a

respins acțiunea față de pârâții Primarul și Primăria orașului Hațeg, ca fiind

formulată împotriva unor persoane lipsite de atribuții în această materie, deci

și de calitate procesual pasivă.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., a fost obligat pârâtul să plătească, reclamantei, suma de 11.120

lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii experți în rejudecarea

apelului, cheltuieli de deplasare și onorariu de avocat redus. Nu s-au acordat

cheltuieli de judecată cu timbrajul pentru că, fiind o acțiune în despăgubiri

întemeiată în cele din urmă pe Legea nr. 33/1994, nu se timbrează. Nu se

justifică acordarea cheltuielilor de judecată cu expertiza din primul ciclu

procesual pentru că nu a putut fi valorificată în judecarea cauzei în fond,

după precizarea acțiunii în apel. A fost redus onorariul de avocat față de munca

depusă de avocat în cauză.

Împotriva deciziei instanței

de apel au formulat cerere de recurs la data de 16 iunie 2013,

reclamanta P.K.M.R. și

la data de 19 iunie 2013, pârâtul Consiliul Local al Orașului Hațeg, prin care

au fost invocate următoarele critici de nelegalitate:

Recursul reclamantei

P.K.M.R. a vizat în mod exclusiv cheltuielile de judecată acordate de instanță.

S-a susținut că inițial

reclamanta a înregistrat acțiunea la Tribunalul Hunedoara unde s-au administrat probe, apărarea a formulat cerere de expertiză

tehnică judiciară, a formulat interogatorii pârâților, a formulat întâmpinări

și răspunsuri la întâmpinări, s-a deplasat la fața locului pentru efectuarea

expertizei, a depus concluzii scrise etc. A urmat instanța de apel, unde

apărarea a formulat cererii de probe, întâmpinări, note de ședință, concluzii

scrise. A urma recursul la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde apărarea a

depus concluzii scrise. A urmat ciclul al doilea procesual unde apărarea a

formulat cereri, a administrat probe - expertiza tehnică judiciară, s-a

deplasat cu trei experți la fața locului pentru efectuarea expertizei, a

formulat concluzii scrise etc. Pentru tot acest volum de muncă onorarul

avocatului a fost de 11132 lei. Reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată

ce reprezintă onorariu de avocat, onorariu expert la fond și apel, cheltuieli

de combustibil în sumă totală de 16.120 Iei. Instanța de apel a redus totalul

cheltuielilor de judecată cu suma de 5.000 lei, în mod nejustificat și nelegal.

S-a susținut totodată

și că munca avocatului se măsoară în volumul de muncă, în durata de timp a

cauzei, la care se adaugă stresul acumulat de avocat în perioada cât a durat

procesul, și de faptul că în acest proces culpa exclusivă a aparținut

pârâților.

Recursul pârâtului

Consiliul Local al Orașului Hațeg a vizat următoarele aspecte de nelegalitate:

S-a susținut că hotărârea

instanței de apel este nelegală pentru că a fost dată de un complet de judecata

ce a avut în componenta sa un judecător incompatibil. Decizia atacată a fost

pronunțata de un complet de judecata format din doi judecători, dintre care

unul (d-na judecător A.N.) a avut calitatea de președinte în ambele complete,

atât cu prilejul judecării apelului cât si în rejudecare.

Incompatibilitatea

prevăzuta de dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ. reprezintă o

prevedere de ordine publică cu caracter imperativ, iar sancțiunea încălcării ei

este nulitarea hotărârii judecătorești si implicit casarea acesteia cu

trimiterea cauzei spre rejudecare, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct.

l C. proc. civ.

Potrivit art. 98 alin.

(4) din Regulamentul de ordine interioara a instanțelor judecătorești aprobat

prin Hotărârea CSM nr. 387/2005 „ în situația în care incidentele procedurale

se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluționarea acestora

se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a

judecătorilor stabiliți prin planificarea de permanența, pe materii, realizata

cel puțin semestrial. Completul de judecata astfel constituit va păstra cauza

pentru judecata în situația în care, în urma soluționării incidentelor

procedurale, se va stabili că judecătorul sau judecătorii cu privire la care

s-au invocat incidentele procedurale nu pot participa la judecarea

cauzei", ori în speța de față nu s-a formulat o cerere de abținere a

judecătorului incompatibil și nici nu a fost pusă în discuția părților o astfel

de situație.

S-a susținut că a fost

încălcat principiul contradictorialității, fapt ce a determinat încălcarea

dreptului la apărare al pârâților si totodată dreptul la un proces echitabil.

Prin cererea de

chemare în judecata, reclamanta nu a dat curs procedurii prevăzute de Legea nr.

33/1994 si a avut cu totul alte pretenții. După mai multe precizări și

modificări ale cererii, în afara normelor juridice care reglementează astfel de

situații si fără a califica acțiunea ca fiind una întemeiata pe Legea nr. 33/1994,

la data de 21 februarie 2012, reclamanta a făcut o ultima precizare a cererii,

prin care a modificat obiectul acesteia, după o casare cu trimitere si după 4 înfățișări

în rejudecare, ceea ce ar fi trebuit să atragă respingerea precizării cererii ca

tardiv formulată.

Instanța a admis solicitarea,

fără a o pune în discuția părților, încălcând dispozițiile art. 132-135 C.

proc. civ., principiul contradictorialității și implicit dreptul la apărare, cu

consecința încălcării dreptului la un proces echitabil.

Cât timp instanța a

fost învestită cu soluționarea cauzei trimisă spre rejudecare, nu mai putea

încuviința reclamantei modificarea cererii, întrucât prin încuviințarea

modificării cererii se trecea practic peste limitele impuse de decizia de

casare. Instanța de trimitere a considerat ca reclamanta are interes în

promovarea cererii inițiale, or, modificarea acesteia ar conduce în mod forțat

la o reapreciere a interesului ca o condiție de exercitare a acțiunii civile.

Reclamanta a schimbat

obiectul cererii de chemare în judecata si temeiul juridic al acesteia, fără ca

aceste aspecte sa fie puse în discuția părților si fără să-i fie comunicată

aceasta precizare. S-a încălcat astfel principiul contradictorialității,

prevăzut de art. 129 C. proc. civ.

Principiul contradictorialității

îngăduie părților sa participe în mod egal la prezentarea, argumentarea si

dovedirea drepturilor lor în cursul desfășurării procesului, sa discute si sa

combată susținerile făcute de fiecare dintre ele și să-și exprime opinia asupra

inițiativelor instanței în scopul stabilirii adevărului si al pronunțării unei

hotărâri legale și temeinice.

Dreptul la un proces

echitabil înseamnă și posibilitatea rezonabila a oricărei părți de a expune

cauza sa instanței de judecata, în condiții care sa nu o dezavantajeze fata de

partea adversa, ceea ce se realizează prin asigurarea dreptului sau la apărare.

S-a susținut și că a

fost încălcat principiul contradictorialității, fapt ce a determinat încălcarea

dreptului la apărare al pârâților si a dreptului la un proces echitabil,

întrucât în rejudecare, nu au fost cercetate și înlăturate prin considerentele

ce au stat la baza deciziei, apărările aduse în fata instanței prin întâmpinare

și prin celelalte acte procedurale.

Instanța de apel în

rejudecare nu a cercetat si nu s-a pronunțat asupra inadmisibilității cererii

de chemare în judecata, prin raportare la tardivitatea prevăzuta de art. 20 din

Legea nr. 33/1994, invocata încă de la primul termen de judecata și ulterior,

în mai multe rânduri. S-a precizat că procedura derulata cu privire la

exproprierea acestui teren a fost procedura exproprierii pentru cauza de utilitate

publica prevăzuta de Legea nr. 33/1994. Potrivit acestei legi, proprietarul, în

condițiile în care acesta a făcut întâmpinare și Comisia a menținut punctul de

vedere al expropriatorului, putea sa facă contestație împotriva hotărârii în

termen de 15 zile. Acțiunea a fost tardiv introdusă, ceea ce atrage

inadmisibilitatea ei.

Instanța în

rejudecare nu s-a pronunțat asupra acestei cereri si nu a înlăturat în nici un

fel aceasta apărare, nefăcându-se nici o referire la procedura urmata de

reclamanta pentru obținerea despăgubirii pentru un teren expropriat în baza

Legii nr. 33/1994.

S-a susținut și că

hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

Legii nr. 33/1994 și a Legii nr. 215/2001.

În rejudecare, nu au

fost cercetate/studiate si înlăturate prin considerentele ce stau la baza

dispozitivului deciziei criticate, apărările aduse în față instanței, prin

întâmpinarea depusa la cererea de apel și prin celelalte acte procedurale. Nerespectarea

art. 261 alin. (5) C. proc. civ. atrage nulitatea hotărârii conform art. 105 C.

proc. civ.

Instanța nu a

respectat art. 26 din Legea nr. 33/1993, întrucât deși a aprobat efectuarea

unei noi expertize pentru a stabili valoarea reala a terenului si prejudiciul

efectiv suferit de reclamanta, dat fiind faptul ca valoarea stabilita de

experți este mult mai mare decât valoarea reala a prejudiciului si deși au fost

formulate obiecțiuni la raportul de expertiza, acestea nu au fost admise.

Prin obiecțiunile formulate

s-a solicitat experților să stabilească valoarea actuala de circulație a

suprafeței de teren expropriată de 622 m.p, așa cum acest obiectiv a fost stabilit de către instanța de judecata. Echipa de experți nu a răspuns acestui

obiectiv si nu a avut în vedere art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Valorile de

circulație a terenului stabilite de către experți si admise de instanță nu pot

fi reținute ca valori reale de circulație a terenului aflat în litigiu, din

moment ce chiar din cele menționate de către experți, rezulta ca aceasta este o

valoare estimata de circulație, având la baza o serie de oferte de vânzare a

unor terenuri, si o metoda de calcul ce nu are legătura cu valoarea reala a

terenului.

Potrivit art. 26 alin.

(2) din aceeași Legea nr. 33/1994 la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor tine seama de prețul cu care se vând în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiza, precum și de daunele aduse, or, în speța

de fata, instanța și experții nu se raportează la prețul cu care se vând, în

mod obișnuit, imobilele de același fel în orașul Hațeg, nu nominalizează si

nici nu depun ca anexa la raport documente sau contracte din care sa rezulte

acest preț ori media acestor preturi.

Nu s-a ținut cont de

prejudiciul real cauzat proprietarului, în sensul că nu se vorbește de faptul

ca valoarea de circulație a acestui teren expropriat este mai mica decât prețul

cu cere se vând în mod obișnuit imobile în aceasta zona a orașului Hațeg, dat

fiind faptul ca acest teren este afectat într-o mare măsura de interdicții

definitive de construire. Prejudiciul real creat proprietarului este cel

determinat de nefolosita celor 622 m.p, ca teren agricol, potrivit categoriei

de folosința din titlul de proprietate.

Pentru a dovedi

valoarea de circulație a terenurilor în orașul Hațeg, s-au depus 7 contracte de

vânzare-cumpărare a unor terenuri, ce nu sunt afectate de interdicții

definitive de construire si care sunt mai valoroase decât terenul reclamantei.

Terenul reclamantei

este afectat de interdicții de construire, si nu poate avea decât valoarea unui

teren agricol. Astfel de terenuri agricole sunt cumpărate cu maximum 10.000 lei

pe ha.

Hotărârea judecătoreasca

a fost data cu încălcarea principiului disponibilității si este contradictorie,

în sensul ca exista contradictorialitate între considerente si dispozitiv. In

mod corect a reținut Tribunalul Hunedoara ca expropriator în sensul Legii nr. 33/1994

nu poate fi pentru astfel de lucrări de interes local decât unitatea

administrativ-teritoriala, orașul Hațeg, cum de altfel s-a si stabilit prin

Hotărârea Consiliului Județean Hunedoara nr. 102/1999, prin care s-a declarat

utilitatea publica a terenului ce a făcut obiectul exproprierii,

Instanța de apel a reținut

însă, printr-o motivare contradictorie, prin interpretarea greșita a Legii nr. 215/2001,

si fără a se raporta la Legea nr. 33/1994, faptul că în temeiul art. 36 din

Legea nr. 215/2001, ce conferă Consiliului local calitatea de administrator al

bunurilor din domeniul public, aceasta autoritate deliberativa are calitate

procesuala pasiva.

După ce retine în considerente

că doar Consiliul local Hațeg are calitate procesuala pasiva, instanța de apel,

în dispozitiv, admite acțiunea împotriva orașului Hațeg, prin Consiliul local,

fără ca orașul Hațeg să fi fost chemat în judecata de către reclamanta.

Potrivit legii

administrației publice locale titular al codului fiscal si al conturilor

bancare nu poate fi Consiliul local, ci unitatea administrativ-teritoriala, iar

instanța încearcă, prin dispozitiv, sa dea o aparenta de legalitate hotărârii,

astfel încât aceasta să poată să fie pusa în executare, deși titularul

conturilor bancare - orașul Hațeg, nu a fost parte în proces. Consiliul nu

dispune de resurse financiare, toate acestea făcând parte din bugetul local al

orașului și nici nu poate fi executai silit, în condițiile legii.

Instanța de apel a

interpretat greșit art. 21 si art. 61 din Legea nr. 215/2001, întrucât

prevederile sunt imperative si de stricta interpretare, atunci când se

raportează la reprezentantul legal al orașului, acesta fiind primarul,

autoritatea executiva prin care se exercita calitatea de reprezentant, inclusiv

în justiție.

Așadar, Legea nr. 215/2001

nu prevede că orașul poate acționa ori poate fi reprezentat in justiție de

Consiliul local, aceasta fiind doar autoritatea deliberativa. Calitate de

administrator al bunurilor ce fac obiectul dreptului de proprietate publica nu

conferă calitate procesuala pasiva în sensul Codului de procedura civila si a

legii cadru în materie.

Unitatea

administrativ-teritoriala, orașul Hațeg, singura care ar fi putut avea calitate

procesuala pasiva în cauza, nu a fost chemata în judecata, astfel ca instanța

de apel a încălcat principiul disponibilității, întrucât a acordat mai mult

decât s-a cerut, în sensul ca a admis acțiunea în contradictoriu cu o parte ce

nu a fost chemata în judecata.

Instanța a încălcat

si Legea nr. 33/1994 care prevede expres, că, în ceea ce privește calitatea de

expropriator pentru lucrările de interes local, aceasta nu o poate avea decât

unitatea administrativ-teritoriala, comuna, orașul, municipiul, județul, și nu

autoritățile deliberative de la nivelul acestora. Consiliile locale/județene nu

pot avea decât atribuțiile expres și limitativ prevăzute de lege, dintre

acestea lipsind aceea de expropriator (art. 36 din Legea nr. 215/2001).

Potrivit art. 12 din

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica

„expropriator în sensul acestei legi poate fi doar statul, pentru lucrările de

interes național și județele, municipiile, orașele, comunele pentru lucrările

de interes local", or, potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

calitatea procesuala în cauza vizând exproprierea nu o poate avea decât expropriatorul,

indiferent daca cererea vizează efectiv transferul proprietății sau doar

valoarea despăgubirilor cuvenite celor expropriați. Oricât de atipică ar fi

acțiunea reclamantei nici una dintre părți nu a fost chemata în judecata în calitate

de expropriator, nici măcar Consiliul local.

Recursurile sunt

întemeiate și vor fi admise, pentru considerentele ce urmează:

Prima critică -

hotărârea instanței de apel este nelegală pentru că a fost dată de un complet

de judecata ce a avut în componenta sa un judecător incompatibil, d-na judecător

A.N. - nu este întemeiată, cât timp componența completului de judecată a

respectat dispozițiile art. 99 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioara

a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 conform

cărora cauzele trimise spre rejudecare după desființare/casare revin la

completul inițial învestit.

Incompatibilitatea

prevăzută de dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ. reprezintă

într-adevăr o prevedere de ordine publică ce are caracter imperativ, iar

sancțiunea încălcării ei este nulitatea hotărârii judecătorești, însă în

circumstanțele cauzei pendinte, judecătorul reclamat nu s-a aflat în stare de

incompatibilitate, judecata anterioară întemeindu-se pe o excepție procesuală,

fără a antama în nici un fel chestiunile de fond ale litigiului.

Cât timp situația

judecătorului în cauză este reglementată de dispozițiile legale susmenționate

nu i se poate imputa acestuia nici faptul că nu a formulat o cerere de

abținere. În egală măsură, nici instanța nu avea obligația de a pune în

discuția părților o astfel de situație de pretinsă incompatibilitate, date

fiind circumstanțele particulare ale cauzei pendinte, redate în paragrafele

anterioare.

Criticile referitoare

la nesocotirea dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ. - "la prima

zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea

sau modificarea cererii precum și pentru a propune noi dovezi", respectiv

a dispozițiilor art. 134 C. proc. civ. - "este socotită ca prima zi de

înfățișare cea în care părțile legal citate, pot pune concluzii" - nu pot

fi reținute, întrucât conduita procesuală a reclamantei în clarificarea

cadrului procesual de învestire a fost determinată de aspecte ce nu-i pot fi

imputate în totalitate. Astfel, în privința suprafeței de teren de 622 m.p afectată de realizarea variantei de ocolire a DN 66 și a variantei de ocolire DN 68, prin

Hotărârea nr. 102/1999, s-a reținut că instituția Consiliului Județean

Hunedoara a declarat de utilitate publică lucrarea respectivă, desemnând ca

expropriator orașul Hațeg, prin Consiliul local.

Așadar, s-a reținut corect

că această suprafață de teren intră sub incidența Legii nr. 33/1994, d

ispozițiile art. 21 din lege stabilind cui

aparține calitatea procesuală pasivă în cauzele vizând exproprierea, indiferent

dacă cererile vizează transferul efectiv al proprietății ori numai valoarea

despăgubirilor cuvenite celor expropriați.

Instanța

supremă a statuat anterior că cererea reclamantei nu putea fi privită decât ca

o cerere în materia exproprierii, respectiv că orice pretinsă ambiguitate în

redactarea și motivarea cererii trebuia clarificată de instanță, în contextul

împrejurărilor de fapt și de drept pe care însăși reclamanta le-a inserat în

cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Instanța de

rejudecare a reținut corect că acțiunea reclamantei nu este lipsită de interes

în condițiile în care aceasta a fost lipsită de un bun proprietate personală,

iar interesul era legitim la momentul introducerii acțiunii la instanța de

judecată. Petitul cererii de chemare în judecată a avut un obiect bine

determinat, și anume o justă despăgubire pentru lipsirea de dreptul de

proprietate asupra bunului său, în cadrul reglementat de Legea nr. 33/1994.

S-a reținut totodată

că ambele părți au consimțit la transmiterea dreptului de proprietate de la

reclamant la unitatea administrativ-teritorială, însă divergențele se poartă

asupra naturii și cuantumului despăgubirii, asupra căreia urmează a se pronunța

instanța de judecată în temeiul art. 4 din Legea nr. 33/1994.

Ultima precizare a

cererii reclamantei s-a depus la dosar la data de 21 februarie 2012, în sensul

că pârâți în cauză sunt Consiliul Local Hațeg, Primăria și Instituția

Primarului Hațeg, de la care a solicitat plata contravalorii suprafeței de

teren de 622 m.p, în conformitate cu expertiza tehnică efectuată în cauză.

Reclamanta a declarat că nu a fost despăgubită cu nici o sumă de bani pentru

suprafața de teren expropriat de 622 m.p.

Nu se poate susține

că prin încuviințarea precizării cererii se trece peste limitele impuse de

decizia de casare, întrucât instanța de trimitere a considerat ca reclamanta

are interes în promovarea unei cereri în materia exproprierii, condițiile de

exercițiu al dreptului la acțiune rămânând, în esență, aceleași.

Reclamanta nu a schimbat

obiectul cererii de chemare în judecata si nici temeiul juridic al acesteia,

motiv pentru care este neîntemeiată critica referitoare la încălcarea

principiul contradictorialității, respectiv a dreptului la un proces echitabil.

La data de 21

februarie 2012, reclamanta a făcut o ultima precizare a cererii, încuviințată

de instanță, însă aceasta nu putea fi sancționată cu respingerea precizării

cererii ca tardiv formulată.

Tribunalul Hunedoara

a reținut corect ca expropriator în sensul Legii nr. 33/1994 nu poate fi pentru

astfel de lucrări de interes local decât unitatea administrativ-teritoriala,

orașul Hațeg, cum de altfel s-a si stabilit prin Hotărârea Consiliului Județean

Hunedoara nr. 102/1999, prin care s-a declarat utilitatea publica a terenului ce

a făcut obiectul exproprierii.

Însăși Legea nr. 33/1994

prevede expres că unitatea administrativ-teritoriala, orașul Hațeg, are

calitate procesuala pasiva în cauza, potrivit art. 12 din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica - „expropriator în

sensul acestei legi poate fi doar statul, pentru lucrările de interes național

și județele, municipiile, orașele, comunele pentru lucrările de interes

local". Consiliile locale/județene nu pot avea decât atribuțiile expres și

limitativ prevăzute de lege, dintre acestea lipsind aceea de expropriator (art.

36 din Legea nr. 215/2001).

Instanța de apel

trebuia doar să configureze în condițiile particulare ale cauzei pendinte,

cadrul procesual de învestire, respectiv reținerea corectă a persoanei ce ar

trebui obligată la plata unei despăgubiri juste pentru lipsirea de dreptul de

proprietate asupra bunului în litigiu, în cadrul reglementat de Legea nr. 33/1994.

Lipsa de claritate în

configurarea cadrului procesual a condus în cele din urmă la o neconcordanță ce

se impune și aceasta a fi îndreptată. S-a reținut, în considerente, că doar

Consiliul local Hațeg are calitate procesuala pasiva, în timp ce, în

dispozitiv, s-a admis acțiunea împotriva orașului Hațeg, prin Consiliul local.

Critica referitoare

la încălcarea principiului contradictorialității, corelativ a dreptului la

apărare al pârâților si a dreptului la un proces echitabil este întemeiată,

întrucât, în rejudecare, nu au fost cercetate apărările aduse în fata

instanței, prin întâmpinare și prin celelalte acte procedurale. Astfel,

instanța de apel nu a cercetat si nu s-a pronunțat asupra inadmisibilității

cererii de chemare în judecata, prin raportare la dispozițiile art. 20 din

Legea nr. 33/1994, invocata încă de la primul termen de judecata și ulterior,

în mai multe rânduri. În concret, s-a susținut în apărare că procedura derulata

în cauză a fost procedura exproprierii pentru cauza de utilitate publica

prevăzuta de Legea nr. 33/l994. Potrivit acestei legi, proprietarul, în

condițiile în care acesta a făcut întâmpinare și Comisia a menținut punctul de

vedere al expropriatorului, putea sa facă contestație împotriva hotărârii în

termen de 15 zile. Acțiunea a fost însă tardiv introdusă, fapt ce atrage

inadmisibilitatea ei. Instanța în rejudecare nu s-a pronunțat asupra acestei

cereri si nu a înlăturat în nici un fel aceasta apărare.

Este întemeiată și

critica referitoare la încălcarea și aplicarea greșită în cauză a dispozițiilor

art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, pentru considerentele ce urmează:

Prima constatare ce

se impune a fi reținută este diferența substanțială între valorile stabilite

pentru imobilul în litigiu, chiar dacă acestea au fost stabilite în proceduri

diferite - administrativă, respectiv judiciară - nejustificată pe criterii

rezonabile. Suma stabilită cu titlu despăgubire pentru suprafața de teren de 622 m.p, stabilită în raportul de evaluare întocmit la data de 07 martie 2007, a fost de 6 220 lei,

echivalentul a 1 830 euro, în timp ce valoarea stabilită de comisia de experți

în instanță, a fost de 57 265 lei, echivalentul a 12 630 euro.

Echipa de experți nu

a respectat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 cât timp

valoarea de circulație a terenului a avut la baza o serie de oferte de vânzare

a unor terenuri si o metoda de calcul ce nu poate fi validată în aceste

condiții.

Potrivit art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor tine seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiza.

Față de caracterul

explicit al normei legale sus-menționate și față de jurisprudența unitară a

instanței supreme care a configurat înțelesul acestei norme - în sensul că nu

pot fi avute în vedere ofertele de vânzare, dat fiind inevitabila negociere a

prețului; sintagma prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele are

semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele

autentice de vânzare-cumpărare și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare

ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe

internet și din anunțurile de mica publicitate din zonele locale privind

imobilele de același fel în aceeași unitate administrativ-teritorială - nu pot

fi validate concluziile unui raport de expertiză care vin să le nesocotească.

Faptul că această

dispoziție legală a primit, în aplicarea ei practică, o anumită interpretare nu

putea fi ignorat de către instanță, dată fiind nevoia de previzibilitate și

predictibilitate a jurisprudenței, ca parte a procedurii echitabile.

S-a susținut corect

că aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 impunea ca

datele din ofertele examinate să fie verificate și prin prisma unor tranzacții

efective pentru a se putea stabili în acest mod în ce măsură respectivele

oferte corespund realității pieței imobiliare. Instanța de apel, în rejudecare,

va trebui să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în acest sens

fiind relevante toate înscrisurile care furnizează informații pertinente, cum

ar fi prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor de

vânzare-cumpărare, orice alte relații care sunt compatibile normei legale

incidente, din această perspectivă solicitarea de relații de la alte instituții

ale statului cu atribuții în evidența/înscrierea/impozitarea imobilelor de

natura celui în litigiu, fiind pe deplin valorificabile.

În operațiunea de

valorizare a probatoriului, inclusiv atunci când la dosarul cauzei există un

raport de expertiză pentru care însăși norma legală prescrie strict obiectivul

de urmărit în evaluarea imobilului, instanța fondului este obligată să-și

motiveze opinia, pentru a demonstra că expertiza, prin concluziile sale și prin

coroborarea cu înscrisurile ce o însoțesc, impune un raționament precis și pe

deplin verificabil, nu simple aprecieri ale expertului/experților.

Cum prin hotărârea

atacată nu s-a stabilit pe deplin situația de fapt a cauzei pendinte, raportul

de expertiză judiciară nesocotind cu evidență dispozițiile art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, datele și concluziile experților fiind nefundamentate,

și, drept consecință, de neacceptat.

Este întemeiată și

critica referitoare la caracterul contradictoriu al hotărârii, întrucât exista,

așa cum deja am arătat, contradictorialitate între considerentele si

dispozitivul deciziei atacate. Instanța de apel a reținut, în considerente, în

temeiul art. 36 din Legea nr. 215/2001, faptul că Consiliului local Hațeg are

calitate procesuala pasivă în cauză, în timp ce, în dispozitiv, acțiunea a fost

admisă împotriva orașului Hațeg, prin Consiliul local.

Recursul reclamantei

va fi admis dat fiind faptul că criticile de nelegalitate invocate de pârât au

determinat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

Curții de Apel Alba Iulia.

Cum pretențiile

referitoare la cheltuielile de judecată au caracter accesoriu față de

chestiunile de fond care urmează să fie clarificate în fața instanței de apel,

ca instanță devolutivă, acestea vor trebui reevaluate în mod corespunzător cu

ocazia rejudecării.

Pentru toate aceste

considerente de fapt și de drept, pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul pârâtului, și, ca urmare, și recursul reclamantei, va casa decizia și

va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de reclamanta P.K.M.R. și pârâtul Consiliul Local al Orașului Hațeg împotriva

deciziei nr. 26 din 21 martie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I

civilă.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 6 februarie 2014.