ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2309/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2309/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea precizată, înregistrată la

Tribunalul Hunedoara, la data de 30 ianuarie 2015, reclamanta P.K.M.R. a chemat

în judecată pe pârâții Primăria, Instituția Primarului, Consiliul local al

municipiului Hațeg, Societatea T.G.N. - T. Mediaș, E.G. Distribuție SA Târgu

Mureș și E.G. România Târgu Mureș, solicitând obligarea pârâților 1, 2, 3 să-i

acorde suprafața de 2530 mp teren în intravilanul orașului Hațeg, în schimbul

aceleiași suprafețe de teren afectată de lucrări de interes public, iar, în

subsidiar, să fie obligați pârâții, în solidar, la plata contravalorii

suprafeței de 2530 mp la prețul de 35 euro/mp, precum și la plata sumei de 100

lei/zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii începând cu data rămânerii

definitive și irevocabile a hotărârii.

Ulterior, acțiunea a

fost precizată, în sensul că s-a solicitat scoaterea conductei magistrale de

gaz în afara proprietății reclamantei, pe cheltuiala pârâților și introducerea

în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a Autorității

Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, în contradictoriu cu care să se

constate că reclamanta are calitatea de proprietar a conductelor magistrale și

a conductelor de gaze naturale ce traversează terenul proprietatea sa, în

temeiul art, 488, art. 489 și urm. C. civ.

Reclamanta a arătat

că este proprietara terenului în litigiu, înscris în CF 1.934 Hațeg, în

calitate de unică moștenitoare a defunctului S.I., teren ce i-a fost

reconstituit prin titlul de proprietate nr. 87576/71/2003, emis de Comisia

Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Hunedoara. Suprafața de

1908 mp de teren este afectată de lucrările de utilitate publică vizând

varianta ocolitoare a DN 66, iar o altă suprafață de teren nu poate fi

utilizată datorită interdicțiilor impuse de lege, respectiv existența conductei

magistrale de gaze naturale ce traversează terenul, precum și alte asemenea

conducte de suprafață.

Prin Sentința civilă

nr. 75 din data de 10 martie 2010, Tribunalul Hunedoara, secția civilă a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea completată și

precizată pe acest temei de drept.

Prima instanța a

reținut că reclamanta are calitate de moștenitoare legală a defunctei P.O.H.,

la rândul ei moștenitoare legală a defunctului său tată, S.I. Acesta din urmă a

solicitat Primăriei Orașului Hațeg, prin Notificarea nr. 75 din 10 septembrie

2001, restituirea terenului în suprafață de 23.150 mp intravilan, confiscat

prin Sentința de condamnare politică nr. 51/1959 a fostului Tribunal Militar al

orașului Stalin. Prin Dispoziția nr. 181/2001, Primarul Orașului Hațeg a

respins notificarea, arătând că terenul intră sub incidența Legii nr. 18/1991

pentru suprafața de 2,08 ha ocupată de construcții, propunându-se acordarea de

despăgubiri, iar pentru suprafața de 2369 mp teren disponibil s-a emis titlu de

proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991 și nr. i/2000. Dispoziția nu a fost

contestată, iar Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate

Hunedoara a emis titlul de proprietate nr. 87576/71/2003.

Instanța a apreciat

că situația juridică a terenului agricol, restituit pe vechiul amplasament, nu

poate fi reglementată decât potrivit Legii nr. 18/1991, cu completările și

modificările ulterioare, iar Legea nr. 33/1994, invocată de reclamantă ca temei

de drept, nu-și poate extinde efectele în timp asupra situațiilor juridice

născute sau consumate înaintea intrării sale în vigoare.

În privința

suprafeței de 622 mp teren, afectată de realizarea variantei de ocolire a DN 66

și varianta de ocolire DN 68, prin Hotărârea nr. 102/1999, s-a reținut că

Instituția Consiliului Județean Hunedoara a declarat de utilitate publică

lucrarea respectivă, desemnând ca expropriator Orașul Hațeg, prin Consiliul

local, această suprafață intrând sub incidența Legii nr. 33/1994. Instanța a

constatat că dispozițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994 stabilesc cui aparține

calitatea procesuală în cauzele vizând exproprierea, în cauză nefiind chemat în

judecată niciunul dintre expropriatori, reclamanta neurmând procedura impusă de

Legea nr. 33/1994.

Prin Decizia civilă

nr. 145 A din 14 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a

admis apelul reclamantei, a anulat sentința și a trimis cauza spre competentă

soluționare la fond, Judecătoriei Hațeg, motivat de faptul că, având în vedere

obiectul acțiunii, despăgubiri, față de dispozițiile art. 1 lit. a) C. proc.

civ., îi aparține judecătoriei competența de a soluționa cauza în fond.

Prin Decizia nr. 5219

din 16 iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, au fost admise recursurile declarate de

pârâții SNTGN "T." SA, Primăria Hațeg, Consiliul local Hațeg și

instituția Primarului Hațeg împotriva Deciziei nr. 145/A din 14 octombrie 2010

a Curții de Apel Iulia, secția civilă, fiind casată decizia și trimisă cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

În considerentele

deciziei s-a reținut că, prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a

solicitat, în principal, acordarea unei suprafețe de teren de 2530 mp, în

schimbul aceleiași suprafețe de teren afectate de utilități publice și, în

subsidiar, plata de despăgubiri pentru terenul expropriat, în temeiul Legii nr.

33/1994, motiv pentru care cererea reclamantei trebuie calificată ca o cerere

în materia exproprierii, cu toate consecințele ce derivă din aceasta sub

aspectul competenței materiale de soluționare a cauzei, prevăzute de art. 2

pct. 1 lit. f) C. proc. civ. în considerarea principiului disponibilității ce

guvernează procesul civil, hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea

prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., întrucât în apel nu se poate

schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

În rejudecare,

acțiunea a fost precizată de mai multe ori, în sensul renunțării la judecată

față de pârâții SN T.G.N. T.G. SA Mediaș, E.G. Dsitribuție SA, E.G. România SA,

ANRE - București, reclamanta solicitând, conform ultimei precizări, din 21

februarie 2012, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Hațeg, Primăria și

Instituția Primarului Hațeg, să fie obligați la plata contravalorii suprafeței

de 622 mp, pentru care nu a fost despăgubită, în conformitate cu expertiza

tehnică efectuată în cauză, cu cheltuieli de judecată, precum și la plata sumei

de 100 lei fiecare pe zi de întârziere, daune cominatorii, de la rămânerea

definitivă și irevocabilă a hotărârii.

Prin Decizia civilă

nr. 26 din 21 martie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis

apelul declarat de reclamantă, a anulat sentința atacată și rejudecând cauza în

fond, a admis acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul

Orașul Hațeg prin Consiliul Local Hațeg și, în consecință, a obligat pârâtul la

plata sumei de 57.265 lei, cu titlu despăgubiri pentru suprafața de 622 mp

expropriată, precum și la plata sumei de 11.120 lei, cheltuieli de judecată.

S-a respins acțiunea față de pârâtul Primarul și Primăria Orașului Hațeg, ca

fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.

În sinteză, în

considerentele deciziei, s-au reținut că reclamanta a solicitat, într-o formă atipică,

obligarea pârâților Consiliul Local Hațeg, Primăria și Instituția Primarului

Hațeg, la plata de despăgubiri pentru suprafața de teren de 622 mp expropriați

pentru construirea șoselei de centură a orașului Hațeg.

Din înscrisuri a

rezultat că, deși prin Hotărârea nr. 1/2008 a Consiliului județean Hunedoara

s-au stabilit despăgubiri pentru imobilul expropriat reclamantei, în cuantum de

6220 lei, echivalentul a 1830 euro, stabilit prin raport de evaluare întocmit

la data de 07,03.2007 de expert evaluator membru ANEVAR acestea nu au fost

plătite pentru că nu s-a ajuns la un acord în privința cuantumului, motiv

pentru care, în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța a desemnat o

comisie de experți care să stabilească valoarea imobilului, prin raport de

expertiză fiind stabilită valoarea de circulație de 57265 lei, reprezentând

12630 euro pentru terenul în suprafață de 622 mp, expropriat de la reclamantă.

Deoarece terenul

aparținând reclamantei este menționat în domeniul public al orașului, instanța

a apreciat că, potrivit art. 36 din Legea 215/2001, Consiliul Local Hațeg are

calitate procesual pasivă în cauză, în calitate de administrator al domeniului

public, motiv pentru care trebuie obligat acest pârât să despăgubească

reclamanta cu suma de 57.265 lei, în temeiul art, 27 din Legea 33/1994.

Prin Decizia civilă

nr. 399 din 6 februarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, a admis recursurile declarate de reclamantă, precum și de pârâtul

Consiliul local al Orașului Hațeg împotriva Deciziei nr. 26/2013 a Curții de

Apel, ce a fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

În sinteză, Înalta

Curte a reținut că nu sunt întemeiate criticile formulate de pârât, referitoare

la nelegala compunere a completului, pe motivul că judecătorul nu s-a aflat în

stare de incompatibilitate, precum și cele referitoare la nesocotirea

dispozițiilor art. 132 alin. (1) și art. 134 C. proc. civ., întrucât conduita

procesuală a reclamantei, exprimată în precizări ale cererii de chemare în

judecată, efectuate în apel, a fost determinată de aspecte ce nu îi pot fi

imputate acesteia în totalitate, iar prin încuviințarea precizării cererii nu

se trece peste limitele impuse de decizia de casare, întrucât instanța de

trimitere a considerat că reclamanta are un interes în promovarea unei cereri

în materia exproprierii, solicitând o justă despăgubire pentru lipsirea de

dreptul de proprietate asupra bunului său, condițiile de exercițiu al dreptului

la acțiune rămânând, în esență, aceleași. Nu a fost schimbat obiectul cererii

de chemare în judecată și nici temeiul juridic al acesteia, motiv pentru care a

fost apreciată ca neîntemeiată și critica referitoare la încălcarea

principiului contradictorialității, respectiv a dreptului la un proces echitabil.

Înalta Curte a

apreciat ca fiind corectă reținerea tribunalului în sensul că, potrivit art. 12

din Legea nr. 33/1994, expropriator pentru lucrări de interes local este

unitatea administrativ-teritorială, respectiv Orașul Hațeg, cum s-a și stabilit

prin Hotărârea Consiliului Județean Hunedoara nr. 102/1999.

A mai apreciat Înalta

Curte, ca fiind întemeiată, critica încălcarea principiului

contradictorialității, corelativ a dreptului la apărare a! pârâților și a

dreptului la un proces echitabil, deoarece instanța de apel nu a cercetat și nu

s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității cererii de chemare în

judecată, prin raportare la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 33/1994,

invocată de pârâtă, ce decurge din faptul că acțiunea a fost tardiv introdusă.

Totodată, fiind

apreciata ca întemeiată și critica referitoare la încălcarea și aplicarea

greșită în cauză a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

urmare a faptului că, la întocmirea raportului de expertiză, comisia de experți

a luat în considerare numai oferte de vânzare, iar nu tranzacții efective,

instanța supremă a dat indicația ca, în rejudecare, instanța de apel, să

dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, administrând probe din care să

rezulte prețul plătit efectiv și consemnat în cuprinsul contractelor de

vânzare-cumpărare și să solicite relații compatibile normei legale incidente de

la alte instituții ale statului cu atribuții în evidența/înscrierea/impozitarea

imobilelor de natura celui în litigiu.

S-a constatat

întemeiată și critica referitoare la caracterul contradictoriu al hotărârii,

întrucât deși instanța de apel a reținut, în considerente, în temeiul art. 36

din Legea 215/2001, faptul că Consiliul local Hațeg are calitate procesuală

pasivă în cauză în dispozitiv, acțiunea a fost admisă împotriva Orașului Hațeg

prin Consiliul Local.

Prin Decizia civilă

nr. 29 din 19 mai 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis

apelul declarat de reclamanta P.K.M.R. împotriva Sentinței civile nr. 75/2010

pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 462/97/2008 și, în consecință,

a anulat sentința atacată și, rejudecând cauza, a respins excepțiile

tardivității și inadmisibilității acțiunii. A admis acțiunea formulată de

reclamantă împotriva pârâtului Orașul Hațeg prin Consiliul Local Hațeg pe care

l-a obligat la plata către reclamantă a sumei de 20,091 lei, cu titlu de

despăgubiri pentru suprafața de 622 mp expropriată și a obligat pârâtul să

plătească reclamantei suma de 16.330 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. A

respins acțiunea formulată de reclamantă față de pârâții Primarul și Primăria

Orașului Hațeg. A luat act de renunțarea reclamantei la judecată față de

pârâții SN T.G.N. T.G. SA Mediaș, E.G. Distribuție SA, E.G. România SA și ANRB

București, A dat în debit reclamanta cu suma de câte 150 lei pentru fiecare din

cei trei experți.

În raport de ultima

decizie de casare, Curtea de Apel a reținut că obiect al discuției în cauza de

față îl constituie solicitarea reclamantei de acordare de despăgubiri pentru

imobilul în suprafață de 622 mp, ocupat de varianta de ocolire pentru care s-a

declarat utilitatea publică prin Hotărârea Consiliului Județean Hunedoara nr.

102/1992, solicitare fundamentată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994.

În ceea ce privește

calitatea procesuală pasivă, aceasta a fost stabilită prin decizia de casare ca

fiind deținută de Orașul Hațeg prin Consiliul local Hațeg, astfel că, față de

pârâții Primarul și Primăria Orașului Hațeg se impune respingerea acțiunii ca

formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Curtea de apel a

respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și tardivității invocate de

pârât, instanța reținând că, prin Capitolul III al Legii nr. 33/1994 (art. 12 -

20 din lege) se reglementează procedura ce cuprinde măsurile premergătoare

exproprierii. Astfel, se prevede că, cu privire la propunerile de expropriere,

proprietarii pot face întâmpinare în termen de 45 de zile de la primirea

notificării care va fi soluționată de o comisie constituită prin Hotărâre a

Guvernului. în urma deliberării, comisia poate să accepte punctul de vedere al

expropriatorului sau îl poate respinge printr-o hotărâre motivată. În cazul în

care comisia respinge propunerile expropriatorului, acesta are posibilitatea să

revină cu noi propuneri, cu refacerea corespunzătoare a planurilor. Art. 20

prevede că, în cazul în care și noile propuneri vor fi respinse, expropriatorul

precum și proprietarii și celelalte persoane interesate, pot contesta hotărârea

comisiei la Curtea de Apel în raza căreia se află situat imobilul, în termen de

15 zile de la comunicare, potrivit Legii contenciosului administrativ.

Prin urmare, obiect

al contestației la care face referire art. 20 din Legea nr. 33/1994, îl

formează hotărârea comisiei prin care s-au respins propunerile expropriatorului

referitoare la expropriere, iar nu ale proprietarilor referitoare la

despăgubiri. Însă Hotărârea nr. 1/2008 nu respinge propunerile

expropriatorului, ci pretențiile reclamantei referitoare la despăgubiri, astfel

că nu se regăsește în speță situația la care face referire art. 20 alin. (1)

din Legea nr. 33/1994 pentru a se putea verifica tardivitatea invocată de

pârâtă, pe de altă parte, se impune a se preciza că procedura contestării

hotărârii comisiei reglementată de art. 20 nu este obligatorie, textul de lege

arătând că persoanele interesate "pot contesta" această hotărâre.

Curtea a mai reținut

că reclamanta, și-a precizat acțiunea și sub aspectul temeiului de drept,

invocând și dispozițiile art. 4 din Legea nr. 33/1994, iar din interpretarea

alin. (2) al acestui ultim text de lege rezultă că instanțele judecătorești

sunt abilitate să stabilească cuantumul despăgubirilor potrivit capitolului IV

din lege (art. 21 - 27) atunci când părțile nu au ajuns la un acord asupra

acestei chestiuni.

Totodată, a fost

apreciată ca nefondat și argumentul în susținerea excepției inadmisibilității

în sensul că tribunalul este competent să soluționeze cererea de expropriere

doar la sesizarea expropriatorului, nu a reclamantei, Curtea constatând că

persoanele supuse procedurii de expropriere nu pot fi obligate să aștepte până

când expropriatorul va sesiza instanța în condițiile în care terenul a fost

efectiv ocupat de lucrarea de utilitate publică, în cadrul unor proceduri

declanșate de expropriator. Reclamanta a suferit o expropriere, iar în

contextul în care art. 44 din Constituție garantează dreptul de proprietate și

arată condițiile în care o persoană poate fi lipsită de acest drept, are

posibilitatea de a se adresa instanței pentru apărarea drepturilor sale, în

conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție și cu art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Pornind de la

constatarea că, în divergență, este numai cuantumul despăgubirilor, nu și

îndreptățirea la acordarea de despăgubiri, Curtea de Apel a validat suplimentul

la raportul de expertiză efectuat în apel, depus la data de 15 ianuarie 2015,

întocmit în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2015,

apreciind că acesta respectă criteriile impuse de art. 26 din Legea nr.

33/1994, prin raportarea la prețul de piață al unui teren similar, din aceeași

zonă, la data efectuării expertizei, în raport de acest contract, valoarea de

circulație a terenului în discuție a fost stabilită la suma de 20.091 lei. În

consecință, în baza art. 27 din Legea nr. 33/1994, cuantumul despăgubirii la

care reclamanta este îndreptățită pentru suprafața de 622 mp a fost stabilit la

suma de 20.091 lei.

Curtea a apreciat că

nu se justifică solicitarea de obligare a pârâtului la plata sumei 100 lei pe

zi daune-interese și nici obligarea acestuia de a efectua plata în termen de 30

zile, de la data rămânerii definitive a hotărârii, neexistând temei legal în

Legea nr. 33/1994 pentru aceste cereri.

Prin recursul declarat

ta data de 20 iulie 2015, întemeiat de dispozițiile art. 299 și art. 274 C.

proc. civ., reclamanta a arătat că recursul privește: 1) obligarea pârâților la

plata sumei de 100 lei pe zi de întârziere daune interese începând cu data

rămânerii definitive a hotărârii; 2) obligarea pârâților ca, în termen de 30

zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să facă plata despăgubirilor către

reclamantă, potrivit art. 30 din Legea nr. 33/1994 și 3) obligarea pârâților la

plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Reclamanta a motivat

că pârâtul Orașul Hațeg, prin Consiliul Local Hațeg, va amâna încă 8 ani până

să plătească sumele de bani dispuse de Curtea de Apel Alba Iulia cu titlul de

despăgubiri și de cheltuieli de judecată, motiv pentru care solicită admiterea

recursului în sensul de a obliga pârâtul la 100 lei pe zi de întârziere daune

interes, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, precum și obligarea

acestuia ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să

facă plata despăgubirilor și cheltuielilor de judecată către reclamantă.

Prin recursul

declarat la data de 17 iulie 2015, întemeiat de dispozițiile art 299 și urm. C.

proc. civ. și art 304

1

C. proc. civ., recurentul Orașul Hațeg, prin

Consiliul local Hațeg a solicitat, în principal, admiterea recursului și

modificarea hotărârii contestate, în sensul respingerii cererii de chemare în

judecată, ca urmare a admiterii excepțiilor tardivității și inadmisibilității

cererii, iar subsidiar, să se dispună acordarea unei despăgubiri reclamantei,

în concordanță cu art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauza de utilitate publică, respectiv o despăgubire care să reprezinte

valoarea reală a imobilului expropriat.

Prin primul motiv de

recurs, recurentul a invocat că hotărârea instanței de apel este nelegală,

deoarece au fost greșit respinse excepțiile tardivității și inadmisibilității

acțiunii, instanța interpretând greșit actul dedus judecații, în ceea ce

privește tardivitatea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 33/1994.

Susține recurentul că

procedura derulată cu privire la exproprierea terenului a fost procedura

exproprierii pentru cauza de utilitate publică prevăzută de Legea nr. 33/1994,

iar potrivit art. 15 - 20 din respectiva lege, proprietarul, în condițiile în

care a făcut întâmpinare, iar Comisia constituita potrivit art. 15 din lege, a

menținut punctul de vedere al expropriatorului, nemulțumind proprietarul,

acesta putea sa facă contestație împotriva hotărârii acesteia, în termen de 15

zile.

În consecință,

acțiunea civilă a fost astfel tardiv introdusă, ceea ce atrage

inadmisibilitatea ei, dat fiind faptul ca nu s-a contestat în termen, Hotărârea

nr. 1/2008 a Comisiei de expropriere constituita pe lângă Consiliul județean,

prin care s-a soluționat întâmpinarea formulata de reclamantă, așa cum dispune

Legea specială în materie, Legea nr. 33/1994.

Un alt motiv de

recurs vizează faptul că, în mod greșit, a fost obligat pârâtul Orașul Hațeg,

prin Consiliul Local Hațeg, la plata către reclamantă a cheltuielilor de

judecată în sumă totală de 36.330 lei, reprezentând onorariu expert și onorariu

avocat, suma solicitată de avocatul ales al reclamantei, fiind nepotrivit de

mare, motiv pentru care solicită reducerea acesteia, prin raportare la valoarea

pricinii, având în vedere dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., precum

și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, aceasta fiind relevantă

sub aspectul faptului că aceste cheltuieli de judecată efectuate în proces

urmează a fi recuperate de partea care are câștig de cauză, numai în măsura în

care constituie cheltuieli necesare, reale și rezonabile.

Recurentul a mai

invocat faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșita a

Legii nr. 33/1994 și a Legii nr. 215/2001, iar în rejudecare nu au fost

cercetate/studiate și înlăturate prin considerentele ce stau la baza

dispozitivului deciziei criticate, apărările formulate de pârât prin diverse

acte procedurale, în special în ceea ce privește excepțiile tardivității și

inadmisibilității.

De asemenea, cu

privire la fondul cauzei, recurentul a arătat că a avut disponibilitatea în

sensul rezolvării amiabile a conflictului, cu condiția ca suma solicitată să

fie rezonabilă, în concordanță cu valoarea reală a terenului și cu dispozițiile

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 și i-a fost solicitat reclamantei un

cont bancar în care să fie consemnată suma ce putea fi plătită în condițiile

legii, fără ca aceasta să răspundă acestei cerințe.

Analizând cu

prioritate excepția nulității recursului declarat de reclamanta P.K.M.R., în

temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 316 C. proc. civ. și

art 298 C. proc. civ, Înalta Curte urmează să o admită, având în vedere

următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Motivele de recurs

sunt arătate limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 (1)

C. proc. civ., prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul

legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele

de ordine publică.

A motiva recursul

înseamnă arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pe de o parte, iar pe de altă parte,

dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de

judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Potrivit art. 306

alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage

nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor

într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

De aceea, atunci când

se constată de către instanță imposibilitatea încadrării motivelor dezvoltate

de parte într-unul din motivele prevăzute expres de art. 304 C. proc. civ., se

aplică sancțiunea nulității recursului, întrucât nu orice nemulțumire a părții

poate duce la modificarea ori casarea hotărârii recurate.

În materia nulității

recursului, astfel cum este reglementată această sancțiune de art. 306 C. proc.

civ., există, deci, numai excepția care privește motivele de ordine publică, ce

pot fi puse în dezbaterea părților ex officio, în ipoteza de principiu,

instanța de recurs putând examina numai criticile privitoare la decizia

atacată, formulate de părțile interesate, care fac posibilă încadrarea în

motivele expres prevăzute de art. 304.

În speță însă,

reclamanta, în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează veritabile

critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz

de modificare ori de casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.,

pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de

analiză în recurs.

Astfel, în cuprinsul

cererii de recurs, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei

pronunțate în apel și nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate,

prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele

arătate de instanță în fundamentarea hotărârii de respingere, ca nefondate, a

capetelor de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 100

lei pe zi de întârziere daune interese începând cu data rămânerii definitive a

hotărârii și obligarea pârâților ca, în termen de 30 zile de la rămânerea

definitivă a hotărârii, să facă plata despăgubirilor către reclamantă, potrivit

art. 30 din Legea nr. 33/1994.

Prin urmare, fără să

combată în vreun fel raționamentul instanței de apel și să formuleze astfel de

critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta se limitează numai la a-și

arăta nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanța de fond în legătură

cu modul de soluționare a capetelor de cerere indicate.

Se observă că

recurenta nu poate înlătura sancțiunea nulității prevăzută de art. 306 C. proc.

civ. prin indicarea dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., potrivit

cărora "recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu

poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de

art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele".

Astfel, se constată

că dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., sunt aplicabile numai

hotărârilor care nu pot fi atacate cu apel.

Or, cauzele ce intră

sub incidența Legii nr. 33/1994 parcurg un triplu grad de jurisdicție, în

temeiul art. 40 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora "Dispozițiile

prezentei legi se completează cu cele ale Codului civil și ale Codului de

procedură civilă, în măsura în care nu contravin prezentei legi", motiv

pentru care recursul declarat în cauză nu are un caracter devolutiv.

Dată fiind

soluționarea, cu prioritate, a excepției nulității recursului, în conformitate

cu dispozițiile art. 306 alin. (1) și (3) C. proc. civ., raportat la art. 137

alin. (1) din același Cod, coroborat cu art. 316 C. proc. civ. și art. 298 C.

proc. civ., excepția analizată fiind o excepție absolută și peremptorie, ce

face de prisos analiza fondului, Înalta Curte va constata nulitatea recursului

de față.

În ceea ce privește

recursul declarat de recurentul-pârât, se constată că acesta s-a întemeiat în

drept pe dispozițiile art. 299 și urm. și art. 304

1

C. proc. civ.,

dezvoltarea criticilor formulate permițând, parțial, încadrarea acestora în

art. 304 pct 9 C. proc. civ., de către instanță, potrivit art. 306 alin. (3) C.

proc. civ., astfel că analiza deciziei pronunțate în apel se va face în limita

acestor critici de nelegalitate formulate de recurentul-pârât.

Instanța constată

recursul nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce primul

motiv de recurs, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte reține că recurentul-pârât a invocat faptul că instanța de apel,

procedând la judecarea cauzei, a interpretat și aplicat greșit dispozițiile

art. 20 din Legea nr. 33/1994, apreciind că acțiunea introdusă de reclamantă a

fost promovată în termen și, prin urmare, este admisibilă. Susține recurentul

că, în raport de prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, reclamanta

avea la dispoziție 15 zile de la comunicarea hotărârii comisiei pentru

introducerea acțiunii.

Critica este

nefondată pentru cele ce succed:

După cum corect a

reținut instanța de apel, dispozițiile art. 12 și urm. din Legea nr. 33/1994,

din capitolul "Măsuri premergătoare exproprierii", reglementează o

procedură specială care debutează cu propunerile de expropriere ce sunt emise

de expropriator și sunt notificate persoanelor fizice sau juridice titulare de

drepturi reale care, în temeiul art. 14 alin. (1) din aceeași lege, au

posibilitatea de a formula întâmpinare în termen de 45 de zile de la primirea

notificării.

Ulterior,

întâmpinările trebuie soluționate, în temeiul art. 15 din Legea nr. 33/1994, de

o comisie constituită prin hotărârea consiliului local, hotărâre ce se comunică

părților în termen de 15 zile de la adoptare, în cazul în care comisia respinge

propunerile expropriatorului, acesta putând reveni cu noi propuneri, cu

refacerea corespunzătoare a planurilor (art. 19).

Potrivit art. 20 din

Legea nr. 33/1994, în cazul în care și noile propuneri vor fi respinse,

expropriatorul, precum și proprietarii, pot face contestație împotriva

hotărârii comisiei, în termen de 15 zile de la data comunicării.

În cauză, potrivit

celor reținute de instanța de apel, procedura de stabilire a cuantumului

despăgubirilor a fost inițiată de reclamantă, proprietar al imobilului

expropriat, iar Hotărârea nr. 1/2008 nu respinge propunerile expropriatorului,

ci pretențiile reclamantei referitoare la despăgubire, date fund circumstanțele

speciale ale speței.

Astfel, în cauză,

procedura exproprierii a fost declanșată prin Hotărârea nr. 102/1999 a

Consiliului Județean Hunedoara, prin care a fost desemnat ca expropriator

Orașul Hațeg prin Consiliul Local, iar dreptul de proprietate asupra imobilului

i-a fost reconstituit reclamantei ulterior, prin titlul de proprietate nr.

87576/71/2003.

Se reține că, pe

lista întocmită după declararea utilității publice nu se regăsește și

reclamanta, întrucât la data declarării utilității publice, aceasta nu era în

posesia titlului de proprietate, ce a fost obținut în anul 2003. Pe listă apare

terenul reclamantei ca fiind propus spre expropriere, teren ce aparținea la

acea dată Statului Român. Se mai constată și faptul că în afara Hotărârii nr.

1/2008 a Consiliului Județean Hunedoara, prin care a fost respinsă solicitarea,

reclamantei în sensul acordării de despăgubiri pentru terenul expropriat, nu a

mai fost emisă vreo altă Hotărâre de despăgubire în favoarea reclamantei.

Pentru aceste motive

nu sunt incidente în cauză prevederile art. 20 din Legea nr. 33/1994.

De altfel, cum corect

a reținut instanța de apel, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 33/1994,

instanțele judecătorești sunt abilitate să stabilească cuantumul despăgubirilor

potrivit cap. IV din lege (art. 21 - 27) atunci când părțile nu au ajuns la un

acord asupra acestei chestiuni, în temeiul art. 21 din Constituție și art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale,

reclamanta are dreptul de a se adresa instanței de judecată, în caz de

pasivitate a expropriatorului, în vederea determinării cuantumului

despăgubirilor pentru imobilul ocupat de lucrarea de utilitate publică,

anterior acordării despăgubirii, o interpretare în sens contrar aducând atingere

dreptului de proprietate al reclamantei.

Nu este întemeiat

nici motivul de recurs subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

privitor la modul de soluționare a capătul de cerere din acțiune, privind

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanța de apel tăcând

corecta aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul

cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuieli, de judecată.

Astfel, fiind admisă

acțiunea promovată de reclamantă, în mod corect, cu respectarea dispozițiilor

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligat pârâtul Orașul Hațeg la plata,

către reclamantă, a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de

avocat și onorariu de expertiză.

Cât privește critica

privind faptul că instanța de apel nu a făcut aplicarea prevederilor art. 274

alin. (3) C. proc. civ., în sensul micșorării onorariului de avocat, la a cărui

plată a fost obligat pârâtul, Înalta Curte constată că dispozițiile sus-citate

lasă la aprecierea judecătorilor posibilitatea de a reduce onorariul de avocat,

ori de câte ori acestea sunt apreciate ca fiind nepotrivit de mari față de

valoarea pricinii sau fața de munca depusă.

Se reține că prezenta

cauză a cunoscut un număr de trei cicluri procesuale, în care partea

reclamantă, prin apărător, a întocmit și a depus un număr mare de acte de

procedură, iar instanța de apel a soluționat un apel prin care a anulat

hotărârea primei instanțe, cauza fiind rejudecată sub toate aspectele, motiv

pentru care, față de complexitatea cauzei, se justifică obligarea pârâtului la

plata integrală, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată sub forma

onorariului de avocat.

De altfel, Înalta

Curte constată că recurentul nu indică în ce anume constă disproporția dintre

cuantumul cheltuielilor de judecată și valoarea pricinii sau munca depusă și,

în condițiile în care nu a solicitat reducerea onorariului în fața instanței de

apel, face numai considerații cu caracter general asupra conținutului

dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Urmează a fi

respinse, ca nefondate, și solicitările formulate de recurent în sensul de a

acorda despăgubiri reclamantei, în concordanță cu dispozițiile art. 26 din

Legea nr. 33/1994 și de a cerceta cauza sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc .civ., precum și motivul că nu au fost luate în considerare toate

apărările formulate de pârât.

Conform celor arătate

mai sus, recursul în prezenta cauză nu are caracter devolutiv, putând fi

introdus numai pentru motivele strict reglementate de dispozițiile art. 304 C.

proc. civ., astfel încât, în lipsa formulării unor motive de recurs, subsumate

strict dispozițiilor indicate, instanța de recurs nu poate reanaliza cauza sub

toate aspectele.

Pentru aceste motive,

Înalta Curte urmează să constate că recursul declarat de pârât este nefondat și

va dispune în consecință, cu aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanta P.K.M.R. împotriva Deciziei civile nr. 29 din 19 mai

2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Orașul Hațeg prin Consiliul Local Hațeg

împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2015.

Procesat

de GGC - NN