ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2309/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea precizată, înregistrată la Tribunalul Hunedoara, la data de 30 ianuarie 2015, reclamanta P.K.M.R. a chemat în judecată pe pârâții Primăria, Instituția Primarului, Consiliul local al municipiului Hațeg, Societatea T.G.N. - T. Mediaș, E.G. Distribuție SA Târgu Mureș și E.G. România Târgu Mureș, solicitând obligarea pârâților 1, 2, 3 să-i acorde suprafața de 2530 mp teren în intravilanul orașului Hațeg, în schimbul aceleiași suprafețe de teren afectată de lucrări de interes public, iar, în subsidiar, să fie obligați pârâții, în solidar, la plata contravalorii suprafeței de 2530 mp la prețul de 35 euro/mp, precum și la plata sumei de 100 lei/zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii începând cu data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii.

Ulterior, acțiunea a fost precizată, în sensul că s-a solicitat scoaterea conductei magistrale de gaz în afara proprietății reclamantei, pe cheltuiala pârâților și introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, în contradictoriu cu care să se constate că reclamanta are calitatea de proprietar a conductelor magistrale și a conductelor de gaze naturale ce traversează terenul proprietatea sa, în temeiul art, 488, art. 489 și urm. C. civ. Reclamanta a arătat că este proprietara terenului în litigiu, înscris în CF 1.934 Hațeg, în calitate de unică moștenitoare a defunctului S.I., teren ce i-a fost reconstituit prin titlul de proprietate nr. 87576/71/2003, emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Hunedoara.

Suprafața de 1908 mp de teren este afectată de lucrările de utilitate publică vizând varianta ocolitoare a DN 66, iar o altă suprafață de teren nu poate fi utilizată datorită interdicțiilor impuse de lege, respectiv existența conductei magistrale de gaze naturale ce traversează terenul, precum și alte asemenea conducte de suprafață. Prin Sentința civilă nr. 75 din data de 10 martie 2010, Tribunalul Hunedoara, secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea completată și precizată pe acest temei de drept. Prima instanța a reținut că reclamanta are calitate de moștenitoare legală a defunctei P.O.H., la rândul ei moștenitoare legală a defunctului său tată, S.I.

Acesta din urmă a solicitat Primăriei Orașului Hațeg, prin Notificarea nr. 75 din 10 septembrie 2001, restituirea terenului în suprafață de 23.150 mp intravilan, confiscat prin Sentința de condamnare politică nr. 51/1959 a fostului Tribunal Militar al orașului Stalin. Prin Dispoziția nr. 181/2001, Primarul Orașului Hațeg a respins notificarea, arătând că terenul intră sub incidența Legii nr. 18/1991 pentru suprafața de 2,08 ha ocupată de construcții, propunându-se acordarea de despăgubiri, iar pentru suprafața de 2369 mp teren disponibil s-a emis titlu de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991 și nr. i/2000. Dispoziția nu a fost contestată, iar Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Hunedoara a emis titlul de proprietate nr. 87576/71/2003.

Instanța a apreciat că situația juridică a terenului agricol, restituit pe vechiul amplasament, nu poate fi reglementată decât potrivit Legii nr. 18/1991, cu completările și modificările ulterioare, iar Legea nr. 33/1994, invocată de reclamantă ca temei de drept, nu-și poate extinde efectele în timp asupra situațiilor juridice născute sau consumate înaintea intrării sale în vigoare. În privința suprafeței de 622 mp teren, afectată de realizarea variantei de ocolire a DN 66 și varianta de ocolire DN 68, prin Hotărârea nr. 102/1999, s-a reținut că Instituția Consiliului Județean Hunedoara a declarat de utilitate publică lucrarea respectivă, desemnând ca expropriator Orașul Hațeg, prin Consiliul local, această suprafață intrând sub incidența Legii nr. 33/1994.

Instanța a constatat că dispozițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994 stabilesc cui aparține calitatea procesuală în cauzele vizând exproprierea, în cauză nefiind chemat în judecată niciunul dintre expropriatori, reclamanta neurmând procedura impusă de Legea nr. 33/1994. Prin Decizia civilă nr. 145 A din 14 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelul reclamantei, a anulat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare la fond, Judecătoriei Hațeg, motivat de faptul că, având în vedere obiectul acțiunii, despăgubiri, față de dispozițiile art. 1 lit. a) C. proc. civ., îi aparține judecătoriei competența de a soluționa cauza în fond.

Prin Decizia nr. 5219 din 16 iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, au fost admise recursurile declarate de pârâții SNTGN "T." SA, Primăria Hațeg, Consiliul local Hațeg și instituția Primarului Hațeg împotriva Deciziei nr. 145/A din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel Iulia, secția civilă, fiind casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În considerentele deciziei s-a reținut că, prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat, în principal, acordarea unei suprafețe de teren de 2530 mp, în schimbul aceleiași suprafețe de teren afectate de utilități publice și, în subsidiar, plata de despăgubiri pentru terenul expropriat, în temeiul Legii nr. 33/1994, motiv pentru care cererea reclamantei trebuie calificată ca o cerere în materia exproprierii, cu toate consecințele ce derivă din aceasta sub aspectul competenței materiale de soluționare a cauzei, prevăzute de art. 2 pct. 1 lit. f) C. proc. civ. în considerarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., întrucât în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată. În rejudecare, acțiunea a fost precizată de mai multe ori, în sensul renunțării la judecată față de pârâții SN T.G.N. T.G. SA Mediaș, E.G. Dsitribuție SA, E.G. România SA, ANRE - București, reclamanta solicitând, conform ultimei precizări, din 21 februarie 2012, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Hațeg, Primăria și Instituția Primarului Hațeg, să fie obligați la plata contravalorii suprafeței de 622 mp, pentru care nu a fost despăgubită, în conformitate cu expertiza tehnică efectuată în cauză, cu cheltuieli de judecată, precum și la plata sumei de 100 lei fiecare pe zi de întârziere, daune cominatorii, de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii.

Prin Decizia civilă nr. 26 din 21 martie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat sentința atacată și rejudecând cauza în fond, a admis acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Orașul Hațeg prin Consiliul Local Hațeg și, în consecință, a obligat pârâtul la plata sumei de 57.265 lei, cu titlu despăgubiri pentru suprafața de 622 mp expropriată, precum și la plata sumei de 11.120 lei, cheltuieli de judecată. S-a respins acțiunea față de pârâtul Primarul și Primăria Orașului Hațeg, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă. În sinteză, în considerentele deciziei, s-au reținut că reclamanta a solicitat, într-o formă atipică, obligarea pârâților Consiliul Local Hațeg, Primăria și Instituția Primarului Hațeg, la plata de despăgubiri pentru suprafața de teren de 622 mp expropriați pentru construirea șoselei de centură a orașului Hațeg.

Din înscrisuri a rezultat că, deși prin Hotărârea nr. 1/2008 a Consiliului județean Hunedoara s-au stabilit despăgubiri pentru imobilul expropriat reclamantei, în cuantum de 6220 lei, echivalentul a 1830 euro, stabilit prin raport de evaluare întocmit la data de 07,03.2007 de expert evaluator membru ANEVAR acestea nu au fost plătite pentru că nu s-a ajuns la un acord în privința cuantumului, motiv pentru care, în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța a desemnat o comisie de experți care să stabilească valoarea imobilului, prin raport de expertiză fiind stabilită valoarea de circulație de 57265 lei, reprezentând 12630 euro pentru terenul în suprafață de 622 mp, expropriat de la reclamantă.

Deoarece terenul aparținând reclamantei este menționat în domeniul public al orașului, instanța a apreciat că, potrivit art. 36 din Legea 215/2001, Consiliul Local Hațeg are calitate procesual pasivă în cauză, în calitate de administrator al domeniului public, motiv pentru care trebuie obligat acest pârât să despăgubească reclamanta cu suma de 57.265 lei, în temeiul art, 27 din Legea 33/1994. Prin Decizia civilă nr. 399 din 6 februarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile declarate de reclamantă, precum și de pârâtul Consiliul local al Orașului Hațeg împotriva Deciziei nr. 26/2013 a Curții de Apel, ce a fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

În sinteză, Înalta Curte a reținut că nu sunt întemeiate criticile formulate de pârât, referitoare la nelegala compunere a completului, pe motivul că judecătorul nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, precum și cele referitoare la nesocotirea dispozițiilor art. 132 alin. (1) și art. 134 C. proc. civ., întrucât conduita procesuală a reclamantei, exprimată în precizări ale cererii de chemare în judecată, efectuate în apel, a fost determinată de aspecte ce nu îi pot fi imputate acesteia în totalitate, iar prin încuviințarea precizării cererii nu se trece peste limitele impuse de decizia de casare, întrucât instanța de trimitere a considerat că reclamanta are un interes în promovarea unei cereri în materia exproprierii, solicitând o justă despăgubire pentru lipsirea de dreptul de proprietate asupra bunului său, condițiile de exercițiu al dreptului la acțiune rămânând, în esență, aceleași.

Nu a fost schimbat obiectul cererii de chemare în judecată și nici temeiul juridic al acesteia, motiv pentru care a fost apreciată ca neîntemeiată și critica referitoare la încălcarea principiului contradictorialității, respectiv a dreptului la un proces echitabil. Înalta Curte a apreciat ca fiind corectă reținerea tribunalului în sensul că, potrivit art. 12 din Legea nr. 33/1994, expropriator pentru lucrări de interes local este unitatea administrativ-teritorială, respectiv Orașul Hațeg, cum s-a și stabilit prin Hotărârea Consiliului Județean Hunedoara nr. 102/1999.

A mai apreciat Înalta Curte, ca fiind întemeiată, critica încălcarea principiului contradictorialității, corelativ a dreptului la apărare a! pârâților și a dreptului la un proces echitabil, deoarece instanța de apel nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, prin raportare la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 33/1994, invocată de pârâtă, ce decurge din faptul că acțiunea a fost tardiv introdusă.

Totodată, fiind apreciata ca întemeiată și critica referitoare la încălcarea și aplicarea greșită în cauză a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, urmare a faptului că, la întocmirea raportului de expertiză, comisia de experți a luat în considerare numai oferte de vânzare, iar nu tranzacții efective, instanța supremă a dat indicația ca, în rejudecare, instanța de apel, să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, administrând probe din care să rezulte prețul plătit efectiv și consemnat în cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare și să solicite relații compatibile normei legale incidente de la alte instituții ale statului cu atribuții în evidența/înscrierea/impozitarea imobilelor de natura celui în litigiu.

S-a constatat întemeiată și critica referitoare la caracterul contradictoriu al hotărârii, întrucât deși instanța de apel a reținut, în considerente, în temeiul art. 36 din Legea 215/2001, faptul că Consiliul local Hațeg are calitate procesuală pasivă în cauză în dispozitiv, acțiunea a fost admisă împotriva Orașului Hațeg prin Consiliul Local. Prin Decizia civilă nr. 29 din 19 mai 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamanta P.K.M.R. împotriva Sentinței civile nr. 75/2010 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 462/97/2008 și, în consecință, a anulat sentința atacată și, rejudecând cauza, a respins excepțiile tardivității și inadmisibilității acțiunii.

A admis acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului Orașul Hațeg prin Consiliul Local Hațeg pe care l-a obligat la plata către reclamantă a sumei de 20,091 lei, cu titlu de despăgubiri pentru suprafața de 622 mp expropriată și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 16.330 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins acțiunea formulată de reclamantă față de pârâții Primarul și Primăria Orașului Hațeg. A luat act de renunțarea reclamantei la judecată față de pârâții SN T.G.N. T.G. SA Mediaș, E.G. Distribuție SA, E.G. România SA și ANRB București, A dat în debit reclamanta cu suma de câte 150 lei pentru fiecare din cei trei experți.

În raport de ultima decizie de casare, Curtea de Apel a reținut că obiect al discuției în cauza de față îl constituie solicitarea reclamantei de acordare de despăgubiri pentru imobilul în suprafață de 622 mp, ocupat de varianta de ocolire pentru care s-a declarat utilitatea publică prin Hotărârea Consiliului Județean Hunedoara nr. 102/1992, solicitare fundamentată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă, aceasta a fost stabilită prin decizia de casare ca fiind deținută de Orașul Hațeg prin Consiliul local Hațeg, astfel că, față de pârâții Primarul și Primăria Orașului Hațeg se impune respingerea acțiunii ca formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Curtea de apel a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și tardivității invocate de pârât, instanța reținând că, prin Capitolul III al Legii nr. 33/1994 (art. 12 - 20 din lege) se reglementează procedura ce cuprinde măsurile premergătoare exproprierii. Astfel, se prevede că, cu privire la propunerile de expropriere, proprietarii pot face întâmpinare în termen de 45 de zile de la primirea notificării care va fi soluționată de o comisie constituită prin Hotărâre a Guvernului. în urma deliberării, comisia poate să accepte punctul de vedere al expropriatorului sau îl poate respinge printr-o hotărâre motivată. În cazul în care comisia respinge propunerile expropriatorului, acesta are posibilitatea să revină cu noi propuneri, cu refacerea corespunzătoare a planurilor.

Art. 20 prevede că, în cazul în care și noile propuneri vor fi respinse, expropriatorul precum și proprietarii și celelalte persoane interesate, pot contesta hotărârea comisiei la Curtea de Apel în raza căreia se află situat imobilul, în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit Legii contenciosului administrativ. Prin urmare, obiect al contestației la care face referire art. 20 din Legea nr. 33/1994, îl formează hotărârea comisiei prin care s-au respins propunerile expropriatorului referitoare la expropriere, iar nu ale proprietarilor referitoare la despăgubiri.

Însă Hotărârea nr. 1/2008 nu respinge propunerile expropriatorului, ci pretențiile reclamantei referitoare la despăgubiri, astfel că nu se regăsește în speță situația la care face referire art. 20 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 pentru a se putea verifica tardivitatea invocată de pârâtă, pe de altă parte, se impune a se preciza că procedura contestării hotărârii comisiei reglementată de art. 20 nu este obligatorie, textul de lege arătând că persoanele interesate "pot contesta" această hotărâre. Curtea a mai reținut că reclamanta, și-a precizat acțiunea și sub aspectul temeiului de drept, invocând și dispozițiile art. 4 din Legea nr. 33/1994, iar din interpretarea alin. (2) al acestui ultim text de lege rezultă că instanțele judecătorești sunt abilitate să stabilească cuantumul despăgubirilor potrivit capitolului IV din lege (art. 21 - 27) atunci când părțile nu au ajuns la un acord asupra acestei chestiuni.

Totodată, a fost apreciată ca nefondat și argumentul în susținerea excepției inadmisibilității în sensul că tribunalul este competent să soluționeze cererea de expropriere doar la sesizarea expropriatorului, nu a reclamantei, Curtea constatând că persoanele supuse procedurii de expropriere nu pot fi obligate să aștepte până când expropriatorul va sesiza instanța în condițiile în care terenul a fost efectiv ocupat de lucrarea de utilitate publică, în cadrul unor proceduri declanșate de expropriator. Reclamanta a suferit o expropriere, iar în contextul în care art. 44 din Constituție garantează dreptul de proprietate și arată condițiile în care o persoană poate fi lipsită de acest drept, are posibilitatea de a se adresa instanței pentru apărarea drepturilor sale, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție și cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Pornind de la constatarea că, în divergență, este numai cuantumul despăgubirilor, nu și îndreptățirea la acordarea de despăgubiri, Curtea de Apel a validat suplimentul la raportul de expertiză efectuat în apel, depus la data de 15 ianuarie 2015, întocmit în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2015, apreciind că acesta respectă criteriile impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin raportarea la prețul de piață al unui teren similar, din aceeași zonă, la data efectuării expertizei, în raport de acest contract, valoarea de circulație a terenului în discuție a fost stabilită la suma de 20.091 lei. În consecință, în baza art. 27 din Legea nr. 33/1994, cuantumul despăgubirii la care reclamanta este îndreptățită pentru suprafața de 622 mp a fost stabilit la suma de 20.091 lei.

Curtea a apreciat că nu se justifică solicitarea de obligare a pârâtului la plata sumei 100 lei pe zi daune-interese și nici obligarea acestuia de a efectua plata în termen de 30 zile, de la data rămânerii definitive a hotărârii, neexistând temei legal în Legea nr. 33/1994 pentru aceste cereri. Prin recursul declarat ta data de 20 iulie 2015, întemeiat de dispozițiile art. 299 și art. 274 C. proc. civ., reclamanta a arătat că recursul privește: 1) obligarea pârâților la plata sumei de 100 lei pe zi de întârziere daune interese începând cu data rămânerii definitive a hotărârii; 2) obligarea pârâților ca, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să facă plata despăgubirilor către reclamantă, potrivit art. 30 din Legea nr. 33/1994 și 3) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Reclamanta a motivat că pârâtul Orașul Hațeg, prin Consiliul Local Hațeg, va amâna încă 8 ani până să plătească sumele de bani dispuse de Curtea de Apel Alba Iulia cu titlul de despăgubiri și de cheltuieli de judecată, motiv pentru care solicită admiterea recursului în sensul de a obliga pârâtul la 100 lei pe zi de întârziere daune interes, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, precum și obligarea acestuia ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să facă plata despăgubirilor și cheltuielilor de judecată către reclamantă. Prin recursul declarat la data de 17 iulie 2015, întemeiat de dispozițiile art 299 și urm. C. proc. civ. și art 304 1 C. proc.

civ., recurentul Orașul Hațeg, prin Consiliul local Hațeg a solicitat, în principal, admiterea recursului și modificarea hotărârii contestate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca urmare a admiterii excepțiilor tardivității și inadmisibilității cererii, iar subsidiar, să se dispună acordarea unei despăgubiri reclamantei, în concordanță cu art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, respectiv o despăgubire care să reprezinte valoarea reală a imobilului expropriat. Prin primul motiv de recurs, recurentul a invocat că hotărârea instanței de apel este nelegală, deoarece au fost greșit respinse excepțiile tardivității și inadmisibilității acțiunii, instanța interpretând greșit actul dedus judecații, în ceea ce privește tardivitatea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 33/1994.

Susține recurentul că procedura derulată cu privire la exproprierea terenului a fost procedura exproprierii pentru cauza de utilitate publică prevăzută de Legea nr. 33/1994, iar potrivit art. 15 - 20 din respectiva lege, proprietarul, în condițiile în care a făcut întâmpinare, iar Comisia constituita potrivit art. 15 din lege, a menținut punctul de vedere al expropriatorului, nemulțumind proprietarul, acesta putea sa facă contestație împotriva hotărârii acesteia, în termen de 15 zile. În consecință, acțiunea civilă a fost astfel tardiv introdusă, ceea ce atrage inadmisibilitatea ei, dat fiind faptul ca nu s-a contestat în termen, Hotărârea nr. 1/2008 a Comisiei de expropriere constituita pe lângă Consiliul județean, prin care s-a soluționat întâmpinarea formulata de reclamantă, așa cum dispune Legea specială în materie, Legea nr. 33/1994.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că, în mod greșit, a fost obligat pârâtul Orașul Hațeg, prin Consiliul Local Hațeg, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă totală de 36.330 lei, reprezentând onorariu expert și onorariu avocat, suma solicitată de avocatul ales al reclamantei, fiind nepotrivit de mare, motiv pentru care solicită reducerea acesteia, prin raportare la valoarea pricinii, având în vedere dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, aceasta fiind relevantă sub aspectul faptului că aceste cheltuieli de judecată efectuate în proces urmează a fi recuperate de partea care are câștig de cauză, numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale și rezonabile.

Recurentul a mai invocat faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșita a Legii nr. 33/1994 și a Legii nr. 215/2001, iar în rejudecare nu au fost cercetate/studiate și înlăturate prin considerentele ce stau la baza dispozitivului deciziei criticate, apărările formulate de pârât prin diverse acte procedurale, în special în ceea ce privește excepțiile tardivității și inadmisibilității. De asemenea, cu privire la fondul cauzei, recurentul a arătat că a avut disponibilitatea în sensul rezolvării amiabile a conflictului, cu condiția ca suma solicitată să fie rezonabilă, în concordanță cu valoarea reală a terenului și cu dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 și i-a fost solicitat reclamantei un cont bancar în care să fie consemnată suma ce putea fi plătită în condițiile legii, fără ca aceasta să răspundă acestei cerințe.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului declarat de reclamanta P.K.M.R., în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 316 C. proc. civ. și art 298 C. proc. civ, Înalta Curte urmează să o admită, având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 (1) C. proc. civ., prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pe de o parte, iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat. Potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. De aceea, atunci când se constată de către instanță imposibilitatea încadrării motivelor dezvoltate de parte într-unul din motivele prevăzute expres de art. 304 C. proc. civ., se aplică sancțiunea nulității recursului, întrucât nu orice nemulțumire a părții poate duce la modificarea ori casarea hotărârii recurate.

În materia nulității recursului, astfel cum este reglementată această sancțiune de art. 306 C. proc. civ., există, deci, numai excepția care privește motivele de ordine publică, ce pot fi puse în dezbaterea părților ex officio, în ipoteza de principiu, instanța de recurs putând examina numai criticile privitoare la decizia atacată, formulate de părțile interesate, care fac posibilă încadrarea în motivele expres prevăzute de art. 304. În speță însă, reclamanta, în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează veritabile critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori de casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii de respingere, ca nefondate, a capetelor de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 100 lei pe zi de întârziere daune interese începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și obligarea pârâților ca, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să facă plata despăgubirilor către reclamantă, potrivit art. 30 din Legea nr. 33/1994. Prin urmare, fără să combată în vreun fel raționamentul instanței de apel și să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta se limitează numai la a-și arăta nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanța de fond în legătură cu modul de soluționare a capetelor de cerere indicate.

Se observă că recurenta nu poate înlătura sancțiunea nulității prevăzută de art. 306 C. proc. civ. prin indicarea dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., potrivit cărora "recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele". Astfel, se constată că dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., sunt aplicabile numai hotărârilor care nu pot fi atacate cu apel. Or, cauzele ce intră sub incidența Legii nr. 33/1994 parcurg un triplu grad de jurisdicție, în temeiul art. 40 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora "Dispozițiile prezentei legi se completează cu cele ale Codului civil și ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu contravin prezentei legi", motiv pentru care recursul declarat în cauză nu are un caracter devolutiv.

Dată fiind soluționarea, cu prioritate, a excepției nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (1) și (3) C. proc. civ., raportat la art. 137 alin. (1) din același Cod, coroborat cu art. 316 C. proc. civ. și art. 298 C. proc. civ., excepția analizată fiind o excepție absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza fondului, Înalta Curte va constata nulitatea recursului de față. În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-pârât, se constată că acesta s-a întemeiat în drept pe dispozițiile art. 299 și urm. și art. 304 1 C. proc. civ., dezvoltarea criticilor formulate permițând, parțial, încadrarea acestora în art. 304 pct 9 C. proc. civ., de către instanță, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., astfel că analiza deciziei pronunțate în apel se va face în limita acestor critici de nelegalitate formulate de recurentul-pârât. Instanța constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente: În ceea ce primul motiv de recurs, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurentul-pârât a invocat faptul că instanța de apel, procedând la judecarea cauzei, a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 20 din Legea nr. 33/1994, apreciind că acțiunea introdusă de reclamantă a fost promovată în termen și, prin urmare, este admisibilă. Susține recurentul că, în raport de prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, reclamanta avea la dispoziție 15 zile de la comunicarea hotărârii comisiei pentru introducerea acțiunii.

Critica este nefondată pentru cele ce succed: După cum corect a reținut instanța de apel, dispozițiile art. 12 și urm. din Legea nr. 33/1994, din capitolul "Măsuri premergătoare exproprierii", reglementează o procedură specială care debutează cu propunerile de expropriere ce sunt emise de expropriator și sunt notificate persoanelor fizice sau juridice titulare de drepturi reale care, în temeiul art. 14 alin. (1) din aceeași lege, au posibilitatea de a formula întâmpinare în termen de 45 de zile de la primirea notificării.

Ulterior, întâmpinările trebuie soluționate, în temeiul art. 15 din Legea nr. 33/1994, de o comisie constituită prin hotărârea consiliului local, hotărâre ce se comunică părților în termen de 15 zile de la adoptare, în cazul în care comisia respinge propunerile expropriatorului, acesta putând reveni cu noi propuneri, cu refacerea corespunzătoare a planurilor (art. 19). Potrivit art. 20 din Legea nr. 33/1994, în cazul în care și noile propuneri vor fi respinse, expropriatorul, precum și proprietarii, pot face contestație împotriva hotărârii comisiei, în termen de 15 zile de la data comunicării. În cauză, potrivit celor reținute de instanța de apel, procedura de stabilire a cuantumului despăgubirilor a fost inițiată de reclamantă, proprietar al imobilului expropriat, iar Hotărârea nr. 1/2008 nu respinge propunerile expropriatorului, ci pretențiile reclamantei referitoare la despăgubire, date fund circumstanțele speciale ale speței.

Astfel, în cauză, procedura exproprierii a fost declanșată prin Hotărârea nr. 102/1999 a Consiliului Județean Hunedoara, prin care a fost desemnat ca expropriator Orașul Hațeg prin Consiliul Local, iar dreptul de proprietate asupra imobilului i-a fost reconstituit reclamantei ulterior, prin titlul de proprietate nr. 87576/71/2003. Se reține că, pe lista întocmită după declararea utilității publice nu se regăsește și reclamanta, întrucât la data declarării utilității publice, aceasta nu era în posesia titlului de proprietate, ce a fost obținut în anul 2003. Pe listă apare terenul reclamantei ca fiind propus spre expropriere, teren ce aparținea la acea dată Statului Român. Se mai constată și faptul că în afara Hotărârii nr. 1/2008 a Consiliului Județean Hunedoara, prin care a fost respinsă solicitarea, reclamantei în sensul acordării de despăgubiri pentru terenul expropriat, nu a mai fost emisă vreo altă Hotărâre de despăgubire în favoarea reclamantei.

Pentru aceste motive nu sunt incidente în cauză prevederile art. 20 din Legea nr. 33/1994. De altfel, cum corect a reținut instanța de apel, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, instanțele judecătorești sunt abilitate să stabilească cuantumul despăgubirilor potrivit cap. IV din lege (art. 21 - 27) atunci când părțile nu au ajuns la un acord asupra acestei chestiuni, în temeiul art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, reclamanta are dreptul de a se adresa instanței de judecată, în caz de pasivitate a expropriatorului, în vederea determinării cuantumului despăgubirilor pentru imobilul ocupat de lucrarea de utilitate publică, anterior acordării despăgubirii, o interpretare în sens contrar aducând atingere dreptului de proprietate al reclamantei.

Nu este întemeiat nici motivul de recurs subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privitor la modul de soluționare a capătul de cerere din acțiune, privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanța de apel tăcând corecta aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli, de judecată. Astfel, fiind admisă acțiunea promovată de reclamantă, în mod corect, cu respectarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligat pârâtul Orașul Hațeg la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat și onorariu de expertiză.

Cât privește critica privind faptul că instanța de apel nu a făcut aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul micșorării onorariului de avocat, la a cărui plată a fost obligat pârâtul, Înalta Curte constată că dispozițiile sus-citate lasă la aprecierea judecătorilor posibilitatea de a reduce onorariul de avocat, ori de câte ori acestea sunt apreciate ca fiind nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau fața de munca depusă. Se reține că prezenta cauză a cunoscut un număr de trei cicluri procesuale, în care partea reclamantă, prin apărător, a întocmit și a depus un număr mare de acte de procedură, iar instanța de apel a soluționat un apel prin care a anulat hotărârea primei instanțe, cauza fiind rejudecată sub toate aspectele, motiv pentru care, față de complexitatea cauzei, se justifică obligarea pârâtului la plata integrală, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată sub forma onorariului de avocat.

De altfel, Înalta Curte constată că recurentul nu indică în ce anume constă disproporția dintre cuantumul cheltuielilor de judecată și valoarea pricinii sau munca depusă și, în condițiile în care nu a solicitat reducerea onorariului în fața instanței de apel, face numai considerații cu caracter general asupra conținutului dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Urmează a fi respinse, ca nefondate, și solicitările formulate de recurent în sensul de a acorda despăgubiri reclamantei, în concordanță cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și de a cerceta cauza sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc .civ., precum și motivul că nu au fost luate în considerare toate apărările formulate de pârât.

Conform celor arătate mai sus, recursul în prezenta cauză nu are caracter devolutiv, putând fi introdus numai pentru motivele strict reglementate de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., astfel încât, în lipsa formulării unor motive de recurs, subsumate strict dispozițiilor indicate, instanța de recurs nu poate reanaliza cauza sub toate aspectele. Pentru aceste motive, Înalta Curte urmează să constate că recursul declarat de pârât este nefondat și va dispune în consecință, cu aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta P.K.M.R. împotriva Deciziei civile nr. 29 din 19 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Orașul Hațeg prin Consiliul Local Hațeg împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2015. Procesat de GGC - NN