ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2741/2014

Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată depusă la data de 05 mai 2011 pe rolul Tribunalului Caraș Severin, reclamantul S.Z. a chemat în judecată pe pârâta SNTGN T.G. SA Mediaș, solicitând obligarea acesteia să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul proprietatea sa din Terova, înscris în CF nr. XX UAT Reșița, nr. top. T1, cadastral C1; să fie obligată pârâta la plata unei drepte despăgubiri de 75.000 euro în cazul în care nu este posibilă deplina proprietate și liniștita posesie a imobilului în suprafață de 3.000 m.p.; să fie dezmembrată suprafața de 3.000 m.p. din nr. top. T1, cadastral C1 înscrisă în CF nr. XX UAT Reșița și să fie atribuită pârâtei cu plata sultei de 75.000 euro către reclamant.

În motivare, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului în suprafață de 8.632 m.p. și a constatat că nu poate obține documentația necesară construirii unui imobil, întrucât 3.000 m.p. au fost ocupați de două conducte magistrale de transport gaze naturale, astfel că este îndreptățit să solicite despăgubiri în cazul în care nu se poate bucura și dispune în mod exclusiv și absolut de proprietatea sa.

A susținut și că, în materie de carte funciară, operează principiul priorității înscrierilor, statornicit de art. 31 din Decretul-Lege nr. 115/1938; iar susținerile pârâtului contravin dispozițiilor legale în vigoare chiar la data la care a fost construită magistrala de transport gaze în anul 1974. Prin încheierea de ședință din data de 16 ianuarie 2012 a fost introdus în cauză, în calitate de pârât, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București Prin sentința civilă nr. 3204 din data de 09 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, a fost respinsă acțiunea reclamantului, ca nefondată. În motivare, tribunalul a reținut că, potrivit extrasului de carte funciară, terenul în suprafață de 8.632 m.p.

este intabulat pe numele reclamantului S.Z., fiind dobândit de acesta ca urmare a dizolvării SC S.E. SRL. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și expertiza efectuată în cauză s-a reținut că, prin Decretul nr. 302/1983, Statul Român a expropriat din terenul în suprafață totală de 8632 m.p., suprafața de 1260 m.p. de la proprietarul P.V. (persoana ce a vândut terenul reclamantului), care a fost despăgubit la acea dată. Pe acest teren este construită Stația de Reglare și Măsurare a Gazelor Naturale Reșița. Instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 351/2004 - legea gazelor, care prevede că sistemul național de transport face parte din proprietatea publică a statului, fiind de importanță strategică, precum și ale art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938, prin care se prevede că drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de expropriere.

În consecință, terenul în suprafață de 1.260 m.p., ce face parte din parcela cu nr. top. T1, nr. cadastral C1, este proprietatea publică a Statului Român, fără a fi necesară înscrierea sa în CF. Astfel, reclamantul, nefiind proprietarul acestui teren, nu poate pretinde despăgubiri pentru folosirea acestuia de către pârâtă. În ceea ce privește restul terenului, în suprafață de 1.740 m.p., s-a reținut că acesta este proprietatea reclamantului și, conform expertizei specialitatea topografie efectuate în cauză, este traversat pe o lungime de 19 m. de conducte subterane proprietatea pârâtei SNTGN T.G. SA Mediaș, conform art. 86-90 din Legea nr. 351/2004, care instituie o servitute legală de trecere.

Prin decizia nr. 270/A din data de 07 aprilie 2014 Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului. În motivare, Curtea a reținut că respectivele magistrale de transport gaze naturale au fost construite în perioada 1973-1974, traversând terenul proprietarului de la acel moment, P.V., și că pe terenul aceluiași proprietar s-a construit și Stația de Reglare și Măsurare a Gazelor Naturale Reșița. Împrejurarea că pentru acest teren s-a plătit sau nu o despăgubire proporțională cu cota de teren afectat nu poate fi invocată de către actualul proprietar al terenului, în anul 2011, căci cuantumul despăgubirii putea fi contestat doar de proprietarul de la acel moment.

Tot astfel, Curtea a reținut și că cele două conducte magistrale și Stația de Reglare și Măsurare a Gazelor Naturale Reșița reprezintă cauză de utilitate publică, în sensul art. 481 C. civ., astfel că nu se poate susține că vreuna dintre pârâte este în culpă pentru ocuparea fără drept a imobilului proprietatea reclamantului. Curtea a mai arătat și că susținerea instanței de fond, în sensul că Statul Român este proprietar pe o parte din terenul în litigiu, fără a fi necesară înscrierea sa în cartea funciară, nu a fost dovedită. Judecata prezentei cauze a fost suspendată, până la soluționarea Dosarului nr. 2446/290/2012, în care s-a respins, în mod irevocabil, acțiunea formulată de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București - D.G.F.P.

Caraș-Severin în contradictoriu cu pârâtul S.Z. Acțiunea avea ca obiect rectificarea CF nr. XX, radierea dreptului de proprietate al pârâtului S.Z. și intabularea dreptului de proprietate al Statului Român, dobândit prin expropriere, conform tabelului din anexa la Decretul nr. 302/1983. În această cauză, instanțele au reținut că reclamantul Statul Român nu-și poate realiza dreptul direct pe calea rectificării de carte funciară, ci doar pe calea unei acțiuni în revendicare, câtă vreme titlul pârâtului S.Z. nu a fost anulat, iar titlul Statului Român - Decretul nr. 302/1983 - a constatat doar exproprierea terenului, nu și transferarea dreptului de proprietate în patrimoniul acestuia.

Instanța de apel a reținut că, independent de existența sau absența unui titlu cu care conductele de gaze naturale și Stația de Reglare și Măsurare a Gazelor Naturale Reșița ocupă terenul reclamantului, aceasta nu reprezintă o ocupare fără drept a terenului, ci în virtutea unei servituți legale stabilite de lege, respectiv de art. 86 lit. c), art. 89 și art. 90 din Legea nr. 351/2004. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs, aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, prin care a susținut o greșită aplicare a legii. Reclamantul a susținut că în speța de față nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 351/2004 sau ale Legii nr. 123/2012, acestea aplicându-se doar concesionarilor, și nu pârâtei care este și proprietara conductelor de gaze.

Pârâtul Ministerul Finanțelor nu a făcut dovada proprietății asupra terenului pentru că, în realitate, exproprierea nu s-a finalizat, a existat doar decretul în acest sens. Au fost încălcate prevederile art. 480 și art. 418 C. civ., care erau în vigoare la momentul construirii magistralelor, respectiv în perioada 1973-1974. Reclamantul a reiterat și susținerea conform căreia, în materie de carte funciară, operează principiul priorității înscrierilor, statornicit de art. 31 din Decretul-Lege nr. 115/1938. Analizând excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor”.

Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs”. De asemenea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. „indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.”. În cauză, recurentul reclamant a invocat, ca temei de drept al recursului, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar dezvoltarea criticilor vizează aspecte legate de administrarea și interpretarea probatoriului în cauză. Susținerile recurentului pârât nu constituie critici ale argumentelor legale prezentate de instanța de apel în susținerea soluției pronunțate, ci sunt o reluare a motivelor de apel și se referă la situația de fapt dedusă judecății.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală. Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept. În acest sens, trebuie menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

În consecință, văzând că în speță nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul S.Z. împotriva deciziei civile nr. 270 A din 7 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2014.