ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2741/2014

Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile

art. 256 C. proc. civ., reține următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată depusă la data de 05 mai 2011 pe rolul Tribunalului

Caraș Severin, reclamantul S.Z. a chemat în judecată pe pârâta SNTGN T.G. SA

Mediaș, solicitând obligarea acesteia să îi lase în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul proprietatea sa din Terova, înscris în CF nr. XX UAT Reșița,

nr. top. T1, cadastral C1; să fie obligată pârâta la plata unei drepte despăgubiri

de 75.000 euro în cazul în care nu este posibilă deplina proprietate și liniștita

posesie a imobilului în suprafață de 3.000 m.p.; să fie dezmembrată suprafața de

3.000 m.p. din nr. top. T1, cadastral C1 înscrisă în CF nr. XX UAT Reșița și să

fie atribuită pârâtei cu plata sultei de 75.000 euro către reclamant.

În motivare, reclamantul a arătat că este proprietarul

terenului în suprafață de 8.632 m.p. și a constatat că nu poate obține documentația

necesară construirii unui imobil, întrucât 3.000 m.p. au fost ocupați de două conducte

magistrale de transport gaze naturale, astfel că este îndreptățit să solicite despăgubiri

în cazul în care nu se poate bucura și dispune în mod exclusiv și absolut de proprietatea

sa.

A susținut și că, în materie de carte funciară,

operează principiul priorității înscrierilor, statornicit de art. 31 din Decretul-Lege

nr. 115/1938; iar susținerile pârâtului contravin dispozițiilor legale în vigoare

chiar la data la care a fost construită magistrala de transport gaze în anul 1974.

Prin încheierea de ședință din data de 16 ianuarie

2012 a fost introdus în cauză, în calitate de pârât, Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice București

Prin sentința civilă nr. 3204 din data de 09

decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, a fost respinsă acțiunea

reclamantului, ca nefondată.

În motivare, tribunalul a reținut că, potrivit

extrasului de carte funciară, terenul în suprafață de 8.632 m.p. este intabulat

pe numele reclamantului S.Z., fiind dobândit de acesta ca urmare a dizolvării SC

S.E. SRL.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și expertiza

efectuată în cauză s-a reținut că, prin Decretul nr. 302/1983, Statul Român a expropriat

din terenul în suprafață totală de 8632 m.p., suprafața de 1260 m.p. de la proprietarul

P.V. (persoana ce a vândut terenul reclamantului), care a fost despăgubit la acea

dată.

Pe acest teren este construită Stația de Reglare

și Măsurare a Gazelor Naturale Reșița.

Instanța a reținut incidența dispozițiilor

art. 23 alin. (2) din Legea nr. 351/2004 - legea gazelor, care prevede că sistemul

național de transport face parte din proprietatea publică a statului, fiind de importanță

strategică, precum și ale art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938, prin care se prevede

că drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de

expropriere.

În consecință, terenul în suprafață de 1.260 m.p.,

ce face parte din parcela cu nr. top. T1, nr. cadastral C1, este proprietatea publică

a Statului Român, fără a fi necesară înscrierea sa în CF. Astfel, reclamantul, nefiind

proprietarul acestui teren, nu poate pretinde despăgubiri pentru folosirea acestuia

de către pârâtă.

În ceea ce privește restul terenului, în suprafață

de 1.740 m.p., s-a reținut că acesta este proprietatea reclamantului și, conform

expertizei specialitatea topografie efectuate în cauză, este traversat pe o lungime

de 19 m. de conducte subterane proprietatea pârâtei SNTGN T.G. SA Mediaș, conform

art. 86-90 din Legea nr. 351/2004, care instituie o servitute legală de trecere.

Prin decizia nr. 270/A din data de 07 aprilie

2014 Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul

reclamantului.

În motivare, Curtea a reținut că respectivele

magistrale de transport gaze naturale au fost construite în perioada 1973-1974,

traversând terenul proprietarului de la acel moment, P.V., și că pe terenul aceluiași

proprietar s-a construit și Stația de Reglare și Măsurare a Gazelor Naturale Reșița.

Împrejurarea că pentru acest teren s-a plătit

sau nu o despăgubire proporțională cu cota de teren afectat nu poate fi invocată

de către actualul proprietar al terenului, în anul 2011, căci cuantumul despăgubirii

putea fi contestat doar de proprietarul de la acel moment.

Tot astfel, Curtea a reținut și că cele două conducte

magistrale și Stația de Reglare și Măsurare a Gazelor Naturale Reșița reprezintă

cauză de utilitate publică, în sensul art. 481 C. civ., astfel că nu se poate susține

că vreuna dintre pârâte este în culpă pentru ocuparea fără drept a imobilului proprietatea

reclamantului.

Curtea a mai arătat și că susținerea instanței

de fond, în sensul că Statul Român este proprietar pe o parte din terenul în litigiu,

fără a fi necesară înscrierea sa în cartea funciară, nu a fost dovedită.

Judecata prezentei cauze a fost suspendată, până

la soluționarea Dosarului nr. 2446/290/2012, în care s-a respins, în mod irevocabil,

acțiunea formulată de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București

- D.G.F.P. Caraș-Severin în contradictoriu cu pârâtul S.Z.

Acțiunea avea ca obiect rectificarea CF nr. XX,

radierea dreptului de proprietate al pârâtului S.Z. și intabularea dreptului de

proprietate al Statului Român, dobândit prin expropriere, conform tabelului din

anexa la Decretul nr. 302/1983.

În această cauză, instanțele au reținut că reclamantul

Statul Român nu-și poate realiza dreptul direct pe calea rectificării de carte funciară,

ci doar pe calea unei acțiuni în revendicare, câtă vreme titlul pârâtului S.Z. nu

a fost anulat, iar titlul Statului Român - Decretul nr. 302/1983 - a constatat doar

exproprierea terenului, nu și transferarea dreptului de proprietate în patrimoniul

acestuia.

Instanța de apel a reținut că, independent de

existența sau absența unui titlu cu care conductele de gaze naturale și Stația de

Reglare și Măsurare a Gazelor Naturale Reșița ocupă terenul reclamantului, aceasta

nu reprezintă o ocupare fără drept a terenului, ci în virtutea unei servituți legale

stabilite de lege, respectiv de art. 86 lit. c), art. 89 și art. 90 din Legea

nr. 351/2004.

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat

recurs, aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, prin care a susținut

o greșită aplicare a legii.

Reclamantul a susținut că în speța de față nu

sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 351/2004 sau ale Legii nr. 123/2012, acestea

aplicându-se doar concesionarilor, și nu pârâtei care este și proprietara

conductelor de gaze.

Pârâtul Ministerul Finanțelor nu a făcut dovada

proprietății asupra terenului pentru că, în realitate, exproprierea nu s-a finalizat,

a existat doar decretul în acest sens.

Au fost încălcate prevederile art. 480 și

art. 418 C. civ., care erau în vigoare la momentul construirii magistralelor, respectiv

în perioada 1973-1974.

Reclamantul a reiterat și susținerea conform

căreia, în materie de carte funciară, operează principiul priorității înscrierilor,

statornicit de art. 31 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Analizând excepția nulității recursului, invocată

din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor”.

Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul

este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine

publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs”.

De asemenea, potrivit art. 306

alin.

(3) C. proc. civ. „indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului

dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute

de art. 304 C. proc. civ.”.

În cauză, recurentul reclamant a invocat, ca temei

de drept al recursului, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar dezvoltarea

criticilor vizează aspecte legate de administrarea și interpretarea probatoriului

în cauză.

Susținerile recurentului pârât nu constituie critici

ale argumentelor legale prezentate de instanța de apel în susținerea soluției pronunțate,

ci sunt o reluare a motivelor de apel și se referă la situația de fapt dedusă judecății.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea

nemulțumirii față de soluția pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care,

din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală.

Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul

nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării

motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de

apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept.

În acest sens, trebuie menționat că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite

de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

În consecință, văzând că în speță nu este posibilă

o încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce

echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea

recursului în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul

S.Z. împotriva deciziei civile nr. 270 A din 7 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara,

secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2014.