ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2659/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 9 ianuarie

2003 reclamantul M.R. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Timiș

contestând hotărârea nr. 3126 din 3 decembrie 2002 a Comisiei pentru aplicarea

Legea nr. 189/2000 prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea

calității de beneficiar al acestei legi, deși s-a născut în perioada refugiului

părinților săi din Bulgaria, dobândind astfel statutul acestora de refugiați.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 44 din 25 februarie 2003

a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 3126 din 3 decembrie

2002 și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască

reclamantului calitatea de beneficiar a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea

nr. 189/2000, reținând, în esență, că acesta, născut în timpul refugiului

părinților săi a dobândit din momentul nașterii sale același statut ca și

aceștia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând-o pentru nelegalitate.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta susține că soluția este nelegală întrucât nici O.G. nr. 105/1999,

nici Legea nr. 189/2000, nici H.G. nr. 127/2002 nu conțin reglementări exprese

referitoare la drepturile persoanelor născute în timp ce părinții lor erau

strămutați sau refugiați.

Mai mult, recurenta a arătat că s-au respectat

și precizările nr. 3233/2002 și nr. 3423/2002 emise de Casa Națională de Pensii

și alte drepturi de asigurări sociale, potrivit cărora persoanele născute peste

intervalul de maxim 300 de zile de la data la care începe perioada de

strămutare (refugiu) a părinților nu pot beneficia de același statut cu

aceștia.

Examinând sentința atacată în raport cu toate

criticile formulate, cu probele administrate în cauză și cu toate dispozițiile

legale incidente pricinii, se constată că recursul nu este fondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Este necontestat faptul că intimatul-reclamant

s-a născut la 15 octombrie 1943 în comuna Cobadin, județul Constanța, unde

părinții săi s-au refugiat din județul Caliacra, la data de 15 septembrie 1940.

Potrivit prevederilor art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit

persecuții etnice.

Din interpretarea teleologică a prevederilor

ordonanței, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie

acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de

persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive

etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de

aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români,

care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive

etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit

acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile

respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit

asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în

perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a

unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele

nefavorabile ce au decurs din această situație.

Intimatul-reclamant se încadrează în situația

expusă, fiind născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se

refugieze din localitatea de domiciliu, împărtășind suferințele familiei, ca

urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Nu poate fi împărtășit punctul de vedere al

recurentei –pârâte cu privire la copiii născuți în timpul călătoriei sau în

maxim 300 de zile de la data refugiului pentru că astfel s-ar crea o

discriminare între acești copii și cei născuți ulterior (până la 6 martie 1945),

întrucât și aceștia au suportat aceleași privațiuni, ca de altfel toate

persoanele refugiate, iar un astfel de tratament juridic discriminatoriu nu

este prevăzut în nici unul din actele normative ce reglementează drepturile

persoanelor refugiate.

Așa fiind, nu pot fi avute în vedere

„precizările” invocate de către recurentă, care adaugă la lege și care, mai

mult nu sunt în concordanță cu sensul și scopul legii, cu spiritul acesteia.

În considerarea celor expuse, sentința atacată

este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., Curtea să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 44 din 25 februarie

2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17

septembrie 2003.