ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7223/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 26 septembrie 2003, reclamantul C.A. a chemat în judecată pârâta Casa

Județeană de Pensii Timiș, solicitând anularea hotărârii nr. 7962 din 9

septembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia, să emită o nouă

hotărâre prin care să i se recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor art.

1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 2 ianuarie 1943 – 6 martie

1945.

În motivarea acțiunii sale,

reclamantul a arătat că s-a născut în perioada refugiului părinților săi,

situație în care are același statut cu al acestora, beneficiind de drepturile

acordate refugiaților, conform prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin

Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 417 din 18

noiembrie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată și a obligat

pârâta, să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar a prevederilor art.

1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, reținând, în esență, că acesta trebuie să

beneficieze de actele reparatorii ale statului român, întrucât fiind născut în

timpul refugiului părinților săi, a dobândit din momentul nașterii sale,

același statut, cu al acestora, suferind vexațiunile morale și materiale

rezultate din condiția de persoană refugiată, cu toate consecințele decurgând

din aceasta.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, Casa Județeană de Pensii Timiș, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că intimatul-reclamant nu

poate beneficia de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și art. 2

din H.G. nr. 127/2002, întrucât la data strămutării părinților săi, acesta nu

era conceput și făcând trimitere la Precizările Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și la o adresă a

Ministerului Justiției.

Analizând recursul formulat, prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304 – 304

1

C. proc. civ., Curtea îl va respinge, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare,

beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care

în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice,

aflându-se în una dintre situațiile enumerate de lege.

Din interpretarea teleologică a

prevederilor ordonanței rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada

arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a

urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana

care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au

suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați,

ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel, toate

consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

În cauză este de necontestat că reclamantul C.A., care s-a

născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din

localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și

prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice

exercitate.

Din această perspectivă, concluzia

la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, că un

minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav

restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind

contrară ordinii publice și bunelor moravuri, precum și principiului

constituțional al nediscriminării.

Prin urmare, se constată, pe de o

parte, că soluția, ca și motivarea primei instanțe, a hotărârii pronunțate,

sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a

legii în resorturile și finalitatea sa.

Pe de altă parte, se reține că prin

diverse precizări, adrese, etc. nu se poate adăuga la lege și nici nu se poate

modifica scopul acesteia.

Față de considerentele expuse,

recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se

sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 417 din 18 noiembrie

2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2004.