ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7223/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 septembrie 2003, reclamantul C.A. a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, solicitând anularea hotărârii nr. 7962 din 9 septembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia, să emită o nouă hotărâre prin care să i se recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 2 ianuarie 1943 – 6 martie 1945. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că s-a născut în perioada refugiului părinților săi, situație în care are același statut cu al acestora, beneficiind de drepturile acordate refugiaților, conform prevederilor O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 417 din 18 noiembrie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată și a obligat pârâta, să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, reținând, în esență, că acesta trebuie să beneficieze de actele reparatorii ale statului român, întrucât fiind născut în timpul refugiului părinților săi, a dobândit din momentul nașterii sale, același statut, cu al acestora, suferind vexațiunile morale și materiale rezultate din condiția de persoană refugiată, cu toate consecințele decurgând din aceasta.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, Casa Județeană de Pensii Timiș, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că intimatul-reclamant nu poate beneficia de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și art. 2 din H.G. nr. 127/2002, întrucât la data strămutării părinților săi, acesta nu era conceput și făcând trimitere la Precizările Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și la o adresă a Ministerului Justiției. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304 – 304 1 C. proc. civ., Curtea îl va respinge, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile enumerate de lege. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

În cauză este de necontestat că reclamantul C.A., care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice și bunelor moravuri, precum și principiului constituțional al nediscriminării. Prin urmare, se constată, pe de o parte, că soluția, ca și motivarea primei instanțe, a hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Pe de altă parte, se reține că prin diverse precizări, adrese, etc. nu se poate adăuga la lege și nici nu se poate modifica scopul acesteia. Față de considerentele expuse, recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 417 din 18 noiembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2004.