ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1669/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de C. C.  împotriva sentinței

civile nr.259 din 3 octombrie 2000 a Curții de Apel Ploiești, Secția

contencios administrativ și comercial.

La apelul nominal  s-au prezentat: recurentul reclamant C. C. reprezentat

de avocat C. D., precum și intimații pârâți Consiliul Județean Călărași

reprezentat de consilierul juridic T. D. și SC „C.” SA Călărași reprezentată de

apărător, colaborator al avocatului ales P. C..

Procedura completă.

Avocat C. D. a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate  în

scris la dosar, casarea sentinței atacate și în fond admiterea acțiunii astfel

cum a fost precizată, depunând note de concluzii în susținerea motivelor de

recurs, cu  precizarea că nu solicită cheltuieli de judecată.

Apărătorul lui SC „C.” SA, luând cuvântul, a solicitat respingerea recursului.

După acordarea cuvântului pe fond, s-a prezentat consilierul juridic M. P.

pentru intimata pârâtă SC „C.” SA Călărași care a cerut instanței permisiunea

de a depune note de ședință prin care a  solicitat suspendarea judecării

cauzei până la soluționarea dosarului nr.1715/2003 aflat pe rolul Tribunalului

Călărași, având ca obiect revizuirea deciziei civile nr.23/A din 5 februarie

2002 pronunțată de Tribunalul Călărași.

Totodată, în conformitate cu prevederile art.44 pct.c din Constituția României

și art.23 din Legea nr.47/1992 a invocat excepția de neconstituționalitate

a  prevederilor art.9 alin.10 și art.22 din Legea nr.169/1997 privind

modificarea Legii nr18/1991 față de încălcarea art.41 din Constituția României

referitoare la ocrotirea dreptului de proprietate.

Curtea a  pus în discuția părților cererile formulate de consilierul

juridic P. M.

Avocat C. D. a solicitat respingerea cererilor prealabile formulate de

reprezentanta intimatei pârâte SC „C.” SA Călărași, ca neîntemeiate, luându-și

obligația ca până la terminarea ședinței de judecată să depună la dosarul

cauzei, punctul său de vedere, în scris.

Curtea, cu privire la cererea de suspendare formulată de intimata pârâtă o

respinge ca neîntemeiată în raport cu dispozițiile art.244 C. proc. civ., în

cauză fiind pronunțată o decizie definitivă și irevocabilă referitoare la

titlul de proprietate al recurentului reclamant.

În ceea ce privește invocarea excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art.9 alin.10 și art.22 din Legea nr.169/1997, Curtea respinge

cererea întrucât Curtea Constituțională prin decizia nr.392 din 15 octombrie

1997 s-a pronunțat asupra constituționalității acestui act normativ.

Nemaifiind probleme  prealabile, s-a acordat din nou cuvântul părților pe

fond.

Avocat C. D. a  susținut recursul, solicitând admiterea acestuia, casarea

hotărârii atacate și în fond admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată la

instanța de fond.

Consilierul juridic M. P. și colaboratorul ales al intimatei pârâte, luând pe

rând cuvântul au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Consilierul juridic T. D. a  pus concluzii de respingere a recursului.

C

U R T E A

Asupra recursului de față;

Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și inițial înregistrată la Curtea de Apel București,

strămutată ulterior prin decizia Curții Supreme de Justiție la Curtea de Apel

Ploiești, reclamantul C. C. a chemat în judecată Consiliul Județean

Călărași  pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța să dispună

anularea parțială a  certificatului de atestare a dreptului de proprietate

seria nr.0011/1993 eliberat SC „C.” SA. Acțiunea s-a judecat în contradictoriu

și cu SC „C.” SA; iar anularea certificatului de atestare s-a solicitat în

final pentru suprafața de 2017 mp.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin emiterea actului

administrativ a cărui anulare parțială o solicită i-a fost încălcat dreptul de

proprietate cu privire la terenul în suprafață de 2017 mp., drept reconstituit

în baza Legii nr.18/1991 și pentru care i s-a eliberat titlul de proprietate

nr. 1194/1998. A mai susținut reclamantul că terenul în litigiu nu a fost

niciodată în administrarea  societății beneficiare, el aparținând fostului

C.A.P. cu acordul căruia încă din anul 1980 și-a edificat o  construcție

și și-a instalat o stână.

Prin aceeași acțiune, reclamantul a mai solicitat și recunoașterea

dreptului de proprietate stabilit potrivit prevederilor Legii nr.18/1991.

Curtea de Apel Ploiești prin sentința civilă nr.259/2000 a respins acțiunea

ca  neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență că

titlul de proprietate al reclamantului a fost anulat prin sentința civilă

nr.2191/2000 a Judecătoriei Călărași și că terenul  în litigiu  nu a

mai fost în proprietatea C.A.P. din 1983.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. C.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susținut că:

-din 1982 și până în prezent a deținut în posesie cu aprobarea organelor

abilitate suprafața de teren din str. Rocada nr.2 Tarlaua 73 parcela 314;

-încă din 1991 a depus cerere de reconstituire pentru terenul în litigiu;

-acțiunea prin care intimata pârâtă a solicitat anularea titlului său de

proprietate a fost respinsă;

-din

toate actele depuse la dosar rezultă că la 1 ianuarie 1990 terenul în litigiu

se afla în administrarea C.A.P.-ului;

-certificatul

de atestare eliberat intimatei a fost emis, fără a fi prezentată documentația

necesară și legală.

Analizând

recursul formulat în raport de dispozițiile art.304-304

1

C. proc.

civ. și  de motivele  invocate,  Curtea îl va admite pentru

următoarele considerente:

Recurentul

reclamant deține  titlu de proprietate nr.1194/1998 pentru suprafața de

2017 mp., suprafață de teren ce se suprapune cu  terenul pentru care s-a

eliberat certificatul de atestare al dreptului de proprietate seria C.L.

0011/1993  intimatei pârâte.

Valabilitatea

titlului de proprietate deținut de recurent a fost recunoscută cu

autoritate de lucru judecat prin decizia ne.23/A/2002 pronunțată de Tribunalul

Călărași,  decizia  rămasă definitivă și irevocabilă prin

respingerea  recursului formulat de intimata pârâtă în dosarul

nr.1494/2002 al Curții de Apel București.

Rezultă

așadar că pentru suprafața de 2017 mp. recurentul reclamant are un titlu de

proprietate valabil, opozabil erga-omnes, intrat în circuitul civil care nu mai

poate fi contestat.

Instanța

de fond, în mod greșit a  pășit la soluționarea cauzei fără a avea la

dosar o sentință definitivă și irevocabilă prin care să se constate nulitatea

titlului de proprietate deținut de recurent, sentința civilă nr.2191/2000

reținută în considerente, fiind  ulterior desființată prin  decizia

civilă nr.23/A/2002 a Tribunalului Călărași.

Cât

privește faptul că suprafața de teren deținută de recurent  în baza

titlului său de proprietate nr.1194/1998 se  suprapune cu parte din

terenul deținut de intimată în baza certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, această împrejurare rezultă fără putință de tăgadă din cuprinsul

celor două expertize topocadastrale efectuate în cauză.

De

altfel, Curtea urmează a  reține că din probele administrate în cauză

(acte, expertiză) rezultă că eliberarea  certificatului de atestare a

cărei anulare se solicită, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor

imperative prevăzute de H.G. nr.834/1991 în sensul că documentația ce a stat la

baza emiterii lui a fost incompletă lipsind actele  primare de proprietate

ale  autorului  pârâtei, numerele cadastrale ale construcțiilor,

avizul OCAOTA Călărași, procesul-verbal de  recepție al măsurătorilor,

delimitarea reală cu planul de încadrare în zonă.

Așa

se explică de ce în suprafața totală de 53.387  mp. deținută de intimată

în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria CL

nr.0011/1993 a fost inclusă și suprafața de 2017 mp. pe care recurentul o avea

în posesie încă din anul 1982   și pe care a edificat o construcție.

În acest sens din actele depuse  la dosar (adresa  nr.1633/1998 a

OCAOTA Călărași) rezultă        că încă din

anul 1991 recurentul reclamant a depus cerere de  reconstituire a

dreptului de proprietate pentru terenul pe care se afla gospodăria sa .

Ignorând

toate aceste aspecte instanța de fond a pronunțat o  hotărâre lipsită de

temei legal și în contradicție cu probele administrate.

În

consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art.314

C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința casată și în fond acțiunea va fi

admisă în parte în sensul că se va anula parțial certificatul de atestare a

dreptului de proprietate seria C.L. nr.0011/1993 emis în favoarea

intimatei-pârâte, respectiv cu privire la suprafața de teren de 2017 mp. ce

aparține recurentului reclamant în baza titlului de proprietate nr.1194/1998.

Capătul

de cerere prin care recurentul reclamant a solicitat  „recunoașterea

dreptului de proprietate” stabilit potrivit prevederilor Legii nr.18/1991, va

fi respins ca neîntemeiat, deoarece această cerere excede contenciosului

administrativ, iar dreptul său de proprietate a fost deja recunoscut prin

emiterea titlului de proprietate a cărui valabilitate a fost confirmată

prin  hotărârile judecătorești  pronunțate și mai sus amintite.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de C. C.  împotriva sentinței civile nr.259 din 3

octombrie 2000 a Curții de Apel Ploiești, Secția  contencios administrativ

și comercial.

Casează sentința atacată și în fond admite în parte acțiunea reclamantului C.

C.

Anulează parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria CL

nr.0011  din 29 noiembrie 1993 emis de Consiliul Județean Călărași în

favoarea SC „C.” SA Călărași cu privire la suprafața de 2017 mp.

Respinge cererea privind  recunoașterea dreptului de proprietate.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  6 mai 2003.