ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1669/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de C. C. împotriva sentinței civile nr.259 din 3 octombrie 2000 a Curții de Apel Ploiești, Secția contencios administrativ și comercial. La apelul nominal s-au prezentat: recurentul reclamant C. C. reprezentat de avocat C. D., precum și intimații pârâți Consiliul Județean Călărași reprezentat de consilierul juridic T. D. și SC „C.” SA Călărași reprezentată de apărător, colaborator al avocatului ales P. C.. Procedura completă. Avocat C. D. a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în scris la dosar, casarea sentinței atacate și în fond admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, depunând note de concluzii în susținerea motivelor de recurs, cu precizarea că nu solicită cheltuieli de judecată.

Apărătorul lui SC „C.” SA, luând cuvântul, a solicitat respingerea recursului. După acordarea cuvântului pe fond, s-a prezentat consilierul juridic M. P. pentru intimata pârâtă SC „C.” SA Călărași care a cerut instanței permisiunea de a depune note de ședință prin care a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea dosarului nr.1715/2003 aflat pe rolul Tribunalului Călărași, având ca obiect revizuirea deciziei civile nr.23/A din 5 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul Călărași. Totodată, în conformitate cu prevederile art.44 pct.c din Constituția României și art.23 din Legea nr.47/1992 a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.9 alin.10 și art.22 din Legea nr.169/1997 privind modificarea Legii nr18/1991 față de încălcarea art.41 din Constituția României referitoare la ocrotirea dreptului de proprietate.

Curtea a pus în discuția părților cererile formulate de consilierul juridic P. M. Avocat C. D. a solicitat respingerea cererilor prealabile formulate de reprezentanta intimatei pârâte SC „C.” SA Călărași, ca neîntemeiate, luându-și obligația ca până la terminarea ședinței de judecată să depună la dosarul cauzei, punctul său de vedere, în scris. Curtea, cu privire la cererea de suspendare formulată de intimata pârâtă o respinge ca neîntemeiată în raport cu dispozițiile art.244 C. proc. civ., în cauză fiind pronunțată o decizie definitivă și irevocabilă referitoare la titlul de proprietate al recurentului reclamant. În ceea ce privește invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.9 alin.10 și art.22 din Legea nr.169/1997, Curtea respinge cererea întrucât Curtea Constituțională prin decizia nr.392 din 15 octombrie 1997 s-a pronunțat asupra constituționalității acestui act normativ.

Nemaifiind probleme prealabile, s-a acordat din nou cuvântul părților pe fond. Avocat C. D. a susținut recursul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și în fond admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată la instanța de fond. Consilierul juridic M. P. și colaboratorul ales al intimatei pârâte, luând pe rând cuvântul au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Consilierul juridic T. D. a pus concluzii de respingere a recursului. C U R T E A Asupra recursului de față; Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și inițial înregistrată la Curtea de Apel București, strămutată ulterior prin decizia Curții Supreme de Justiție la Curtea de Apel Ploiești, reclamantul C. C. a chemat în judecată Consiliul Județean Călărași pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria nr.0011/1993 eliberat SC „C.” SA.

Acțiunea s-a judecat în contradictoriu și cu SC „C.” SA; iar anularea certificatului de atestare s-a solicitat în final pentru suprafața de 2017 mp. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin emiterea actului administrativ a cărui anulare parțială o solicită i-a fost încălcat dreptul de proprietate cu privire la terenul în suprafață de 2017 mp., drept reconstituit în baza Legii nr.18/1991 și pentru care i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 1194/1998. A mai susținut reclamantul că terenul în litigiu nu a fost niciodată în administrarea societății beneficiare, el aparținând fostului C.A.P. cu acordul căruia încă din anul 1980 și-a edificat o construcție și și-a instalat o stână. Prin aceeași acțiune, reclamantul a mai solicitat și recunoașterea dreptului de proprietate stabilit potrivit prevederilor Legii nr.18/1991.

Curtea de Apel Ploiești prin sentința civilă nr.259/2000 a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență că titlul de proprietate al reclamantului a fost anulat prin sentința civilă nr.2191/2000 a Judecătoriei Călărași și că terenul în litigiu nu a mai fost în proprietatea C.A.P.

din 1983. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. C. În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susținut că: -din 1982 și până în prezent a deținut în posesie cu aprobarea organelor abilitate suprafața de teren din str. Rocada nr.2 Tarlaua 73 parcela 314; -încă din 1991 a depus cerere de reconstituire pentru terenul în litigiu; -acțiunea prin care intimata pârâtă a solicitat anularea titlului său de proprietate a fost respinsă; -din toate actele depuse la dosar rezultă că la 1 ianuarie 1990 terenul în litigiu se afla în administrarea C.A.P.-ului; -certificatul de atestare eliberat intimatei a fost emis, fără a fi prezentată documentația necesară și legală. Analizând recursul formulat în raport de dispozițiile art.304-304 1 C. proc.

civ. și de motivele invocate, Curtea îl va admite pentru următoarele considerente: Recurentul reclamant deține titlu de proprietate nr.1194/1998 pentru suprafața de 2017 mp., suprafață de teren ce se suprapune cu terenul pentru care s-a eliberat certificatul de atestare al dreptului de proprietate seria C.L. 0011/1993 intimatei pârâte. Valabilitatea titlului de proprietate deținut de recurent a fost recunoscută cu autoritate de lucru judecat prin decizia ne.23/A/2002 pronunțată de Tribunalul Călărași, decizia rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului formulat de intimata pârâtă în dosarul nr.1494/2002 al Curții de Apel București. Rezultă așadar că pentru suprafața de 2017 mp.

recurentul reclamant are un titlu de proprietate valabil, opozabil erga-omnes, intrat în circuitul civil care nu mai poate fi contestat. Instanța de fond, în mod greșit a pășit la soluționarea cauzei fără a avea la dosar o sentință definitivă și irevocabilă prin care să se constate nulitatea titlului de proprietate deținut de recurent, sentința civilă nr.2191/2000 reținută în considerente, fiind ulterior desființată prin decizia civilă nr.23/A/2002 a Tribunalului Călărași. Cât privește faptul că suprafața de teren deținută de recurent în baza titlului său de proprietate nr.1194/1998 se suprapune cu parte din terenul deținut de intimată în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate, această împrejurare rezultă fără putință de tăgadă din cuprinsul celor două expertize topocadastrale efectuate în cauză.

De altfel, Curtea urmează a reține că din probele administrate în cauză (acte, expertiză) rezultă că eliberarea certificatului de atestare a cărei anulare se solicită, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de H.G. nr.834/1991 în sensul că documentația ce a stat la baza emiterii lui a fost incompletă lipsind actele primare de proprietate ale autorului pârâtei, numerele cadastrale ale construcțiilor, avizul OCAOTA Călărași, procesul-verbal de recepție al măsurătorilor, delimitarea reală cu planul de încadrare în zonă. Așa se explică de ce în suprafața totală de 53.387 mp. deținută de intimată în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria CL nr.0011/1993 a fost inclusă și suprafața de 2017 mp.

pe care recurentul o avea în posesie încă din anul 1982 și pe care a edificat o construcție. În acest sens din actele depuse la dosar (adresa nr.1633/1998 a OCAOTA Călărași) rezultă că încă din anul 1991 recurentul reclamant a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul pe care se afla gospodăria sa . Ignorând toate aceste aspecte instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal și în contradicție cu probele administrate. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art.314 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința casată și în fond acțiunea va fi admisă în parte în sensul că se va anula parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria C.L.

nr.0011/1993 emis în favoarea intimatei-pârâte, respectiv cu privire la suprafața de teren de 2017 mp. ce aparține recurentului reclamant în baza titlului de proprietate nr.1194/1998. Capătul de cerere prin care recurentul reclamant a solicitat „recunoașterea dreptului de proprietate” stabilit potrivit prevederilor Legii nr.18/1991, va fi respins ca neîntemeiat, deoarece această cerere excede contenciosului administrativ, iar dreptul său de proprietate a fost deja recunoscut prin emiterea titlului de proprietate a cărui valabilitate a fost confirmată prin hotărârile judecătorești pronunțate și mai sus amintite. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de C. C. împotriva sentinței civile nr.259 din 3 octombrie 2000 a Curții de Apel Ploiești, Secția contencios administrativ și comercial. Casează sentința atacată și în fond admite în parte acțiunea reclamantului C. C. Anulează parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria CL nr.0011 din 29 noiembrie 1993 emis de Consiliul Județean Călărași în favoarea SC „C.” SA Călărași cu privire la suprafața de 2017 mp. Respinge cererea privind recunoașterea dreptului de proprietate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2003.