ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2149/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr. 11494/2001 la Tribunalul Prahova, contestatorii

G.M.P. și G.Ș. au contestat decizia nr. 3559 din 25 octombrie 2001 emisă de

intimata SC P. SA Sinaia, solicitând anularea acesteia și restituirea în natură

a imobilului situat în orașul Sinaia, județul Prahova.

Intimata

a invocat excepția tardivității contestației, iar Tribunalul Prahova, prin

sentința civilă nr. 545 din 17 octombrie 2002, a admis excepția și a respins

contestația ca tardiv formulată.

Urmare

apelului declarat de contestatori, Curtea de Apel Ploiești, cu decizia nr. 6

din 16 ianuarie 2003 a admis apelul și a anulat sentința, reținând cauza pentru

judecarea pe fond a acestuia.

Pentru

a decide astfel, instanța de apel a reținut că decizia nr. 3559/2001 a fost

emisă de intimată la data de 25 octombrie 2001, comunicată și primită de

contestatori-potrivit dovezilor de la dosar, la data de 30 octombrie 2001 și nu

25 octombrie cum a reținut instanța de fond, iar contestația a fost depusă la

poștă la 29 noiembrie 2001. In aceste împrejurări și față de dovezile de la

poștă, chiar intimata a recunoscut că și-a formulat contestația în termenul

legal prevăzut de art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001.

La

termenul din 5 februarie 2003, societatea intimată a invocat excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, în raport

de art. 1 alin. (3) și art. 41 din Constituția României, motiv pentru care prin

încheierea din 20 februarie 2003 în temeiul art. 23 alin. (4) și (5) din Legea

nr. 47/1992 instanța a dispus suspendarea judecății cauzei, și înaintarea

dosarului Curții Constituționale, pentru a se pronunța asupra excepției.

Potrivit

deciziei nr. 282 din 1 iulie 2003 Curtea Constituțională a respins excepția de

neconstituționalitate a art. 48 din Legea nr. 10/2001, iar după restituirea

dosarului, s-a dispus repunerea pe rol a cauzei, pentru continuarea judecății.

Curtea de Apel Ploiești, cu decizia civilă nr. 186

din 15 septembrie 2003, a admis contestația împotriva deciziei nr. 3559 din 25

octombrie 2001 emisă de SC P. SA Sinaia, a anulat-o și a dispus restituirea în

natură către contestatori a imobilului situat în Sinaia, județul Prahova.

Din

considerentele deciziei, rezultă că în cauză nu se poate reține autoritatea de

lucru judecat, față de existența unei decizii anterioare pronunțate într-o

acțiune de revendicare pe calea dreptului comun, a aceluiași imobil, câtă vreme

art. 48 din Legea nr. 10/2001 permit persoanelor îndreptățite să solicite

măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, indiferent de natura

soluțiilor pronunțate înaintea intrării în vigoare a legii.

Asupra

neconstituționalității art. 48 din Legea nr. 10/2001, s-a pronunțat Curtea

Constituțională prin decizia definitivă și obligatorie nr. 282 din 1 iulie

2003, care a respins excepția.

Mai

mult, se subliniază că în cauza anterioară, instanța nu s-a pronunțat pe fond,

îndrumând reclamanții de atunci să „beneficieze” de actele normative cu

caracter reparator care vor intra în vigoare.

Pe

fondul cauzei, s-a reținut că imobilul a trecut în proprietatea statului în

anul 1949, fără un titlu valabil, încadrându-se în categoria bunurilor preluate

abuziv de către stat, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 27 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, acestea referindu-se în mod expres la imobile

preluate „cu titlu valabil”. Din acest motiv, nu poate constitui un impediment

în restituirea în natură a imobilului, faptul că societatea intimată este

integral privatizată, legea referindu-se la măsurile reparatorii prin

echivalent numai în cazurile preluării cu titlu de stat a bunurilor care

ulterior au fost evidențiate în patrimoniul unei societății comerciale

privatizate.

Restituirea

în natură este posibilă, chiar dacă nu s-a constatat nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat între fostul FPS și Asociația

salariaților și Consiliul de Administrație SC P. SA Sinaia, nefiind aplicabile

în cauză dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În

finalul concluziilor deciziei curții de apel, se prevede că potrivit art. 2

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile nu au fost

preluate fără titlu valabil, își păstrează calitatea de proprietar avută la

data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii

judecătorești de restituire.

SC

P. SA Sinaia, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 186 din 15 septembrie

2003 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, criticând-o ca netemeinică și

nelegală și invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

esență, recurenta susține că este o societate integral privatizată, neexistând

nici măcar o cotă minoritară care să aparțină statului, și atunci, regula

generală de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv, prevăzută de

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu poate fi aplicată în speță.

Apreciază

că ea, recurenta, se încadrează atât în prevederile art. 27 alin. (1), cât și

în prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel încât nu poate

fi obligată la restituirea în natură, și deci în mod just le-a respins

contestatorilor o asemenea cerere.

Pe

de altă parte, se invocă autoritatea de lucru judecat asupra preferinței

titlului de proprietate al recurentei asupra titlului contestatorilor, existând

decizia nr. 2163 din 25 octombrie 1996 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a

respins în mod irevocabil acțiunea în revendicare a aceluiași imobil, și în

care instanța s-a pronunțat implicit și asupra actului de naționalizare.

Conform

art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pretinde recurenta, contestatorii au

dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece imobilul a fost

evidențiat în patrimoniul său, fiind societate comercială privatizată cu

respectarea dispozițiilor legale.

Față

de criticile formulate, se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a

deciziei recurate și pe fond, respingerea contestației ca nefondată.

Recursul

este nefondat pentru considerentele ce vor urma.

Considerăm

că se impune a se analiza mai întâi excepția autorității lucrului judecat

invocată de recurentă, și apoi celelalte critici.

Autoritatea

lucrului judecat reprezintă unul din cele mai importante efecte ale hotărârilor

judecătorești și este reglementată de art. 1201 C. civ., ca o prezumție legală,

absolută și irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevărul, și de art.

166 C. proc. civ., drept o excepție de fond, peremptorie și absolută.

Pentru

a exista autoritatea de lucru judecat, este necesară, pe de o parte, întrunirea

triplei identități de elemente: părți, obiect și cauză, și de pe altă parte,

pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să fi dezlegat fondul.

În

speță nu sunt întrunite condițiile impuse de textele citate, nefiind identitate

de cauză deoarece acțiunile au temeiuri diferite, prima acțiune fiind promovată

în baza art. 480 C. civ., de revendicare, iar cea de a doua este o contestație

împotriva unei decizii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, o lege specială

reparatorie a abuzurilor săvârșite într-o perioadă dată.

Pe

de altă parte, este evident că puterea lucrului judecat nu operează, când prima

acțiune a fost respinsă, fără a se cerceta fondul cauzei.

Așa

cum rezultă din decizia nr. 2163 din 25 decembrie 1996 (prima hotărâre,

anterioară legii) instanța nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, ci a subliniat că

art. 77 din Legea nr. 58/1991 a dispus în mod expres că reparațiile pentru

bunurile preluate de stat în mod abuziv, se vor reglementa „printr-o lege

specială, așa încât din acest punct de vedere acțiunea poate fi respinsă ca

prematură”.

În

cauză nu se poate reține autoritatea de lucru judecat și datorită dispozițiilor

art. 48 din Legea nr. 10/2001 care prevăd că persoanele îndreptățite, precum și

cele vătămate într-un drept al lor, cărora până la intrarea în vigoare a legii,

li s-au respins, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile,

acțiunile având ca obiect bunurile preluate în mod abuziv de stat, de

organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita,

indiferent de natura soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau

prin echivalent, în condițiile acestei legi.

Deoarece

recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 48 din Legea nr.

10/2001 Curtea Constituțională, s-a pronunțat și în acest caz, prin decizia nr.

282 din 1 iulie 2003, în sensul respingerii excepției, așa cum de altfel se mai

pronunțase prin decizia nr. 149/2003 publicată în M. Of. nr. 424 din 17 iunie

2003, partea I.

Nefondată

este și critica referitoare la faptul că imobilul nu poate fi restituit în

natură, deoarece recurenta este o societate comercială privatizată.

Conform

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost

preluate fără titlu valabil, își păstrează calitatea de proprietari, avută la

data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii

judecătorești de restituire, potrivit prevederilor prezentei legi.

Este

de necontestat faptul că autorii reclamanților au fost proprietarii imobilului

din litigiu (nici societatea recurentă nu a negat acest lucru) prezentându-se

contractul vânzare-cumpărare din 11 mai 1940, și la fel de sigur este faptul că

imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv fără nici un titlu. Această

ultimă împrejurare rezultă din adeverința nr. 1864 din 9 mai 1995 eliberată de

Consiliul Local Sinaia, care atestă faptul că imobilul a trecut la stat, fără

acte. In aceste condiții, recurenta nu poate pretinde că actul său de

proprietate prin privatizare este valabil, de vreme ce statul nu putea să-i

transmită o proprietate pe care nu o avea. Sarcina probei existenței unui titlu

al statului îi revenea societății deținătoare a bunului (Legea nr. 10/2001

comentată și adnotată vol. I pag. 84) și nu persoanei îndreptățite care

potrivit principiilor dreptului civil susținând că nu există titlu, deci un

fapt negativ, nu era obligată să probeze. Cu toate acestea, a prezentat un act

oficial că nu a existat titlu de preluare a imobilului.

Art.

9 din Legea nr. 10/2001 stipulează că imobilele preluate în mod abuziv,

„indiferent în posesia cui se află” se restituie în natură, în starea în care

se află la data cererii de restituire.

Nu

sunt aplicabile cauzei dispozițiile art. 20 și art. 27 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, deoarece textul se referă exclusiv la „imobile preluate cu titlu

valabil”, ceea ce nu se întâmplă în speța analizată, imobilul contestatorilor

fiind preluat fără nici un fel de act.

Față

de cele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA Sinaia împotriva deciziei nr.

186 din 15 septembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2005.