ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2315/2005

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 24 mai 2002 Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat potrivit art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 republicat și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la acel moment, recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 452 din 23 mai 2000 a Judecătoriei Sinaia, deciziei civile nr. 2382 din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului Prahova și a deciziei civile nr. 1469 din 24 mai 2001 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. S-a susținut că aceste hotărâri judecătorești sunt vădit netemeinice. Au fost atașate dosarele în care s-au pronunțat hotărârile judecătorești menționate, respectiv nr. 1009/1998 al Judecătoriei Sinaia, nr. 6983/1992, nr. 6250/1993 și nr. 4495/1993 ale Judecătoriei Câmpina, nr. 4251/1996, nr. 5839/2000 ale Tribunalului Prahova și nr. 1844/2001 al Curții de Apel Ploiești.

Pe parcursul soluționării recursului în anulare în cauză a formulat cerere de intervenție accesorie SC A.I. SA în interesul intimatei-pârâte SC A. SA Sinaia. Prin încheierea de ședință din 11 martie 2005 această cerere a fost admisă în principiu potrivit prevederilor art. 51 și urm. C. proc. civ. Examinând actele și lucrările dosarului, ca și dovezile administrate în toate fazele procesuale, în contextul susținerilor părților, Înalta Curte reține următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantele V.B.M.J. și B.V.D.I. au chemat în judecată pârâții SC A. SA Sinaia, Consiliul local Sinaia și Primăria orașului Sinaia, solicitând ca aceștia să fie obligați a le lăsa în deplină proprietate imobilul situat în Sinaia, compus din construcție, Vila „Cuibul Dorului” și terenul aferent acesteia.

Pârâta SC A. SA Sinaia a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor iar pe fond a susținut că imobilul revendicat nu mai există; cabana „Cuibul Dorului” a fost construită de fosta întreprindere de turism, fiindu-le legal transmisă prin H.G. nr. 1041/1999. Soluționând cauza în fond, Judecătoria Sinaia, prin sentința civilă nr. 452 din 23 mai 2000, a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată; pe fond a dispus admiterea acțiunii în revendicare iar pârâții au fost obligați să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie imobilul, cabana „Cuibul Dorului”, clădirea veche și terenul aferent. Soluția a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 2382 din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului Prahova care a respins apelurile declarate de cele trei pârâte inițiale și de SC A. SRL Ploiești, introdus în aceeași calitate în cauză pe parcursul acestei faze procesuale.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 1469 din 24 mai 2001, a constatat nul recursul declarat de SC A. SA Sinaia dar a admis recursul SC A. SRL Ploiești și pe fond a respins acțiunea în revendicare ca neîntemeiată, reținând în esență că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului pretins. Or, se arată în recursul în anulare, toate hotărârile sunt netemeinice întrucât instanțele nu au manifestat rol activ în aflarea adevărului și, pe baza unui material probatoriu insuficient, au ajuns la concluzii diametral opuse. Recursul în anulare este întemeiat în sensul considerațiilor ce succed. În mod cert instanțele investite cu soluționarea cauzei în diferite faze procesuale s-au abătut de la dispozițiile imperative ale art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., potrivit cărora aveau obligația „să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii… judecătorii vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc ….”. În special instanța de recurs a preluat fără o analiza atentă susținerile pârâților în sensul că vila revendicată de reclamante nu mai există, deși o asemenea concluzie nu rezultă cu certitudine din probatorii. Dimpotrivă, între alte dovezi, înscrisul aflat la dosarul de fond, și anume autorizația pentru executare de lucrări nr. 6 din 13 aprilie 1984, eliberată de Biroul Executiv al Consiliului popular al Orașului Sinaia se referă la „lucrări de modernizare și ridicare a gradului de confort la clădirea existentă, denumită „Cabana veche”.

Pe de altă parte, există și înscrisuri, depuse îndeosebi de pârâta SC A. SRL Ploiești care par a atesta că fosta „Vilă Bolnavu”, aflată în ruine, nu are nimic comun cu cabana „Cuibul Dorului”. În acest context este de observat că instanțele nu au dispus efectuarea unei expertize tehnice în materie de construcții, cu obiective clare și pertinente, între care să figureze răspunsuri la câteva întrebări esențiale: - dacă imobilul revendicat de reclamante este unul și același cu clădirea cunoscută în zonă ca fiind „Cabana veche”; - dacă această din urmă clădire mai există, a pierit ori a fost înglobată în noua cabană „Cuibul Dorului”. - în ultima ipoteză, dacă astfel s-a realizat sau nu un „imobil nou” în sensul legii.

Efectuarea unei astfel de expertize este considerată la Înalta Curte obligatorie în sensul prevederilor art. 315 C. proc. civ., lucrarea cu caracter extrajudiciar depusă în faza soluționării recursului în anulare nefiind suficientă pentru consolidarea unor concluzii clare. Pe de altă parte, este de neînțeles de ce nici una dintre instanțe nu a administrat proba cu cercetare la fața locului în condițiile art. 215 C. proc. civ., deosebit de relevantă pentru lămurirea în cauză a unor situații de fapt. Cum completarea materialului probator (inclusiv cu alte mijloace de dovadă) este absolută necesară în sensul celor arătate, Înalta curte va admite recursul în anulare potrivit prevederilor art. 330 3 alin. (1) raportat la art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., va casa deciziile pronunțate în apel și recurs și va trimite cauza la Tribunalul Prahova pentru rejudecarea apelurilor declarate de pârâți împotriva sentinței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 1469 din 24 mai 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, și a deciziei civile nr. 2382 din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului Prahova Casează hotărârile atacate și trimite cauza la Tribunalul Prahova pentru rejudecarea apelurilor declarate de pârâții SC A. SA, Consiliul Local Sinaia și Orașul Sinaia prin Primar împotriva sentinței civile nr. 452 din 23 mai 2000 a Judecătoriei Sinaia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2005.