ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2315/2005

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 24 mai 2002 Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat

potrivit art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 republicat și art. 330 pct. 2 C.

proc. civ., în vigoare la acel moment, recurs în anulare împotriva sentinței

civile nr. 452 din 23 mai 2000 a Judecătoriei Sinaia, deciziei civile nr. 2382

din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului Prahova și a deciziei civile nr. 1469 din 24

mai 2001 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

S-a susținut că aceste hotărâri

judecătorești sunt vădit netemeinice.

Au fost atașate dosarele în care

s-au pronunțat hotărârile judecătorești menționate, respectiv nr. 1009/1998 al

Judecătoriei Sinaia, nr. 6983/1992, nr. 6250/1993 și nr. 4495/1993 ale

Judecătoriei Câmpina, nr. 4251/1996, nr. 5839/2000 ale Tribunalului Prahova și

nr. 1844/2001 al Curții de Apel Ploiești.

Pe parcursul soluționării recursului

în anulare în cauză a formulat cerere de intervenție accesorie SC A.I. SA în

interesul intimatei-pârâte SC A. SA Sinaia. Prin încheierea de ședință din 11

martie 2005 această cerere a fost admisă în principiu potrivit prevederilor

art. 51 și urm. C. proc. civ.

Examinând actele și lucrările

dosarului, ca și dovezile administrate în toate fazele procesuale, în contextul

susținerilor părților, Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea introductivă de

instanță, reclamantele V.B.M.J. și B.V.D.I. au chemat în judecată pârâții SC A.

SA Sinaia, Consiliul local Sinaia și Primăria orașului Sinaia, solicitând ca

aceștia să fie obligați a le lăsa în deplină proprietate imobilul situat în

Sinaia, compus din construcție, Vila „Cuibul Dorului” și terenul aferent

acesteia.

Pârâta SC A. SA Sinaia a invocat

prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor

iar pe fond a susținut că imobilul revendicat nu mai există; cabana „Cuibul

Dorului” a fost construită de fosta întreprindere de turism, fiindu-le legal

transmisă prin H.G. nr. 1041/1999.

Soluționând cauza în fond,

Judecătoria Sinaia, prin sentința civilă nr. 452 din 23 mai 2000, a respins

excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată; pe fond a dispus

admiterea acțiunii în revendicare iar pârâții au fost obligați să lase

reclamantelor în deplină proprietate și posesie imobilul, cabana „Cuibul

Dorului”, clădirea veche și terenul aferent.

Soluția a rămas definitivă prin

decizia civilă nr. 2382 din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului Prahova care a

respins apelurile declarate de cele trei pârâte inițiale și de SC A. SRL

Ploiești, introdus în aceeași calitate în cauză pe parcursul acestei faze

procesuale.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia nr. 1469 din 24 mai 2001, a constatat nul recursul declarat de SC A. SA

Sinaia dar a admis recursul SC A. SRL Ploiești și pe fond a respins acțiunea în

revendicare ca neîntemeiată, reținând în esență că reclamantele nu au făcut

dovada dreptului de proprietate asupra imobilului pretins.

Or, se arată în recursul în anulare,

toate hotărârile sunt netemeinice întrucât instanțele nu au manifestat rol

activ în aflarea adevărului și, pe baza unui material probatoriu insuficient,

au ajuns la concluzii diametral opuse.

Recursul în anulare este întemeiat

în sensul considerațiilor ce succed.

În mod cert instanțele investite cu

soluționarea cauzei în diferite faze procesuale s-au abătut de la dispozițiile

imperative ale art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora aveau

obligația „să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și

prin aplicarea corectă a legii… judecătorii vor putea ordona administrarea

probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc ….”.

În special instanța de recurs a preluat fără o analiza atentă susținerile

pârâților în sensul că vila revendicată de reclamante nu mai există, deși o

asemenea concluzie nu rezultă cu certitudine din probatorii. Dimpotrivă, între

alte dovezi, înscrisul aflat la dosarul de fond, și anume autorizația pentru

executare de lucrări nr. 6 din 13 aprilie 1984, eliberată de Biroul Executiv al

Consiliului popular al Orașului Sinaia se referă la „lucrări de modernizare și

ridicare a gradului de confort la clădirea existentă, denumită „Cabana veche”.

Pe de altă parte, există și

înscrisuri, depuse îndeosebi de pârâta SC A. SRL Ploiești care par a atesta că

fosta „Vilă Bolnavu”, aflată în ruine, nu are nimic comun cu cabana „Cuibul

Dorului”.

În acest context este de observat că

instanțele nu au dispus efectuarea unei expertize tehnice în materie de

construcții, cu obiective clare și pertinente, între care să figureze

răspunsuri la câteva întrebări esențiale:

- dacă imobilul revendicat de

reclamante este unul și același cu clădirea cunoscută în zonă ca fiind „Cabana

veche”;

- dacă această din urmă clădire mai

există, a pierit ori a fost înglobată în noua cabană „Cuibul Dorului”.

- în ultima ipoteză, dacă astfel s-a

realizat sau nu un „imobil nou” în sensul legii.

Efectuarea unei astfel de expertize

este considerată la Înalta Curte obligatorie în sensul prevederilor art. 315 C.

proc. civ., lucrarea cu caracter extrajudiciar depusă în faza soluționării

recursului în anulare nefiind suficientă pentru consolidarea unor concluzii

clare.

Pe de altă parte, este de neînțeles

de ce nici una dintre instanțe nu a administrat proba cu cercetare la fața

locului în condițiile art. 215 C. proc. civ., deosebit de relevantă pentru

lămurirea în cauză a unor situații de fapt.

Cum completarea materialului

probator (inclusiv cu alte mijloace de dovadă) este absolută necesară în sensul

celor arătate, Înalta curte va admite recursul în anulare potrivit prevederilor

art. 330

3

alin. (1) raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va

casa deciziile pronunțate în apel și recurs și va trimite cauza la Tribunalul

Prahova pentru rejudecarea apelurilor declarate de pârâți împotriva sentinței

de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 1469 din 24 mai 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția

civilă, și a deciziei civile nr. 2382 din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului

Prahova

Casează hotărârile atacate și

trimite cauza la Tribunalul Prahova pentru rejudecarea apelurilor declarate de

pârâții SC A. SA, Consiliul Local Sinaia și Orașul Sinaia prin Primar împotriva

sentinței civile nr. 452 din 23 mai 2000 a Judecătoriei Sinaia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2005.