ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5681/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5681/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 931 din 19 iunie

2001, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios

administrativ, a fost respinsă ca nefondată acțiunea principală în daune

comerciale formulată de reclamanta SC C. SRL, cu sediul social în municipiul

Târgoviște, împotriva pârâtei SC I. SA cu sediul social în Ploiești și ca

inadmisibilă cererea de intervenție, conform art. 57 C. proc. civ., formulată

de aceeași reclamantă, în contradictoriu cu SC N. SA cu sediul social în

municipiul Cluj Napoca. În principal s-a reținut că pentru respingerea acțiunii

principale au fost avute în vedere concluziile raportului de expertiză, în

sensul lipsei culpei pârâtei și respingerea cererii de intervenție ca

inadmisibilă s-a motivat pe împrejurarea că SC N. SA nu poate pretinde aceleași

drepturi ca și reclamanta.

Prin decizia nr. 900 din 22

octombrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ, a fost admis recursul formulat de reclamanta SC C.

SRL Târgoviște, împotriva sentinței civile nr. 931/2001 a Tribunalului Prahova,

secția comercială și contencios administrativ, casată hotărârea criticată și

trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe deoarece, deși prima instanță

a sesizat contradicțiile cererii de intervenție formulată în temeiul art. 57 C.

proc. civ., motivată pe dispozițiile art. 49-56 din același cod, nu a cerut

lămuriri părților și nu a ajuns la o încadrare legală a cererii.

Tribunalul Prahova, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1310 din 10 mai

2002, în fond după casare, a respins excepția tardivității invocării viciilor

ascunse și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C. SRL Târgoviște,

împotriva pârâtei SC I. SA Ploiești. De asemenea a fost admisă cererea de

chemare în garanție formulată de SC C. SRL Târgoviște, împotriva SC N. SA Cluj

n

apoca. A fost obligată chemata în

garanție față de reclamantă la plata sumei de 1.324.715.140 lei, reprezentând

contravaloare prejudiciu și cheltuieli de judecată în sumă de 74.379.000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a apreciat că suma reprezintă contravaloarea celor 5.587 cutii

de înghețată N. depreciată, pentru care au fost întocmite buletinele de analiză

din 10 iulie 2000 de către D.S.V. Prahova și din 9 august 2000 de către M.A.A.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 2743 din 24

septembrie 2002 a admis recursul declarat de reclamanta SC C. SRL Târgoviște,

împotriva sentinței nr. 1310 din 10 mai 2002, pronunțată de Tribunalul Prahova

și în consecință a modificat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat

chemata în garanție SC N. SA Cluj Napoca și la plata dobânzii legale, aferente

debitului de 1.324.715.140 lei, datorată de la data încasării contravalorii

mărfii și până la executarea integrală a hotărârii, către recurenta reclamantă.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței și respins ca nefondat

recursul declarat de chemata în garanție. S-a mai dispus restituirea către

recurenta chemată în garanție a cauțiunii în sumă de 50.000.000 lei.

În fundamentarea acestei soluții s-a

stabilit că instanța anterioară nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantei

privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, cerere care potrivit art. 43

C. com. era perfect îndreptățită, iar motivele de recurs ale chematei în

garanție, față de probele care au fost administrate nu se justifică.

Ulterior, prin decizia nr. 3625 din 13

decembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ, a fost respinsă ca nefondată contestația în anulare

formulată de contestatoarea SC N. SA Cluj

n

apoca,

privind decizia nr. 2743 din 24 septembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești în contradictoriu cu intimații SC C. SRL Târgoviște.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția comercială, prin decizia nr. 1879 din 26 mai 2004 a admis recursul în

anulare declarat de P.G.P. de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva

deciziei nr. 2743 din 24 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția de

contencios administrativ și comercial și a sentinței nr. 1310 din 10 mai 2002 a

Tribunalului Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, pe

care le-a casat și a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță

Tribunalului Prahova.

S-a reținut că în cauză nu au fost

stabilite potrivit legii nici raporturile de drept procesual și nici

raporturile de drept substanțial, hotărârile atacate fiind supuse cazului de

casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., invocat de procurorul general.

În raport de dispozițiile art. 129 C. proc. civ., sesizată cu o cerere,

instanța este obligată a stabili cadrul procesual. În pronunțarea unei soluții

temeinice și legale se impune a fi verificată calitatea procesuală a fiecărei

părți.

În cauză, așa cum rezultă din

considerentele hotărârilor atacate, această examinare în concordanță cu

dispozițiile legii procesuale civile nu a avut loc nici după casarea hotărârii

primei instanțe.

Tribunalul Prahova, secția

comercială, prin sentința nr. 1728 din 10 noiembrie 2004 a respins acțiunea

formulată de reclamanta SC C. SA Târgoviște în contradictoriu cu pârâta SC I.

SA Ploiești ca neîntemeiată.

În acest sens, rejudecând cauza, la

termenul de judecată din 10 noiembrie 2000 instanța a dispus disjungerea

acțiunii principale față de cererea de chemare în garanție formulată de SC C. SA

Târgoviște, împotriva intervenientei SC N. SA Cluj Napoca, formându-se un alt

dosar. S-a constatat că între intervenienta SC N. SA Cluj Napoca în calitate de

vânzător și reclamanta SC C. SRL în calitate de cumpărător s-a încheiat

contractul de vânzare-cumpărare din 3 martie 1999, având ca obiect

comercializarea produselor din programul de fabricație conform anexelor care

fac parte integrantă din contract. Ulterior, reclamanta a încheiat cu pârâta SC

I. SA contractul de prestări servicii din 28 ianuarie 2000, pentru depozitare

produse alimentare și anume înghețată, în cantitate de minim 5 tone /zi la o

temperatură de depozitare de -28

o

C.

Expertiza de specialitate, care a

avut în vedere și raportul de expertizare întocmit de C.N.Î.E.P. a stabilit că

produsul expertizat nu corespunde standardului de firmă, din studiul

buletinelor de analiză s-a concluzionat că pe timpul păstrării înghețatei în

spațiile pârâtei nu au existat variații de temperatură, iar producătorul se

face vinovat de existența microorganismelor escheri, chia, coli și bacterii califorme

în sortimentele de înghețată.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 88 din 14 martie

2005 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC C. SRL, împotriva

sentinței nr. 1728 din 10 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ în contradictoriu cu intimata-pârâtă

SC I. SA Ploiești.

Din examinarea sentinței apelate a

reieșit că măsura disjungerii cererii de chemare în garanție a fost dispusă de

instanță în ședință publică, după consultarea prealabilă a părților, astfel cum

apare și în practicaua hotărârii. Nu au fost încălcate dispozițiile art. 17 C.

proc. civ., cum a pretins apelanta, deoarece prorogarea legală de competență,

instituită de acest text de lege, nu poate opera cu încălcarea normelor de

competență generală, instanțele judecătorești neavând posibilitatea de a-și

prelungi competența pentru soluționarea litigiului care există în competența

altor organe de jurisdicție. Există o convenție arbitrală și devin aplicabile

dispozițiile art. 343

3

alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care

este exclusă competența instanțelor judecătorești.

Împotriva deciziei nr. 88 din 14

martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios

administrativ și comercială, a promovat recurs reclamanta SC C. SRL Târgoviște,

care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și

netemeinicie, sub aspectele că prima instanță nu a citat reclamanta pentru

dezbaterile cererii de chemare în garanție disjunsă în mod neprocedural, iar

chestiunea competenței putea fi antamată decât dacă una din părțile litigante

ar fi invocat necompetența în raport cu convenția arbitrală. De asemenea nu

sunt expuse motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

greșit s-a dispus judecarea separată a cererii principale de cererea de chemare

în garanție, s-a săvârșit un exces de putere deoarece clauza arbitrală nu putea

fi invocată din oficiu, în final soluția disjungerii producând o gravă

vătămare, invocând ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 105

alin. (2), art. 85, art. 268 alin. (1) și (4), art. 261 pct. 5, art. 258 alin. (1),

(2) și (4) C. proc. civ.

Intimata intervenientă SC N. SA Cluj

Napoca a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs,

constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta SC C. SRL Târgoviște, pentru următoarele considerente.

Instanțele judecătorești anterioare,

urmare admiterii recursului în anulare declarat de P.G.P. de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție și a trimiterii cauzei spre rejudecare, au

stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și

obligațiilor asumate reciproc de părți precum și regimul sancționator în

situația nerespectării clauzelor stabilite. Au fost respectate recomandările

cuprinse în decizia de casare, prin aceea că, fiind interesată în pronunțarea

unei soluții temeinice și legale, instanța de judecată are obligația

verificării calității procesuale a fiecărei părți, în contextul în care

chemarea în garanție vizează calitatea procesuală pasivă în raport cu pârâtul,

față de care poate fi obligat, exclusiv, față de reclamant având calitatea de

terț.

Este de necontestat că, în faza

procesuală a fondului, intervenienta SC N. SA a depus o întâmpinare, prin care

a ridicat excepția de necompetență a instanței judecătorești, în favoarea

arbitrajului, în temeiul art. 17 din contractul de vânzare-cumpărare din 3

martie 1999, încheiat între SC N. SA și SC C. SRL, coroborat cu art. 343

3

alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. (dosar nr. 6850/2004 al Tribunalului

Prahova, secția comercială).

Verificând practicaua sentinței nr. 1728

din 10 noiembrie 2004 a Tribunalului Prahova, secția comercială, se constată că

există menționat aspectul că la dosar s-a depus întâmpinare de către

intervenienta SC N. SA. Corect instanța a pus în discuția părților necesitatea

disjungerii cererii de intervenție față de acțiunea principală, respectând

drepturile procesuale în mod egal, prin aceea că, părțile, având pe rând

cuvântul, au precizat că nu se opun disjungerii celor două cereri.

Apare pe deplin justificată o

asemenea soluție juridică, în speță între SC N. SA și SC C. SRL fiind încheiat

contractul de vânzare-cumpărare din 3 martie 1999, în care s-a stipulat expres

la capitolul IX intitulat „Litigii”, respectiv art. 17, că în caz de litigii

neconciliabile pe cale amiabilă se va face apel la arbitraj, litigiile urmând a

fi soluționate de Comisia de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I.A. Cluj. A

fost confirmată aceeași situație de fapt și de drept și cu ocazia încheierii

procesului verbal de conciliere din 29 august 2000, împrejurare prin care s-a

recunoscut că acest document constituie singurul instrument juridic probant

pentru soluționarea litigiului între părți pe baza unei acțiuni arbitrale în

daune interese (dosar nr. 7464/2000 Tribunalul Prahova, secția comercială și de

contencios administrativ).

Normele imperative care guvernează

materia arbitrală, cu referință la dispozițiile art. 343 și următoarele C.

proc. civ., evidențiază că prin clauza compromisorie părțile convin ca

litigiile ce se vor naște din contractul în care este inserată sau în legătură

cu aceasta să fie soluționate pe calea arbitrajului. Încheierea convenției

arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competența

instanțelor judecătorești.

Ampli argumentat și bine documentat,

instanța de apela verificat și răspuns detaliat la motivele de apel puse în

discuție de reclamantă, lămurind pe bază de probe cauza sub toate aspectele ei,

stabilind o corectă situație de fapt și de drept.

Pentru rațiunile juridice expuse,

criticile formulate în cererea de recurs de reclamanta SC C. SRL Târgoviște,

urmează a fi înlăturate ca neîntemeiate, recursul a fi respins ca nefondat,

nefiind îndeplinite nici una din reglementările cuprinse în art. 304 C. proc.

civ., menținând ca legală și temeinică decizia nr. 88 din 14 martie 2005 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC C. SRL Târgoviște, împotriva deciziei nr. 88 din 14 martie 2005 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și contencios administrativ, ca

nefondat.

I

revocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 25 noiembrie 2005.