ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5744/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5744/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Prahova sub nr. 3774/2004, cu precizările ulterioare, reclamanta C.E.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC C. SA București, SC C. SA

Ploiești, D.R.F., M.D., V.D.R.I. și M.S., să se constate, în temeiul art. 111 C.

proc. civ., prejudiciul creat societății de către pârâtul V.D., urmare a

semnării adresei din 21 mai 2004 către A.V.A.S., prin care a angajat societatea

la plata unei sume nedatorate.

Prin ultima precizare a cererii,

reclamanta a arătat că înțelege să se judece numai cu acest din urmă pârât,

renunțând la capătul de cerere formulat inițial, ce vizează constatarea

nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. din 29 martie 2004.

Tribunalul Prahova, prin sentința nr.

1636 din 3 septembrie 2004, a respins excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei, invocată de pârât, a admis excepția inadmisibilității

acțiunii și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Prin aceeași sentință a fost

respinsă ca inadmisibilă și cererea de intervenție în interes propriu și în

interesul reclamantei formulată de intervenientul D.R.F.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 132

2

din Legea nr. 31/1990 invocate de pârât, reclamanta întemeindu-și acțiunea pe

cele art. 111 C. proc. civ., însă acțiunea în constatare exercitată în temeiul

textului astfel indicat este inadmisibilă întrucât reclamanta are la dispoziție

acțiunea în realizare, în condițiile procedurii speciale instituită prin art. 149

din Legea nr. 31/1990, pentru cenzurarea faptelor săvârșite de administratorii

societății.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia nr. 48 din 9 februarie 2005, admițând apelul declarat de reclamanta C.E.,

a anulat hotărârea primei instanțe și, evocând fondul, a respins excepția inadmisibilității

acțiunii, a admis acțiunea modificată și cererea de intervenție. În consecință,

a constatat inexistența dreptului pârâtului V.D.R.I. de a semna adresa din 21

mai 2004 către A.V.A.S. București. S-a luat act de declarația reclamantei că nu

solicită cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut, în

esență, că prin adresa indicată erau recunoscute către A.V.A.S. plăți eșalonate

care angajau societatea la suma finală de 2.575.093 dolari S.U.A., contrar

încheierii pronunțate de Judecătoria Ploiești la 12 mai 2004 din care rezultă

că suma datorată este de numai 359.436 dolari S.U.A., iar pârâtul nu avea

calitatea necesară pentru semnarea ei, nefiind împuternicit nici de către A.G.E.A.

în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs, în termenul legal, pârâții SC C. SA București, SC C. SA

Ploiești și V.D.R.I.

Pârâta-recurentă SC C. SA București

a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 10, în prezent

abrogat, și pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut că instanța

de apel, în mod greșit, nu s-a pronunțat unui mijloc de probă, respectiv acela

de a se reține că sentința civilă nr. 1305/2004, considerată determinantă în

soluționarea apelului, nu este irevocabilă, deși a fost atenționată cu privire

la această împrejurare, hotărârea atacată fiind dată totodată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii, fără a se examina și reține caracterul subsidiar al

acțiunii în constatare și inadmisibilitatea acesteia în condițiile în care

Legea nr. 31/1990 a instituit pentru acționari un mijloc special de control

asupra activității administratorilor.

Deși a făcut referire în drept la

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1, 8 și 9 C. proc. civ., în

motivarea recursului său pârâta-recurentă SC C. SA Ploiești a susținut doar că

instanța de apel nu a ținut cont de caracterul subsidiar al acțiunii în

constatare și de faptul că în speță aceasta este inadmisibilă în raport cu

prevederile art. 149 din Legea nr. 31/1990, care a instituit o procedură

specială, pusă la îndemâna acționarilor pentru cenzurarea activității

administratorilor, precum și cu cele ale art. 150 din aceeași lege care

reglementează acțiunea în răspundere a administratorilor, ca acțiune în

realizare ce aparține în exclusivitate adunării generale, aspecte ce pot fi

circumscrise numai situației reglementate prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

text prin prisma căruia urmează a fi examinat acest recurs.

Recurentul V.D.R.I. a invocat

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

susținând că la termenul din 3 septembrie 2004, în ședință publică,

reprezentantul reclamantei și al intervenientului a precizat că obiectul

acțiunii se întemeiază pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., întrucât se

solicită a se constata prejudiciul cauzat societății ca urmare a semnării

respectivei adrese, instanța de apel reținând în mod greșit că s-ar fi

solicitat să se constate că acesta nu avea dreptul să semneze respectiva

adresă. A apreciat, de asemenea, că neindicarea în dispozitiv a părților care

au mai rămas în proces atrage anularea hotărârii, iar pe fondul cauzei soluția

este greșită, considerentele reținute de instanța de fond fiind cele corecte și

susținute de prevederile legale indicate.

Recursurile sunt întemeiate.

Examinând motivele de recurs

invocate, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte

reține că în speță este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Pentru a se concluziona astfel au

fost avute în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art.

111 C. proc. civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru

constatarea existenței sau neexistenței unui drept. O atare acțiune nu este

admisibilă însă dacă partea poate cere realizarea dreptului, astfel cum se

prevede prin teza a II-a a aceluiași text. Prin urmare, art. 111 C. proc. civ.

consacră principiul subsidiarității acțiunii în constatare, în raport cu

acțiunea în realizare, cu toate consecințele ce decurg din regimul juridic

distinct al celor două acțiuni.

În speță, reclamanta a solicitat să

se constate inexistența dreptului pârâtului de a angaja societatea la plata

unor sume către A.V.A.S., susținând că prin semnarea adresei în discuție au

fost prejudiciați atât acționarii cât și societatea. Ori, Legea nr. 31/1990 a

instituit o procedură specială atât pentru cenzurarea activității

administratorilor, cât și pentru antrenarea răspunderii acestora. Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 149 din această lege, în forma anterioară

ultimei republicări, orice acționar are dreptul să reclame cenzorilor faptele

cu privire la care apreciază că se impune a fi cenzurate, iar cenzorii sunt

obligați să le verifice și, daca le găsesc reale, să le aibă în vedere la

întocmirea raportului către adunarea generală.

Acțiunea în răspundere contra

fondatorilor, administratorilor, etc. are un caracter social, fiind o acțiune

în realizare, ce tinde la reîntregirea patrimoniului social micșorat ca urmare

a activității defectuoase a acestora. Așa fiind, după cum declară în mod

categoric textul, o atare acțiune poate fi valorificată numai de adunarea

generală.

Pentru protejarea intereselor

acționarilor minoritari, s-a instituit însă, prin art. 152, dreptul oricăruia

dintre aceștia de a introduce, în numele societății, acțiunea în răspundere, în

cazul în care administratorul încheie acte juridice care prejudiciază

societatea, iar aceasta, din cauza poziției deținute de respectivul

administrator, nu acționează în vederea recuperării prejudiciului. Acțiunea își

păstrează și în acest caz caracterul social, fiind exercitată în folosul

societății, în scopul reîntregirii patrimoniului acesteia.

În acest context, caracterul

subsidiar al acțiunii formulate de reclamant este evident, astfel cum în mod

corect a reținut prima instanță. Mai mult, în raport cu caracterul special al

prevederilor Legii nr. 31/1990, mai sus indicate și cu modalitatea în care

acțiunea a fost formulată, se poate reține chiar și caracterul său abuziv,

fiind întrebuințată pentru a se ajunge, printr-o altă procedură, la obținerea

confirmării unei pretinse situații de fapt, deturnată fiind astfel de la scopul

consacrat al acțiunilor în constatare declaratorii, acela de a se înlătura o

anumită stare de incertitudine.

Față de cele de mai sus, în temeiul art.

312 alin. (1) și (3), coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursurile

vor fi admise, modificându-se decizia nr. 48 din 9 februarie 2005 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, în sensul

respingerii apelurilor declarate de reclamanta C.E. și intervenientul D.R.F.,

împotriva sentinței nr. 1636 din 3 septembrie 2004 a Tribunalului Prahova.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de pârâtul-recurent V.D.R.I., nu poate fi

reținut, în condițiile în care aspectele invocate în dezvoltarea lui nu vizează

schimbarea naturii ori înțelesului vădit neîndoielnic al unui act juridic dedus

judecății, ca urmare a interpretării greșite a acestuia, în sensul prevederilor

textului indicat, ce se impun a fi coroborate, în mod evident, cu cele ale art.

969 și următoarele C. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

pârâții SC C. SA București, SC C. SA Ploiești și V.D.R.I.

Modifică decizia nr. 48 din 9

februarie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ

în sensul că respinge, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta C.E. și

intervenientul D.R.F. împotriva sentinței civile nr. 1636 din 3 septembrie 2004

a Tribunalului Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 30 noiembrie 2005.