ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1254/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr.2308 din 11.09.2001 a Curții de Apel Ploiești și a sentinței civile nr.86R din 18.01.2001 a Tribunalului Prahova. La apelul nominal s-a prezentat intimatul-reclamant P.T., lipsind intimata-pârâtă S.E.. Procedura completă. Curtea, luând act că nu mai sunt cereri prealabile, a acordat cuvântul părților în dezbaterea recursului. Reprezentanta Ministerului Public a susținut recursul în anulare și a solicitat admiterea acestuia. Intimatul-reclamant P.T. a solicitat admiterea recursului în anulare.

C U R T E A Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 11 septembrie 2002 s-a înregistrat pe rolul Curții Supreme de Justiție recursul în anulare formulat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în temeiul art.330 pct.2 teza a II a C.proc.civ., împotriva deciziei civile nr.86 din 18 ianuarie 2001 a Tribunalului Prahova și a deciziei civile nr.2308 din 11 septembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești. S-a susținut că ambele hotărâri sunt vădit netemeinice, ele fiind pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Analizând recursul în anulare, precum și dosarele atașate, Curtea constată următoarele: După un prim ciclu procesual, pornit la 12 octombrie 1995 de reclamantul P.T.

în contradictoriu cu pârâta S.E., Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr.3891 din 7 aprilie 2000, prin care a admis acțiunea, precizată, a obligat pe pârâtă la plata sumei de 9.876.319 lei, conform expertizei A. S., precum și la plata sumei de 356.905 lei, reprezentând impozitul plătit de reclamant pentru imobilul pârâtei, reactualizat. În motivarea hotărârii, Judecătoria Ploiești a reținut că între părți a existat un antecontract de vânzare-cumpărare încheiat la 3 ianuarie 1984 prin care pârâta s-a obligat să vândă reclamantului imobilul proprietatea sa, situat înMizil, str.13 Decembrie nr.4, județul Prahova pentru prețul de 20.000 lei. Antecontractul a fost rezolvit prin decizia nr.657 din 5 aprilie 1994 a Curții de Apel Ploiești, dispunându-se repunerea părților în situația anterioară.

Ca atare, pentru a se evita îmbogățirea fără just temei a pârâtei, s-a dispus obligarea acesteia de a restitui suma primită drept preț – 15.000 lei în anul 1984 – reactualizată, precum și a impozitelor care au fost achitate de reclamant de-a lungul anilor în care a folosit imobilul. S-a luat act de renunțarea reclamantului la judecată cu privire la capătul de cerere ce viza îmbunătățirile aduse imobilului. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. Prin decizia nr.86/2001, Tribunalul Prahova, secția civilă a respins ca nefondat apelul reclamantului (care a formulat cereri noi în apel), fiind admis apelul pârâtei, astfel încât aceasta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 24.976 lei, reprezentând reactualizarea prețului primit, calculată pentru intervalul 5 aprilie 1994 – 11 martie 1996, fiind respins capătul de cerere privind restituirea impozitului.

S-a reținut în esență că abia după pronunțarea rezoluțiunii antecontractului creanța reclamantului a devenit certă, lichidă și exigibilă, iar pârâta a făcut dovada că a consemnat, la data de 11 martie 1996, la dispoziția reclamantului, suma de 15.000 lei. Cu privire la soluția adoptată în privința nerestituirii impozitelor, tribunalul a motivat că în perioada 1993-1996 ambele părți au achitat impozitele. Recursul declarat de reclamant împotriva acestei decizii a fost anulat ca netimbrat prin decizia nr.2308/11 septembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești , secția civilă. Procurorul general a criticat, prin recursul în anulare de față, aceste ultime hotărâri judecătorești arătând în esență, că ele sunt fundamental greșite, încălcând principiul restituirii integrale a prestațiilor în cazul desființării actului juridic, pentru repunerea părților în situația anterioară.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea căii de atac. Recursul în anulare este fondat, urmând a fi admis potrivit următoarelor considerații: Prin decizia nr.657/5 aprilie 1994 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, irevocabilă, în recursul familiei S., a fost respinsă acțiunea prin care P.T. ceruse constatarea dreptului său de proprietar asupra imobilului, fiind admisă cererea reconvențională, în sensul că s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la 3 ianuarie 1984 între P.T. și S.E.. A reținut instanța, cu autoritate de lucru judecat, că imobilul în litigiu făcea parte din masa succesorală a defunctei S.S., ai cărei moștenitori, în afară de pârâtă, erau și alte persoane.

Cu încălcarea principiului unanimității, pârâta S.E. a convenit, singură, cu reclamantul P.T., înstrăinarea imobilului, pentru un preț de 20.000 lei, din care 15.000 lei au fost încasați la 3 ianuarie 1984, convenindu-se ca diferența să fie achitată la data autentificării convenției. Această operațiune nu a mai avut loc, întrucât comoștenitorii din familia pârâtei s-au opus. Ca atare, instanța a hotărât că se impune rezoluțiunea antecontractului, de vreme ce în prezența opoziției coproprietarilor, nu poate fi perfectat contractul de vânzare-cumpărare. Consecutiv acestei decizii irevocabile, promitentul-cumpărător a introdus acțiunea de față, prin care a solicitat repunerea în situația anterioară, în sensul obligării pârâtei-promitenta-vânzătoare să-i restituie prețul primit, actualizat.

Pentru determinarea cuantumului acestei sume, în cauză s-a întocmit o expertiză tehnică contabilă. Fără a contesta principiul că se impune restituirea prestațiilor încasate în temeiul actului juridic desființat, instanța de apel a considerat în mod greșit că momentul de la care se calculează rata inflației cu care suma s-a depreciat ar fi situată după pronunțarea deciziei în rezoluțiunea antecontractului. În realitate, întrucât, astfel cum rezultă din lucrările dosarului, desființarea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare s-a produs din culpa pârâtei, care a intenționat să vândă singură un bun aflat în indiviziune, consecința firească, de natură a împiedica o îmbogățire fără temei a acesteia, era ca efectele rezoluțiunii să retroactiveze până la 3 ianuarie 1984, data la care s-a încheiat antecontractul și la care pârâta a primit suma de bani (f.14 dosar 13343/1995 al Judecătoriei Ploiești).

De menționat că reclamantul, până la data încheierii promisiunii avea folosința imobilului în calitate de chiriaș, iar prin decizia prin care antecontractul s-a rezolvit a fost obligat să elibereze imobilul în litigiu. În consecință, pentru păstrarea echilibrului părților și potrivit regulii că nimeni nu se poate îmbogăți fără justă cauză pe seama altuia, Curtea, constatând recursul în anulare întemeiat îl va admite, va casa deciziile atacate, pe fond va modifica sentința judecătoriei, în sensul că actualizarea părții din preț de 15.000 lei, primită de pârâtă la 3 ianuarie 1984, se datorează în raport cu rata inflației, de la acea dată. Celelalte dispoziții ale sentinței de fond vor fi păstrate.

În temeiul art.371 2 alin.2 din C.proc.civ., actualizarea se poate efectua de către organul de executare. Pentru considerentele anterior expuse, conform art.314 C.proc.civ., recursul în anulare va fi admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr.2308 din 11.09.2001 a Curții de Apel Ploiești și a deciziei nr.86R din 18.01.2001 a Tribunalului Prahova. Casează hotărârile menționate, schimbă în parte sentința civilă nr.3891 din 7.04.2000 a Judecătoriei Ploiești în sensul că obligă pârâta S.E. să restituie reclamantului suma de 15.000 lei, actualizată valoric în raport de coeficientul de inflație, începând cu data de 13 ianuarie 1984 până la plata efectivă. Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2003.